Acţiune în constatare. Sentința nr. 4330/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4330/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 2012/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2012 R
Ședința publică de la 16 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E.
Judecător G. N.
Judecător C. D.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta F.(O.) G. împotriva sentinței civile nr.4330/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ în contradictoriu cu intervenientul în nume propriu O. C. și intimatul D. M., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când tribunalul având nevoie pentru a delibera a amânat pronunțare pentru astăzi când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.4330/21.06.2013 constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4330/21.06.2013 Judecătoria B. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a respins acțiunea principală formulată de F. (O.) G., ca neîntemeiată. A admis cererea de intervenție principală precizată formulată de intervenientul O. C.. A constatat că intre pârâtul D. M. in calitate de vânzător si intervenientul O. C. in calitate de cumpărător, a intervenit in anul 2003 convenția de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul de 415 mp (din acte si 422 mp din măsurători) situat in com. Petrăchioaia, ., jud. I., având vecinătățile menționate in raportul de expertiza topografică, precum si construcția – clădire din chirpici, individualizată in raportul de expertiză in specialitatea construcții, in schimbul prețului total de 63.000.000 ROL achitat integral la data de 23.08.2008. Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A omologat raportul de expertiză in specialitatea topografie efectuat de expert B. D. și raportul de expertiză in specialitatea construcții efectuat de expert C. C..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: Aceasta acțiune este o acțiune patrimoniala supusa termenului general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Posesiunea imobilului valorează recunoașterea dreptului de către cel in folosul căruia curge termenul de prescripție si conduce la întreruperea termenului de prescripție.
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că martorii audiați in primul ciclu procesual Parachiv Dida, D. M. (70-71), cât si cei audiați in rejudecare – C. G. si T. D. (f.26-27) au declarat că terenul de 460 mp era folosit de intervenientul O. C., ca urmare a vânzării încheiate in anul 2003, că intervenientul a fost cel care a edificat construcții pe teren si s-a îngrijit de imobil. Prin urmare, terenul a fost și este în posesia interevenientului O. C..
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat următoarele:
În fapt, defunctul D. M. a fost proprietarul terenului de 415 mp situat în . dreptului de proprietate în temeiul Ordinului Prefectului Județului I. nr. 2979/25.11.2004, terenul având vecinătățile si laturile menționate in anexa la ordin (f.5 dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu).
Prin înscrisul sub semnătură privată nedatat, intitulat contract de vânzare-cumpărare defunctul D. M. a vândut către reclamanta F. G. terenul de 460 mp pentru care a primit prețul de 60.000.000 ROL, părțile convenind ca ulterior să stabilească data încheierii contractului in formă autentică, după ce vor fi primite actele necesare – cadastru, titlu de proprietate modificat, completat (f.5). Pârâtul a fost notificat in vederea încheierii contractului la data de 19.11.2007, neprezentându-se la notar, aspect certificat prin încheierea nr._/30.11.2007 – filele 39-41 dosar recurs.
Se mai reține că prin înscrisul olograf datat 07.06.2003 intitulat chitanța de vânzare-cumpărare defunctul D. M. a vândut casa rămasă de la mama sa, soților O. C. si O. M. cu suma de 3 mil. lei (ROL – fila 23. Ulterior, la data de 23.08.2003 tot printr-o chitanța de mână, defunctul a vândut soților O. si suprafața de 460 mp (pe care se afla casa susmenționata) precizându-se că prețul total al imobilului este de 63 mil. ROL si ca vânzătorul l-a primit in aceeași zi (f.48).
Coroborând mențiunile din această ultim înscris, cu sentința civilă nr.539/2001 (f.149-150) si concluziile raportului de expertiză topografică, se constată că terenul de 460 mp, invocat atât de reclamantă cât si de intervenient, este unul si același, respectiv terenul de 415 mp pentru care pârâtului i-a fost emis Ordinul Prefectului nr.2979/25.11.2004, teren care in fapt măsoară 422 mp si este situat in com. Petrachioaia, ., învecinându-se cu imobilul de la nr.415 care a fost atribuit numitei O. M. – soția intervenientului prin partajul judiciar ce a făcut obiectul sentinței civile nr.539/2001.
