Contestaţie la executare. Hotărâre din 27-10-2015, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1569/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: A. P. G.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat B. E. J. T. G. împotriva sentinței civile nr. 5438/16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. SA, având ca contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-intimat reprezentat de apărator ales, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul prin aparator ales, depune dovada achitarii taxei judiciare de timbru si un set de inscrisuri.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în temeiul disp part. 305 raportat la art. 167 C. proc. civ.
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acorda cuvantul asupra motivelor de recurs.
Recurentul prin aparator ales, solicita admiterea recursului, modificarea sentintei recurate si rejudecand cauza, respingerea contestatiei la executare. Sustine ca hotararea instanței este data cu aplicarea gresita a legii, iar rationamentul instanței de fond este contrar dispozitiilor legale. Arata ca se vor solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Tribunalul retine cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
A. P. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat B. E. J. T. G. împotriva sentinței civile nr. 5438/16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. SA, având ca contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
M. A. M.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1569 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.10.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat B. E. J. T. G. împotriva sentinței civile nr. 5438/16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. SA, având ca contestație la executare
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20.10.2015, apoi pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.05.2014 sub nr._, contestatoarea B. SA a solicitat in contradictoriu cu intimatii B. T. G. si N. D. ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat primul intimat sa continue executarea silita in dosarul de executare nr. 734/2012 si sa se dispuna anularea adresei prin care i se aduce la cunostinta contestatoarei faptul ca se refuza continuarea executarii silite. In subsisiar, in masura in care s-ar considera ca trebuie avansate cheltuielile de executare de catre creditor, s-a solicitat ca acestea sa fie reduse. Cu cheltuieli de judecata.
In fapt s-a aratat ca in data de 15 mai 2012 s-a incheiat contractul privind efectuarea activitatii de executare silita nr. 51.6A/4732 intre contestatoare si B. T. G. si M. O., prin care s-a stabilit modul cum va decurge executarea silita a debitorilo bancii. S-a procedat la constituirea dosarului de executare, care, in urma dezasocierii, a ramas pe rolul B. T. G.. Banca a achitat in integralitate sumele reprezentand avans onorariu si cheltuieli de executare silita, conform contractului. Intimatul nefiind in masura a recupera debitul, prin adresa mentionata in petitul actiunii a aratat ca trebuie achitate si celelalte cheltuieli de executare, trimitand in acest sens si procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor. Refuzul de a continua executarea este insa netemeinic, cata vreme contestatoarea nu a renuntat la aceasta procedura. Trebuie subliniat ca renuntarea la executare trebuie sa fie expresa (C., Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, dec. nr. 294/A/2005). Pe de alta parte creditorul a staruit in executare. Apoi, conform art. 3717 alin. 2 C. proc. civ. de la 1865, cheltuielile de executare sunt in sarcina debitorului, iar nu a creditorului, afara de exceptiile prev. de lege. Asadar, intimatul nu poate impune ca aceste cheltuieli sa fie avansate de creditor. Solutia decurge si din prevederile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000. Oricum, aceeasi solutie rezulta si din contractul incheiat intre parti. Cu privire la onorariul executorului, acesta este prea mare, in contradictie cu stipulatiile contractuale si nejustificat.
In drept s-au invocat prevederile art. 3717 alin. 2, 399 alin. 1 C. proc. civ. de la 1865, art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006 si art. 1166 si urm. C. civ. (2009).
Cererea este legal timbrata.
Prin inscrisul primit la dosar in data de 11.06.2014 s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Intimatul B. T. G. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu si exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind anularea adresei mentionate in petitul actiunii.
Cu privire la exceptia necompetentei teritoriale s-a aratat ca cererea introductiva nu se pliaza pe dispozitiile art. 399 alin. alin. 1 C. proc. civ. de la 1865. Mijlocul prev. de lege este in speta cel al plangerii impotriva refuzului de executare, astfel ca in speta devin incidente prevederile art. 56 alin. 1-6 din Legea nr. 188/2000. Iar alin. 2 al textului citat trimite la competenta exclusiva a Judecatoriei in a carei raza teritoriala isi are sediul B. executorului judecatoresc, in speta Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti. Se face trimitere si la art. 17 din cod, unde se arata ca cererile accesorii sunt de caderea instantei care judeca pretentia principala.
Referitor la exceptia de inadmisibilitate, s-a aratat ca nicidecum in temeiul art. 399 si urm. C. proc. civ. de la 1865 nu se poate contesta o adresa, care nu este un act de executare. D. executarea silita insasi ori un act de executare poate forma obiectul unei contestatii.
