Contestaţie la executare. Decizia nr. 124/2016. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 124/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 124/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia Civilă nr.124/R

Ședința publică de la 09 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. A. R.

Judecător M. E.

Judecător L. G. A.

Grefier C. E. S.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenții intimați P. E., C.-A. M., R. V., R. N., I. S., M. I., M. N., I. F., I. M., C. G. și S. N. împotriva sentinței civile nr.3661/04.06.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori L. Z. și L. G. și cu intimatul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI O., HAJA ȘI G., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2016 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 09.02.2016 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.12.2014 sub nr._ contestatorii L. Z. și L. G. în contradictoriu cu intimații B. de E. Judecătorești Asociați „O., Haja Și G.”, P. E., C. A. M., R. V., R. N., I. S., M. I., M. N., I. F., I. M., C. G., S. N. au formulat contestație la executare prin care au solicitat îndreptarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată întocmită în data de 27.10.2014 în dosarul de executare nr.704/E/2014 de B., în sensul stabilirii onorariului minimal prevăzut de O.M.J. nr.2550/2006, astfel cum a fost modificat prin O.M.J. nr.2561/C/30.07.2012 și îndreptarea tuturor actelor subsecvente încheierii contestate; anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată întocmită în data de 24.11.2014 în dosarul de executare nr.704/E/2014 de B., în sensul exonerării contestatorilor de plata onorariului execuțional, până ce se va constata întrunirea condițiilor legale pentru recuperarea cheltuielilor de judecată prin soluționarea definitivă și irevocabilă a recursului declarat de contestatori în dosarul nr._ aflat pe rolul C.; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr.688/13.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară, instanța a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților și a obligat pârâții L. Z. și L. G. să lase reclamanților în deplină proprietate terenul extravilan situat în tarlaua 39, . a Comunei Corbeanca, Județul Ilfov în suprafață de 2.291 m.p., delimitată prin punctele A-E-4-B, identificat în Anexa 2 la raportul de expertiză topo.

S-a respins cererea reconvențională, s-a respins cererea de chemare în garanție, cu obligarea pârâților L. Z. și L. G. să achite reclamanților suma de 19.402,60 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii L. Z. și L. G. au formulat apel, iar Tribunalul Ilfov a schimbat în parte sentința apelată. La data de 11.07.2014 a formulat recurs, cerere înregistrată pe rolul C. – Secția a IV –a Civilă cu termen la data de 06.11.2014.

Prin Încheierea din data de 27.10.2014 B. a stabilit cheltuieli de executare aferente recuperării debitului 26.902,6 lei, în cuantum de 3.348 lei din care onorariul de executor 2.728 lei. A apreciat că onorariul stabilit de executor este exagerat de mare raportat la complexitatea speței.

În drept, a invocat dispozițiile art.669 alin.4 teza a doua, art.451 alin.2, art.711-719 Ncpc.

În susținerea cererii a depus un set de înscrisuri.

La data de 07.05.2015 contestatorii au formulat cerere de renunțare la judecată.

Prin sentinta civila nr.3661 din data de 04.06.2015 Judecatoria B., in temeiul art.406 C.proc.civ., a luat act de renuntarea contestatorilor la judecarea cauzei, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 406 N.Cod procedură civilă, contestatorii pot renunța oricând la judecată, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședința de judecată.

Față de manifestarea de voință a contestatorilor prin cererea formulată la data de 07.05.2015, văzând si dispozițiile art.406 N.cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea contestatorilor la judecată.

Impotriva acestei sentinte civile au declarat recurs recurentii P. E., C.-A. M., R. V., R. N., I. S., M. I., M. N., I. F., I. M., C. G. si S. N., solicitand admiterea recursului, casarea in tot a hotararii recurate si, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, retinerea cauzei spre rejudecare, admiterea exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare si respingerea contestatiei la executare ca tardiv formulata, cu obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea recursului recurentii au aratat, in esenta, ca prima instanta a luat act de renuntarea la judecata cu nerespectarea conditiilor prevazute de art.406 C.proc.civ., si anume fara acordul partii adverse, expres sau tacit.

Au mai aratat recurentii ca prima instanta nu s-a pronuntat pe cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecata, conform art.406 alin.3 C.proc.civ.

In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art.406 alin.6, 488 alin.1 pct.5, art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.

