Anulare act. Hotărâre din 24-09-2013, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 182/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 182A
Ședința publică de la data de 24 septembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR L. C. C.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă D. E. împotriva sentinței civile nr. 101/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Z. G., C. V., V. C., în cauza având ca obiect nulitate absolută supliment certificat de moștenitor.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 17.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când tribunalul, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 24.09.2013, când în aceeași compunere a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 101/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ la data de 26.07.2011, reclamanta D. E. a chemat in judecata pe pârâtii Z. G., C. V., Vanchelie C. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună nulitatea absolută a suplimentului nr. 3 din data de 29.11.1995 la certificatul de moștenitor nr. 148/1971 eliberat de Biroul Notarului Public G. C. Mindra pentru fraudă la lege si cauza ilicită.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții au solicitat un supliment la certificatul de moștenitor nr. 148/1971 al defunctului D. H. decedat la data de 31.10.1970, ca urmare a moștenirii în opinia lor a defunctei D. Pelistera (soția defunctului D. H., fără copii), decedată la data de 29.12.1988. De pe urma defunctei D. Plestera, nu există niciun certificat de moștenitor pe numele pârâților. În cuprinsul certificatului de moștenitor erau stipulate bunuri imobile respectiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 5 ha situat în localitatea Sacalaz, jud. T., nr. cadastral 209 poziția 299, cu destinația arabil, dobândit de defunct prin moștenire.
In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 6-16) si a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si interogatoriul paraților.
Parații au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu motivarea ca defunctul D. H. a lăsat toata averea lui, moștenitorilor V. C., Z. G. si C. V., reclamanta fiind străină de moștenire, nu a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului (f. 43-44).Pe fondul cauzei solicita respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoana fara calitate procesuala.
Excepțiile invocate de parati au fost unite cu fondul in baza art. 137 alin. 2 C. proc. civ.
La solicitarea părților au fost administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar si proba cu interogatoriul paraților (f. 63-65).
Prin sentința civilă nr. 101/16.01.2012, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale active si lipsei de interes a reclamantei, ca neîntemeiate, a respins acțiunea, ca neîntemeiata și a luat act ca parații nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, prin certificatul de moștenitor nr. 3 din 25.11.1995 emis de BNP G. C. Mindra, suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 148/1971 eliberat de notariatul Sector II, s-a completat masa succesorala rămasă de pe urma defunctului D. Hirstu cu un teren de 5,00 ha situat in localit Sacalaz jud. Timis, ca fiind dobândit de defunct de la părinți fara act de moștenire, dreptul fiind reconstituit prin adeverința nr. 1886/1995 eliberata de Cons. Popular al ., nefiind încă emis titlul de proprietate. La rubrica moștenitori este trecută moștenitoarea testamentară (test. 396/1970) D. Pelistera decedata la 29.12.1988 (f. 6).
Se mai retine că tot la data de 25.11.1995 același notar public, a emis certificatul de moștenitor de pe urma defunctei D. Pelistera, in a cărei masa succesorala este inclus si dreptul de proprietate asupra terenului mai sus descris, dobândit de defuncta prin moștenire de la soț. Se observă că nu este menționat niciun teren in cuprinsul masei succesorale (f. 7). Moștenitorii legali acceptanți ai defunctei sunt trecuți in certificat ca fiind V. C., Z. G. si C. V.-Constanta.
In cauză, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a suplimentului nr. 3 la certificatul de moștenitor pentru fraudă la lege si cauza ilicită întrucât pe de o parte nu se putea cere completarea masei succesorale de o persoană care era ea însăși decedată, iar succesorii acesteia nu erau si moștenitorii defunctului D. H.; pe de altă parte, pentru terenul de 5 ha, inclus in supliment, fusese reconstituit dreptul in favoarea numitului D. A., defunctul soț al reclamantei.
Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 (forma in vigoare la data introducerii acțiunii) cei care se consideră vătămați in drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea certificatului de moștenitor si stabilirea drepturilor lor potrivit legii.
Instanta a apreciat raportat la faptul că reclamanta este soția supraviețuitoare a numitului D. A., care a fost nepot de frate cu D. H., si la cauzele de nulitate ale actului invocate - frauda la lege si cauza ilicita, ca aceasta justifica atât calitate procesuala activa cat si interes in prezenta cauza; pe cale de consecința, va respinge excepțiile unite cu fondul ca neîntemeiate.