Pe fondul cauzei, cat priveste continuarea executarii silite, s-a aratat ca sediul materiei il constituie art. 3717 alin. 1 si 2 C. proc. civ. de la 1865, art. 2 din Ordinul nr. 2550/2006 si art. 39 alin. 1 si 3 din Legea nr. 188/2000.
Cum titlul executoriu care se pune in executare il constituie un contract de credit, iar nu o hotarare judecatoreasca, reiese din interpretarea per a contrario a art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 executarea poate fi conditionata de plata in avans a onorariului executorului judecatoresc. De asemenea, avand in vedere ca oricare munca trebuie remunerata, i s-a comunicat creditorului ca are obligatia sa avanseze cheltuielile de executare, in lipsa unei asemenea prestatii putandu-se considera ca in speta a operat o renuntare tacita la executare. Este adevarat ca renuntarea nu poate fi decat expresa, neputand fi prezumata, dar in speta poate opera perimarea executarii.
Se mai poate spune ca plata cheltuielilor constituie cauza juridica a continuarii executarii silite. A admite teza bancii ar insemna a deplasa riscul insolvabilitatii de la creditor catre executor, ceea ce este inadmisibil.
Totodata, niciun text nu permite executorului ca . cea din speta sa se indrepte direct impotriva debitorului pentru satisfacerea propriei creante.
Cat priveste cuantumul cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite in conformitate cu legea.
In drept s-au invocat prevederile art. 115 C. proc. civ. de la 1865.
La termenul din data de 08.07.2014 instanta a respins ca neintemeiata exceptia necompetentei teritoriale exclusive a instantei, retinand ca prevederile invocate de intimat, care stabilesc competenta pentru instanta de la sediul biroului de executare (respectiv art. 57 alin. 2 din Legea nr. 188/2000) impun aceasta competenta speciala numai in ceea ce priveste atributiile executorului judecatoresc enumerate la art. 7 lit. b) – i) din Legea nr. 188/2000. Or, in prezenta cauza se are in vedere atributia executorului prev. de lit. a) de la acelasi articol. In consecinta, neexistand o prevedere speciala cu privire la contestatia impotriva refuzului executorului de a indeplini actele de punere in executare a titlului executoriu, rezulta ca in cauza raman aplicabile prevederile generale ce stabilesc competenta in ipoteza contestatiei la executare, respectiv art. 373 alin. 2 si 3 C. proc. civ. de la 1865, in conformitate cu care instanta competenta a judeca o contestatie la executare este Judecatoria din locul unde se face executarea. In speta fiind vorba despre o executare mobiliara, rezulta ca instanta de executare este cea de la domiciliul debitorului, anume Judecatoria Cornetu.
La acelasi termen a fost pusa in discutie si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei N. D., exceptie care a fost admisa cu motivarea ca potrivit doctrinei si practicii judiciare, in procesul civil calitatea partilor se stabileste in functie de raportul juridic dedus judecatii. Or, in speta, acest raport juridic se poarta doar intre contestatoare si intimatul B. T. G., nefiind invocata nicio pretentie in raport de intimata N. D..
In consecinta instanta a respins contestatia la executare formulata in raport de intimata N. D. ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Totodata, la termenul din data de 09.09.2014 s-a pus in discutie si exceptia de inadmisibilitate, invocata de intimat. Aceasta exceptie a fost admisa, retinandu-se ca este intemeiata, cata vreme . textelor referitoare la executarea silita, reiese ca numai refuzul executorului poate face obiectul cenzurii instantei. Or adresa la care se face referire nu reprezinta decat un mijloc prin care manifestarea de vointa a executorului i se aduce la cunostinta creditorului. Aceasta nu ar putea fi contestata decat eventual prin raportare la calitatea sa de mijloc de proba, iar nicidecum precum un act juridic ce inglobeaza o manifestare de vointa.
In esenta s-a retinul ca actul juridic in calitatea sa de negotium poate forma obiectul nulitatii, dar nu si in calitatea sa de instrumentum.
In consecinta, instanta a respins ca inadmisibil capatul de cerere avand ca obiect anularea adresei emise de intimatul B. T. G. in data de 08.05.2014 in dosarul de executare silita nr. 734/2012.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Dosarul de executare nr. 734/2012 aflat pe rolul B. T. G. are ca obiect continuarea executarii silite fata de debitoarea N. M., calitatea de creditor apartinand prezentei contestatoare.
Prin adresa din data de 08.05.2014 executorul judecatoresc i-a pus in vedere creditorului sa avanseze cheltuielile de executare fixate, aratand ca in lipsa platii se poate considera ca nu sunt indeplinite diligentele cuvenite de catre contestatoare, impiedicandu-se normala desfasurare a executarii silite, lipsa de staruinta urmand a fi calificata ca o renuntare tacita la executare.
