Anulare act. Hotărâre din 10-03-2015, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 424/2015
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P. M. E.
JUDECĂTOR L. G. A.
JUDECĂTOR E. M. O.
GREFIER M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul - pârât D. C. C. împotriva sentinței civile nr. 4359/05.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. JUDEȚULUI I., P. L. și intervenient în numele altei persoane D. G.. G., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât reprezentat de apărător ales S. D. cu delegație la fila 21 din dosarul de fond, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că viciul de procedură cu recurentul-pârât, acesta nefiind citat la sediul ales, a fost acoperit, după care,
Recurentul pârât prin apărător, depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și arată că a luat cunoștință de cererea de intervenție accesorie de la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de soluționat Tribunalul acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Recurentul pârât prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Recurentul pârât prin apărător solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Arată că s-a formulat o acțiune în revendicare a unui suprafețe de teren care este ocupată în mod abuziv de către intervenient. Arată că intimatul reclamant nu face decât să încerce să nu pună în executare hotărârea instanței. Arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că actul de înstrăinare a fost încheiat cu nerespectarea interdicției de înstrăinare prevăzut de art. 32 din legea nr. 18/1991, calculând termenul de 10 ani de la care începe interdicția de la data emiterii titlului de proprietate și nu de la data emiterii procesului verbal de punere în posesie. Arată că titlurile de proprietate nu au fost emise și nu s-a deschis cartea funciară astfel că termenul de 10 ani nu a început să curgă, astfel că instanța de fond nu poate constata de la sine putere că s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu nerespectarea art. 32 din legea nr. 18/1991 calculând de la sine putere termenul de 10 ani. Solicită amânarea pentru depunerea de concluzii scrise.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 03.03.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 03.03.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2015.
Președinte Judecător Judecător M. E. L. G. A. E. M. O.
Grefier
M. A. M.
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR L. G. A.
JUDECĂTOR E. M. O.
GREFIER M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul - pârât D. C. C. împotriva sentinței civile nr. 4359/05.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. JUDEȚULUI I., P. L. și intervenient în numele altei persoane D. G.. G., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 10.03.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 10.03.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2015.
Președinte Judecător Judecător
M. E. L. G. A. E. M. O.
Grefier
M. A. M.
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 424R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.03.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR L. G. A.
JUDECĂTOR E. M. O.
GREFIER M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul - pârât D. C. C. împotriva sentinței civile nr. 4359/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. JUDEȚULUI I., P. L. și intervenient în numele altei persoane D. G.. G., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2015, apoi pentru astăzi, când, în aceeașai compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.01.2012, sub nr._, reclamantul P. Judetului I., B. D. C., a solicitat, in contradictoriu cu paratii P. L. si D. C. C., constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre acestia, autentificat sub nr. 2631/19.05.2004.
În motivarea cererii reclamantul a aratat ca prin titlul de proprietate nr._/5.05.2003 paratului P. L. i s-a constituit dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafata de 1500 mp. Conform art. 32 din Legea nr. 18/1991, in vigoare la data de 19.05.2004, terenul astfel atribuit nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare, constatarea nulitatii putand fi ceruta de catre primarie, prefectura, procuror, precum si de catre orice persoana interesata.
Institutia Prefectului a primit o sesizare cu privire la incheierea contractului mentionat, iar din verificarile efectuate a rezultat faptul ca in cuprinsul acestuia s-a mentionat ca terenul a fost dobandit prin reconstituirea dreptului de proprietate. Ulterior, contractul a fost rectificat, prin incheierea de rectificare nr. 389/2.02.2010, mentionandu-se modul de dobandire a terenului, prin constituirea dreptului de proprietate, si faptul ca transmiterea proprietatii va avea loc la data implinirii termenului legal de 10 ani. Insa, art. 32 din Legea nr. 18/1991 interzice instrainarea acestui teren timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea, indiferent de modalitatea de instrainare aleasa de parti.
In drept, a invocat art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
A depus la dosar, in fotocopie, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, act aditional la acest contract, incheierea de rectificare nr. 389/2.02.2010, titlul de proprietate nr. 65.737/5.05.2003 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, fisa de punere in posesie, proces-verbal de punere in posesie, Hotarari ale Comisiei Judetene I..
Paratul D. C. C. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii de folosinta a reclamantului si exceptia lipsei calitatii procesuale active, aratand ca sunt persoane juridice de drept public doar unitatile administrativ teritoriale, acestea fiind reprezentate prin primar sau prefect, si ca potrivit art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 constatarea nulitatii poate fi ceruta de catre prefectura, si nu de catre prefect.