In speța, reclamanta susține că cea de a doua chitanță încheiată între defunct este o chitanță întocmită pro causa, susținere nedovedită însă de reclamantă. Simpla declarație a unui martor (P. A. M. – fila 53) nu poate duce la anularea unui act juridic, în condițiile în care cele susținute nu se coroborează cu nicio altă probă.
Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar cu depozițiile de martori reiese că prețul terenului de 60 mil. Rol a fost achitat de reclamantă dar cu bani ce proveneau din veniturile realizate de fostul soț, O. M. P., care la data încheierii antecontractului se afla plecat din țară cu contract, fiind marinar. Mai mult, la nivelul anului 2006 (data reprezentând momentul încheierii antecontractului dintre reclamantă si parat, menționata de martora I. I. – audiata la solicitarea reclamantei) reclamanta O. G. figura cu restanțe la plata contribuțiilor datorate pe anii 2000-2006 la Casa de Asigurări a Avocaților; totodată era înregistrată cu mai multe amenzi contravenționale(f.28, 33, 46-49 dosar recurs). Deși, prin răspunsul la interogatoriu, reclamanta a negat că banii cu care s-a plătit prețul ar fi provenit din veniturile realizate de fostul soț, nu a dovedit contrariul.
Nu sunt întemeiate nici susținerile că ar fi încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu defunctul ulterior divorțului, respectiv in noiembrie 2006 conform depoziției martorei I. I. (f.45 dos primul fond) întrucât la acea dată reclamanta era divorțată deja de fiul intervenientului (20.09.2006 – data pronunțării hotărârii) iar relațiile acesteia cu familia fostului soț erau tensionate încă din anul 2005, in acest sens fiind sesizările către politie făcute de intervenientul O. C., fostul socru (f.42). D. fiind faptul că intre defunct si intervenient există relații de rudenie, iar reclamantă si familia fostului soț se aflau in conflict încă din anul 2005, este puțin probabil ca antecontractul de vânzare-cumpărare să se fi încheiat după divorțul acesteia si cu atât mai puțin ca pârâtul să fi fost de acord să vândă doar reclamantei terenul de 460 mp.
Nici susținerile privind punerea in întârziere a defunctului nu pot fi primite întrucât demersurile întreprinse de reclamantă in acest sens au fost făcute după promovarea prezentei acțiuni, când părțile se aflau deja in recurs. Astfel, notificarea si încheierea de certificare datează din luna noiembrie_, deci ulterior promovării acțiunii, ce a fost înregistrată in februarie 2007.
Având in vedere pe de o parte faptul că promisiunea de vânzare-cumpărare a terenului de 460 mp de care se prevalează reclamanta, a fost făcută de defunctul D. M. doar in considerarea faptului că aceasta era căsătorită cu numitul O. M. P., rudă cu defunctul, iar pe de altă parte, faptul că reclamanta nu a dovedit că banii cu care s-a achitat prețul proveneau din veniturile sale proprii, coroborat cu faptul că partea nu a avut niciun moment posesia terenului si nu a întreprins niciun demers de punere in întârziere a defunctului anterior promovării acțiunii, instanța apreciază că nu sunt întrunite cerințele art.1073, 1077 C.civ, in condițiile in care defunctul nu se mai află in posesia terenului ce a făcut obiectul promisiunii încă dinainte de încheierea acesteia, motiv pentru care va respinge cererea principală ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de intervenție principală precizată, instanța reține următoarele:
Instanța reține că, potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar, potrivit art. 970 alin. 1 C.civ, convențiile trebuie executate cu bună credință.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este o convenție, prin care ambele părți, înțelegându-se asupra lucrului și a prețului, se obligă să încheie în viitor contractul, obligația asumată de către promitentul-vânzător prin antecontract fiind o obligație de rezultat, iar nu una de diligență. Această clasificare este importantă, întrucât principalul aspect al distincției dintre obligațiile de rezultat și cele de prudență și diligență se situează pe tărâm probatoriu: în cazul obligației de rezultat, neatingerea rezultatului dorit constituie ipso facto o prezumție de culpă a debitorului.