Analizând motivele de nulitate invocate de reclamanta, raportat la prevederile art. 966 si 968 C.civ din anul 1864 (aplicabil actului juridic dedus judecații) instanta a constatat că nu poate fi reținuță incidența acestora. Astfel, înscrierea in masa succesorală rămasa de pe urma defunctului D. H. a terenului de 5 ha s-a făcut in baza adeverinței de proprietate nr. 1886/1995, act menționat in suplimentul de moștenitor, dar nedepus la dosar. Actul a trecut de notar, iar constatările acestuia fac dovada pana la înscrierea in fals. In plus, certificatul de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate al moștenitorului asupra vreunui bun, decât iu măsura in care este însoțit de un astfel de înscris. Se mai retine din cuprinsul înscrisurilor depuse că pentru terenul de 5 ha nu s-a emis titlu de proprietate niciuneia dintre părți. Mai mult, pe cale judecătorească s-a stabilit ca numitul D. A. nu are calitatea de moștenitor al defunctei D. Pelistera (dec. civ. din anul 2000); respectiv ca parații sunt persoane indreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5000 mp. situat in Voluntari, suprafața ce a aparținut defunctului D. H. (sent. civ. din 1999).
Cu privire la faptul că solicitarea de emitere a suplimentului de moștenitor s-a făcut odată cu eliberarea pentru parați a certificatului de moștenitor de pe urma defunctei D. Pelisera, instanta a apreciat ca nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 36/1996 deoarece in supliment se menționează că respectiva persoana era decedată. Nu poate fi astfel reținut nici motivul existentei unei cauze ilicite la emiterea actului.
Pentru motivele expuse, instanta a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act că paratii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 28.05.2012, sub nr._ .
Apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea sentintei civile apelate, iar pe fond admiterea cererii și anularea suplimentului nr. 3/1995.
În ceea ce priveste nulitatea absoluta a suplimentului nr. 3 la certificatul nr. 148/1971 apelanta a arătat că D. H., decedat la data de 31 ianuarie 1970, a testat in favoarea sotiei sale D. Pelistera imobil casa si teren situat in com Voluntari, . asa cum reiese din Certificatul de mostenitor nr. 148/1971; D. Pelestera decedata la 29.02.1988 - de pe urma caruia nu a ramas niciun bun ce putea fi introdus in masa succesorala. Aceasta in timpul vietii a instrainat toate bunurile pe care le-a detinut, in acest sens sta contractul de vanzare-cumparare incheiat in 19.03.1973. Iar, la data decesului, nu exista Legea nr. 18/1990 privind fondul funciar.
Paratii din prezenta cauza au deschis la data de 25-XI-1995 succesiunea dupa defuncta D. Pelestera, declarandu-se mostenitorii acesteia si neintroducand nimic in masa succesorala doarece acesta nu mai detinea niciun bun in anul 1995.
In aceeasi data 25.XI.1995 împreuna cu notarul s-a întocmit Suplimentul la Certificatul de mostenitor nr. 148.1971, tot cu nr. 3 dar, de pe urma defuctului D. Hrsitu decedat in 1970, introducand in acest supliment la certificatul de mostenitor ca masa succesorala dreptul de proprietate asupra terenului de 5 ha situat in localitatea Sacalaz, judetul Timis, conform Adeverintei nr. 1886/1995 eliberată de Consiliul Popular al Comunei Sacalaz. Deci suplimentul la succesiune nu este de pe urma defunctei D. Pelestera care nu mai detinea niciun bun, ci suplimentul este facut de parati de pe urma defunctului D. H. cu care nu au niciun grad de rudenie si nici nu puteau fi mostenitorii acestuia.
Suprafata de 5 ha de teren arabil al defunctului D. H. nu putea face obiectul suplimentului la certificatul de mostenitor nr. 3, acest drept fiind reconstituit deja din 1991 pe numele lui D. A. si nu mai putea fi introdus in masa succesorala.
