Contestaţie la executare. Decizia nr. 1196/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1196/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 1196/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1196/R

Ședința publică din 05.05.2014

Tribunalul constituit din:

P.: C. D.

JUDECĂTOR: E. V.

JUDECĂTOR: M. E.

Grefier: V. F. A.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul contestator S. I. împotriva sentinței civile nr.3247/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M., S. L., S. I. și S. A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul prin apărător care depune împuternicire avocațială și intimații prin apărător care depune împuternicire avocațială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurentul nu a îndeplinit obligațiile precum și faptul că intimații au depus întâmpinare, după care,

Recurentul prin apărător depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurentul prin apărător solicită în temeiul art.312 Cod de procedură civilă admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Arată că prima instanța nu a analizat fondul cauzei dar nici motivele contestatiei la executare, motiv pentru care hotărârea, conform art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, este lovită de nulitate.

Intimații prin apărător solicită respingerea ca nefundat avându-se în vedere motivele invocate prin întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată sens în care depune dovada achitării onorariului de avocat.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 16.10.2012 sub nr._, contestatorul S. I. in contradictoriu cu intimatii S. M., S. L., S. I., S. A., a formulat contestatie la executare impotriva somatiei emisa la data de 27.09.2012, de B. Asociati GONT, si anularea formelor de executare.

S-a aratat ca prin sentinta civila 2602/2009, irevocabila prin decizia 892R/ a Tribunalului Bucuresti, a fost admisa actiunea reclamantului S. I., in contradictoriu cu paratii S. M., S. L., S. I., S. A., si s-a stability linia de hotar conform variantei C din raportul de expertiza.

Prin somatia emisa, B. a somat contestatorul sa se comformeze dispozitivului,, dar hotararea nu poate fi dusa la indeplinire deoarece gardul ce desparte proprietatile nu apartine contestatorului..

Cererea se intemeiaza pe art. 399 al.1cpc.

Au fost depuse acte in sustinerea actiunii, raport de expertiza, dosar de executare,

Prin intampinarea depusa la dosar de catre intimati, acestia au solicitat respingerea contestatiei ca neantemeiata, aratand ca reclamantul este cel care a promovat actiunea in granituire, si nu a uzat de calea de atac, iar prin promovarea contestatiei nu doreste decat sa intarzie punerea in executare a titlului.

Prin cererea completatoare depusa la dosar, reclamantul a solicitat lamurirea dispozitivului in sensul de a se mentiona obligatia paratilor de a muta gardul, pentru a se putea duce la indeplinire sentinta civila.

La solicitarea instantei, B. a depus dosarul de executare 2102/2012.

Prin sentința civilă nr.3247/29.04.2013, Judecătoria Cornetu a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.

Analizand contestatia, instanta a respins-o ca neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:

Contestatia la executare este in principal un mijloc procedural creat pentru procedura de executare silita, prin care se obtine, anularea sau indepartarea unor acte de executare sau uneori chiar anularea titlului executoriu

Conform art.399cpc, “ impotriva executarii silite precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.” Din dispozitiile art.399Cpc. a reiesit ceea ce se poate contesta: executarea silita insasi precum si orice act de executare.

Contestatia la executare propriu-zisa poate evea ca temei: alegerea procedurii executionale, prescriptia dreptului de a cere executarea silita, perimarea actelor, vicii de forma ale titlului sau ale somatiei, incalcarea oricaror forme in cadrul executarii.

Fiind o cale de atac deschisa contra masurilor de executare nelegale,, urmeaza ca partile sa nu se poata sprijini in contestatia lor, decat pe nelegalitati ale actelor de executare, si nu pe motive de fond.

Or, din felul cum a fost formulata contestatia, nu a reiesit neregularitati ale actelor de executare, iar in ceea ce priveste lamurirea dispozitivului, acesta este clar si fara echivoc, iar in acest cadru nu s-au putut repune in discutie, pentru a se combate situatii care si-au primit o solutie in dosarul de fond.

Împotriva sentinței civile nr.3247/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, a formulatrecurs contestatorul S. I., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 10.10.2013 solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivare, contestatorul a arătat că sentința instanței de fond a încălcat normele de procedură prev. de art.105 alin.2 și art.304 pct.5 și 9 Cod de procedură civilă.

A arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor, dispozitivul sentinței civile nr.2602/2009.

A mai arătat că intimații sunt cei care trebuie să ducă la îndeplinire sentința civilă nr.2602/26.10.2009 întrucât stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul propus de varianta C presupune mutarea gardului, care conform concluziilor raportului de expertiză aparține intimaților și nu contestatorului precum și cedarea contestatorului unei suprafețe de 7,13 mp din terenul proprietatea intimaților.