Prin aceeasi intampinare a fost invocata si exceptia lipsei de interes, paratul aratand ca reclamantul nu are un interes propriu, legitim si direct cu privire la prezenta actiune, intrucat nu revendica pentru sine imobilul sau o cota parte din acesta.
Pe fondul cauzei solicita respingerea cererii, aratand ca cei 10 ani la care se refera art. 32 trebuie calculati din anul 1992, intrucat punerea in posesie s-a facut la data de 2.09.1991, iar imobilul nu era inscris in cartea funciara, proprietatea fiind astfel extratabulara.
S-au solicitat cheltuieli de judecata.
Paratul a depus la dosar adeverinta nr. 935/6.02.2013 emisa de Primaria 1 Decembrie, incheierea nr. 12.097/6.07.2004, incheierea de inscriere in cartea funciara nr._/9.02.2010, extras de carte funciara, process-verbal de punere in posesie din data de 21.09.1991, sentinta civila nr. 1732/1.06.2009 pronuntata de Judecatoria Cornetu.
Paratul P. L., desi legal citat, nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si exprima punctul de vedere.
La termenul din 22.05.2013 instanta a unit cu fondul exceptia lipsei capacitatii de folosinta a reclamantului, exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei de interes.
La acelasi termen a fost incuviintata proba cu inscrisurile de la dosar.
Prin sentința civilă nr. 4359/05.06.2013, Judecătoria Cornetu a respins ca neintemeiata exceptia lipsei capacitatii de folosinta a reclamantului, invocata de catre paratul D. C. C. prin intampinare, a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de catre paratul D. C. C. prin intampinare, a respins ca neintemeiata exceptia lipsei de interes invocata de catre paratul D. C. C. prin intampinare, a admis cererea formulata de reclamantul B. D.-C., in calitate de Prefect al Judetului I., in contradictoriu cu paratii P. L. si D. C. C. și a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, incheiat intre parati.
Analizand actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia lipsei capacitatii de folosinta a prefectului, instanta a retinut ca potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 340/2004 cu privire la Prefect si Institutia Prefectului, aceasta din urma este o institutie publica cu personalitate juridica, cu patrimoniu si buget propriu, iar potrivit art. 6 din acelasi act normativ capacitatea juridica de drept public a institutiei prefectului se exercita in exclusivitate de catre prefect. Astfel, instanta a constatat ca in prezenta cauza prefectul are capacitate de folosinta, astfel ca exceptia invocata a fost respinsă ca neintemeiata.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active, instanta a retinut ca art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 confera calitate procesuala prefecturii. Insa aceste prevederile trebuie corelate si cu dispozitiile Legii nr. 340/2004, conform carora (art. 3) prefectura este doar sediul institutiei prefectului, aceasta din urma avand personalitate juridica si actionand prin prefect. Astfel, instanta, interpretand prevederile art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 raportat la art. 3 din Legea nr. 340/2004, a constatat ca legiuitorul, la redactarea art. 32, a avut, de fapt, in vedere institutia prefectului, si nu cladirea in care aceasta isi are sediul, astfel ca exceptia lipsei calitatii procesuale active a fost respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes, instanta a constatat ca, potrivit art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 constatarea nulitatii poate fi ceruta de catre primarie, prefectura, procuror si orice alta persoana interesata. Instanta a constatat ca interesul trebuie sa fie personal doar cu privire la orice alta persoana interesata, primarul, prefectul si procurorul actionand pentru protejarea interesului public (conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 340/2004 prefectul este garantul respectarii legii si a ordinii publice la nivel local). Intrucat art. 32 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a conferit calitate procesuala activa prefectului (dupa cum s-a aratat anterior), interesul public, legitim, constand in respectarea acestor prevederile legale, este prezumat de catre legiuitor, astfel ca exceptia lipsei de interes a reclamantului a fost respinsa.
Pe fondul cauzei instanta a constatat ca la data de 5.05.2003 i-a fost constituit paratului P. L. dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1500 mp situat in . 1 Decembrie, judetul I., dupa cum rezulta din titlul de proprietate nr. 65.737/5.05.2003 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor (f. 8). La data de 19.05.2004 s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, cu privire la acest teren, intre paratul P. L., in calitate de vanzator, si paratul D. C. C., in calitate de cumparator, dupa cum reiese din contractul depus la dosar (f. 5).