Pe de altă parte, instanța reține că, în situația în care promitentul-vânzător nu își respectă obligațiile asumate prin antecontractul încheiat, iar lucrul se mai găsește în patrimoniul acestuia, pe lângă posibilitatea acordării daunelor interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii ori amenzii civile, la încheierea contractului, instanța, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, poate să pronunțe, în baza art. 1073 și 1077 C.civ, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi.
De altfel, art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005 a consacrat în mod expres această posibilitate, stipulând că, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța reține că este necesar să fie îndeplinite toate condițiile pentru transmiterea proprietății de la promitentul-vânzător la beneficiarul-cumpărător, cu excepția consimțământului promitentului-vânzător.
Astfel, terenul de 460 mp vândut in anul 2003 de defunct intervenientului O. C. este ușor de identificat având in vedere elementele de amplasament pe care cei doi contractanți le-au menționat in chitanța din 23.08.2003 si care completează înscrisul anterior din 07.06.2003.
Prin aceeași chitanță se mai menționează faptul că soții O. C. si M. au folosit respectiva suprafață încă din anul 1972, pe care au construit cu acordul familiei vânzătorului o bucătărie, grajd, magazie si WC. Din expertiza construcții reiese că aceste construcții – Corp A – clădire din chirpici si magazia de lemn amplasate la numărul poștal 414 au fost edificate in continuarea celor aflate la numărul poștal 415, proprietatea soției intervenientului.
Atât martorii audiați in primul ciclu procesual Parachiv Dida, D. M. (70-71), cât si cei audiați in rejudecare – C. G. si T. D. (f.26-27) au declarat că terenul de 460 mp era folosit de intervenientul O. C., ca urmare a vânzării încheiate in anul 2003, că intervenientul a fost cel care a edificat construcții pe teren si s-a îngrijit de imobil; că prețul de 60 mil ROL a fost plătit de reclamantă cu banii trimiși de O. M. P., fostul soț, respectiv fiul intervenientului.
Din întreg materialul probator se apreciază că in fapt in perioada iulie-august 2003 defunctul a promis vânzarea-cumpărarea terenului cu construcție situat pe . rudelor sale, soții O. C. si O. M. ce dețineau si proprietatea învecinată aflata la nr.415. Întrucât fiul intervenientului O. M. P., căsătorit la acel moment cu reclamanta F. G., și-a exprimat dorința de a edifica o construcție pe acel teren si nefiind incă perfectată vânzare-cumpărare la notar, promitentul-vânzător a fost de acord să le vândă tinerilor terenul urmând ca aceștia din urmă să achite prețul. Acest lucru s-a și întâmplat, cel mai probabil tot in cursul anului 2003 (decembrie 2003-decembrie 2004 perioadă in care numitul O. M. P. figurează plecat din țară– f. 21-22 dosar primul fond). A fost dovedit atât cu înscrisuri cât și cu martori că prețul a fost achitat cu banii obținuți in străinătate de fiul intervenientului, dar că suma respectivă a fost predată de reclamantă defunctului sau fiului acestuia.
Având în vedere că antecontractul încheiat de către părți nu încalcă nicio normă de ordine publică, iar în cauză nu a fost invocat niciun motiv de nulitate relativă, instanța, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face, izvorâtă din antecontract, va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, constatând că, din actele depuse la dosar, nu există nici un impediment de fapt sau de drept.
Față de aceste considerente, în baza art. 1073 și 1077 C.civ, precum și art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 257/2005, instanța va constată că intre defunctul D. M. in calitate de vânzător si intervenientul O. C. in calitate de cumpărător, a intervenit in anul 2003 convenția de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul de 415 mp (din acte si 422 mp din măsurători) situat in com. Petrăchioaia, ., jud. I., având vecinătățile menționate in raportul de expertiza topografică, precum si construcția – clădire din chirpici, individualizată in raportul de expertiză in specialitatea construcții, in schimbul prețului total de 63.000.000 ROL achitat integral la data de 23.08.2008. Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva aceste sentințe a formulat recurs reclamanta F. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea cererii și respingerea cererii de intervenție.
În motivarea recursului a arătat că: Prin cererea de chemare în judecată, subsemnata a solicitat instanței să constate că a achiziționat imobilul teren, în suprafață de 460 mp de la proprietarul acestuia D. M., teren situat în ..
Prin întâmpinare, D. M. a recunoscut tranzacția ca fiind făcută în favoarea subsemnatei.
