Asigurare dovezi. Decizia nr. 2589/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2589/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 2589/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 2589A

Ședința publică de la data de 10 decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR M. C. N.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanții R. G., R. M. împotriva încheierii de ședință din 25.08.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații N. G., N. D., D. F., în cauza având ca obiect asigurare dovezi.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile; asistența juridică pentru intimați a fost asigurată de avocat V. I. N., cu împuternicire la fila 23 dosar fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual apel;

Intimații, prin avocat, cu privire la stadiul dosarului de fond nr._, arată că acesta a avut termen la 08.12.2015 când s-a acordat termen la 16.02.2016 pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză, fiind înlocuit și expertul.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, invocată prin întâmpinare, nu mai insistă în această excepție.

Se arată că nu sunt probe noi în calea de atac.

Tribunalul ia act că nu se mai insistă în excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, invocată prin întâmpinare, că nu se solicită probe noi în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.

Intimații, prin avocat, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare, spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 25.08.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu in data de 09.07.2015 sub nr._, reclamantii R. G. si R. M. au chemat in judecata pe paratii N. G., N. D. si D. F., pentru a se dispune asigurarea dovezilor acestora. In concret se solicita efectuarea unei expertize de specialitate cu privire la imobilul casa de locuit din localitatea Magurele, sat. Varteju, ., jud. I., avand ca obiective:

1. identificarea imobilului;

2. identificarea situatiei tehnice a finisajelor distruse, a existentei sau nu a igrasiei pe peretii interiori ai casei;

3. identificarea cauzelor ce au produs infiltrarea umezelii la fundatia casei, la peretii casei si la aparitia igrasiei pe pereti;

4. identificarea stricaciunilor, a degradarii peretilor interiori ai imobilului si

5. evaluarea prejudiciului material, a costurilor reparatiilor finisajelor interioare a peretilor si in ce consta mai exact aceste reparatii la peretii degradati ai imobilului casa de locuit.

In fapt, se arata ca reclamantii au pornit un proces cu privire la fondul dreptului lor, ce face obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei Cornetu. In acel dosar se solicita desfiintarea plantatiilor ilegale ale paratilor, dat fiind ca acestea au produs igrasie si desfiintarea fosei septice cu privire la care nu exista autorizatie. Se solicita si obligarea la suportarea cheltuielilor cu repararea stricaciunilor, in masura in care nu le-ar efectua chiar ei.

Referitor la dosarul de fata, se arata ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prev. de art. 359 C. proc. civ. Aparitia igrasiei este determinata de infiltratia apei de la florile pe care le uda paratii, producandu-se un prejudiciu real prin distrugerea tencuielilor si finisajelor interioare ale casei reclamantilor si este posibil ca acum, odata cu inceperea procesului, acestia sa stearga urmele faptelor lor. Reclamantii au mutat mobila in interiorul camerelor pentru a o feri de igrasie si exista urgenta.

In drept se invoca prevederile art. 359 si urm. C. proc. civ.

Cererea a fost legal timbrata.

Paratii au formulat intampinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului N. G. si a paratei N. D., cu motivarea ca acestia nu mai sunt proprietarii imobilului vecin cu cel al reclamantilor, ci au transferat proprietatea catre parata D. F.. Or, fata de obiectul cererii din dosarul de fond, rezulta ca numai proprietarul actual are calitate procesuala pasiva.

Pe fondul prezentei cauze se sustine netemeinicia cererii de asigurare a dovezilor, deoarece nu se indeplinesc conditiile cumulative ale interesului, urgentei si pericolului de disparitie a probei sau primejdia de a fi greu de administrat in viitor. Ultima conditie nu poate fi indeplinita deoarece chiar paratii sustin prin intampinarea depusa la dosarul de fond situatia de fapt din punctul de vedere al existentei florilor care se invecineaza cu imobilul reclamantilor si al fosei septice (s-au depus chiar probe fotografice la dosar). Pe de alta parte nici urgenta nu poate fi, cata vreme, dupa cum arata chiar reclamantii, problemele au aparut din anul 2012 (cu 3 ani in urma).

In drept se invoca prevederile art. 360 alin. 3 C. proc. civ.

La termenul din data de 18.08.2015 instanta a retinut cauza in pronuntare sub aspectul exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si al admisibilitatii prezentei cereri.

Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aceasta se va respinge ca neintemeiata. Astfel, este drept ca potrivit art. 36 C. proc. civ.: [c]alitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Cu toate acestea, prezenta cauza nu are drept scop transarea unui litigiu intre parti, ci numai asigurarea unor dovezi care in viitor pot fi folosite in acel litigiu (aceasta rezultand din chiar denumirea paragrafului ce guverneaza prezenta procedura). Ca atare, notiunea de calitate este aici mai larga decat ar fi atunci cand se judeca un proces propriu-zis, iar instanta este tinuta sa verifice numai o legatura aparenta intre parti, una de natura a crea premisele unui viitor litigiu (numai in acest viitor proces putandu-se stabili, dupa administrarea tuturor probelor si cu autoritate de lucru judecat, cui ii apartine calitatea procesuala pasiva). Or, in cauza, exista un raport de vecinatate intre partile dosarului, ceea ce, pentru scopul acestei proceduri speciale, este suficient.

