Contestaţie la executare. Decizia nr. 1831/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1831/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1831/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1831/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: E. M.
JUDECĂTOR: D. A.
JUDECĂTOR: N. G.
GREFIER: A. V. F.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurentul D. D. E. împotriva sentinței civile nr.4493/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. B. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurentul nu a îndeplinit obligațiile de timbraj iar intimata a depus intampinare prin care a solicitat judecata in lipsa, după care,
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil formulat în cauză, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.10.2012 sub nr._ contestatorul D. D. E. în contradictoriu cu intimata R. B. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să se dispună suspendarea executării silite și anularea tuturor formelor și actelor de executare silită.
În motivare, contestatorul a arătat că în data de 14.09.2012 a fost înștiințat de către B. L. Gigel C. despre începerea executării silite asupra imobilului adus drept garanție imobiliară aferent contractului de credit NR.RFI_/18.12.2007, din această adresă de înființare a popririi rezultă faptul că intimata R. B. a inițiat executarea silită pentru o creanță rezultată dintr-un contract de credit pe care l-a încheiat.
Contestatorul învederează faptul că este pus practic în imposibilitatea de a-și respecta obligațiile contractuale fată de bancă, cu consecințe patrimoniale deosebit de grave, astfel dat fiind că a fost adus drept garanție ipotecară un imobil, există riscul ca banca să execute silit acest imobil motivat de o pretinsă încălcare a contractului de către debitor, încălcare care însă nu este determinată de culpa acestuia.
Mai arată că banca a refuzat toate alternativele propuse, fără a prezenta vreo altă soluție.
De asemenea, precizează că intimata a demarat deja procedura executării silite a imobilului adus garanție pentru creditul contractat, executare la care nu s-ar opune în nici un mod, sub condiția ca banca să agreeze încetarea oricărei alte executări silite cu excepția celei imobiliare. De altfel, prin notificare trimisă către bancă, a arătat clar faptul că înțelege să renunțe la bunul adus garanție, cu condiția și doar dacă banca va înțelege să înceteze orice alte forme de executare silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.379, art.399 Cod Procedură Civilă, art.977, art.979, art.983, art. 1662, art.1663 și art.1654 Cod Civil.
În dovedirea cererii contestatoarea a depus la dosar copie a somației emise la data de 12.09.2012 în dosarul de executare nr. 1123/2012.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție, constatarea nulității contestației la executare, in conformitate cu dispozițiile art. 133 alin 1 C.proc.civ.; pe cale de excepție, respingerea contestației la executare ca fiind tardiv formulata; respingerea cererii de suspendare a executării silite ca inadmisibila, in situația in care contestatorul nu depune cauțiunea prevăzuta de art.403 Cod procedura civila; pe fond, respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiata.
În susținerea excepției nulității cererii de chemare în judecată, arată că, contestația la executare ce face obiectul dosarului nu este semnata nici de contestator si nici de avocat (in cuprinsul contestației se face o mențiune potrivit căreia contestatorul ar fi reprezentat prin avocat fara sa existe dovada mandatului expres acordat in vederea semnării si introducerii contestației).
În dovedirea excepției tardivității introducerii contestației la executare învederează faptul că somația emisa de executorul judecătoresc L. C. Gigel la data de 12.09.2012 in dosarul de executare nr. 1123/2012 a fost comunicata contestatorului tot in data de 12.09.2012, conform dovezii de primire si proces verbal de primire întocmit de executorul judecătoresc, iar contestația la executare a fost introdusa la instanța in data de 03.10.2012, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecata, deci peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile ort.401 (1) lit. c Cod procedura civila.
