Anulare act. Decizia nr. 1499/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1499/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1499/2014
DOSAR nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1499/R
Ședința publică din data de 10.06.2014
Tribunalul constituit din:
P. - C. D.
JUDECĂTOR – N. P. G.
JUDECĂTOR – M. E.
Grefier - V. F. A.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 1633 din data de 20.04.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în contradictoriu cu intimatul reclamant N. V. și intimatul pârât C. JUDEȚEANĂ I., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.06.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ reclamantul N. V. a chemat în judecată pe pârâtii C. L. DE F. F. C. și C. JUDEȚEANĂ I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se modifice titlul de proprietate nr._/07.04.1995 în sensul modificării amplasamentului suprafeței de 495 mp teren de la t 57/1 p 57/1/1 la t 23/3 p 35. De asemenea trebuie modificate și următoarele indicative: de la t 57 p 57/1/1 se va scrie t 57/1 p 1; de la t 52 p 52/1/8 se va scrie t 52/1 p 8; în loc de t 68 p 68/3/1 se va scrie t 68/3 p 1.
În fapt se arată că petentul este moștenitorul lui N. P. A., iar titlul de proprietate conține erori.
Cererea este scutiră de plata taxei de timbru.
Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că acțiunea este admisibilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1633/20.04.2012, Judecătoria Cornetu a respins acțiunea, ca neîntemeiat.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța a observat că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre o eroare materială, ci dreptul de proprietate a fost reconstituit pe un alt amplasament decât cel indicat de reclamant. Or, conform art. 54 din Legea nr. 18/1991, procedura ce trebuie urmată este cea administrativă.
Împotriva sentinței civile nr. 1633/20.04.2012, a formulat recurs pârâta C. L. DE F. F. C., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 21.10.2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului.
În motivare, pârâta a arătat că instanța de fond avea obligația de a dispune verificări privind îndeplinirea procedurii administrative în sensul că trebuia să dispună emiterea de adrese către cele două comisii de fond funciar pentru clarificarea situației și totodată efectuarea unei expertize topografice pentru a observa dacă principiul aflării adevărului este sau nu respectat în cauza dedusă judecății.
A mai arătat că instanța de fond nu a observat faptul că OCPI I. a întocmit un referat de informare a Comisiei Județene I. din punct de vedere tehnic la Hotărârea nr.147/29.09.2009 a Comisiei comunei C., titlul de proprietate nr._/04.07.1994, autor N. P. și ca atare procedura administrativă a fost îndeplinită, însă dat fiind că titlul de proprietate a intrat în circuitul civil erorile strecurate în titlu nu mai puteau fi corectate pe cale administrativă ci exclusiv pe calea instanței de judecată. De asemenea instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art.242 alin.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citați, intimata pârâtă și intimatul reclamant nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul civil de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1633/20.04.2012, Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. V. in contradictoriu cu paratele C. L. de F. F. Ciorogarla și C. Județeană I. de F. F.. Cu toate că a respins cererea ca neîntemeiată în cuprinsul considerentelor prima instanță s-a mărginit la a reține că in cauza nu poate fi vorba de o eroare materiala si că reclamantul nu a parcurs o procedură administrativă – acesta fiind unicul argument avut în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, Tribunalul constată că prima instanță a făcut aprecieri exclusiv cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, fără a pune în discuția părților această chestiune iar soluția pronunțată face trimitere la netemeinicia acțiunii. Având în vedere această împrejurare Tribunalul consideră că dreptul la apărare a fost încălcat, pe de o parte, reclamantul fiind în imposibilitatea de a formula apărări asupra aspectului parcurgerii etapelor administrative, iar, pe de altă parte, stabilindu-se caracterul nefondat al cererii fără prezentarea niciunui argument în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin.1 pct. 5 din codul de procedură civilă hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au formatconvingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În adoptarea acestui text normativ, legiuitorul a avut în vedere interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.
Tribunalul constată că hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod complet premisele de fapt care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a instanței de a analiza probele administrate. Aceasta cu atât mai mult cu cât pozițiile ocupate de părți se conciliau, ceea ce necesita analizarea probelor din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate, relevanței acestora pentru proces, stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei etc.
Față de aceste împrejurări, Tribunalul constată că în cauză, prima instanță nu a oferit o fundamentare a raționamentul său pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze acest raționament.
De asemenea, are în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță se impune și pentru a garanta părților din prezenta cauză dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză.
Stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, acestea având dreptul, dar și obligația de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.
Numai astfel se asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte, se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele și că soluția pronunțată este cea care se impunea a fi dată în cauză.
Or, hotărârea pronunțată în cauza pendinte, nefiind motivată potrivit cerințelor mai sus descrise, nu poate conduce la situația premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs apreciază că soluția casării cu trimitere se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.
Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces Ia o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, inclusiv Ia motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului Ia un proces echitabil.
În acest sens, Curtea a reținut și interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care: „dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate” adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, articolul 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.
De asemenea, în cauza D. împotriva României (cererea nr._/00, hotărârea 16 noiembrie 2006), instanța de contencios european a reținut: „Convenția neintenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, fără a aprecia pertinența lor și fără a fi înțeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (V. de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 și 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcție de natura deciziei”.
Totodată având în vedere înscrisurile depuse la dosar și informațiile comunicate de C. L. de F. F. Ciorogarla și reținând necesitatea respectării drepturilor garantate de art. 6 CEDO Tribunalul apreciază că prima instanța trebuia să analizeze dacă solicitarea reclamantului de modificare a titlului de proprietate este întemeiată sau nu, sa dispuna efecuarea unei expertize topografice pentru clarificarea situatiei. Așadar, reține că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond urmând a stabili, pe baza probelor administrate și prin raportare la dispozițiile legale incidente, dacă solicitarea reclamantului este sau nu întemeiată, pronunțând astfel o soluție pe fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 312 cod proc civila tribunalul va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 1633 din data de 20.04.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în contradictoriu cu intimatul reclamant N. V. și intimatul pârât C. JUDEȚEANĂ I..
Caseaza sentinta civila recurata si trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 10.06.2014.
Președinte Judecător Judecător
C. D. N. P. G. M. E.
Grefier
V. F. A.
Concept red. gref. A.V.F. – 20.06.2014
Red. Jud: N.P.G./2 exemplar/16.01.2015
Jud. fond: B. C. - Jud. Cornetu
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1606/2014. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 517/2015.... → |
|---|