A precizat că sentința civilă nu poate fi pusă în executare de către subsemnatul deoarece orice mutare sau dărâmare a gardului proprietatea intimaților, în lipsa unei astfel de mențiuni în dispozitiv, poate atrage o faptă penală în sarcina sa iar trasarea unor puncte ipotetic, fără posibilitate de grănițuire efectivă din cauza gardului, nu duce la punerea în executare a sentinței.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Intimații, legal citați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca legală și temeinică.

În motivare, intimații au arătat că recurentul contestator s-a folosit cu rea credință de această procedură a contestației la executare, motivul principal fiind tergiversarea punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Au mai arătat că instanța de fond în mod corect a reținut că recurentul contestator avea posibilitatea să-și precizeze pe larg cadrul procesual avut în vedere în acțiunea sa, ca atare, în această procedură a contestație nu pot fi analizate motive de fond care puteau fi analizate în procesul civil.

Au precizat că după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, au fost de acord să pună în aplicare hotărârea însă recurentul contestator nu a mai dorit să-și valorifice dreptul câștigat în instanță iar pentru a pune capăt litigiului, a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești.

În drept au fost invocate disp. art.115 Cod de procedură civilă.

În temeiul art.411 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând recursul civil de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin contestația la titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere este ca titlul executoriu să conțină anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.Cu alte cuvinte, dat fiind faptul că titlul nu este suficient de clar, se impune lămurirea acestuia în vederea unei executări corecte, părțile, de obicei debitorul, nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acestui titlul.

În conformitate cu art. 404 din Codul de procedură civilă, instanța va dispune lămurirea titlului executoriu", în sensul că va stabili condițiile și limitele în care va trebui să se desfășoare executarea silită în baza acelui titlu, iar dacă până la soluționarea contestației la executare s-au întreprins anumite acte de executare peste limitele determinate de către instanța învestită cu soluționarea acelei contestații, acestea se vor desființa, urmând să fie păstrate numai actele care se încadrează în prevederile lămurite ale titlului.

Prin contestatia de față, contestatorul a solicitat lămurirea înțelesului sentinței civile nr. 2602 pronunțată la data de 26.0.2009 de către Judecătoria Cornetu întrucât somatia emisă de executorul judecătoresc îi impune ca în termen de 10 zile de la comunicare să se conformeze dispozitivului din hotărâre în condițiile în care gardul ce urmează a fi mutat pentru stabilirea liniei de hotar conform variantei C din raportul de expertiză este în proprietatea intimatilor.

Tribunalul reține că dispozitivul hotărârii civile ce reprezintă titlul executoriu în prezenta cauză prevede că

Admite actiunea civilă privind pe reclamantul S. I..

Stabilește linia de hotar între proprietăți conform variantei C din raportul de expertiză pe aliniamentul_-206-501, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Respinge cererea reconventională ca neîntemeiată.”

Totodată, tribunalul constată că instanța de fond s-a multumit să mentioneze doar că „dispozitivul este clar și fără echivoc” afirmatie ce nu este sprijinită pe o argumentare juridică întemeiată pe materialul probator administrat în cauză.

Modalitatea de redactare a dispozitivului titlului executoriu este în opinia tribunalului ambiuguă, soluția fiind susceptibilă de interpretări diferite atât din partea părților cât și din partea organului de executare având în vedere că dispozitivul hotărârii cuprinde doar o trimitere la un act efectuat în dosar fără a stabili în concret drepturile și obligatiile corelative ale părților litigante.Interpretarea divergentă pe care părțile au dat-o titlului se referă la obligatiile pe care fiecare dintre ele o au în vederea stabilirii liniei de hotar conform raportului de expertiză. O asemenea impreciziune a titlului nu poate fi înlăturată decât de instanța care la emis iar mijlocul procedural, după începerea procedurii executionale nu poate fi decât contestatia la titlu.

Față de toate aceste aspecte, tribunalul urmează să admită recursul promovat de contestatorul S. I., să caseze sentința civilă recurată și, constatând că instanța nu a cercetat fondul contestatiei la executare formulate, să trimită cauza spre rejudecare în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.5 Cod pr. Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul contestator S. I. împotriva sentinței civile nr.3247/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M., S. L., S. I. și S. A..

Caseaza sentinta civila recurata si trimite cauza spre rejudecare primei instante.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.

Președinte Judecător Judecător

C. D. E. V. M. E.

Grefier

V. F. A.

Concept red. gref. A.V.F. – 26.05.2014

Red. Jud: E.V./4 exemplar/2014

Jud. fond: F. A.-L. - Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1196/2014. Tribunalul ILFOV