Acţiune în constatare. Hotărâre din 11-02-2013, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 152/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 152 R
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător E. M. O.
Judecător A. D.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat împotriva sentinței civile nr. 5289 pronunțată la data de 18.10.2011 de Judecătoria B., privind pe recurenții – reclamanți N. F., N. M. în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., având ca obiect - acțiune în constatare Cerere de repunere pe rol.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cele două strigări ale cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului faptul că acest termen este acordat în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei, precum și faptul recurenții – reclamanți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 788 de lei și 1576 lei și a timbrului judiciar de 10 lei.
Tribunalul, având în vedere faptul că recurenții – reclamanți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de repunere pe rol și excepția perimării cererii de recurs, sens în care reține cauza în pronunțare asupra acestor excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.08.2010, sub nr._, reclamanții N. F., N. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – teren situat în ., ., județul I., în suprafață de 304 m.p., pe calea uzucapiunii de 30 de ani, precum și asupra construcției, pe calea accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 75 din data de 4 iunie 1974 emisă de Consiliul Popular al comunei C., reclamantului i s-a atribuit în folosință pentru construcția unei locuințe, pe durata existenței construcției, suprafața de 150 m.p. de teren. S-a mai arătat că decizia constituie titlu de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului atribuit. Ultertor, la data de 24 iulie 1974, reclamantul a obținut autorizația pentru executarea unei case de locuit.
În drept au fost invocate disp.art.1846,1847 c.civ.,art.35 din L.18/1991.
În susținerea cererii au solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză topometrică.
Reclamanții au fost scutiți de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală.
Sub aspectul probatoriului în cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială cu audierea martorului P. V.(fila 77) și expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții,sens în care a fost atașat la dosar raportul de expertiză întocmit de expert Hntea E.(filele 84-91).
P. sentința civilă nr. 5289/18.10.2011 s-a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
P. Decizia nr. 75 din data de 4 iunie 1974 emisă de Consiliul Popular al comunei C., reclamantului i s-a atribuit în folosință pentru construcția unei locuințe, pe durata existenței construcției, suprafața de 150 m.p. de teren. S-a mai arătat că decizia constituie titlu de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului atribuit. Ulterior, la data de 24 iulie 1974, reclamantul a obținut autorizația pentru executarea unei case de locuit.
P. cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, reclamanții solicită să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – teren situat în ., ., județul I., în suprafață de 304 m.p., pe calea uzucapiunii de 30 de ani, precum și asupra construcției, pe calea accesiunii imobiliare.
Uzucapiunea de 30 de ani invocată de către reclamanți presupune exercitarea unei posesii utile asupra unui bun pe durata unui termen de 30 de ani (art. 1847 coroborat cu art. 1890 C.civil).
Pentru a fi considerată utilă, posesia trebuie să nu fie afectata de vicii (discontinuitate, violență, clandestinitate și- într-o opinie- echivoc).
Mai înainte de toate, însă, posesia trebuie să fie exercitată „sub nume de proprietar”, prin această sintagmă ințelegându-se întrunirea, de catre posesor, a elementelor subiectiv și obiectiv ale posesiei (animus și corpus). Cel mai important dintre acestea, elementul psihologic, constă în intenția, voința celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca un adevărat proprietar.
Exercitarea posesiei sub nume de proprietar asupra unui teren (elementul subiectiv al posesiei) presupune că posesorul se comportă, cu privire la bun, ca un adevărat proprietar, considerându-se astfel. În speță, elementul intențional al posesiei nu este îndeplinit. Potrivit art. 1 din Decizia nr. 75 din data de 4 iunie 1974 reclamantului i s-a atribuit terenul în suprafață de 150 m.p. în folosință numai pe durata existenței construcției, ceea ce înseamnă că proprietarul terenului, respectiv Consiliul Popular al comunei C., nu a înțeles să se desesizeze în ceea ce privește dreptul său de proprietate, astfel încât uzucapiunea să apară ca o sancțiune împotriva sa pentru lipsa de diligență. P. urmare, începând cu anul 1974 reclamantul a avut calitatea de detentor precar al terenului, exercitând posesia nu în numele său, ci al altuia, respectiv al adevăratului proprietar, Consiliul local C..
Edificarea unei construcții pe acest teren nu este o manifestare suficientă a elementului intențional al posesiei, ea având caracter echivoc și putând fi efectuată și în temeiul unui simplu drept de folosință, ceea ce este cazul în speța de față. Prezumția simplă întemeiată pe evidențele oficiale publice și cunoscute de reclamanți are mai multă greutate decât cea întemeiată pe actele materiale invocate de aceasta.
P. urmare, nu se poate reține că în perioada invocată reclamanții ar fi deținut și elementul subiectiv al posesiei asupra imobilului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, aceasta presupune două situații: prima este aceea în care construcția este edificată de proprietar pe terenul său, dar cu materialele altcuiva, aceasta nefiind incidentă în speță, având în vedere că s-a constatat faptul că reclamanții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului; cea de-a doua situație este aceea în care construcția este făcută de o persoană cu materialele sale, însă pe terenul altcuiva. În cel de-al doilea caz, proprietarul terenului pe care s-au făcut lucrările devine proprietar al acestora, prin accesiune, cu obligația de a despăgubi pe constructor. Totuși, în această situație, conform art. 488 C. civ., cel care are posibilitatea de a invoca dreptul său de proprietate prin accesiune asupra construcției pe care a ridicat-o altă persoană pe terenul său, este proprietarul terenului, în speță Consiliul local C., iar nu reclamanții care au doar calitatea de detentori precari ce dețin terenul pentru altul, respectiv adevăratul proprietar.
