Anulare act. Decizia nr. 30/2016. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 30/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 30/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBILF:2016:008._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă nr. 30 R

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Judecător G. N.

Judecător M. E.

Grefier M. M. A.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul M. M. împotriva încheierii din 20.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata C. L. DE FOND FUNCIAR JILAVA, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual – recurs, după care:

Tribunalul reține cauza spre deliberare și soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față :

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 reținând că această măsură se impune până la întocmirea balanței de fond funciar la nivel național, in vederea soluționării pe cale administrativă a tuturor cererilor de reconstituire întemeiate pe legile fondului funciar

Împotriva încheierii civile din data de 20.02.2014 a formulat recurs recurentul M. M. si a solicitat admiterea recursului si repunerea cauzei pe rol.

In susținere, recurentul a arătat ca în fapt, prin încheierea sus menționata, instanța, în temeiul art. 7 alin l din legea 165 din 2013, a dispus suspendarea cauzei, pana la întocmirea balanței de fond funciar.

A precizat ca cererea sa nu se încadrează in categoriile de cereri menționate în legea 165 din 2013, activitatea de inventariere desfășurata de Comisiile locale și județene de fond funciar, nu le-ar fi împiedicat pe acestea sa ia parte la un proces nefinalizat ca în cazul meu, întrucât pana la rămânerea definitiva a hotărârii ce s-ar da în cauza, ele nu sunt obligate la. vreo procedura ad-tiva de eliberare a vreunui titlu de proprietate, în speța de fata intenția este tocmai cea de obținere a unei hotărâri judecătorești prin care sa mi se recunoască dreptul de proprietate asupra unui teren pe care, reclamanta îl dețin încă din 1967, exercitând în continuu posesia acestuia.

Punctul de vedere al ANRP cu privire la incidența art. 7 din legea 165/2013 asupra activității de emitere a Ordinelor Prefectului în temeiul art. 23 și 36 din Legea 18/1991: „Obiectul acestor ordine îl constituie terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, deci teren care nu este agricol, atunci activitatea de emitere a acestor acte nu este suspendată.

Cât privește art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, interpretarea acestuia trebuie să se realizeze, în primul rând, prin raportare la spiritul și litera Convenției Europene a Drepturilor Omului astfel cum acestea transpar din jurisprudența Curții, în special din hotărârea pilot. O suspendare a litigiilor de fond funciar sau un refuz de soluționare a acestora m temeiul art. 7 alin. (1) din noua lege a proprietății și a noilor termene administrative instituite prin aceasta ar determina o tergiversare a realizării procesului de restituire, ceea ce contravine, în mod evident, caracterului eficient și simplificat al procedurii de restituire, imperativ statuat m cadrul hotărârii M. A. și Alții împotriva României.

Sunt relevante în acest sens dispozițiile art. 46 par. l din Convenție care prevăd că "înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți".

Analizând încheierea recurată tribunalul constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare in judecată îl reprezintă reconstituirea dreptului de proprietate in conditiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, pentru o suprafață de 1800 mp aferentă locuinței recurentului-reclamant.

Instanța de fond a dispus suspendarea judecății in temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Față de obiectul cererii de chemare in judecată, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea 165/2013 până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.

Ori, in cauza de față, având in vedere că se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren in conditiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, nu este necesar să se aștepte întocmirea situației centralizate la nivel local.

Așa fiind, in temeiul art. 312 C.p.c. tribunalul va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite dosarul instanței de fond în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul formulat de recurentul M. M. împotriva încheierii din 20.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata C. L. DE FOND FUNCIAR JILAVA, având ca obiect anulare act.

Casează încheierea recurată.

Trimite dosarul instanței de fond în vederea continuării judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.01.2016.

PreședinteJudecătorJudecător

A. M. C. G. N. M. E.

Grefier

M. M. A.

Red. jud. Ghe. N./19.02.2016/2ex

Jud. fond.V. B. M./ Judecătoria Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 30/2016. Tribunalul ILFOV