Conform art. 32 din Legea nr. 18/1991, in vigoare la data incheierii contractului si aplicabil conform principiului tempus regit actum, terenul atribuit prin constituirea dreptului de proprietate nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare. Cum titlul de proprietate a fost emis in anul 2003, inscrierea proprietatii in registrele Primariei nu putea fi decat ulterioara acestuia. Desi paratul D. C. C. arata ca inscrierea proprietatii a avut loc la data emiterii procesului-verbal de punere in posesie din anul 1991, instanta constata ca aceste sustineri sunt nefondate, dreptul de proprietate neputand fi inscris decat in temeiul unui titlu de proprietate, or procesul-verbal de punere in posesie depus de catre parat nu reprezinta un astfel de titlu, dupa cum arata si denumirea sa (proces-verbal de punere in posesie). Mai mult, acest proces-verbal (f. 34) nici macar nu este semnat de catre paratul P. L., nefacand astfel nici dovada punerii acestuia in posesie.
Asadar, avand in vedere ca termenul de 10 ani la care se refera art. 32 din Legea nr. 18/1991 a inceput sa curga, cel mai devreme de la inceputul anului 2004 (in cazul in care inscrierea proprietatii in registrele Primariei a avut loc imediat dupa emiterea titlului de proprietate) instanta a constatat ca paratii au incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004 cu nerespectarea interdictiei de instrainare prevazute de art. 32 alin. 1, contractul fiind astfel lovit de nulitate absoluta. Desi paratii au incheiat ulterior un act aditional la acest contract (f. 6) prin care au prevazut ca transmiterea proprietatii va avea loc la implinirea termenului legal de 10 ani de la data dobandirii, instanta a constatat ca acesta nu poate confirma actul initial, intrucat nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin acordul partilor. Or, prin acest act aditional se incearca a realiza tocmai confirmarea unei nulitati absolute.
Pentru considerentele de fapt si de drept aratate actiunea a fost admisa, instanta, constataând nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, incheiat intre paratii P. L. si D. C. C..
Împotriva sentinței civile nr. 4359/05.06.2013, a formulat recurs pârâtul, solicitând admiterea recursului formulat ca fiind temeinic si fondat si, pe cale de consecința, desființarea in tot a sentinței civile recurate ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul, respingerii acțiunii ca fiind netemeinica si nefondata si obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, recurentul-pârât a susținut faptul că în mod eronat instanța de fond a pronunțat hotararea recurata pe considerentul ca actul de înstrăinare a fost încheiat cu nerespectarea interdicitiei instituita de Legea nr. 18/1991, calculând termenul de la care interdicitia începe sa curgă ca fiind cel al emiterii Titlului de proprietate și nu cel al emiterii procesului-verbal de punere în posesie. Astfel, în practica birourilor de carte funciara ale instanțelor s-a apreciat ca termenul de 10 ani curge de la data emiterii Titlului de proprietate, iar, alteori, de la data întocmirii Procesului-verbal sau a fisei de punere in posesiune, de către Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin urmare, este temeinica si legala cea de-a doua teza, referitoare la data intocmirii Procesului-verbal de punere in posesie de către Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Recurentul-pârât a arătat faptul că prin expresia "înscrierea proprietății", folosita de legiuitor, acesta a avut in vedere înscrierea proprietății in evidentele comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care s-a făcut in anul 1991, când s-au eliberat si adeverințele de proprietate, si nicidecum in registre de publicitate imobiliara. Așadar, aceasta susținere se intemeiaza pe faptul ca, la data adoptării Legii nr. 18/1991, erau in vigoare trei sisteme de publicitate imobiliara si anume: sistemul cărților funciare reglementat de Decretul-Lege nr. 115/1938 aplicabil in Transilvania, Banat si Bucovina; sistemul de transcriptiuni si inscriptiuni reglementat de Codul civil si Codul de procedura civila, aplicabil in majoritatea localităților din vechea tara (Romania înainte de 1918) si sistemul intermediar al cărților de publicitate funciara reglementat de Decretul nr. 242/1947 si de unele dispoziții ale Decretului-Lege nr. 115/1938, aplicabil . de localitati din fostul J. I. si in București. Or, daca legiuitorul ar fi dorit ca termenul sa se calculeze de la data inscrierii proprietății in registrele de publicitate imobiliara ar fi folosit termenii consacrați de aceste sisteme, respectiv "transcriere" si "intabulare".
