Contestaţie la executare. Decizia nr. 1105/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1105/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 1105/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1105/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.08.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: C. L. C.

JUDECĂTOR: A. L. G.

JUDECĂTOR: P. R. I.

GREFIER: S. C. E.

Pe rol se află soluționarea recursurilor civile, formulate de recurenta - intimată ASOCIAȚIA C. E. și de recurentul - contestator T. S. împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. D. G., L. G. și M. P., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul – contestator, personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenta – intimată la adresa din București, ., ., . mențiunea „destinatar mutat de la adresă”. Se mai învederează faptul că recurenta – intimată a depus înscrisuri.

Tribunalul procedează la identificarea recurentului – contestator care se legitimează cu CI ., nr._, CNP_.

La interpelarea instanței recurentul – contestator apreciază că procedura de citare cu recurenta – intimată este legal îndeplinită.

Tribunalul apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită având în vedere că partea a fost citată la toate sediile indicate. Se comunică recurentului – contestator filele 43-48 dosar reprezentând o copie de pe înscrisurile depuse de recurenta – intimată.

Recurentul – contestator, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 C., plângeri către P. de pe Lângă Curtea de Apel București și Ordonanța din data de 12.06.2013. Solicită suspendarea cauzei în temeiul art.244 cpc.

La interpelarea instanței recurentul – contestator învederează că nu știe dacă s-a început urmărirea penală.

Tribunalul, în ceea ce privește cererea de suspendare până la soluționarea dosarelor penale instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere că nu sunt îndeplinite prevederile legale. Cu privire la cererea de suspendare conform dispozițiilor 244 pct.2 C., instanța constată că la dosar au fost depuse plângerea nr.461/08.04.2013, Ordonanța din 12.06.2012 și cereri, însă din acestea nu rezultă că s-a început urmărirea penală.

La interpelarea instanței recurentul – contestator arată că nu mai are alte cereri și nici probe.

Instanța constată că este învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul T. S., având în vedere că judecata cererii de recurs formulată de Asociația C. E. a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 18.06.2013 și nu s-a formulat o cerere de repunere pe rol. Acordă cuvântul asupra cererii de recurs formulate de recurentul – contestator T. S..

Recurentul – contestator, personal, solicită admiterea recursului. Învederează instanței faptul că a fost suspendată judecarea cauzei la instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 06.09.2012 când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită întrucât încheierea de ședință de la data de 21.06.2012 completul a dispus să se citeze intimații cu copie de pe cererea precizatoare, însă aceștia nu au fost citați.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față :

Prin încheierea de ședință din data de 06.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cornetu a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților în baza art.242 alin.1, pct.2 C..

Împotriva încheierii din data de 06.09.2013 au declarat recurs recurenta - intimată ASOCIAȚIA C. E. și recurentul - contestator T. S..

Recurenta - intimată ASOCIAȚIA C. E. a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de fond pe care o consideră nelegală, netemeinică și dăunătoare statului de drept în România secolului XXI.

La data de 13.06.2013 T. S. a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2012 și solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la instanța de fond.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, pct.9 și art.304/1 C..

Se învederează instanței faptul că la data de 06.09.2012, când s-a dispus suspendarea judecății, procedura de citare cu intimații nu a fost legal îndeplinită, dovezile de citare nefiind restituite la dosarul cauzei întrucât aceștia nu au fost citați conform dispozițiilor instanței.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.299 și urm. C..

Analizând sentința recurată in raport de motivele invocate, tribunalul retine următoarele:

Recurentul contestator a avut termen în cunoștință pe tot parcursul procesului desfășurat în fața instanței de fond, astfel cum se observă din semnătura aplicată pe rezoluția de primire a contestației la executare depuse la Judecătoria Cornetu.

Cu privire la intimați, Tribunalul observă că, anterior termenului de judecată la care s-a dispus suspendarea cauzei, și aceștia aveau termen în cunoștință. Astfel, intimata B. D. G., LUCINA G. ȘI M. P. a primit și semnat pe citația emisă pentru primul termen de judecată – fila 30 dosar fond. Intimata ASOCIAȚIA C. E. a fost prezentă, prin reprezentant legal A. I. I. în ședința publică din data de 8.03.2012.

În aceste condiții, instanța de fond a procedat corect, la termenul din 6 septembrie 2012, la suspendarea cauzei față de lipsa nejustificată a părților, observând judicios că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile legale, situație ce impunea aplicarea prevederilor art. 242 punctul 2 Cod procedură civilă.

Față de considerentele expuse, Tribunalul va respinge recursul recurentului contestator T. S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul contestator T. S. în cauza privind soluționarea recursurilor civile, formulate de recurenta - intimată ASOCIAȚIA C. E. cu sediul în București, ..1, ., ., sector 4; ., ..6, ., sector 1, București; ..30/A, sector 4, București și de recurentul - contestator T. S. cu domiciliul în B., ., jud. I. împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. D. G., L. G. și M. P. cu sediul în București, ., nr.45, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică.

Președinte Judecător Judecător C. L. C. A. L. P. R. I.

G.

Grefier

S. C. E.

Concept red. gref.C.S 23.08.2013

Red. Jud: RP./2exemplare/11.09.2013

Jud.fond. M. B. V.- Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1105/2013. Tribunalul ILFOV