Pe fondul cauzei, intimatul arată că motivele contestației formulate împotriva executării silite sunt total neîntemeiate, nu se invoca niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare silita ci doar faptul ca contestatorul nu mai poate achita ratele lunare, iar pe de alta parte se invocă faptul ca nu ar trebui exercitate alte forme de executare silita, decât executarea silita asupra imobilului adus in garanție.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din 26.06.2013 intimata a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.4493/26.06.2013 Judecătoria B. a admis exceptia netimbrarii și a anulat contestatia formulată de contestatorul D. D. E. în contradictoriu cu intimata R. B. S.A., ca netimbrata.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de intimată, instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată este una având ca obiect contestație la executare, contestatorul datorând o taxă de timbru calculată la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din Legea nr.146/1997. Deși contestatorului i s-a pus in vedere de la înregistrarea dosarului la Judecătoria B. să achite taxa judiciară de timbru de 194 lei +10 lei și timbru judiciar de 0,3 + 5 lei, fiind citat cu această mențiune, acesta nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin urmare, constatând că cererea nu a fost timbrată, în temeiul art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția și a anulat cererea.
Împotriva sentinței civile nr.4493/26.06.2013 a formulat recurs contestatorul D. D. E. solicitând instanței admiterea recursului, casareasentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, contestatorul a arătat că pentru termenul din data de 26.06.2013, subsemnatul prin reprezentant, a transmis prin fax, o cererea de acordare a unui nou termen de judecată, față de imposibilitatea de prezentare a avocatului meu, atașând la cererea de amânare, o copie a taxei judiciare de timbru în cuantum de 204 lei.
A mai arătat că soluția instanței de fond este consecința unei greșite aplicări a legii. Conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 sancțiunea anulării cererii intervine numai atunci când reclamantul nu își onorează obligația de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanța de fond În acest sens.
A învederat că obligația impusă de instanța de fond, de a achita taxa de timbru În cuantum de 204 lei, a fost îndeplinită întrucât, pentru termenul din data de 26.06.2013 a trimis prin fax copia lizibilă a dovezii achitării taxei de timbru.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocare prevederile art. 3041 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 07.10.2013 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria B. la data de 26.06.2013 ca fiind legală și temeinică.
În motivare, intimata a arătat că în considerentele hotararii instanței de fond se arata faptul ca, contestatorului i s-e pus in vedere de la inregistrarea dosarului sa achite taxa judiciara de timbru de 194 lei + 10 lei si timbru judiciar de 0,3+5 lei, fiind citat cu aceasta mentiune, insa acesta nu s-a conformat dispozitiilor instantei. Contestatorul avea obligatia de a achita pana la data de 26.06.2013 taxa judiciara de timbru si de a depune dovada achitării la dosar. Dovada achitării taxei de timbru se face prin depunerea originalului documentului care atesta efectuarea platii, pentru ca in cazul contrar in care s-ar admite ca dovada se poate face doar cu o copie ar însemna ca o singura taxa sa poata fi depusă in mai multe dosare pentru ca s-ar putea face oricate xerocopii de pe o chitanta.
A mai arătat că îndeplinirea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru pana la termenul stabilit se dovedeste prin documentul original care atesta plata.
În drept, au fost invocate prevederile art.115-118 Cod de procedură civilă.
Conform art.242 alin.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția de netimbrare a recursului invocata din oficiu la termenul de judecata din 03.12.2013 tribunalul o apreciaza ca fiind intemeiata si o va admite avand in vedere faptul ca recurentul, desi legal citat la domicilul său (avand in vedere rezilierea contractului de asistenta juridical adusa la cunostinta instantei pentru primul termen din 08.10.2013) nu s-a conformat si nu a facut dovada achitarii taxei judiciare de 97 lei si timbru judiciar de 0,30 lei cum i s-a pus in vedere.
Constatand incidenta dispozitiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 conform carora neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, Tribunalul va admite exceptia netimbrarii si va anula in consecinta cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrarii.
Anuleaza ca netimbrat recursul formulat de recurentul D. D. E., cu domiciliul în comuna Chiajna, R., ., J. I. împotriva sentinței civile nr.4493/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. B. SA, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.246C, Clădirea Sky Tower.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 03.12.2013.
Președinte Judecător Judecător
E. M. D. A. N. G.
Grefier
A. V. F.
Concept red. gref. A.V.F. – 19.12.2013
Red. Jud: D.A./2 exemplare
Jud.fond :G. N.- Jud. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1815/2013. Tribunalul ILFOV | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3790/2013.... → |
|---|