Apelanta, cu privire la adeverinta nr. 1886 care sta la baza suplimentului, a arătat că acest act nu exista, fiind un act fals si nedepus la dosar, in acest sens stau: adresa nr. 7335/20.10.2010 a Primariei Comunei Sacalaz care mentioneaza expres ca "reconstituirea dreptului de proprietate dupa autorul (defunct) D. H., s-a facut in favoarea mostenitorului D. A. care a depus dosar de solicitare in baza Legii nr. 18/1991", act depus la dosar si de care instanta de fond in mod intentionat nu a tinut cont; adresa nr. 9558/07.12.2010 a Primariei Comunei Scalaz care mentioneaza expres ca "asadar, certificatul de mostenitor in cauza, putea constitui parte din dosar, nu dosarul in sine. În aceasta ordine de idei, singura solicitare dupa autorul D. H., a fost facuta de catre mostenitorul D. A. caruia i s-a si stabilit dreptul de proprietate asupra terenului. Niciun alt mostenitor al defunctului D. H. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si prin urmare niciunui alt mostenitor nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate", document neluat in seama de judecator; adresa nr. 1637/09.03.2012 a Primariei Comunei Sacalaz". Nu se cunoaște ce contine adeverinta despre care tot se face vorbire, dar ea sigur nu face parte din dosarul de reconstituire. Nu se stie daca aceasta adeverinta este un fals sau nu, de vreme ce nu se stie ce certifica ea, daca a fost sau nu emisa de institutia noastra, intrucat in urma tuturor eforturilor de cautare, nu s-a gasit nicio adeverinta cu acest numar".
În ceea ce priveste neexistenta acestui act, respectiv Adeverinta nr. 1886/1995 care a stat la baza emiterii suplimentului certificatului de mostenitor, este confirmata chiar de catre paratii care nu au putut arata instantei existenta documentului, prin interogatoriu, filele 63,64 si 65 din dosar.
Nici notarul G. C. Mandra nu a putut dovedi existenta adeverintei nr. 1886/1995 care a intocmit atat suplimentul cu incalcarea legii, cat si certificatul de mostenitor, prezentand un punct de vedere in sensul ca "In ceea ce priveste adeverinta, aceasta a fost distrusa impreuna cu intregul dosar.
Ordonanta din 21.09.2011 emisa de P. de pe langa Curtea de Apel Bucuresti precizeaza ca "in cauza sunt incidente dispozițiile art. 184 C. proc. civ. potrivit caruia cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloc de dovada". Organele penale au concluzionat ca falsul a fost savarsit, ca exista.
Rezolutia din 31.01.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, in Referatul dosarului PI/_/2011 este stipulat ca "din cercetările facute nu s-a reusit sa se identifice inscrisurile din care sa rezulte emiterea acestei adeverinte mentionate in certificatul de mostenitor suplimentar, dar conform dosarului de reconstituire a dreptului de proprietate D. H. figura ca fost proprietar asupra celor 5 ha teren arabil".
Urmare a obtinerii acestui suliment la certificatul de mostenitor, paratii au anulat titlul de proprietate nr._/1995, pentru suprafata de 0,5 ha detinut pe raza localitatii Pipra - Voluntari.
A mai arătat apelanta că a fost recunoscută calitatea de mostenitor a sotului său, de catre Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din judetul Timis, . prin sentinta civila nr. 7013/1997 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 2475/1996 stabilindu-se fara echivoc ca mostenitor dupa D. H. este doar D. A.. Intimații nu au niciun grad de rudenie cu D. H., fiind nepotii sotiei acestuia D. Pelistera.
In ceea ce priveste sustinerea nulitatii, apelanta a arătat că, în cuprinsul suplimentului la Certificatul de mostenitor nr. 148/1971, respectiv Certificatul nr. 3 din 29 XI 1995, de pe urma defunctului D. H. este stipulat la Bunuri imobile: "dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 5,00 ha situat in localitatea Sacalaz, judetul Timis nr. cadastral 209, pozitia 299, cu destinatia arabil, dobandit de defunct prin mostenire, conform adeverintei nr. 1886/1995 eliberata de Consiliul Popular al Comunei Sacalaz, Judetul Timis. Pentru teren nu s-a eliberat pana in prezent titlu de proprietate".
A mai precizat apelanta că cele afirmate in ceeea ce priveste nulitatea absoluta este confirmata si de catre Ministerul Public - P. de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, prin Rezolutia nr. 2959 din 07 noiembrie 2011 unde este precizat ca nu se poate pune in miscare plangerea penala impotriva notarului public deoarece fapta s-a prescris, ceea ce inseamna ca, este totusi un act fals, Adeverinta nr. 1886/1995 si mai mult procurorul au precizat ca in aceste conditii trebuie sa se indrepte impotriva persoanelor care care folosesc actul fals si tragerea lor la raspundere.
