Contestaţie la executare. Decizia nr. 598/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-09-2012 în dosarul nr. 598/2012
DOSAR NR.7514 /94 /2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.598/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.09.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-contestatoare C. L. S. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.141/17.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRIN PRIMAR și intimatul-intimat K. D. având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi 18.09.2012, când in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.07.2011, sub nr._, contestatoarea C. L. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul K. D. anularea executării silite demarate în temeiul sentinței civile nr.2026/2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
În motivare, se arată că prin sentința civilă nr.2026/2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea sa la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului pentru suprafața de 5000 mp teren pe vechiul amplasament dacă acest lucru este posibil ori pe un alt amplasament de aceeași valoare. A invitat societatea de avocatură a intimatului în vedere punerii în posesie însă nu pe vechiul amplasament deoarece acesta nu mai era liber, intimatul nefiind de acord cu această împrejurare. Ulterior, acesta a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, dosarul nr._, având ca obiect obligarea pârâtului Primarul . efectivă în posesie pentru terenul în suprafață de 5000 mp. Apreciază că a îndeplinit obligația prevăzută în dispozitivul sentinței civile nr.2026/2008.
În drept, au fost invocate prevederile art.399 alin.1-art.403 C proc. Civilă.
În susținere, s-au depus înscrisuri, în copie (filele 4-10).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând în esență că terenul propus de contestatoare era mai puțin valoros, C. L. S. neconformându-se dispozitivului sentinței civile pentru a emite procesul verbal de punere în posesie. În aceste condiții, a recurs la executarea silită, executare încuviințată de Judecătoria B. prin încheierea din data de 24.03.2011 în dosarul civil nr._ . Mai arată că nu s-a făcut dovada că suprafața de 5000 mp teren de pe vechiul amplasament nu mai este liber.
La solicitarea instanței, în baza art.402 Cproc civilă, a fost atașat și dosarul de executare nr.199/2011.
La data de 16.09.2011, a fost depusă de către C. Județeană I. o cerere de intervenție accesorie în sprijinul contestatoarei, solicitând admiterea contestației și anularea executării silite. A arătat că s-a încercat punerea în executare a sentinței civile oferindu-se intimatului teren pe un alt amplasament, contestatoarea făcând dovada demersurilor sale și conformându-se dispozitivului titlului executoriu. Se mai arată că nu se putea trece la executarea silită fără a se realiza dovada unui refuz nejustificat din partea celor două comisii de a se conforma dispozițiilor instanței.
La termenul din data de 09.01.2012 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie formulata de C. J. I., în baza dispozițiilor art.52 Cproc civilă.
Prin sentința civilă nr. 141/17.01.2012, Judecătoria B. a respins contestația ca neîntemeiată și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenția C. Județeană I. pentru S. D. de P. asupra Terenurilor ca neîntemeiată și a obligat contestatoarea la plata sumei de 3100 lei cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2026/2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a dispus obligarea contestatoarei la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului pentru suprafața de 5000 mp teren, pe vechiul amplasament dacă acest lucru este posibil ori pe un alt amplasament de aceeași valoare.
În baza acestei sentințe definitive și irevocabile, a fost demarată executarea silită la cererea creditorului, fiind constituit în acest sens dosarul de executare 199/2011 al B. B. D..
Prin încheierea nr.1235/24.03.2011, a fost încuviințată executarea silită, la data de 24.06.2011 fiind emisă somația prin intermediul căreia contestatoarei i s-a notificat obligația ca în termen de 10 zile să se conformeze dispozitivului sentinței civile 2026/2008.
Conform art. 399 si urm. C.pr.civ., contestația la executare este un mijloc special creat în procedura de executare silită prin intermediul căreia pot fi înlăturate acte ale activității execuțional care sunt în contradicție cu dispozițiile legale, având natura juridică a unei căi generale de atac (atunci când este introdusa de către creditor sau debitor) îndreptată împotriva actelor de executare silita, prin care se declanșează controlul instanței cu privire la acestea.