Prin aceeași întâmpinare, D. M. nu face vorbire în nici un fel despre existența altor chitante/înscrisuri sub semnătură privată, încheiate cu alte persoane sau cu intervenientul.
La momentul semnării chitanței de mână dintre pârâtul D. M. și subsemnata, acesta i-a înmânat, în original, actele de proprietate ale terenului.
Subsemnata a depus toate diligențele pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu pârâtul, însă acesta a refuzat ca se vedea notificarea de a se prezenta la notar și încheierea de certificare încheiată urmare acestei notificări).
De asemenea a solicitat să se rețină că a achitat prețul integral, așa cum a fost el negociat între părți, iar pârâtul nu a contestat acest aspect.
Probele care au fost administrate în cauză, în dovedirea cererii principale, confirmă că subsemnata s-a întâlnit cu pârâtul și i-am înmânat suma de bani solicitată cu titlul de preț (a se vedea declarația martorului I. I.).
A considerat că instanța a greșit când nu a coroborat declarația acestui martor cu declarațiile martorului D. M., care, sub jurământ, în fața instanței Judecătoriei Cornetu, confirmă că pârâtul a vândut terenul subsemnatei și, cel mai important, că acest aspect îl cunoaste chiar de la intervenientul O. C..
Prin întrebarea adresată de instanță la interogatoriu, "Cunoașteți că O. M. P., fiul dvs., a formulat cerere de intervenție în nume propriu în acest dosar?", răspunsul a fost "Da, eu l-am pus."?!
Prin aceasta se demonstrează nesinceritatea susținerilor celor doi intervenienți, dar și abuzul În exercitarea drepturilor procesuale prin formularea unor cereri de intervenție neîntemeiate, nesustenabile, prima dintre ele fiind respinsa irevocabil, apoi formulează alta cerere de intervenție, pe numele altei persoane, o modifica, poate, poate va reuși să acapareze ceva sau să încurce total lucrările dosarului.
Intervenientul chiar fabrică o . înscrisuri/chitanțe cu același scop. Acesta susține în fața instanței că deține din anul 2003 două chitanțe (una pentru construcție și alta pentru teren), care fac dovada, în accepțiunea lui, că a cumpărat exact același imobil pentru care subsemnata a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Față de toate aceste elemente și probe, instanța de fond a găsit de cuviința sa le înlăture, sa nu le aibă in vedere, deși ele sunt într-o cronologie logica si juridica.
Ba mai mult, de la data la care intervenientul O. C. a devenit parte in dosar, el nu a administrat nicio proba in susținerea cererii de intervenție precizata.
Cu toate acestea, instanța de fond constata contrariul ... A solicitat analizarea conținutului primei chitanței (cea privitoare la construcție, respectiv cea din 23.08.2003).
A arătat că din lecturarea acesteia se observă că nu este indicată care anume casă se vinde, nu este indicată adresa poștală a construcției.
Pentru această chitanță, intervenientul solicită să se constate că are un drept de creanță.
Această cerere, subsemnata o consideră inadmisibilă în accepțiunea unei acțiuni în constatare, deoarece legiuitorul a statuat că sunt inadmisibile acele acțiuni În constatare acolo unde există calea acțiunii în realizare (În pretenție) .
Astfel, se observă că intervenientul avea posibilitatea să cheme în judecată pârâtul pentru a-i restitui eventual prețul Încasat aferent construcției.
În dosar nu există formulată o astfel de cerere, motiv pentru care a solicitat să se constatate inadmisibilitatea acestui capăt din cererea de intervenție, formulată la 09.06.2009 și aflată la fila 22 - al doilea fond după casare.
Referitor la cea de-a doua chitanță, despre care susțin că a fost întocmită pro causa, merită retinute următoarele:
La întrebarea instanței, prin interogatoriul formulat, respectiv de ce a ascuns instanței faptul că a cumpărat acest teren, răspunsul intervenientului a fost că nu a crezut că se vor face actele pe numele subsemnatei?!
Ceea ce este important de aici de reținut este faptul că intervenientul nu a putut să justifice motivul pentru care și-a modificat cererea de intervenție la ultimul termen de judecată În al doilea fond după casare, apărând cu această chitanță nouă.