Referitor la admisibilitatea prezentei proceduri, art. 359 alin. 1 C. proc. civ. arata ca: [o]ricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.

Rezulta din acest text ca pentru a fi admisibila, o cerere de asigurare a dovezilor poate fi formulata atunci cand: a) exista interes si b) exista urgenta, care este determinata de posibilitatea ca i) proba sa dispara sau ii) sa fie greu de administrat in viitor. Asadar, urgenta nu este o conditie distincta de cea a pericolului ca proba sa se piarda sau sa fie greu de administrat in viitor, ci aceste doua ultime situatii sunt ceea ce particularizeaza urgenta. Apoi, cat priveste interesul, si acesta este determinat in cauza de existenta urgentei, astfel ca nu reprezinta o conditie propriu-zisa prezentei proceduri, ci o conditie generala cu privire la oricare cerere adresata instantei.

Rezulta ca ceea ce trebuie in fapt sa verifice instanta este numai daca exista in cauza pericolul ca proba solicitata sa nu poata fi administrata in viitor sau sa fie greu de administrat. Sarcina probei incumba insa in continuare reclamantilor (art. 249 C. proc. civ.).

Particularizand la speta, se observa ca proba solicitata ar putea fi greu de administrat in viitor ori s-ar putea pierde din doua motive esentiale: fie reclamantii urmeaza sa procedeze ei insisi la reparatii, fie paratii vor sterge urmele faptelor lor.

Reclamantii insa au solicitat prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ ca paratii sa fie ei obligati la reparatii, si numai in subsidiar la echivalentul banesc. Fie si numai de aici reiese ca reclamantii nu sunt dispusi sa efectueze ei, de urgenta, reparatiile despre care alega a fi necesare.

Insa exista si un alt aspect ce impune ca instanta sa traga aceeasi concluzie, anume acela ca, desi (dupa cum prin aceeasi cerere arata reclamantii) situatia alegata in prezent isi are radacina temporala in anul 2012, pana in prezent nu s-a intreprins niciun demers in vederea efectuarii reparatiilor si nici nu s-a facut vreo dovada din care sa rezulta ca macar reclamantii urmaresc in viitorul apropiat efectuarea lor. Chiar daca in mod obisnuit simpla alegatie referitoare la faptul ca urmeaza a se efectua chiar de partea care reclama asigurarea dovezilor o . reparatii ar fi suficienta pentru ca instanta sa prezume veridicitatea sa (fiind obisnuit ca o stricaciune sa fie reparata cat de repede), in prezent, raportat la timpul lung scurs de la aparitia problemelor, care au fost lasate nerezolvate, o asemenea prezumtie nu poate opera (iar reclamantii ar fi trebuit sa desfasoare un minim de diligente sub aspect probatoriu). Trebuie mentionat si ca intre momentul inregistrarii dosarului de fond (20 mai 2015) si cel al inregistrarii prezentului dosar (09 iulie 2015) s-a scurs un interval suficient de lung pentru a conchide ca reclamantii nu sunt in realitate la momentul de fata dispusi sa efectueze lucrarile despre care afirma in sedinta din 18.08.2015 ca sunt gata sa le faca.

Cat despre pericolul ca paratii sa faca imposibil sau de greu de administrat demersul probatoriu al reclamantilor in viitor, este de observat ca acestia nu contesta existenta unei situatii de fapt similare cu aceea alegata de reclamanti si, din nou, nu s-a adus nicio proba din care sa rezulte ca acestia au efectuat pana in prezent un minim de efort in vederea modificarii situatiei arborilor sau a fosei septice. Ca atare nu exista niciun element care sa conduca la concluzia ca exista un pericol in caz de neefectuare cu urgenta a expertizei solicitate.

Pentru aceasta instanța respinge ca inadmisibila prezenta cerere.

Împotriva încheierii de ședință au formulat apel reclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 08.09.2015, sub nr._ .

Solicită apelanții admiterea apelului și pe fond, desființarea încheierii de ședință, să se constate că este admisibilă cererea privind asigurarea dovezilor și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru începerea procedurii de asigurare a dovezilor, cu cheltuieli de judecată.

Au arătat apelanții că instanța de fond a pronunțat o încheiere nelegală, motivând faptul că cererea de asigurare este inadmisibilă, reclamanții neputând dovedi urgența unei asemenea proceduri. Susțin apelanții că făcut minimum de diligențe sub aspect probatoriu pentru a se admite o asemenea procedură, fiind incidente dispozițiile art. 359 alin. 1 C. proc. civ.

