Acţiune în constatare. Decizia nr. 586/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 586/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 586/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 586/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Judecător G. N.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant G. V., apelant G. D., apelant G. F., apelant G. S. și pe intimat G. M., intimat G. I., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns apelantii prin avocat, lipsind intimatii.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,
Apelantii prin avocat depun la dosar un set de inscrisuri.
Tribunalul procedeaza la luarea declaratiei de martor.
Nemaifiind alte chstiuni prealabile, tribunalul acorda partilor cuvantul pe fondul recursului.
Apelantii prin avocat solicita admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate.
Arata ca intimatii nu s-au comportat ca adevarati propietari, acestia nu au facut dovada ca au platit impozite. Corpul nou de casa si cel vechi se afla in indiviziune. Solicita cheltuieli de judecata.
Tribunalul retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la Judecatoria Cornetu la data de 21.12.2012, sub numărul de mai sus, reclamanții G. V., G. D., G. F. și G. S., în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. I., au solicitat să se constate că autorul reclamanților, defunctul G. F., și reclamanții sunt constructori de bună-credință pentru imobilul format din 2 camere și dependințe, situat pe terenul din com. Jilava, ., jud. I., ridicat în continuarea celorlalte camere de către autorul reclamanților pe terenul proprietatea pârâților, cu cheltuiala, materialele și munca sa, să li se acorde reclamanților dreptul de superficie asupra terenului de sub construcție pe toată perioada existenței construcției și dreptul de trecere pe terenul proprietatea pârâților până la calea publică de comunicație.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că aceștia sunt moștenitorii defunctului G. F., decedat la data de 20.07.1998, acesta fiind la rândul său moștenitorul autorului G. N., decedat la 13.11.1970. În continuare reclamanții au arătat că în timpul căsătoriei lui G. N. cu G. G. aceștia au dobândit imobilul situat în com. Jilava, ., jud. I., format din teren în suprafață de 800 mp și, împreună, au ridicat o construcție- casă de locuit- formată din 4 camere și anexe. După decesul autorului G. N., au arătat reclamanții, soția supraviețuitoare a acestuia, G. G., a înstrăinat către pârâți, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8745 din 07.10.1972, cota de 5/8 din imobilul teren și construcție. Prin sentința civilă nr. 895/09.03.1974 a fost admisă cererea pârâților și s-a atribuit acestora întregul imobil teren și construcție, moment de la care pârâții au devenit proprietarii întregului imobil.
Cu toate acestea, au arătat reclamanții, imobilul în cauză a fost locuit în permanență de către reclamanți și autorul acestora care, în anul 1986, a ridicat împreună cu reclamanții încă 2 camere și anexe în continuarea construcției bătrânești, pe materialele, munca și cheltuiala reclamanților.
Reclamanții au mai susținut că posesia exercitată de autorul acestora și de reclamanți a fost utilă, publică și sub titlu de proprietari, nefiind niciodată tulburați, că pârâții nu au făcut nicio diligență pentru a-și recupera terenul ori pentru a opri ori îndepărta construcția ridicată de reclamanți și autorul acestora, ceea ce presupune că aceștia și-au dat acordul tacit la ridicarea acestei construcții și la folosirea ei de către reclamanți.
În continuare reclamanții au arătat că nu se poate reține reaua-credință a constructorului care a edificat pe un teren chiar și atunci când terenul se află în indiviziune cu altă persoană, reclamanții arătând că se află în indiviziune cu pârâții deoarece terenul este de mai mare întindere.
Cu privire la cererea privind dreptul de superficie asupra terenului de sub construcție pe toată perioada existenței construcției, reclamanții au arătat că este irelevantă lipsa autorizației de construcție, aceștia având un drept de proprietate rezolubilă asupra construcțiilor și un drept corelativ de superficie asupra terenului aferent. În final reclamanții au arătat că aceștia împreună cu autorul lor au ridicat construcția cu materialele și pe cheltuiala acestora, cu acordul pârâților.
În drept s-a invocat art.492 C.civ.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertize și au depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 30.05.2013 pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.
În motivare, au arătat că reclamanții împreună cu autorul lor au mai construit o singură cameră, și nu două, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr._, cameră ce a fost construită cu materialele provenite de la vechiul grajd demolat fără autorizație și fără acordul pârâților precum și faptul că taxele și impozitele aferente imobilului au fost achitate de aceștia din urmă.
În drept s-a invocat CEDO, art.115 C.proc.civ.
