Anulare act. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 1194/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1194R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.09.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul pârât M. C. împotriva sentinței civile nr.4216/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E. și intimații pârâți C. LOCALĂ P., C. JUDEȚEANĂ I., P. C., G. C., P. F., P. T., G. G., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata reclamantă P. E. reprezentată de apărător ales lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 29.05.2013, intimata reclamantă P. E. a depus la dosar o cerere de repunere a cauzei pe rol, după care,
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de repunere a cauzei pe rol.
Intimata reclamantă prin apărător, solicită repunerea cauzei pe rol întrucât s-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina recurentului.
Tribunalul constatând că s-au depus la dosar motivele de recurs și acesta au fost comunicate intimaților, dispune repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Intimata reclamantă prin apărător, solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de fond a analizat cauza sub toate aspectele și s-a raportat la disp. art. 696 C. Civil potrivit căruia eredele care a renunțat la moștenire nu este moștenitor. Cu toate acesta recurentul pârât insistă în aspectul legat de faptul că poate venii la moștenire prin reprezentare, în opinia acestuia împrejurarea că mama sa a renunțat la moștenire neavând nicio relevanță.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu reclamanta P. E., în contradictoriu cu P. C., G. C., P. F., P. T., GOLESCUGHEORGHE si pârâtele C. Locală de Fond Funciar P., și C. județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor I., a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să fie anulat partial titlul de proprietate nr._/2000 si 2475/1993, în sensul constatarii ca ceilalti comostenitori sunt renuntatori.
Se arata ca paratii au renuntat la mostenire comform art. 698cciv, singura care trebuie sa ramana inscrisa pe titlu este reclamanta.
Cererea se întemeiază în drept pe disp. art. III din Legea nr. 169/97, Legea 247/2005.
În baza art. 242 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A fost depuse înscrisuri in sustinerea actiunii, respectiv titlurile de proprietate,,proces verbal de punere in posesie, certificat de mostenitor 310/1964, certificat de mostenitor 202/1966, 159/1992,104/2005.
La solicitarea instantei, au fost depuse decatre comisia locala actele de la baza intocmirii titlului de proprietate.
Paratul M. C. a depus intampinare, prin care solicita respingerea actiuni ca neantemeiata, aratand ca mamam sa M. F. a renuntat doar la un bun imobil de pe urma tatalui sau, nu si la calitatea de mostenitor al tatalui sau. M. F. este mostenitoarea mamei sale, fata de care nu a renuntat.
A fost incuviintata proba cu inscrisuri si interogatoriul paratulului M. C..
Prin sentința civilă nr.4216/17.09.2012, Judecătoria Cornetu a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate 2425/1993 și_/2000, în sensul radierii pârâtului M. C. și a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând înscrisurile dosarului, a reținut următoarele.
Potrivit art. 13 din Legea 18/1991, calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor, sau a hotararii judecatoresti definitive ori prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii.
Deci conditia esentiala este cea a acceptarii mostenirii, care trebuie realizata prin efectuarea cererii de reconstituire.
In temeiul art 13, legea a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor autorului, dar cu respectarea normelor de drept comun referitoare la proximitatea gradului de rudenie si a claselor de mostenitori.
Succesibilul renuntator nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, „ deoarece eredele renuntator este considerat ca nu a fost niciodata erede, devenind o persoana straina de mostenire.”
Renuntarea priveste bunurile existente in succesiune la data decesului autorului, cat si cele ce eventual ar intra ulterior in succesiunea respectiva
Prin renuntare, titlul de mostenitor este desfiintat retroactiv, renuntatorul este considerat ca o persoana straina de succesiune. Ca efect al renuntarii, descendentii acestuia nu-l pot reprezenta. Descendentul renuntatorului poate culege in nume propriu mostenirea, dar in speta de fata paratul nu face nicio dovada ca a formulat in nume propriu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din actele depuse la dosar de catre reclamanta, reiese paratul M. C. este descendentul numitei M. F., fiica defunctului P. D., si care a renuntat expres la succesiunea autorului comun, comform declaratiilor inregistrate la nr.203/1964. Este adevarat ca mama sa M. F. nu a renuntat si la mostenirea mamei sale, respectiv bunica paratului, defuncta P. G., dar fata de aceasta paratul are calitate de mostenitor, si va culege cota sa de mostenire prin reprezentare, pe tulpini, comform art.667cciv.