Legal citati, intimatii L. Z. si L. G. au depus intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Analizând sentința civilă recurata prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Tribunalul retine ca la data de 21.04.2015 a fost comunicata recurentilor cererea de chemare in judecata, astfel cum rezulta din dovezile de comunicare existente la dosarul primei instante (filele 52-63 dosar Judecatoria B.).

La data de 07.05.2015, prin serviciul registratura, recurentii au depus cerere de renuntare la judecata (fila 64 dosar Judecatoria B.).

La data de 14.05.2015 (data postei) recurentii au formulat intampinare la cererea de chemare in judecata, solicitand si obligarea intimatilor contestatori la plata cheltuielilor de judecata.

La primul termen de judecata, din data de 04.06.2015, prima instanta, in lipsa recurentilor, a luat act de renuntarea la cererea de chemare in judecata, retinand cauza in pronuntare sub acest aspect.

Dupa ramanerea in pronuntare, astfel cum rezulta si din practicaua sentintei civile recurate, recurentii au depus la dosarul cauzei, prin aparator, dovada cheltuielilor de judecata, constand in onorariu de avocat, in cuantum de 620 de lei. Cum prin hotararea judecatoreasca pronuntata prima instanta nu a dispus cu privire la cererea recurentilor de acordare a cheltuielilor de judecata, acestia au formulat cerere de completare a dispozitivului hotararii, in sensul de a fi obligati intimatii contestatori la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 620 de lei, reprezentand onorariu de avocat, iar prima instanta, prin incheierea din data de 10.09.2015 a respins aceasta cerere intrucat intimatii contestatori au renuntat la judecarea cauzei inainte de primul termen de judecata si inainte de a se depune intampinare.

In ceea ce priveste pretinsa eroare de judecata savarsita de prima instanta referitor la modalitatea de solutionare a incidentului procedural al renuntarii la judecata, tribunalul retine, contrar celor sustinute de catre recurenti, ca nu era necesar acordul expres sau tacit al acestora la primirea cererii de renuntare la judecata intrucat aceasta solicitare a intimatilor contestatori a intervenit, . cererii de chemare in judecata dar inainte de primul termen la care partile au fost legal citate, astfel ca nu pot fi aplicabile prevederile art.406 alin.4 C.proc.civ.

Pe de alta parte, tribunalul constata ca recurentii nu au facut dovada ca prima instanta ar fi luat act de renuntarea la cererea de chemare in judecata cu ocazia strigarii cauzelor pe lista de amanari fara discutii, acest aspect nerezultand din practicaua sentintei civile recurate.

In ceea ce priveste pretinsa omisiune a primei instante de a se pronunta pe cererea recurentilor de acordare a cheltuielilor de judecata, tribunalul retine ca in cauza a fost formulata o cerere de completare a dispozitivului in acest sens, fiind pronuntata incheierea din data de 10.09.2015, prin care judecatorul fondului a solutionat cererea. Or recurentii nu au formulat prezenta cale de atac si impotriva acestei din urma hotarari judecatoresti, astfel incat solutia data de prima instanta sa poata fi supusa, in mod legal, controlului judiciar. Cu toate acestea, tribunalul constata ca recurentii nu pot obtine recuperarea cheltuielilor de judecata efectuate decat promovand o cerere de chemare in judecata in mod separat intrucat acestia au facut dovada efectuarii cheltuielilor de judecata dupa ramanerea cauzei in pronuntare la prima instanta, iar potrivit art.394 alin.3 C.proc.civ. „dupa inchiderea dezbaterilor, partile nu mai pot depune nici un inscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat in seama.”

F. de aceste considerente, tribunalul, in temeiul art.496 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenții intimați P. E., C.-A. M., R. V., R. N., I. S., M. I., M. N., I. F., I. M., C. G. și S. N. toți cu domiciliul ales în București, ., parter, . cu împotriva sentinței civile nr.3661/04.06.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori L. Z. și L. G., ambii domiciliați în București, ., nr.70, sector 2 și cu intimatul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI O., HAJA ȘI G. cu sediul în 3, București, Piața A. I., nr. 3, ., ..

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.

Președinte,

V. A. R.

Judecător,

M. E.

Judecător,

L. G. A.

Grefier,

C. E. S.

Concept red. gref.C.S.

Red. Jud:RVA/16 exemplare

Jud.fond C. A. - Jud.B.

Comunicat 14 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 124/2016. Tribunalul ILFOV