Ordonanta din 21.09.2011 emisa de P. de pe langa Curtea de Apel Bucuresti precizeaza ca " in cauza sunt incidente dispozițiile art. 184 C. proc. civ. potrivit caruia cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va carceta de instanta civila, prin orice mijloc de dovada". Organele penale concluzioneaza ca falsul a fost savarsit, ca exista.
Rezolutia din 31.01.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, in Referatul dosarului P/_/2011 este stipulat ca "din cercetarile facute nu s-a reusit sa se identifice inscrisurile din care sa rezulte emiterea acestei adeverinte mentionate in certificatul de mostenitor suplimentar, dar conform dosarului de reconstituire a dreptului de proprietate D. H. figura ca fost proprietar asupra celor 5 ha teren arabil. Consideră ca notarul public in mod gresit a eliberat certificatul de mostenitor suplimentar deoarece dovada unui drept real in materia proprietatii il constituie titlul de proprietate nicidecum o adeverinta din care rezulta ca inainte de cooperativizare terenul respectiv a apartinut defunctului. Referitor la modul in care notarul public G. C. Mandra a dezbatut succesiunea petentul are dreptul sa se adreseze instantei de judecata competenta care sa stabileasca daca eliberarea certificatului de mostenitor suplimentar nr. 3/1995 este legal sau nu".
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod procedura civila.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea de probe, sens în care a depus la dosar un set de înscrisuri, filele 11-36, 127-143.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 903 lei, în șase rate lunare, astfel cum s-a dispus prin încheierea din data de 22.01.2013.
La data de 12.06.2012 intimații au transmis pe fax întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței de fond.
În susținere, intimații au arătat că, prin certificatul de mostenitor suplimentar emis de BNP G. C. Mandra, s-a completat masa succesorala ramasa de pe urma defunctului D. H., cu terenul in suprafata de 5,00 ha, situat in localitatea Sacalaz, jud. Timis. Inscrierea in masa succesorala a terenului de 5 ha, s-a facut in baza adeverintei de proprietate nr. 1886/1995.
Acest certificat de proprietate nu a fost desfiintat niciodata, ba mai mult, la tot la acea data, a fost emis tot de acelasi notar public, un alt certificat de mostenitor, de pe urma defunctei D. Pelistera, in a carei masa succesorala este inclus si dreptul de proprietate asupra terenului de 5 ha, dobandit de defuncta de la sotul sau D. H.. Mostenitorii acceptanti, trecuti in acest certificat sunt: V. C., Z. G. si D. Vlorica, intimatii din acest dosar.
Intimații, în motivarea faptului ca nu s-a produs nicio frauda la lege si cauza ilicita, au invederat instantei ca defunctul D. H., decedat la data de 31-01-1970, a carui certificat de mostenitor-supliment se cere instantei a se anula, a testat cu titlu universal bunul imobil format din 5 ha de teren, situat in ., catre sotia sa, defuncta D. Pelistera, prin testamentul nr. 396/1970.
D. Pelistera a decedat la data de 29-12-1988, iar mostenitorii acesteia au fost V. C., Z. G. si C. V., in calitate de nepoti de frate al defunctei, in baza certificatului de mostenitor nr. 3/1995, autentificat de BNP Camilia Mandra G..
Reclamanta induce astfel, in eroare instanta, afirmand ca de pe urma defunctei D. Pelistera nu exista niciun certificat de mostenitor pe numele paratilor.
F. de terenul in suprafata de 5 ha, autorul apelantei, D. A., in calitatea sa de nepot de frate al defunctului D. H., a formulat o cerere de reconstituirea dreptului de proprietate care s-a solutionat prin Decizia nr. 2313/1991, a Consiliului Local Sacalaz.
Prin acesta decizie, Prefectura Timis a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 5 ha teren, autorului reclamantei - D. A., in numele lui D. H., unchiul acestuia, dispunandu-se atribuirea de actiuni la I.A.S. Becichercu M., in schimbul suprafetei de 4,5 ha. teren extravilan si atribuirea in natura a celor 5.000 mp. teren intravilan, la locul de domiciliu al autorului si anume in ..