Astfel defunctul P. G., P. M., G. E., P. S. sunt singurii care au acceptat succesiunea autorului comun P. D., fiind inscrisi cu aceasta calitate in certificatul de mostenitor 310/1964. Acestia, sau mostenitorii lor sunt deja inscrisi pe titlurile de proprietate astfel ca urmeaza a iesi din indiviziune potrivit regulilor de drept comun.
Împotriva sentinței civile nr. 4216/17.09.2012, a formulat recurs pârâtul M. C. solicitând admitere recursului.
În motivare recurentul pârât a arătat că deși în motivarea sentinței instanța recunoaște faptul că are calitate de moștenitor prin reprezentare față de bunica sa P. G. și va culege cota de moștenire conform art. 667 C. proc. Civ. soluția acesteia este de „radiere” a sa din titlul de moștenitor.
Un alt aspect invocat de recurentul pârât a fost acela legat de faptul că instanța a soluționat cauza în două termene fără ai acorda dreptul la apărare, neacceptând ca acesta să fie reprezentat în proces de către fiica sa care a depus la dosar procura nr. 777/24.04.2012 și refuzând consemnarea atât a solicitării acesteia cât și a solicitării sale făcute în ședința publică din data de 03.09.2012, când a solicitat personal ca fiica sa să îl asiste pentru a compensa lipsa cunoștințelor sale în domeniul juridic încălcându-se astfel disp. art. 67 și art. 68 alin. 2 C. proc. civ.
Recurentul pârât a mai arătat că instanța a respins solicitarea sa de administrare de probe conform art. 138 alin. 1 C. proc. Civ. și solicitarea de acordare a unui termen de judecată pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
S-a mai invocat faptul că instanța a diminuat rolul judecătorului în aflarea adevărului. Conform art. 22 C. proc Civ. judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce a s-a cerut, ori la solicitările exprese de a se consemna în încheierea de ședință aspecte cu privire la apărările formulate în cadrul procesului.
În drept au fost invocate disp. art. 477-496 C. proc. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10.04.2013, intimata reclamantă P. E. a solicitat respingerea recursului ca nefundat și obligare pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu titlul prealabil intimata reclamantă a solicitat ca motivele de recurs să fie analizate în raport de disp. art. 304 și art. 3041 C. proc. Civ. aplicabile în speță față de care a fost introdusă și soluționată în fond sub imperiul codului de procedură 1865 și nu în raport de disp. art. 477-496 Ncpc., fără alte precizări.
Intimata reclamantă a arătat că motivele invocate de recurent sunt total nefondate, instanța depunând diligențe atât pentru a acorda dreptul pârâtului să-și angajeze un apărător calificat cât și pentru a-și administra probele.
În opinia intimatei susținerile recurentului sunt pro cauza aspect care rezultă din faptul că atât întâmpinarea, notele de ședință cât și motivele de recurs au fost redactate de un jurist, posibil avocat, pentru care nu s-a prezentat o delegație avocațială, preferându-se clandestinitatea.
Recurentul și-a asigurat apărarea, a formulat întâmpinare, a solicitat probe, pe care nu le-a administrat, s-a prezentat personal iar la întrebarea 5 din interogatoriu administrat, a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii.
Intimata a mai arătat că apărările recurentului au fost apărări de fond, încercând să susțină o situație străină dispozițiilor C. proc. Civ. privind opțiunea succesorală și renunțarea expresă la moștenire. Acesta a încercat să învedereze instanței că renunțarea expresă a mamei sale Marinesu F., dată în fața Notarului de Stat al Raionului 23 August și înregistrată sub nr. 203/1964, sub incidența decretului nr. 40/1953, ar fi o renunțare parțială doar asupra unui bun, în favoarea unui frate. Ori, opțiunea succesorală, în sensul acceptării sau renunțării nu poate fi condiționată, fiind integrală, atât asupra activului cât și a pasivului succesoral. La termenul la care s-a depus întâmpinarea, pârâtul nu a formulat probe în apărarea sa, iar persoana trimisă pentru a-l reprezenta, nu s-a legitimat cu o procură specială în condițiile art. 68 C. proc. Civ.