Reiese din cuprinsul acestui act ca . continuarea executarii in masura in care cheltuielile de executare nu sunt avansate de catre creditor.
In consecinta nu poate fi tagaduit dreptul bancii de a formula contestatie la executare, potrivit prevederilor art. 399 si urm. C. proc. civ. de la 1865. Desi intimatul arata ca in speta este vorba despre o plangere care trebuie solutionata potrivit procedurii de la art. 56 din Legea nr. 188/2000, instanta a retinut deja atunci cand a respins exceptia necompetentei teritoriale faptul ca in cauza nu poate fi urmata respectiva procedura, cata vreme ea nu se aplica in ipoteza in care executorul nu pune in executare prevederile din titlurile executorii [art. 56 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 nu trimite si la dispozitiile lit. a) a art. 7 din acelasi act normativ, acest din urma text stabilind ca este obligatia executorilor sa aduca la indeplinire prevederile titlurilor executorii – in consecinta, pentru neindeplinirea acestei obligatii raman aplicabile prevederile dreptului comun, respectiv art. 399 alin. 1 teza finala C. proc. civ. de la 1865, care prevede expres ca poate forma obiectul contestatiei refuzul executorului de a indeplini un act de executare in conditiile legii].
Cum motivul refuzului il constituie neavansarea cheltuielilor de executare de catre creditor, instanta trebuie sa verifice in primul rand care este regimul juridic al acestora.
Astfel, potrivit art. 3711 alin. 1 si 2 C. proc. civ. de la 1865:
Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Din primul alineat rezulta ca . sa avanseze cheltuielile necesare executarii silite.
Trebuie distins insa intre cheltuielile necesare executarii silite si onorariul executorului judecatoresc. Aceasta deoarece chiar legea face distinctia atunci cand spune ca executorii judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararilor judecatoresti de plata anticipata a onorariului (art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000).
In speta s-a observat ca executorul nu a solicitat simplele cheltuieli necesare continuarii executarii, ci chiar plata anticipata a onorariului, ceea ce contravine textelor citate.
S-a retinut ca, desi in speta titlul executoriu este reprezentat de un contract de credit, nu trebuie trasa concluzia ca art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 nu este aplicabil, cata vreme se vorbeste acolo doar despre ipoteza hotararilor judecatoresti. In realitate, textul vorbeste despre hotararile judecatoresti deoarece acestea reprezinta principalul titlu executoriu, constituind regula in materie. Or, este de principiu si in procedura civila ca legea se refera ca regula la situatiile obisnuite (comune), dar ea are a fi aplicata si in celelalte ipoteze cand ratiunea sa impune aceasta (lex statuit de eo quod plerumque fit); iar a distinge pe de o parte intre hotararile judecatoresti si pe de alta parte intre toate celelalte titluri executorii, care pot fi puse in executare unele dintre ele la cererea onor persoane fizice, fara mijloace materiale deosebite (precum un contract de locatiune inregistrat la fisc) este excesiv. Asadar, trebuie admis ca art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 obliga executorul sa nu conditioneze indeplinirea actelor de executare de achitarea in avans a onorariului sau.
In consecinta, in mod netemeinic a refuzat executorul judecatoresc sa continue executarea silita, in cauza neexistand niciun motiv pentru a proceda in acest sens, mai ales ca banca nu a renuntat la executare, iar renuntarea la drepturi nu se poate prezuma (art. 13 din noul cod civil prevede expres aceasta regula, dar ea a fost admisa fara rezerve si sub vechea legislatie, desi nu era consacrata expres).
S-a mai aratat ca in niciun caz cauza juridica a executarii nu o poate constitui primirea onorariului de catre executorul judecatoresc, cauza executarii fiind indestularea crentei creditorului.
Pentru acestea contestatia la executare a fost admisa pentru capatul de cerere privind obligarea intimatului la continuarea executarii silite in dosarul de executare silita nr. 734/2012, nemaifiind necesar a se verifica si celelalte motive invocate prin cererea introductiva, referitoare la incalcarea de catre executor a prevederilor contractuale.
F. de prevederile art. 274 C. proc. civ. de la 1865, intimatul cazand in pretentii urmeaza a achita creditorului si cheltuielile de judecata in cuantum de 20 lei (taxa de timbru).
Împotriva sentinței civile nr. 5438/16.09.2014 a formulat recurs intimatul solicitand admiterea recursului.