Examinând titlul executoriu în temeiul căruia s-a început executarea silita, instanța constată că obligațiile stabilite în cuprinsul acestuia în sarcina contestatoarei sunt obligații intuituu persoane, ce au caracter strict personal si care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de debitoare.
Obligația de a face intuituu persoane nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită în temeiul art. 373 indice 1 C.pr.civ., ci debitorul poate fi constrâns la îndeplinirea ei, adică prin aplicarea unei amenzi civile, potrivit art. 580 indice 3 C.pr.civ., ce conține norme de procedura de imediata aplicare si care constituie, conform art. 721 C.pr.civ., dreptul comun în materia executării silite a obligațiilor de a face intuituu personae. H.G. nr. 890/2005 enumără în mod expres atribuțiile comisiilor de fond funciar referitoare la modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv modul de punere în posesie prin emiterea procesului verbal de punere în posesie si emiterea titlului de proprietate.
Potrivit art.580/2 C.p.civ. ce reprezintă reglementarea cadru a executării silite a altor obligații de a face, „dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”. Prin urmare ,îndeplinirea obligației de a face este condiționată sub aspect cumulativ de întrunirea a trei condiții: existența titlului executoriu; emiterea somației; refuzul de îndeplinire a obligației în termen de 10 zile de la momentul primirii somației.
Ca atare, executarea silită începe prin intermediul executorului judecătoresc, de vreme ce textul de lege se referă la comunicarea unei somații către debitor, ca act începător de executare, așa cum este prevăzut de art. 387 C.p.civ., ceea ce implică și participarea executorului.
În cauză, a fost emisă la data de 24.06.2011 somația fiind transmisă debitoarei punându-i-se în vedere să se conformeze dispozițiilor instanței în termen de 10 zile. Somația împreună cu procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare sunt actele care au fost emise în dosarul execuțional până la momentul introducerii contestației la executare.
În atare condiții, se constată că nu se impune anularea acestor acte, emiterea acestora fiind în deplină concordanță cu natura juridică a obligației ce face obiectul executării silite și cu caracterul special al procedurii de executare in acest caz.
De vreme ce executorul judecătoresc nu a îndeplinit acte de executare în acest dosar execuțional, fiind emisă doar o somație, condiție necesară oricărei executări silite indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor, urmând ca acesta din urmă să aleagă mai departe modalitatea concretă de punere în executare prin raportare la natura specială a acestui titlu executoriu ce conține obligații de a face intuituu personae, instanța urmează să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.141/17.01.2012 a formulat recurs contestatoare C. locala S. solicitând casarea sentinței și după rejudecare admiterea contestației și anularea actelor de executare întocmite și anularea executării efectuate în dosarul nr. 199/2011 al B.E.J „B. D.”
În motivarea recursului recurenta contestatoarea a arătat că sentința civilă nr. 2026/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ nu poate fi pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc, intimatul având la îndemână calea concilierii dar și procedura specială prevăzută de art. 64 din Legea nr. 18/1991, procedură de care a și făcut uz în dosarul nr._ soluționat.
A invocat recurenta contestatoare că în conformitate cu dispoz. legale aplicabile executării obligațiilor s-a stabilit că nu pot fi supuse executării silite dispozițiile din titlurile executorii care vizează obligații de a face care implică un fapt personal al debitorului, aceste din urmă dispoziții neputând fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.
În opinia recurentei contestatoare în conformitate cu dispoz. art. 5 lit. I din HG nr.890/2005 organul local pune în posesie, prin delimitare de teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, în textul de lege indicat menționându-se atribuția exclusivă a comisiilor locale de a pune în posesie persoanele validate pe suprafețe de teren la care sunt îndreptățiți, nefiind posibilă executarea silită prin intermediul executorului judecătoresc, Legea nr.18/1991 și H.G. 890/2005 instituind atribuții stricte și specializării în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.
În art.64 din Legea nr.18/1991 s-a prevăzut că în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau, după caz, punerea în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.
În opinia recurentei, intimatul cu rea– credință a formulat atât cerere de punere în executare silită a sentinței civile nr.2026/17.04.2008, prin intermediul executorului judecătoresc, cât și două acțiuni aflate pe rolul instanțelor.
