Acţiune în constatare. Decizia nr. 28/2016. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 28/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 28/2016

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Judecător G. N.

Judecător M. E.

Grefier M. M. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurent P. A. C. și pe intimat M. M., având ca obiect acțiune în constatare hotarare care sa tina loc de act vânzare cumpărare -

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, neasistat, lipsă fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, recurs legal timbrat, după care:

Tribunalul din oficiu invocă excepția tardivității recursului

Intimatul personal solicită admiterea excepției învederând că instanța de fond s-a pronunțat pe data de 01.04.2015 iar recursul a fost depus la data de 26.07.2015.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 31.08.2011, sub nr._ reclamantul P. A. A. a solicitat în contradictoriu cu pârât M. M., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul îm suprafață de 4750 mp situat în ., jud. Ilfov, tarlaua 7, . de proprietate nt._/25.03.1998 emis de Comisia Județeană Ilfov, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că a dobândit terenul descris mai sus în baza unui antecontract autentificat sub nr. 761/07.05.2001 și a achitat suma de 5.000.000 lei vechi, repretentând prețul la data vânzării, dar vânzătorul nu s-a prezentat pentru a perfecta actul de vânzare.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile Legii 247/2005, coroborat cu art. 111 C.proc.civ.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare, (filele 2-8 dosar fond).

La data de 18 martie 2012 numitul M. M. a depus la dosar un înscris denumit întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere faptul că pârâta a decedat.

Prin sentința civilă 1926/1.04.2015 Judecătoria B. a admis în parte acțiunea formulată și a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului teren situat în comuna P., ., ., în suprafață de 4750 mp, cu următoarele vecinătăți: la Nord -PDt 99, la Sud-D.e 93, la Est-M. D., la Vest-S. S., astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiza topografica intocmit in cauza de către expert P. C. M., care face parte integranta din prezenta hotarare, pentru pretul de 5.000.000 ROL (500 RON), achitat la data de 07.05.2001, între vânzătorul M. A. pe de o parte, și cumpărătorul S. M., pe de alta parte.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P. A. C., arătând pe de o parte că în încheierea de ședință numele său a fost eronat înscris și, în al doilea rând, că instanța în mod greșit a respins cererea sa de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 25.01.2016 tribunalul din oficiu a invocat exceptia tardivitatii recursului, exceptie pe care, solutionand-o cu prioritate, o apreciaza ca fondată și o va admite, pentru motivele ce succed:

Potrivit dispozitiilor art. 301 C.pr.civ (1865), aplicabile in cauză, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotararii

În cauza, hotărarea instanței de fond a fost comunicata recurentului la 11.06.2015, astfel că termenul de recurs de 15 zile s-a implinit la 26.06.2015 (. vineri) împrejurare în care recursul formulat la 29.06.2015 apare ca tardiv formulat și, ca atare, va fi respins pentru acest considerent

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității recursului

Respinge recursul privind pe recurent P. A. C. și pe intimat M. M. ca tardiv formulat

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

G. N.

Judecător,

M. E.

Grefier,

M. M. A.

Red. jud. A.C./ 27 Ianuarie 2016/2 ex

Jud. fond. L. C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 28/2016. Tribunalul ILFOV