Ca probe s-au solicitat interogatoriu, înscrisuri, expertiză tehnică construcții, martori.
Cererea a fost legal timbrată.
În cursul judecății au fost admise și administrate proba cu înscrisuri și cu câte un martor pentru fiecare parte, s-a luat act de renunțarea la proba cu expertize iar cu privire la proba cu interogatoriul pârâților, încuviințată pentru reclamanți, s-a solicitat aplicarea art. 225 C.proc.civ. pentru lipsa nejustificată a acestora.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 895/09.03.1974 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului București nr.1512/12.06.1974, imobilul teren și construcție situat în com. Jilava, ., jud. I. a fost atribuit în proprietatea pârâților.
Potrivit art. 494 C.civ.” Dacã plantațiile, construcțiile și lucrãrile au fost fãcute de cãtre o a treia persoanã cu materialele ei, proprietarul pãmântului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoanã sã le ridice. Dacã proprietarul pãmântului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a fãcut; el poate chiar, dupã împrejurãri, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vãtãmãrile ce a putut suferi proprietarul locului. Dacã proprietarul voiește a pãstra pentru dânsul acele plantații și clãdiri, el este dator a plãti valoarea materialelor și prețul muncii, fãrã ca sã se ia în consideraþie sporirea valorii fondului, ocazionatã prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacã plantațiile, clãdirile și operele au fost fãcute de cãtre o a treia persoanã de bunã-credințã, proprietarul pãmântului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clãdiri și lucrãri, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plãti o sumã de bani egalã cu aceea a creșterii valorii fondului.”
Posesorul este de bună-credință atunci când posedă terenul ca proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute, sau în temeiul unei convenții. Astfel, constructorul este de bună-credință atunci când ridică a construcție sau face o plantație pe un teren proprietatea altuia, având convingerea eronată că acel teren este proprietatea sa.
Prin urmare, pentru a se constata că reclamanții sunt constructori de bună-credință pe terenul pârâților, trebuie să fie îndeplinite 2 condiții: trebuie demonstrată buna-credință a reclamanților la momentul efectuării lucrărilor și existența construcțiilor.
Din probatoriul administrat în cauză, nu se poate reține buna-credință a reclamanților ori a autorului acestora la momentul efectuării construcțiilor invocate de reclamanți.
Astfel, din chiar decizia nr.1512/12.06.1974 a Tribunalului București, depusă de reclamanți la dosar, rezultă că autorul reclamanților, G. F., a exercitat recurs împotriva sentinței civile nr. 895/09.03.1974 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care imobilul teren și construcție situat în com. Jilava, ., jud. I. a fost atribuit în proprietatea pârâților.
Prin urmare, instanța a apreciat că G. F. cunoștea foarte bine faptul că terenul nu îi aparține în anul 1986 când ar fi ridicat lucrări noi pe terenul pârâților, fiind sistată astfel starea de indiviziune despre care au afirmat reclamanții în cerere.
Cu privire la susținerea reclamanților conform căreia la ridicarea construcției ar fi existat acordul tacit al pârâților, nici aceasta nu poate fi reținută având în vedere că, din chiar declarația martorului P. S. I., propus de reclamanți, rezultă că însuși autorul reclamanților i-a spus acestuia că pârâții au solicitat reclamanților „toată viața să plece din acea casă „, „să își găsească locuință în altă parte”, „G. F. fiind ca un chiriaș”.
Mai mult, instanța a apreciat că atitudinea pasivă a proprietarului terenului pe perioada ridicării construcției de către constructorul de bună-credință ar putea fi considerată, cel mult, un abuz de drept ce ar avea drept consecință pierderea dreptului proprietarului de a cere ridicarea construcției, fiind obligat să o păstreze, cu dezdăunarea constructorului, și nicidecum un acord tacit la ridicarea construcției, așa cum susțin reclamanții
Având în vedere lipsa îndeplinirii primei condiții, instanța a apreciat că nu mai este necesară analizarea celei de-a doua, privind existența construcțiilor.
Pentru aceste motive se va respinge primul capăt de cerere ca neîntemeiat.
Potrivit art.492 C.civ.,” Orice construcþie, plantaþie sau lucru fãcut în pãmânt sau asupra pãmântului, sunt prezumate a fi fãcute de cãtre proprietarul acelui pãmânt cu cheltuiala sa ºi cã sunt ale lui, pânã ce se dovedeºte din contra.”
Dreptul de superficie reprezintă o derogare de la regula înscrisă în art. 492 C.civ. și este definit ca fiind acel drept ce constă în dreptul de proprietate pe care-l are o persoană denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, etern asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.