Asa cum reiese din adresa nr. 1786/03-03-1995, emisa de Primaria Voluntari, inmanarea titlului de proprietate pentru autorul reclamantei se va face numai dupa ce se va primi confirmarea de la Comisia Locala Sacalaz, ca acesta a renuntat la preluarea fizica a suprafetei de 0,5 ha., teren aflat in . class="Stil"> Cum in dosarul depus la Comisia locala Voluntari nu s-a facut dovada acestui fapt, pentru ca defunctul D. H. nu a renuntat la terenul de 0,5 ha si nici a calitatii de mostenitor, Judecatoria B. in dosarul nr. 6295/1998, prin sentinta civila nr. 1442/1-04-1999, ramasa definitiva si irevocabila, a constatat, avand in vedere faptul ca D. A. este strain de mostenire, ca titlul de proprietate al autorului reclamantei a fost abuziv eliberat pentru suprafata de teren de 5.000 mp. aflata in Voluntari, drept pentru care a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis pe numele D. A., autorul reclamantei.
Prin urmare, Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judetului I., in baza legii fondului funciar a emis intimatilor titlul de proprietate nr._/09-06-2000 prin reconstituire, asupra terenului de 5.000 mp., in Voluntari, judetul I1fov. Acest act nu a fost contestat sau desfiintat nicioadata.
Instanta de fond, corect a analizat, prin toate probele administrate in acest dosar, ca motivele de nulitate invocate de reclamanta, pentru frauda la lege si cauza ilicita nu pot fi retinute si sunt neintemeiate, "intrucat pe cale judecatoreasca, printr-o hotarare definitiva si irevocabila, s-a stabilit ca autorul reclamantei, D. A., nu are calitatea de mostenitor al defunctei D. Pelistera, ci paratii sunt cei care au acesta calitate, indreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.000 mp. situat in Voluntari" .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C. proc. civ.
În susținere au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, sens în care tribunalul a dispus emiterea următoarelor adrese: către BNP G. Camila Mîndra pentru depunerea copiei dosarului notarial în care s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 3/29.11.1985 supliment la certificatul de moștenitor nr.148/1971 și către Primăria Săcălaz pentru depunerea înscrisurilor care au stat la baza emiterii adeverinței nr. 1886/1995.
În temeiul art. 172 și urm. C.pr.civ. a pus în vedere intimaților să depună la dosar originalul adeverinței nr. 1886/1995, precum și originalul certificatului de moștenitor nr. 3/29.11.1985 supliment la certificatul de moștenitor nr. 148/1971.
La data de 01.04.2013, au fost atașate la dosar relațiile solicitate de la B.N.P. Asociați Camila Mîndra și B. C. C. T. ( filele 152-158).
Intimații au depus la dosar copia certificată a încheierii de intabulare nr._/23.09.2004, titlul de proprietate a asupra terenului de 1695 m.p. (filele 161-164) și un set de înscrisuri (filele 168-179).
La data de 20.05.2013, Camera Notarilor Publici a transmis pe e-mail copia conformă cu originalul a certificatului de moștenitor nr. 148/1971 (filele_ dosar).
La data de 21.05.2013, au fost atașate la dosar relațiile solicitate de la Primăria comunei Săcălaz, fila 190 dosar.
Analizând sentința civilă apelată prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin certificatul de moștenitor nr. 3/25.11.1995 emis de BNP G. C. Mindra, supliment la certificatul de moștenitor nr. 148/1971 eliberat de Notariatul Sector II, s-a completat masa succesorala rămasă de pe urma defunctului D. Hirstu cu un teren de 5,00 ha situat in localitatea Săcălaz, jud. Timis, ca fiind dobândit de defunct de la părinți fără act de moștenire, dreptul fiind reconstituit prin adeverința nr. 1886/1995 eliberată de Consiliul Popular al comunei Săcălaz, jud. Timis, nefiind încă emis titlul de proprietate. La rubrica moștenitori a fost menționată în calitate de moștenitoare testamentară, conform testamentului nr. 396/1970, defuncta D. Pelistera, decedată la data de 29.12.1988.
La aceeași dată de 25.11.1995, notarul public a emis și certificatul de moștenitor de pe urma defunctei D. Pelistera, in a cărei masă succesorală a fost inclus, printre altele, și dreptul de proprietate asupra terenului mai sus descris, dobândit de defunctă prin moștenire de la soțul acesteia. În calitate de moștenitori legali acceptanți ai defunctei au fost menționați intimații-pârâți din prezenta cauză, V. C., Z. G. si C. V.-C..