Tot la Întrebarea instanței la interogatoriu, respectiv cine a scris această chitanță de mână, răspunsul a fost "eu cu unchiul".
Din analiza chitanței se observă însă că aceasta este scrisă de către o singură persoană.
Se concluzionează astfel că intervenientul este nesincer și că, pe tot parcursul procesului, nu a făcut decât să inducă în eroare instanța.
Subsemnata are convingerea, cunoscând atât pe pârât cât și pe intervenient, că această chitanță a fost întocmită în fals, după data decesului pârâtului și că ea nu a fost scrisă nici de pârât și nici de către intervenient, subsemnata cunoscând scrisul ambelor părți, acesta fiind și motivul pentru care am contestat chitanța formulând plângere penală pe fals și uz de fals.
De altfel, tot comportamentul intervenientului de-a lungul acestui proces este cel puțin bizar și ilogic.
Instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că intervenientul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a se prezenta la notar în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Arată că a fost sancționată ca a notificat pe parat dupa depunerea actiunii la instanta dar nu explica de ce nu sanctioneaza faptul ca intervenientul nu l-a notificat deloc pe parat.
Lipsa acestei dovezi, dă cererii de intervenție un caracter de inadmisibilitate.
Legiuitorul a stabilit că sunt admisibile acele cereri În realizarea dreptului dacă acest lucru nu s-a putut Înfăptui În alt mod decât În fața instanței.
Așadar, regula este că orice contract de vânzare-cumpărare, pentru a fi valabil, trebuie Încheiat În formă autentică (În fața notarului public), și numai dacă acest lucru nu este posibil, partea putandu-se adresa instanței de judecată.
Intervenientul nu a făcut dovada că nu s-a putut încheia la notar acest contract, sens în care devine inadmisibilă cererea de intervenție, așa cum a fost ea modificată.
Instanța de fond a ignorat ca la dosar, nu există nicio probă în dovedirea cererii de interventie.
De la momentul modificării cererii de intervenție și până-n prezent, nu a fost audiat niciun martor în dovedirea cererii de intervenție, nu a fost depus niciun înscris din partea intervenientului care să confirme tranzacția încheiată cu pârâtul, dar cel mai important că nu există nicio recunoastere din partea pârâtului pe aceste chitante ale intervenientului.
Martorul propus de subsemnata (P. M.) și audiat în fața instanței, a confirmat prin declarația sa toate susținerile de mai sus (declarația acestuia fiind întărită de declarația lui Papadopol E. depusă la ultimul termen de judecată) și, deși instanța i-a dat posibilitatea intervenientul să combată această declarație, intervenientul nu a făcut-o.
Si cu toate acestea instant sancționează ca aceasta declarație nu se coroborează cu nicio proba din dosar ... Fals! Se coroborează cu toate probele din dosar.
Dacă intervenientul a cumpărat terenul, în accepțiunea lui, în anul 2003, de ce pârâtul i-a înmânat actele de proprietate, în original, 3 (trei) ani mai târziu, respectiv în anul 2006.
Instanța nu s-a pronunțat pe excepția invocata, a prescrierii dreptului la acțiune al intervenientului în raport de momentul modificării cererii de intervenție, ci a analizat-o ca pe o excepție acoperita de posesia bunului.
Proprietarul acestei suprafețe de teren, D. M., prin întâmpinarea depusă în martie 2007, în dosarul_, recunoaște dreptul subsemnatei dobândit prin încheierea contractului de vânzare¬cumpărare încheiat sub semnătură privată.
Prin recunoașterea dreptului față de subsemnata, proprietarul D. M. contestă astfel orice drept pretins de O. C. în legătură cu această suprafață de teren.
Așadar, de la acel moment, martie 2007, începe sa curgă termenul de prescriere in defavoarea lui O. C., fara a fi incidente dispozitiile privind posesia bunului.
A solicitat să se observe că intervenientul O. C. și-a exercitat dreptul la acțiune față de această suprafață de teren în octombrie 2010, când a depus la dosarul cauzei, pentru prima dată, cererea precizatoare și chitanța de mână ce privea această suprafață de teren.