A mai menționat recurentului-pârât faptul că, s-a aratat ca terenurile pentru care s-a constituit dreptul de proprietate nu pot fi înstrăinate pana in anul 2002, acceptandu-se ideea calculului termenului de 10 ani de la începutul anului urmator celui in care s-a facut constituirea dreptului de proprietate. Mai mult, in unele situații Titlurile de proprietate pentru terenurile constituite nici nu au fost eliberate, situație in care proprietarii lor nu au avut cum sa le transcrie sau sa-si deschidă cârti funciare, deci termenul de 10 ani nici n-a început sa curgă. Astfel, în aceste condiții, este exclus ca legiuitorul sa impună pentru proprietarii terenurilor dobândite prin constituire o obligație care, practic, nu poate fi executata datorita unor imprejurari mai presus de voința lor.
Recurentul-pârât a mai învederat instanței că, invocarea faptului ca Titlul prin care s-a constituit dreptul de proprietate este opozabil terților din momentul transcrierii lui la Judecătorie, nu are nici o relevanta cu privire la data de la care se calculează termenul de 10 ani, deoarece dobândirea proprietății nu se face de la aceasta data, ci de la data constituirii.
În acest sens, recurentul-pârât a invocat si dispozițiile Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal, conform carora, in art. 256 pct. 74 ,,se considera proprietari de terenuri si acei contribuabili carora, in conditile Legii fondului funciar nr. 18/1991 li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, dupa caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese verbale ...chiar daca nu este emis titlul de proprietate" Astfel, în acest sens sunt si prevederile art. 2 alin.2 din Legea nr. 1/2000, care au si caracter interpretativ.
A mai precizat recurentul-pârât și faptul că atat terenurile dobândite prin constituirea dreptului de proprietate, cat si prin reconstituire, s-au înscris in anul 1991 in evidentele comisiilor pentru aplicarea Legii nr.18/1991, eliberandu-se si adeverințele de proprietate. Astfel, Legea nr. 7/1996 nici nu prevede obligația proprietarilor bunurilor imobile de a deschide cârti funciare si de a intabula dreptul de proprietate asupra acestora. O asemenea obligație nu este prevăzută nici pentru proprietarii terenurilor dobândite prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. Prin urmare, rezulta, indubitabil faptul ca legiuitorul a avut in vedere înscrierea terenurilor dobândite prin constituirea dreptului de proprietate in evidentele comisiilor pentru aplicarea Legii nr.18/1991. Mai mult, daca o asemenea înscriere a proprietăților imobiliare nu ar fi avut loc, fara îndoiala ca trebuia sa se recurgă la stabilirea unei alte date de la care curge termenul de 10 ani înăuntrul caruia proprietarii care au dobândit terenuri prin constituirea dreptului de proprietate nu pot sa le înstrăineze, iar din moment ce există o asemenea data de calculare a termenului, nu poate fi stabilită arbitrar o alta data.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041 si art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
La data de 11.09.2014, numitul D. G.. G. a formulat cerere de intervenție în interesul intimatului-reclamant - P. Județului I., solicitând admiterea în principiu a acesteia.
În ședința publică din data 10.11.2014, Tribunalul a pus în discuție și a admis în principiu cererea de intervenție a numitului D. G.. G., în favoarea intimatului-reclamant - P. Județului I., dispunând introducerea acestuia în cauză, în calitate de intervenient.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
În esență, prin motivele de recurs invocate, recurentul critică sentința civilă pronunțată de prima instanță pe motiv că în mod greșit s-a reținut că actul de înstrăinare a fost încheiat cu nerespectarea interdicției instituită de art. 32 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, instanța calculând termenul de la carae interdicția începe să curgă ca fiind cel al emiterii Titlului de proprietate, iar nu cel al emiterii procesului-verbal de punere în posesie.
Potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004 a cărui nulitate se cere, terenul atribuit conform art. 19 alin. 1, art. 21 și art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare.
Astfel, prin expresia „înscrierea proprietății” folosită de textul legal anterior evocat, tribunalul apreciază că legiuitorul a avut în vedere înscrierea proprietății operată în evidențele Comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, prin eliberarea adeverințelor de proprietate și nicidecum în registrele de publicitate imobiliară. În acest sens, se are în vedere interpretarea literală a textului care folosește expresia menționată. Or, dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul interdicției arătate să se calculeze de la data înscrierii proprietății în registrele de publicitate imobiliară ar fi utilizat alt termen, precum „intabulare” sau „transcriere”, în contextul în care la momentul de referință 1991, în țara noastră funcționau trei sisteme de publicitate imobiliară reglementate de Decretul-lege nr. 115/1938 (sistemul cărților funciare), Codul civil (sistemul de transcripțiuni/inscripțiuni) și Decretul-Lege nr. 242/1947 (sistemul intermediar al cărților de publicitate funciară).