Dreptul de superficie poate fi constituit prin: convenția părților, legat, uzucapiune sau lege.
Din probele administrate în cauză se constată că reclamanții nu au făcut dovada dobândirii dreptului de superficie prin niciuna din modalitățile de constituire menționate mai sus, motiv pentru care se va respinge ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
Cu privire la susținerea reclamanților privind dobândirea dreptului de proprietate rezolubilă asupra construcției, instanța a respins aceasta susținere întrucât nu s-a făcut dovada acestui drept.
Astfel, pentru ca un constructor să aibă un drept de proprietate rezolubilă asupra construcției edificate de acesta, este necesar ca, anterior edificării construcției, constructorul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului printr-o convenție afectată de condiție rezolutorie, care condiție s-ar realiza după finalizarea construcției iar odată cu împlinirea condiției rezolutorii se desființează retroactiv atât dreptul de proprietate al constructorului asupra terenului, cât și dreptul de proprietate al acestuia asupra construcției, situație care nu există în această cauză.
Cu privire la cel se-al treilea capăt de cerere, potrivit art. 576 C.civ. servitutea este definită ca fiind „o sarcină impusă unui fond, pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân”.
Dreptul de servitute presupune existența a două imobile ce aparțin la doi proprietari diferiți întrucât, dacă acestea ar aparține aceluiași proprietar, acesta ar fi liber să dea bunurilor destinația pe care o dorește.
Din probele administrate în cauză reclamanții nu au demonstrat faptul că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra vreunei părți din construcția situată în com. Jilava, ., jud. I..
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește adeverințele invocate de reclamanți, acestea nu constituie titluri de proprietate și nici nu fac dovada bunei-credințe a reclamanților ori a autorului acestora, care trebuia să exsite la momentul edificării construcțiilor.
De asemenea, potrivit art. 225 C.proc. civ, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Textul de lege mai sus menționat nu consacră obligativitatea interpretării refuzului de a se prezenta la interogatoriu într-unul din modurile arătate, ci conferă doar o posibilitate pentru instanță ca, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei să aprecieze asupra atitudinii procesuale a părții chemate la interogatoriu. Or, având în vedere probele administrate în cauză, instanța nu va face aplicarea art. 225 C.proc.civ.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, în temeiul art.274 C.proc.civ. instanța a obligat pe reclamanți la plata către pârâți a sumei de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.65/11.11.2013(f.159)
Impotriva acestei sentinte, recurentii G. V., G. D., G. F. si G. S. au formulat recurs, solicitand modificarea in tot a sentintei recurate iar pe fond admiterea cererii.
In motivare arata ca suprafata reala detinuta este cu mult mai mare, acestia au facut imbunatatiri si au intretinut atat constructia acestora cat si imobilul initial.
Posesia acestora a fost una utila, publica si cu titlul de propietari in toata acesta perioada.
Instanta de fond a retinut in mod eronat situatia de fapt, acesta nu a luat in calcul faptul ca imobilul are o suprafata de peste 3000 de metri, si ca partea de 800 mp nu a fost delimitata din corpul de proprietate detinut de subsemnatii.
Prima instanta a facut referire la intreg imobilul, aspect ce se cere a fi indreptat in calea de atac, iar partea de 800 mp trebuie individualizata on cadrul hotararii ce urmeaza a se pronunta, indiferent de admiterea ori respingerea cererii acestora pe fond.
Instanta nu a analizat argumentele acestora, privind posesia utila a acestora si a autorului acestora.
Analizand sentinta civila apelata in raport de motivele invocate de apelantii reclamanti tribunalul constata ca apelul este nefundat pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata apelantii reclamanti au solicitat să se constate că autorul acestora, defunctul G. F., și reclamanții sunt constructori de bună-credință pentru imobilul format din 2 camere și dependințe, situat pe terenul din com. Jilava, ., jud. I., ridicat în continuarea celorlalte camere de către autorul reclamanților pe terenul proprietatea pârâților, cu cheltuiala, materialele și munca sa, să li se acorde reclamanților dreptul de superficie asupra terenului de sub construcție pe toată perioada existenței construcției și dreptul de trecere pe terenul proprietatea pârâților până la calea publică de comunicație.
Potrivit disp. art.492 Codul Civil Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Potrivit disp. art.494 dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Prin sentinta civila nr. 895/09.03.1974 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului București nr.1512/12.06.1974, imobilul teren și construcție situat în com. Jilava, ., jud. I. a fost atribuit în proprietatea pârâților.