Instanța de fond a motivat încheierea de ședință în sensul că reclamanții ar fi trebuit să întreprindă demersuri pentru efectuarea reparațiilor la stricăciunile aduse imobilului datorită infiltrațiilor apei la fundația casei și pentru înlăturarea igrasiei și reparația pereților. Consideră apelanții că o asemenea motivare este inadmisibilă și nelegală deoarece, chiar prin cererea de asigurare de dovezi, reclamanții au explicat de ce trebuie să asigure dovezile.

Mai arată apelanții că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică motivând faptul că cererea de asigurare de este inadmisibilă, reclamanții neputând dovedi urgența și utilitatea unei asemenea proceduri. Susțin apelanții că pentru aceștia este necesară o asemenea procedură de asigurare de dovezi, au și explicat care este utilitatea acestei proceduri, de ce este necesară și urgentă această procedură și de ce sunt incidente dispozițiile art. 359 alin. 1 C. proc. civ.

Invocă apelanții, în apărarea lor, faptul că instanța de fond a încălcat legea, prin raportare la art. 6 din C.E.D.O., a încălcat disp. art. 1 referitor la Protecția Proprietății, așa cum este prevăzut în Protocolul adițional la C.E.D.O.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 361 alin. 2, art. 479 și 480 C.proc. civ., art. 451 C. proc. civ.

În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

În cadrul procedurii prealabile intimații au formulat întâmpinare, solicitând, în privința intimaților-pârâți N. G. și N. D., în principal, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, respingerea în totalitate a căii de atac ca fiind neîntemeiată; în privința intimatei-pârâte D. F., solicită respingerea în totalitate a căii de atac ca fiind neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Invocă intimații N. G. și N. D. excepția lisei calității procesuale pasive. Arată intimații că apelanții au formulat cererea de asigurare dovezi în legătură cu dosarul de fond nr._, unde intimații-pârâți N. G. și N. D. nu au calitate procesuală pasivă. Arată intimații că proprietatea asupra întregului imobil reprezentat de teren și construcție a fost transferată în anul 2009, de către intimații N. G. și N. D., fiicei lor D. F., tranzacție imobiliară atestată de contractul de vânzare cumpărare nr. 911/13.07.2009.

În măsura în care se va trece peste excepțiile procesuale invocate, solicită intimații respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Arată intimații, în esență că, în conformitate cu dispozițiile art. 359 alin. 1 C. proc. civ. pentru ca o cerere de asigurare de dovezi să poată fi primită trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: interesul, urgența și pericolul ca proba să dispară sau să fie greu de administrat în viitor ori apelanții nu au demonstrat îndeplinirea tuturor acestor cerințe impuse de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc. civ.

În ședința publică din 10.12.2015, intimații, prin avocat, au arătat că nu mai insistă în excepția lipsei calității procesuale pasive a, invocată prin întâmpinare.

Analizând apelul formulat prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 359 alin. 1 C. proc. civ. arata ca: oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.

Astfel, analizând condițiile de admisibilitate ale cererii prin raportare la obiect și motivare, tribunalul constată ca, in cauza, nu sunt indeplinite cerintele prevazute de textul art. 359 Cod procedură civilă referitoare la urgenta si pericolul ca situatia de fapt ce se cere a fi constatata sa nu mai fie posibil de dovedit in viitor.

În acest sens, Tribunalul reține că apelanții reclamanți nu au dovedit că împrejurarea cu privire la a carei constatare se solicita părerea unui expert va disparea, facand imposibil sau greu de dovedit in viitor o asemenea situatie de fapt, întrucât ceea ce urmăresc apelanții reclamanți să dovedească este producerea unor prejudicii constând în finisaje distruse, igrasie pe pereții interiori ai casei, umezeală la fundația casei și la pereți, distrugeri pe care doresc să le înlăture prin efectuarea unor lucrări de reparații. Astfel, tribunalul reține că apelanții reclamanți înșiși au învederat în cuprinsul acțiunii de fond că această stare de fapt dăinuie încă din anul 2012, astfel încât, în considerarea acestei perioade îndelugate de timp, se reține că apelanții nu au intreprins niciun demers in vederea efectuarii reparatiilor si nici nu s-a facut vreo dovada din care sa rezulte ca urmaresc in viitorul apropiat efectuarea lor.

În plus, mai are în vedere tribunalul că, în dosarul de fond nr._, s-a încuviințat déjà administrarea probei cu expertiză, astfel încât nu se mai justifică apelarea la prezentul mijloc procedural, care are drept scop conservarea unei probe până la momentul administrării probelor în dosarul de fond.

Pentru toate aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii de fond și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanții R. G., R. M., ambii cu domiciliul în orașul M., sat Vârteju, ., județul I. în contradictoriu cu intimații N. G., N. D., D. F., toți cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocatură V. I. N. în București, .. 37, ., . 3, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2015.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

M. C. N.

Grefier,

C. D.

Red. jud. E.M.O.

Thn. red. gr. C.D. /7 ex./

Red. jud. fond C. A. C./Judecătoria Cornetu

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Decizia nr. 2589/2015. Tribunalul ILFOV