Mai reține tribunalul că apelanta-reclamantă a învestit instanța cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 3/29.11.1995 supliment la certificatul de moștenitor nr. 148/1971 pentru fraudă la lege si cauza ilicită, întrucât, pe de o parte, nu se putea solicita completarea masei succesorale de o persoană care era ea însăși decedată, iar, pe de altă parte, succesorii acesteia nu erau si moștenitorii defunctului D. H.. A mai arătat apelanta-reclamantă că pentru terenul de 5 ha, inclus in certificatul suplimentar, fusese reconstituit anterior dreptul in favoarea numitului D. A., defunctul soț al reclamantei.
În drept, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 (în forma in vigoare la data învestirii instanței), cei care se consideră vătămați in drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea certificatului de moștenitor și stabilirea drepturilor lor potrivit legii.
Așadar, primul demers ce urmează a fi făcut de tribunal în soluționarea, totodată, și a primului motiv de apel invocat, constă în analiza îndreptățirii apelantei-reclamante de a solicita constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 3/29.11.1995 supliment la certificatul de moștenitor nr. 148/1971. Sub acest aspect, se reține că, prin sentința civilă nr. 1442/01.04.1999 pronunțată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 509/09.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut cu putere de lucru judecat că autorul apelantei, defunctul D. A. este străin de succesiunea defunctului D. H. și că, în mod greșit s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1995 pe numele său, motiv pentru care a și fost anulat. S-a mai reținut în hotărârea anterior menționată că titlul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp. aflată pe raza comunei Voluntari, jud. I. se cuvine a fi eliberat pe numele moștenitorilor defunctului D. H., conform art. 13 din Legea nr. 18/1991, aspect concretizat prin eliberarea titlului de proprietate nr._/09.06.2000 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I..
Prin urmare, apelanta-reclamantă nu a reușit să facă dovada pozitivă a calității de proprietar a imobilului teren în litigiu pentru a justifica îndreptățirea de formula prezenta acțiune, o eventuală soluție de admitere a prezentei cereri fiind de natură să aducă atingere puterii de lucru judecat a hotărârii anterior menționate.
Contrar susținerilor apelantei-reclamante, decizia nr. 2313/07.11.1991 nu poate valora titlu de proprietate pentru defunctul D. A. pentru suprafața de teren de 0,5 ha, întrucât acest înscris a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr._/1995, titlu ce a fost anulat în mod irevocabil. Prin urmare, nu se poate susține cu temei că decizia menționată ar putea produce în continuare efecte juridice, fiind lipsită de eficacitate pe plan juridic, față de considerentele sentinței civile nr. 1442/01.04.1999 pronunțată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 509/09.02.2000 pronunțată de Curtea de Apel București.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că autorul apelantei-reclamante, D. A. nu are calitatea de moștenitor al defunctului D. H., că apelanta-reclamantă nu a justificat calitatea de proprietar asupra imobilului teren în litigiu, precum și că intimații-pârâți sunt singurele persoane indreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.000 mp. situat in Voluntari, suprafața ce a aparținut defunctului D. H., aspect care se impune în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, potrivit considerentelor anterioare, motiv pentru care în cauză nu s-a făcut dovada îndreptățirii apelantei-reclamante de a promova prezenta acțiune.
Constatând, așadar, că apelanta-reclamantă nu justifică niciun interes în promovarea prezentei acțiuni, tribunalul reține că nu se mai justifică cercetarea și a celorlalte susțineri din cuprinsul cererii de apel.
Pentru toate aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Va lua act că intimații-pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă D. E., cu domiciliul ales în Voluntari, cartier P., .. 71, județul I. în contradictoriu cu intimații Z. G., cu domiciliul în Voluntari-P., .. 42, județul I., C. V., cu domiciliul în Constanta, .. 24, județul C., V. C., cu domiciliul în Voluntari, .. 8, județul I., ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
E. M. O. L. C. C.
pentru judecător aflat în CO,
semnează președintele Secției civile,
judecător S. F. I.
GREFIER
C. D.
Red. judecător fond D. A./Judecătoria B.
Red. jud. E.M.O.
Thn. red. C.D. /6 ex./2013
..
| ← Anulare act. Hotărâre din 17-09-2013, Tribunalul ILFOV | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 151/2013.... → |
|---|