Prima acțiune a fost formulată la data de 04.07.2011 sub nr._ și a avut ca obiect plângerea întemeiată pe disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991 prin care intimatul a solicitat obligarea la punerea în posesie și obligarea Primarului la plata daunelor cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Prin înscrisurile depuse în acest dosar susține recurenta că a făcut dovada faptului că intimatul nu poate fi pus În posesie pe vechiul amplasament întrucât acesta este ocupat, dar acestuia i-au fost făcute trei noi propuneri de amplasament pentru terenuri apropiate ca valoare.
Reconstituirea pe "alt amplasament de aceeași valoare" este o obligație imposibil de îndeplinit având în vedere ca situația pieței imobiliare este în continuare de natură să împiedice o astfel de reconstituire.
A mai arătat recurenta că, deși a oferit recurentului și alte amplasamente, acesta poate uza în mod discreționar de dreptul său recunoscut prin sentință, refuzând orice propunere care nu i se pare avantajoasă din diverse motive.
Chiar dacă s-ar încerca repararea după criteriul evaluării și nu după acela al suprafeței, ar însemna ca intimatul să se îmbogățească fără justă cauză, restituirea unei suprafețe mai mare de teren nefiind legală și nici dispusă de către instanță. De altfel, sintagma "pe un alt amplasament de aceeași valoare" nu este lămuritoare. Nu este nici identificat și nici măcar identificabil terenul care ar putea face obiectul punerii În posesie, motiv pentru care situația nu poate fi reglementată decât pe calea unei concilieri între părți.
Cea de-a doua acțiune a fost introdusă la data de 12.09.2011 și are ca obiect obligarea a plata amenzii civile în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea culpabilă a sentinței civile sus-menționate. Această cauză formează obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei B..
În drept, a fost invocat art. 3041 Cod proc. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11.07.2012 intimatul Kundaccian D. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la admisibilitatea executării silite intimatul a arătat că ceea ce recurenta încearcă să sugereze este o pretinsă inadmisibilitate a solicitării de executare silită în ceea ce privește o obligație de a face intuitu personae, aflată deci într-o legătură indisolubilă cu un fapt strict personal pe care numai debitorul îl poate aduce la îndeplinire.
Afirmă recurenta că obligația sa - respectiv emiterea procesului-verbal de punere în posesie -, fiind o obligație de a face strict personală, nu intră sub incidența dispozițiilor relative la executarea silită, motiv pentru care prima instanță trebuia să admită contestația la executare și să anuleze actele de executare întocmite.
Eroarea evidentă săvârșită de recurentă constă în primul rând în ignorarea contextului normativ al dispozițiilor legate de obligația de a face, iar în plan secund în criticarea considerentelor primei instanțe, în mod corect și coerent motivate și explicate.
Astfel, în ceea ce privește cadrul legal, reglementarea executării silite a obligațiilor de a facela nu face se regăsește în Codul de Procedură Civilă, Cartea V, Capitolul VI, Secțiunea a IV -a - intitulată sugestiv "Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face".
În chiar primul articol al acestei secțiuni, respectiv 580/2 C. proc. civ., se prevede că "dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somatiei. creditorul poate fi autorizat (. . .) să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului".
Interpretând acest text, prima instanță a observat în mod corect că "îndeplinirea obligației de a face este condiționată sub aspect cumulativ de întrunirea a trei condiții: existența titlului executoriu; emiterea somatiei; refuzul de îndeplinire a obligației în termen de 10 zile de la momentul primirii somației".
În cauză, refuzul implicit al recurentei a fost opus titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2026/17.04.2008 și somației nr. 199/24.06.2011 emisă de B.E.J. "B. D.".
Această somație este primul act ce învederează debitorului existența unei obligații de a face stabilită printr-un titlu executoriu, lăsându-i cuvenitul răgaz de 10 zile pentru executarea voluntară a obligației.
Abia în cazul în care debitorul nu înțelege să-și execute obligația de a face, iar aceasta nu poate fi îndeplinită decât prin faptul său personal, devin incidente dispozițiile art. 580/3 C. proc. civ. relative la obligarea acestuia, la cererea creditorului, la plata unei
amenzi civile.