A mai arătat că de la acel moment și până-n prezent, subsemnata a contestat legalitatea acestei chitanțe de mână, dar dincolo de aceste susțineri a învederat instanței că, în ipoteza în care chitanța ar fi fost întocmită în anul 2003, dreptul intervenientului de a solicita o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este afectat până-n martie 2007.
Din acel moment (martie 2007), de când D. M. a recunoscut dreptul meu, începe să curgă termenul de prescriere față de intervenientul O. C..
În urma unui calcul simplu, se observă că din luna martie 2007 până-n luna octombrie 2010 au trecut mai mult de 3 (trei) ani, motiv pentru care s-a Împlinit termenul de prescriere.
A solicitat instanței să nu analizeze excepția invocată raportându-se la prima cerere de intervenție formulată de O. C. (aflată la fila 22 din dosarul de fond B., al doilea fond după casare), deoarece prin această cerere intervenientul a solicitat în mod expres instanței să se constate că are un drept de creanță rezultat din cumpărarea unei construcții, și doar a unei construcții, fără nicio legătură cu terenul.
Pentru prima dată când O. C. a emis pretenții față de acest teren a fost luna octombrie 2010.
Până atunci, toate apărările sale și probele în dosar au fost realizate pentru a dovedi doar dreptul de creanță egal valoarea construcției.
A solicitat să se constate intervenită prescrierea dreptului la acțiune a intervenientului în ceea ce privește obținerea unei hotărâri judecătorești, care să țină loc de act autentic, pentru un teren în suprafață de 460 mp situat în ..
In drept, a invocat dispozițiile art. 299, art. 3041 din Codul de proc. civ.
Legal citați intervenientul și intimatul nu au depus întâmpinare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs se referă la faptul că prima instanță a greșit atunci când a înlăturat în tot probatoriul administrat în cauză.
Tribunalul constată că între recurentă și D. M. a fost încheiată o convenție de vânzare - cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată, cu privire la un teren în suprafață de 460 m.p. situat în .. Potrivit declarației martorei P. Dida, audiată de către prima instanță (f. 70), banii necesari pentru tranzacția încheiată i-au fost trimiși recurentei din cauză de către fostul soț al acesteia, O. M.. În același timp, atât martora cât și pârâtul D. M. au arătat că această convenție a fost încheiată în considerarea faptului că la data încheierii acesteia recurenta – reclamantă era căsătorită cu nepotul pârâtului D. M., respectiv intervenientul O. M.. În același timp, tribunalul mai reține că anterior încheierii înscrisului menționat mai sus, respectiv la data de 7 iunie 2003 (f. 23 din dosarul primei instanțe), fusese încheiată între pârâtul D. M. și numiții O. C. și O. M. o altă convenție de vânzare – cumpărare cu privire la același teren.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, respectiv împrejurarea că recurenta – reclamantă nu este cea care a achitat prețul pentru terenul care face obiectul cauzei, ci fostul soț al acesteia, precum și faptul că această convenție a fost încheiată numai în considerarea faptului că beneficiar al promisiunii de vânzare are calitatea de nepot al pârâtului D. M., tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1073 și 1077 C. civ., pentru a se constata intervenită vânzarea – cumpărarea cu privire la imobilul – teren în suprafață de 460 m.p. situat în .. Mai mult,astfel cum s-a arătat mai sus, la data încheierii convenției, imobilul fusese deja promis spre vânzare numiților O. C. și O. M..
În ceea ce privește susținerile recurentei conform căreia chitanța din data de 7 iunie 2003 a fost întocmită pro causa, aceasta nu poate fi reținută, nefiind administrate probe în acest sens.
Referitor la susținerea recurentei conform căreia prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la excepția de prescriere a dreptului la acțiune, aceasta nu este întemeiată, având în vedere că prima instanță a respins această excepție, arătând faptul că terenul în cauză a fost și este în posesia intervenientului O. C., ca urmare a promisiunii încheiate la data de 7 iunie 2003, astfel încât termenul de prescripție a fost întrerupt.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta F.(O.) G. împotriva sentinței civile nr.4330/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ în contradictoriu cu intervenientul în nume propriu O. C. și intimatul D. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.09.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. E. G. N. C. D.
Grefier
O. S.
Red.jud.fond.C. E. D.
Red.jud.M.E. /16.10.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 501/2014. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 2143/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
