Anulare act. Hotărâre din 11-11-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 2561/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2561R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.11.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: C. D.
JUDECĂTOR: A. D.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă I. M. împotriva sentinței civile nr.227/19.01.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. E. și O. C., în cauza având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării, după care
Tribunalul din oficiu invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr.227/19.01.2012, Judecătoria B. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantă I. M. în contradictoriu cu pârâți T. E. și O. C. ca prescrisă.
Împotriva sentinței civile nr.227/19.01.2012, a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin incheierea de sedinta de la data de 21.05.2013, Tribunalul, avand in vedere lipsa nejustificata a partilor la acel termen de judecata precum si faptul ca partile nu au solicitat judecarea in lipsa a cauzei, a dispus suspendarea judecarii cauzei conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutarii perimarii la data de 11.11.2014.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, instanta retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificarile actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data 21.05.2013 cand cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art.242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare mai mult de un an din culpa partii reclamante, aceasta lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Avand in vedere ca in cauza de fata nu s-a indeplinit nici un act de procedura in vederea judecarii pricinii de mai mult de un an, Tribunalul urmeaza sa admită excepția perimării și să constate perimat recursul civil de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
În baza art. 248 și 252 C.pr. Civ. constată perimată cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă I. M. împotriva sentinței civile nr.227/19.01.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. E. și O. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. C. D. A. D.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: M.E./2exemplare
Jud.fond :C. A. - Jud.B.
| ← Anulare act. Hotărâre din 18-11-2014, Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 723/2014.... → |
|---|