Sunt nefondate susținerile apelantilor reclamanti prin care se invoca faptul că imobilul ar avea o suprafață de 3000 mp și nu a fost delimitata suprafata de 800 mp aceste aspecte fiind lipsite de relevanță fata de obiectul cererii de chemare in judecata.
In cuprinsul cererii de chemare in judecata se face referire la imobilul situat in ., . invoca sentinta civila nr. 895/09.03.1974 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București in al cărei dispozitiv este mentionata suprafata de 800 mp teren.
Asa fiind, nu se impune o individualizare a suprafatei de 800 mp teren din cuprinsul unei suprafete de 3000 mp teren, solicitare ceruta pentru prima data in apel si care nu are relevanta asupra solutiei ce urmaeaza a se pronunta.
Sunt nefondate si sustinerile apelantilor reclamanti in legatura cu dobandirea pe calea uzucapiunii a dreptului de superficie.
Pentru constituirea dreptului de superficie se cere in primul rand dobandirea dreptului de proprietate asupra constructiei și totodata, sa existe o dispozitie legala sau o conventie incheiata intre superficiar și proprietarul terenului.
Lipsa dovezii calitatii de proprietar al constructiei nu poate conduce la constituirea unui drept de superficie in favoarea pretinsului proprietar.
Dreptul de superficie a facut obiectul unei analize inclusiv la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza Bock și P.) constatându-se ca stabilirea printr.o hotarare judecatoreasca a unui drept de folosinta asupra terenului proprietatea unui tert nu poate fi echivalenta nici cu o expropriere in fapt și nici cu o reglementare a folosirii bunului, având semnificatia unei ingerinte legate de prima faza a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
A mai retinut Curtea Europeana a Drepturilor Omului faptul că in sistemul de drept romanesc dreptul de superficie se poate naște decât prin lege, prescripția achizitiva, legat sau acordul parților iar simplul fapt de a ridica construcții pe terenul altuia nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie asupra terenului, în lipsa uneia din cele 4 situații mai sus mentionate.
Asa cum rezulta din probele administrate in cauza, apelantii reclamanti practic au folosit o construcție, chiar daca in parte i-au adus unele imbunatatiri sau adaugiri, initial cu acordul proprietarului, insa aceasta stare de fapt nu este apta sa conduca la dobandirea, prin uzucapiune, a unui drept de proprietate asupra constructiei și a unui drept de superficia asupra terenului.
Posesia exercitata de apelantii reclamanti nu poate fi considerata ca fiind o posesie utila acestia fiind numai niste detentori precari.
Sunt nefondate si motivele de apel prin care se invoca faptul ca instanta de fond a facut o gresita apreciere in ceea ce priveste lipsa acordului tacit al intimatilor parati in ceea ce priveste efectuarea constructiilor.
Astfel, tribunalul constata ca apelantii reclamanti nu au facut dovada existentei unui acord expres sau tacit al intimatilor parati cu privire la imbunatatirile facute la imobilul constructie.
Totodată, din atitudinea pe care au manifestat-o intimatii reclamanti in cursul procesului precum și din probele administrate printre care si notificarile aflate la dosarul instantei de fond, inclusiv din declaratia martorului P. S. I. rezulta ca intimatii parati nu au fost de acord ca apelantii reclamanti sa locuiasca in imobilul pentru care se solicita stabilirea dreptului de superficie, iar situatia autorului apelantilor reclamanti fiind asemanatoare cu cea a unui chirias chiar daca nu a existat un contract de inchiriere.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept tribunalul constata ca sentinta civila apelata este legala si temeinica iar in baza art.296 Cod pr.civ apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge formulat de G. V., G. D., apelant G. F., apelant G. S., T. CU DOMICILIU PROCESUAL ALES LA L. & PARTNERS CU SEDIUL IN MUNICIPIUL BUCURESTI, CLADIREA ROTARY CONSTRUCTII, .. 4, SECTOR 3 in contradictoriu cu G. M. sector 2, București, .. 1-27, ., ., G. I. sector 2, București, .. 1-27, ., . apelul ca nefondat
Cu recurs in 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015
Președinte, A. M. C. | Judecător, G. N. | |
Grefier, M. P. |
Concept red. gref. M.P. 11 Martie 2015
Red. Jud: G.N./2exemplare/11.03.2015
Jud.fond :S. I. - Jud./Cornetu
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1045/2015. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 636/2015.... → |
|---|
