Contestaţie la executare. Decizia nr. 1142/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1142/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1568/2015
cDOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: A. P. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1142/R/30.06.2015 formulată de recurenții reclamanți B. I. și B. M. în contradictoriu cu intimatul C. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții reclamanți personal și asistați de apărător ales lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei civile.
Recurenții reclamanți prin apărător, solicită admiterea cererii și completarea dispozitivului deciziei civile. Arată că instanța de recurs deși a admis contestația la executare a omis să dispună și anularea actelor de executare. Arată că sunt îndeplinite condițiile art. 2812 C. proc. Civ.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
A. P. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: A. P. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1142/R/30.06.2015 formulată de recurenții reclamanți B. I. și B. M. în contradictoriu cu intimatul C. I..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
A. P. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1568 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1142/R/30.06.2015 formulată de recurenții reclamanți B. I. și B. M. în contradictoriu cu intimatul C. I..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20.10.2015, apoi pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea depusă la data de 16.07.2015, recurenții au solicitat completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1142/R/30.06.2015 solicitând completarea dispozitivului deciziei civile în sensul menționării faptului că s-a dispus și anularea actelor de executare din același dosar.
În drept au fost invocate prevederile art. 2812 C. proc. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile.
În motivare s-a arătat că în mod eronat contestatorii încearcă să inducă în eroare instanța cu privire la faptul că a fost admisă în totalitate contestația la executare, în fapt instanța omițând să dispună anularea actelor de executare în același dosar.
Analizând cererea de completare a dispozitivului, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16.07.2015, petentul a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1142R/30.06.2015, în sensul de a se dispune anularea actelor de executare.
Tribunalul constată că prin decizia civilă nr. 1142R/30.06.2015, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului I., a fost admisă excepția de perimare a executării silite, s-a admis contestația la executare și s-a constatat intervenită perimarea executării în dosarul de executare silită nr. 41/2005 aflat pe rolul B. I. V.. Cu toate acestea, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la anularea actelor de executare silită.
În drept, tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 389 C. pr. civ.,
dacă creditorul a lăsat să treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 281 ind. 2 alin. 1 c. pr. civ., va fi admisă cererea formulată și se va dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1142R/30.06.2015, în sensul că se va dispune anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 41/2005 aflat pe rolul B. I. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1142/R/30.06.2015 formulată de recurenții reclamanți B. I. și B. M. în contradictoriu cu intimatul C. I..
Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1142R/30.06.2015, pronunțata in dosarul nr._ al Tribunalului I., in sensul ca:
Dispune anularea formelor de executare silita intocmite in dosarul de executare silita nr. 41/2005 aflat pe rolul B. I. V..
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
M. A. M.
Pt grefier plecat din instanță, semnează
Grefier șef secție civilă
Concept red. gref. MAM
Red. Jud: M.E./2exemplare
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2490/2015. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 533/2015.... → |
|---|