În plus, tribunalul reține că foarte multe titluri de proprietate pentru terenurile constituite nu au fost eliberate, situație în care proprietarii nu aveau cum să le transcrie sau să-și deschidă cărți funciare, astfel încât, în opinia îmbrățișată de prima instanță, termenul de 10 ani nici nu a început să curgă. Prin urmare, în opinia tribunalului este exclus ca legiuitorul să impună proprietarilor terenurilor dobândite prin constituire o obligație care practic nu poate fi îndeplinită, consecințele fiind inacceptabile.
Pe de altă parte, o dată cu constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate de către comisiile locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, s-a procedat la înscrierea proprietății constituite în evidențele acestora, astfel încât se poate desprinde concluzia că această înscriere a proprietății a fost avută în vedere de legiuitor prin art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Practic, tribunalul reține că, și din perspectivă istorico-teleologică, se impune această interpretare, având în vedere că în expunerea de motive a legii prin care s-a abrogat art. 32 din Legea nr. 18/1991, legiuitorul a avut în vedere următoarele: „Datorită unor factori de natură tehnică, juridică și financiară, intervalul de timp ce s-a scurs de la emiterea adeverințelor de proprietate și până la emiterea titlurilor de proprietate a fost unul suficient de mare pentru a bloca, în fapt, drepurile de proprietate reconstituite asupra imobilelor ce au făcut obiectul Legii fondului funciar în patrimoniile dobânditorilor ori redobânditorilor, fără ca aceștia să poată dispună de ele. La acest interval de timp a fost adăugată interdicția de înstrăinare, pentru o perioadă de 10 ani calculată de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, instituită prin norma de la art. 32 alin. 1 din legea nr. 18/1991. Prin urmare, de facto, titularii drepturilor reconstituite, au fost lipsiți de dreptul de dispoziție cu privire la imobilele în cauză, pentru o perioadă mult mai lungă decât cea de 10 ani, instituită ex lege”.
Mai are în vedere tribunalul și faptul că normele juridice care instituite interdicții și cuprind restrângeri de drepturi trebuie interpretare restrictiv, astfel încât termenii și expresiile echivoce ori susceptibile de interpretări urmează a fi înțelese cu sensul lor cel mai restrâns, o interpretare contrară conducând spre o îngrădire a dreptului de proprietate.
De asemenea, raportarea momentului de începere a curgerii termenului de 10 ani la data transcrierii în registrele de publicitate este eronată și sub aspectul că această transcriere are valoare exclusiv pentru asigurarea opozabilității dreptului de proprietate față de terți, iar nu pentru dobândirea acestuia, astfel încât instituirea începerii termenului interdicției menționate nu poate avea loc decât de la data înscrierii proprietății constituite în evidențele comisiilor locale. În susținerea acestei opinii sunt și prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 potrivit cu care drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare.
În cele din urmă, tribunalul mai reține și prevederile art. 256 pct. 74 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal (Legea nr. 571/2003), potrivit cu care, se consideră proprietari de terenuri și acei contribuabili cărora, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fișe sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul reține că interdicția instituită de art. 32 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2631/19.05.2004, se calculează de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie (02.09.1991), iar nu de la data emiterii Titlului de proprietate (05.05.2003), astfel încât interdicția de 10 ani era împlinită la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, urmând a menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de D. G. în interesul intimatului reclamant P. județului I., tribunalul urmează a o respinge ca neîntemeiată, reținând că, prin raportare la soluția ce urmează a se pronunța în cauză, apărarea formulată de intervenient nu i-a profitat reclamantului, fiindu-i inutilă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul va obliga intimatul reclamant la plata către recurent a sumei de 1.081,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbre judiciare, conform chitanțelor și timbrelor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul - pârât D. C. C. împotriva sentinței civile nr. 4359/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații - reclamanți P. JUDEȚULUI I., P. L. și intervenient în numele altei persoane D. G.. G..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Respinge cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de D. G.. G., ca nefondată.
Obligă intimatul reclamant la plata către recurent a sumei de 1.081,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
Președinte Judecător Judecător
M. E. L. G. A. E. M. O.
Grefier
M. A. M.
Concept red. gref. M.A.M.
Red. Jud.: E.M.O./2 exemplare
Jud. fond: H. D. - Jud.Cornetu
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 751/2015.... | Anulare act. Hotărâre din 10-03-2015, Tribunalul ILFOV → |
|---|