Intimata a mai susținut că la data de 03.09.2012, pârâtul M. C. a depus note de ședință, care cuprindeau o listă de probe pe care nu le-a susținut, termenul prevăzut de art. 167 C. proc. Civ. fiind depășit. În ceea ce privește interogatoriul formulat pentru C. Locală P., instanța a aplicat disp. art. 225 C. proc. Civ.
Intimata a mai arătat că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în baza disp. art. 8 și art. 13 din legea 18/1991 așa cum a fost modificată și republicată precum și dispozițiile art. III alin. 1 lit. a pct. 1 din legea nr. 169/1997, conform cu care sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic. Actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor nu erau îndreptățite, nulitatea absolută fiind imprescriptibilă și putând fii invocată oricând.
Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat obligare recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Deși legal citați cu copia motivelor de recurs ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs s-a invocat faptul că prima instanță a soluționat cauza la două termene de judecată, fără a-i acorda recurentului dreptul la apărare, întrucât a ignorat solicitarea de a fi reprezentat de către fiica sa. De asemenea, s-a refuzat acordarea unui termen de judecată pentru a se ajunge la o înțelegere cu reclamanta, și nici nu i s-a acordat dreptul de a propune probe.
Recursul este nefondat. Tribunalul reține că recurentului – pârât i s-a respectat dreptul la apărare, întrucât la prima instanță a formulat întâmpinare pe care a depus-o la dosarul cauzei (f. 43) iar la termenul de judecată din data de 19.03.2012 nu s-a prezentat, deși a fost legal citat (f. 41). În ceea ce privește administrarea probelor, tribunalul reține că la termenul de judecată din data de 07.05.2012 prima instanță a pus în discuția părților probele solicitate și s-a pronunțat asupra acestora în sensul că a încuviințat reclamantei cererea de administrare a probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului M. C.. În ceea ce îl privește pe acesta din urmă, tribunalul constată că a formulat cerere de probe tardiv, respectiv la data de 08.05.2012, ulterior termenului de judecată la care acestea au fost propuse și puse în discuția părților, din 07.05.2012. Or, potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C. pr. civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea procesului și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, ceea ce recurentul din cauză nu a făcut.
În ceea ce privește reprezentarea recurentului de către fiica sa, tribunalul constată că nu a fost depusă nici la dosarul primei instanțe și nici la cel de recurs împuternicirea pe care recurentul ar fi acordat-o acesteia astfel încât să se poată aprecia dacă cele învederate de către recurent în privința refuzului primei instanțe de a accepta această reprezentare sunt reale. În același timp, nu reiese din actele dosarului primei instanțe faptul că recurentul – pârât ar fi solicitat primei instanțe să se ia act de declarația verbală a acestuia în sensul de a fi reprezentat de către fiica sa.
Referitor la cererea formulată de către recurentul – pârât la termenul de judecată din data de 03.09.2012 de a i se acorda un termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, tribunalul apreciază că cererea a fost respinsă în mod temeinic în condițiile în care numai pârâtul a fost cel care a solicitat acest lucru, iar nu și celelalte părți, iar pe de altă parte recurentul – pârât nu a făcut dovada existenței unei imposibilități de a ajunge la o înțelegere cu reclamanta până la acel moment al procesului, respectiv după ce probele fuseseră deja încuviințate.
Pe fondul cererii, tribunalul reține că prin certificatul de moștenitor nr. 310/1964, autoarea recurentului – reclamant, M. F., a renunțat la succesiunea defunctului P. D., astfel încât în mod eronat M. C. a fost menționat în cuprinsul titlurilor de proprietate nr._/07.12.2000 și nr. 2475/17.06.1993. Astfel, tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, calitatea de moștenitor se dovedește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori prin orice probe din care să rezulte acest lucru. Or, în speță, recurentul – pârât nu a făcut dovada calității sale de moștenitor, astfel încât în mod legal și temeinic cererea de chemare în judecată a fost admisă.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 C. pr. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, va fi obligat recurentul la plata către intimata P. E. a sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. C. împotriva sentinței civile nr.4216/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E. și intimații pârâți C. LOCALĂ P., C. JUDEȚEANĂ I., P. C., G. C., P. F., P. T., G. G. ca nefondat.
Obligă pe recurent la plata către intimata P. E. a sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2013
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: M.E./2exemplare
Jud.fond :F. A. L. - Jud./Cornetu
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 108/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