Topica celor două norme procedurale - respectiv întâietate a art. 580/2 C. proc. civ. în fața prevederilor art. 580/3 C. proc. civ. - denotă intenția clară a legiuitorului de a lega aducerea la cunoștința debitorului a existenței unei obligații de a face strict prin intermediul somației emise de executorul judecătoresc.
Or, acest act presupune o prealabilă solicitare din partea creditorului de punere în executare a obligației de a face, ceea ce echivalează cu începerea executării silite.
În cauză, aceeași logică a fost dezvoltată și de prima instanță, care afirmă în considerentele sentinței re curate că "executarea silită începe prin intermediul executorului judecătoresc, de vreme ce textul de lege se referă la comunicarea unei somații către debitor, ca act începător de executare, așa cum este prevăzut de art. 387 C. proc. civ., ceea ce implică și participarea executorului".
Orice alte eventuale cereri formulate de subsemnatul sau de terțe persoane/autorități nu pot suplini exigența clară instituită prin art. 5802 C. proc. civ. de a fi emisă o somație, id est de a fi începută o executare silită.
Așa fiind, executarea silită a obligației recurentei de a emite procesul-verbal de punere în posesie este nu numai admisibilă, ci și imperativ necesară pentru a deschide calea procedurală către sancțiunile pe care legiuitorul le prevede în cazul refuzului la
executare.
Într-adevăr, înaintând în demersul de executare silită, obligația recurentei de a
emite procesul-verbal de punere în posesie, având un caracter intuitu personae, nu este susceptibilă de a face obiectul forței coercitive externe specifice acțiunilor întreprinse de executorul judecătoresc.
Însă legiuitorul, dată fiind împotrivirea debitorului determinată de condiția potestativă ce-l situează în afara coerciției execuționale, a prevăzut în art. 5803 C. proc. civ. posibilitatea obligării acestuia la plata unei amenzi civile sau chiar la daune-interese.
Astfel, pentru a accede la aceste ultime resorturi procedurale, trebuia solicitată executarea silită a obligației de a face, numai prin somația executorului fiind deschisă calea fie către executarea voluntară, fie către sancțiunile pecuniare aferente refuzului.
Pe cale de consecință, acest prim motiv de recurs urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la legitimitatea celorlalte acțiuni formulate împotriva recurentei, aceasta face referire la existența pe rolul instanțelor de judecată a încă două cauze prin care am solicitat obligarea sa la punerea în posesia imobilului, respectiv la plata unei amenzi civile.
Într-adevăr, prin cererea ce face obiectul dosarului nr._, am solicitat obligarea recurentei, în temeiul art. 64 din Legea nr. 18/1991, la punerea în posesia imobilului și la plata unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
Recurenta omite însă să precizeze faptul că, deși prima instanță a respins acțiunea astfel formulată, împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs ce are prim termen de judecată la data de 26.11.2012.
A mai arătat intimatul că unicul dialog extrajudiciar a avut drept temei oferirea unui imobil cu o valoare evident inferioară celui ce i se cuvine prin titlul executoriu și că nici unul din cele trei terenuri propuse de contestatoare nu a are o valoare apropiată celui care i se cuvine.
Cât despre sintagma din titlul executoriu referitoare la acordarea unui "alt amplasament de aceeași valoare", aceasta este lămuritoare și suficientă pentru orice debitor de bună-credință. Din dispozițiile titlului executoriu se subînțelege faptul că principalul criteriu al atribuirii este valoarea terenului și nicidecum suprafața acestuia, recurenta fiind îndreptățită să-mi ofere orice alt imobil-teren ce are o valoare echivalentă cu cel ce mi se cuvenea.
În fine, cât privește cauza nr._, recurenta omite și de această dată să prezinte informația completă, având în vedere faptul că prin încheierea nr. 226/2012 instanța a obligat-o la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 lei/zi întârziere, până la executarea obligației ce-i incumbă în temeiul titlului executoriu.
