Anulare act. Hotărâre din 10-05-2013, Tribunalul ILFOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 664/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 664 R

Ședința publică de la 10 mai 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR L. G. A.

JUDECĂTOR I. C. G.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul pârât C. I. împotriva sentinței civile nr.3160/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ /2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. P., în cauza având ca obiect anulare certificat de moștenitor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, dosarul fiind apelat pe lista de amânări fără discuții, se prezintă intimata personal, lipsă fiind recurentul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia învederează că la data de 10.05.2013 apărătorul recurentului a transmis pe fax și a fost atașată la dosar, prin serviciul registratură, cerere de amânare a cauzei din motive medicale, cerere însoțită de adeverință medicală; aceeași cerere a fost transmisă și pe e-mail.

Intimata depune la dosar cererea de imposibilitate de prezentare a apărătorului ales din motive medicale, urmând ca la termenul următor să facă dovada imposibilității de prezentare. Este de acord cu amânarea cauzei.

Tribunalul, deliberând, cu privire la cererea formulată de apărătorul recurentei, în baza art.156 c.p.c. o respinge ca neîntemeiată reținând că în sarcina acestuia exista posibilitatea de a-și asigura substituirea pentru reprezentarea intereselor.

În privința cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatei, tribunalul constată că la termenul din 14.01.2013 intimata a mai beneficiat de un termen în condițiile art.156 c.p.c. astfel încât respinge cererea și dispune apelarea dosarului la ordine.

La apelul nominal făcut în ședința publică, dosarul fiind apelat la ordine, se prezintă intimata personal, lipsă fiind recurentul.

Tribunalul, din oficiu invocă și pune în discuție excepția de netimbrare a căii de atac.

Intimata, având cuvântul, solicită admiterea excepției.

Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.3160/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ /2010, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 14.06.2011 sub nr._/301/2011, reclamanta D. P. a chemat in judecata pe paratul CURMATUREANU I., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna anularea certificatului de mostenitor nr.183/08.10.2004 eliberat de BNP M. Smantana P. in dosar nr.220/2004.

În motivare, reclamanta arata ca a aflat de curand de existenta certificatului de mostenitor nr.183/08.10.2004 in baza caruia Curmatureanu J. s-a declarat a fi unica mostenitoare a defunctului S. S. decedat la 23.06.2003.

In realitate arata reclamanta, a fost si tatal sau D. M., ca frate al acestuia si decedat la data deschiderii succesiunii – 2003, ea fiind fiica a lui D. M. nu a fost citata la dezbaterea succesiunii.

Reclamanta a mai invederat instantei fasustine ca a aflat ca matusa sa, Curmatureanu J., cu ultimul domiciliu in Bucuresti, Al. Barajul Bistrita nr.16, ., ., a decedat iar unicul sau fiu este paratul Curmatureanu I. care, a vandut imobilul in care locuia cu mama sa – defuncta sus-mentionata si nu a putut sa ii identifice domiciliul prin Serviciul Public Comunitar – Evidenta Persoanelor cf. adresei nr._/30.05.2011. Solicita odata cu anularea certificatului de mostenitor, mentinerea masei succesorale si completarea mostenitorilor legali ai defunctului sau unchi – S. S., cu reclamanta D. P. in calitate de mostenitoare.

La termenul din 06.01.2012, instanta a pus in discutia partilor exceptia necompetenței teritoriale a instantei, exfepșia pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 01.03.2012, sub nr._ .

Instanța din oficiu, a solicitat de la BNP S. P. M., dosarul format ca urmare a depunerii cererii de dezbatere a succesiunii și în care a fost eliberat certificatul de moștenitor a cărui anulare s-a cerut.

Prin sentința civilă nr. 3160/07.06.2013 instanța de fond a admis acțiunea.

Pentru a pronunța sentința instanța a reținut că pârâtul s-a prezentat la BNP S. P. M. pentru a dezbate succesiunea defunctului S. S.. Acesta s-a prezentat ca fiind unic moștenitor al defunctului, certificatul de moștenitor fiind emis numai pe numele acestuia.

Reclamanta nu a avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor, aflând la mult timp de faptul că, succesiunea autorului său a fost dezbătută.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâtul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 20.07.2012, sub nr._ .

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea cauzei spre judecare și pe fond și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 150 de lei și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul de judecată din 10.05.2013, tribunalul, din oficiu a invocat excepția de netimbrare a căii de atac.

Analizândexcepția ridicată, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legal aplicabile, Tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 11.03.2013 tribunalul a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 1692,02 lei și timbrul judiciar de 5 lei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată indicat la acest termen( 88.652 lei) și prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 1 teza a doua, art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Deși a fost citat cu mențiunea de a achita suma de 1692,02 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 25 din dosar, recurentul nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina acestuia.

F. de cele de mai sus, tribunalul urmează a retine ca, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).

În consecință, constatând că, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar datorate, recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, tribunalul va admite excepția invocată și va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării cererii de recurs.

Anulează recursul formulat de către recurentul pârât C. I., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. D. în București, ., ., . cu intimata reclamantă D. P., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Ș. T. în comuna Afumați, ..112, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 mai 2013.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

L. G. A.

Judecător,

I. C. G.

Grefier,

C. D.

Red. judecător fond C. A./Judecătoria B.

Red. jud. L.G.A.

Thn.red./C.D 2 ex./. 20 mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 10-05-2013, Tribunalul ILFOV