Cereri. Sentința nr. 2373/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2373/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 2373/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2373
Ședința publică de la data de 01 iulie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. N. și G. A. și pe pârâtele C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR GRUIU și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR I., având ca obiect modificare titlu de proprietate.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 24.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I., la data de 13.03.2014, sub nr._, reclamanții G. N. și G. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR GRUIU și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR I., modificarea titlului de proprietate nr._/07.11 2012 emis de C. Județeană I. în nume propriu defunctului său autor G. M. I., în sensul modificării terenului deținut în extravilan; în tarlaua 82 . loc de suprafața de teren de 717 m.p. să se înscrie suprafața de teren de 2782 m.p. și modificării celui deținut în intravilan după cum urmează: în tarlaua 16 . de suprafața de teren de 1124 m.p. să rămână în această locație suprafața de 0089 m.p.; în tarlaua 14 . de suprafața de teren de 2327 m.p. să rămână în această locație suprafața de 1745 m.p.; radierea terenului din intravilan curți construcții situat în tarlaua 16, . de 448 m.p. în vederea punerii terenului din titlul de proprietate în acord cu terenul menționat în procesul-verbal de punere în posesie nr. 2191/15.11.2005, în acord cu situația reală din teren, urmând ca totalul terenului din titlul de proprietate de 1,64 ha să rămână nemodificat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 și 23 din Legea nr. 18/1991, art. 148-152 NCPC, art. 192-194, 211 NCPC, art. 453, 411 alin. 2 NCPC.
În susținere au solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriul Comisiei Locale Gruiu.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În faza procedurii prealabile, pârâtele nu au formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 24.06.2014, tribunalul a invocat și a reținut cauza în pronunțare pe aspectul vizând competența materială a Tribunalului I..
Analizând exceptia necompetentei materiale a Tribunalului I., se rețin următoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere că normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat că trebuie să stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna părților, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența materială a unei instanțe judecătorești învestite cu judecarea unei cauze având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare și a unui contract de schimb imobiliar, tribunalul constată următoarele:
Competența materială a unei instanțe judecătorești presupunând posibilitatea acordată acesteia în mod expres de prevederile legale corespunzătoare în vigoare, instanța consideră că cel mai important demers în vederea justei soluționări a excepției este determinarea exactă a acelor texte legale care acordă această posibilitate urmată de respingerea sau admiterea exceției în funcție de instanța stabilită expres de lege.
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, tribunalul retine că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizata, constată că reclamanții au solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/07.11 2012 emis de C. Județeană I., în sensul modificării terenului deținut în extravilan; în tarlaua 82 . loc de suprafața de teren de 717 m.p. să se înscrie suprafața de teren de 2782 m.p. și modificării celui deținut în intravilan după cum urmează: în tarlaua 16 . de suprafața de teren de 1124 m.p. să rămână în această locație suprafața de 0089 m.p.; în tarlaua 14 . de suprafața de teren de 2327 m.p. să rămână în această locație suprafața de 1745 m.p.; radierea terenului din intravilan curți construcții situat în tarlaua 16, . de 448 m.p. în vederea punerii terenului din titlul de proprietate în acord cu terenul menționat în procesul-verbal de punere în posesie nr. 2191/15.11.2005, în acord cu situația reală din teren, urmând ca totalul terenului din titlul de proprietate de 1,64 ha să rămână nemodificat.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Astfel, prin „obligație de a face” se înțelege orice prestație pozitivă din partea pârâtului.
De asemenea, se observă că, această normă atributivă de competență pune probleme de delimitare în raport cu cererile care, deși au ca obiect obligații de a face neevaluabile în bani, sunt date de lege în competența altor instanțe. Sub acest aspect, tribunalul reține că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, se impune a fi stabilit dacă, prin raportare la obiectul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ.. Astfel, având în vedere că reclamanții solicită modificarea unui titlu de proprietate, tribunalul constată că aceștia solicită ca pârâtele să fi obligate să efectueze o prestație în favoarea reclamanților.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
P. aceste motive, avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta materiala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si, in temeiul dispozitiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, sa decline competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecatoriei B..
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului I..
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanții G. N. și G. A. și pe pârâtele C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR GRUIU și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR I., in favoarea Judecatoriei B..
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2014.
Președinte, E. M. O. | ||
Grefier, C. D. |
Red. jud. E.M.O.
Thn. red. C.D./2 ex./2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1307/2014. Tribunalul ILFOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1008/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