A arătat intimatul că deși a formulat două notificări prin care a învederat sancțiunea la care se supune cu fiecare zi de întârziere, recurenta persistă în pasivitate prin neinițierea unui dialog constructiv și în rea-credință, prin promovarea prezentei căi de atac
La data de 17.07.2012, s-a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei contestatoare de către C. M. Jak.
Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție C. M. Jak a arătat că a avut un contract valabil încheiat cu intimatul Kundaccian D., contract în temeiul căruia a finanțat toate fazele procesuale precum și toate cheltuielile inclusiv expertiza, dar și cele ulterioare rămânerii definitive a sentinței puse în executare. A mai susținut petentul că ulterior finalizării procesului intimatul a denunțat contractul încheiat.
Prin notele scrise depuse la data de 11.09.2012, intimatul Kundaccian D. a solicitat respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă intrucat intervenientul nu justifica vreun interes.
În ședința publică din data de 11.09.2012, Tribunalul a pus în discuție și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de C. M. Jak întrucât este adevărat că intervenientul accesoriu sprijină interesul părții în favoarea căreia intervine însă trebuie să aibă și un interes propriu, interes care nu a fost dovedit în prezenta cauză.
In recurs partile nu au administrat înscrisuri noi.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 C.p.c., Tribunalul constată următoarele:
In fapt, se reține că titlul executoriu in baza căruia se face executarea îl reprezintă o hotărâre judecătorească dată in materia fondului funciar prin care contestatoarea a fost obligată să pună intimatul in posesie pe un teren de 5000 mp fie pe vechiul amplasament, fie pe unul echivalent valoric.
Deci obligația ce incumbă debitoarei-recurente constă . a face, care contrar susținerilor părții, este susceptibilă de aducere la îndeplinire, in caz de neconformare, prin executare silită in acest sens fiind dispozițiile art.580 ind.2 C.p.c.
Este întemeiată susținerea recurentei in sensul că atribuții de punere in posesie in cazul reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate in baza legilor de fond funciar, au exclusiv doar comisiile locale, conform art.5 lit.i din HG nr.890/2005, si că astfel de operațiuni constând in identificarea terenului si emiterea procesului verbal de punere in posesie nu pot fi îndeplinite de nicio altă persoană, in speță executorul judecătoresc. Se observă insă că singurele acte emise de executor sunt somația si procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, deci nu acte prevăzute de HG nr.890/2005.
Dar nu pot fi primite susținerile recurentei in sensul că se impunere anularea formelor de executare emise de B. B. D. in dosarul de executare nr.199/2011 (adică somația emisă la 24.06.2011 si procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întocmit la aceeași dată), cu atât mai mult cu cât nu se invocă niciun motiv de nulitate a respectivelor acte, raportat la prevederile art.387 C.p.c. (ce reglementează cuprinsul somației) si 388 C.p.c. (cuprinsul procesului verbal întocmit de executor).
Se reține de tribunal că singurul motiv invocat de contestatoare pentru anularea formelor de executare este faptul că aceasta a identificat trei amplasamente si a întocmit procesul verbal de punere in posesie, deci si-a îndeplinit obligația prevăzută in titlul executoriu, dar intimatul-persoana îndreptățită la reconstituire nu l-a semnat, nefiind de acord cu niciunul dintre terenurile identificate de comisie (încheiere de certificare fila 5 dosar fond). La dosar nu a fost depus insă niciun proces verbal de punere in posesie.
Acest motiv nu se înscrie in sfera celor pentru care se poate dispune anularea actelor de executare, conform art.399 si urm. C.p.c., cum in mod legal si temeinic a reținut instanța de fond.
P. aceste considerente, in baza art.312 C.p.c. tribunalul va respinge recursul ca nefundat.
Reținând culpa procesuală a recurentei, in temeiul art.274 C.p.c. va fi obligată să plătească intimatului suma de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul de avocat achitat in recurs.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta contestatoare C. L. S. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.141/17.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR PRIN PRIMAR și intimatul K. D. ca nefondat.
Obliga recurenta să plătească intimatului K. D. suma de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2012.
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. C. S.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.09.2012
Red. Jud: A.D./2 ex.
Jud.fond :–G. C. - Jud.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 602/2012. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 600/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