Împotriva acestei hotărârii reclamanții au formulat recurs prin care solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii.
În motivarea cererii se arată că prescripția părților asupra imobilului-teren îndeplinește condițiile de continuitate, neîntrerupere, netulburare, publicitate, dar cererea de chemare în judecată fost respinsă de instanța de fond pe motivul că reclamanții, în baza deciziei nr. 75 din data de 04.06.1974 a Consiliului Popular C., ar fi deținut terenul pentru adevăratul proprietar, respectiv pentru emitentul actului.
În accepțiunea doctrinei definiția precarității este în sensul că aceasta constă în însăși lipsa posesiei, stăpânirea lucrului fiind lipsită de însăși elementul intențional, psihologic al posesiei, actele sau faptele materiale de folosință sau de putere asupra lucrului fiind săvârșite nu pentru sine, ci pentru altcineva.
Recurenții apreciază că hotărârea judecătorească este neîntemeiată deoarece reclamanții au stăpânit neîntrerupt imobilul - teren public, fără a fi tulburați de așa-zisul proprietar, respectiv Primăria C., credința lor fermă fiind aceea că sunt adevărații proprietari.
În situația de față, actele de rezistență ale reclamanților sunt date de însăși modul lor de stăpânire a imobilului-teren, sub nume de proprietar, fără plata vreunei chirii sau a vreunei sume de bani contra folosinței acestuia în afara taxelor și impozitelor pe care orice bun proprietar le-ar plăti și de construirea pe acest teren a unei case, fără a întâmpina rezistență din partea așa-zisului proprietar.
In practica judecătorească s-a decis că "pentru a dobândi proprietatea prin uzucapiune se cere doar ca posesia să se exercite public și să îndeplinească celelalte condiții prevăzute la art. 1847 C.civ. pentru ca proprietarul să poată afla de posesia ce se exercităîÎmpotriva sa" ( Trib. Suprem, Secția civilă, dec. nr. 98/1971; C.A. C. dec. civilă nr. 534/C din 19.05.2004 ).
În cazul de față, reclamanții nu sunt detentori precari așa cum a definit doctrina această noțiune. Este mai mult decât evident că în anul 1975, când instituția proprietății private era o utopie, ea neexistând în esența ei, nu exista posibilitatea legală să se emită titluri de proprietate pentru terenuri, singura posibilitate fiind cea de a da persoanelor loturi de teren în folosință.
În condițiile în care legislația după anul 1989 s-a schimbat radical în ceea ce privește proprietatea, aparentul proprietar, Primăria comunei C., avea posibilitatea să își exercite drepturile în mod judicios, lucru care nu s-a întâmplat. În cursul judecării pricinii pârâta Primăria Comunei C. a fost legal citată, având posibilitatea să depună la dosarul cauzei, întâmpinare, lucru care nu s-a Întâmplat. P. refuzul de a răspunde la interogatoriul depus la dosar, pârâta a recunoscut pretențiile lor, în sensul că acel imobil teren a fost stăpânit de reclamanți continuu timp de 30 de ani, public, neîntrerupt, neviciat și sub nume de proprietar.
Recurenții mai arată că în accepțiunea lor Decizia nr. 75 din data de 04.06.1974 a Consiliului Popular C. a fost și este un act translativ de proprietate în adevăratul sens al cuvântului fiind întocmit conform legislației de la acel moment, în el oglindindu-se adevărata voință a pârâtei de înstrăinare a bunului imobil.
Din punct de vedere doctrinar el nu îndeplinește nici condițiile actului de închiriere și nici pe cele ale unui act de concesiune pentru că emitentul, proprietarul terenului la acel moment nu pretindea nimic în schimbul lui, nici chirie, nici redevență.
În ceea ce privește imobilul-clădire sentința instanței de fond este greșită, aplicându-se în mod eronat dispoziția legală. În cazul clădirii există situația constructorului de bună credință care edifică o casă pe un teren pe care îl consideră de drept al său, deoarece realul proprietar nu a mai fost interesat de proprietatea sa mai bine de 30 de ani.
Intimata, deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, precum și excepția perimării cererii de recurs, tribunalul reține următoarele:
P. încheierea de ședință din data de 06.02.2012, s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, recurenții formulând cerere de repunere pe rol și fiind citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 788 de lei și timbrul judiciar de 5 lei, taxe aferente cererii de repunere pe rol.
Se constată că recurenții nu au făcut dovada achitării acestor taxe, astfel încât intervine sancțiunea nulității prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și de art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, tribunalul urmând să anuleze cererea de repunere pe rol ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea de recurs, potrivit art. 248 Codul de procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Perimarea poate fi definită astfel ca fiind sancțiunea procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp prevăzut de lege.
Pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, care se desprind din prevederile textului legal anterior menționat, anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de an în materie civilă și lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
În speță, se constată că prin încheierea de ședință din data de 06.02.2012 s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, recursul rămânând în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an, din culpa părților recurente.
Având în vedere că nu există nicio cauză de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de perimare (cererea de repunere pe rol fiind anulată ca netimbrată nu a avut efect întreruptiv, în raport de art. 249 din Codul de procedură civilă), de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, față de cele anterior arătate, în condițiile art. 248, 250, 252, 253 Codul de procedură civilă, instanța urmează să admită excepția perimării și să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează cererea de repunere pe rol ca netimbrată.
Admite excepția de perimare.
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenții – reclamanți N. F., N. M. în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 5289 pronunțată la data de 18.10.2011 de Judecătoria B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2013.
Președinte, L. C. C. | Judecător, E. M. O. | Judecător, A. D. |
Grefier, M. P. M. |
Red. LCC/ex. 2
M.M. 14 Februarie 2013
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 153/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