În motivare, recurentul a sustinut ca hotararea instanței de fond este data cu greșita aplicare a legii. Astfel, raționamentul instanței de judecata este cu atat mai absurd si contrar dispozițiilor legale cu cat intelege sa oblige executorul sa continue executarea silita a debitoarei in condițiile in care, după cum am aratat, nu a existat un refuz in acest sens, si sa suporte in continuare cheltuielile aferente procedurii, transferând in acest fel riscul executării silite de la creditor la executorul judecătoresc. De altfel, o alta soluție ar fi absurda, cata vreme executorul judecătoresc nu este decât un organ al statului, ce are atribuții in procedura de executare silita, atribuții pe care si le exercita, in conformitate cu dispozițiile legale, doar după ce creditorul il investește cu o cerere de deschidere a procedurii de executare silita, obligațiile sale fiind unele de diligenta, si in nici un caz de rezultat.
Recurentul a mai arat ca solicitarea pe care executorul judecătoresc a facut-o creditoarei prin adresa din data de 08.05.2014 este făcută in spiritul legii, neputand fi sub nicio forma considerata contrara unei intelegeri a pârtilor, cata vreme este cunoscut ca manifestarea de voința a pârtilor nu poate deroga de la normele de ordine publica. Mai mult, solicitările executorului judecătoresc de plata a cheltuielilor de executare sunt raportate si la dispozițiile Legii nr. 188/2000, ale Ordinului MJ nr. 2550/2006, Anexei 1 la Statutul UNEJ si a Ordinului MJ nr. 1281/2013, potrivit carora actele intocmite de executorul judecătoresc se taxeaza, acesta avand totodată dreptul la un onorariu pentru munca depusa, onorariu stabilit intre minimul si maximul permis de lege. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat ca se impune ca executorul judecătoresc, care si-a desfasurat activitatea in acest dosar timp de 2 ani de zile cu o plata parțiala a onorariului,( un onorariu de 60 de lei), si il obliga sa continue efectuarea de acte de executare, suportând in „buzunarul „ propriu cheltuielile, lipsidu-1 pe acesta de dreptul de a-si incasa onorariul si cheltuielie de excutare stabilite in mod legal, in cuantumul legal.
Așadar, executorul judecătoresc nu poate ordona din oficiu efectuarea unei executării silite exceptandu-se, bineînțeles, situațiile in care actele procedurale de executare silita se fac din oficiu acesta nu se poate substitui creditorului sau pârtilor din executarea silita, nu poate efectua acte de executare decât daca creditorul ii va cere. Actele de executare pe care executorul judecătoresc este obligat sa le efectueze urmare a investirii cu o cerere de executare sunt acele acte procedurale prin care se marcheaza o etapa in cadrul procedurii executionale, cum ar fi somația de plata, procesul-verbal de situație, procesele-verbale incheiate conform prevederilor art. 388 C. pr. civ., comunicarea infiintarii popririi, publicația de vanzare, îndreptarea unei erori materiale etc. Este cunoscut faptul ca o parte a creditorilor urmăritori care au pornit in executarea silita, avand deja constituit un dosar de executare, formulează periodic cereri de continuare a executării silite, fara sa precizeze exact actul de urmărire pe care il vor îndeplinit de către executorul judecătoresc (de ex.: cererea pentru efectuarea unei expertize tehnice sau contabile, actualizarea creanței din titlu, modalitatea de urmărire etc.) cu puțin inaintea implinirii termenului de 6 luni, tocmai pentru a împiedica sa opereze perimarea de drept.
Recurentul a considerat ca din punct de vedere legal aceasta nu este o practica corecta a creditorului urmăritor, practica care trebuie sanctionata de către instanța de executare, evident in măsură in care aceasta este sesizata de ”orice parte interesata cu desființarea executării silite, urmare a constatării perimării de drept. In speța, nu poate fi vorba de un abuz al executorului judecătoresc sau de o rotunjire a veniturilor, atata vreme cat constatatoarea, creeand o aparenta a diligenlor sale, refuza sa-si assume riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau al imposibilității continuării executării, astfel cum si l-a asumat conform aceluiași contract invocat in speța, obligând executorul sa tina la nesfârșit dosarul pe rolul biroului sau.
Având in vedere cererile de actualizare a creanței formulate de contestatoare, recurentul a solicitat instantei sa constatate ca ea este cea care isi “rotunjește” veniturile prin aplicarea de penalitati zilnice debitului cat timp se afla pe rolul biroului executorului judecătoresc, acesta fiind si motivul pentru care, constestatoarea a depus o noua cerere de continuare a executării silite in loc sa solicite întocmirea unui proces verbal prin care sa constate imposibilitatea a continuării executării silite din lipsa de bunuri urmările ale debitorului, asumandu-si astfel riscul executării silite.
Cu privire la contractul privind efectuarea activității de executare silita incheiat intre B. T. G. si B. si avand in vedere caracterul special al procedurii executării silite, normele de procedura sunt de stricta interpretare, astfel ca grefarea raportului executional dintre B. si B. T. G. pe un raport contractual anterior nu este de natura sa conducă la ineficacitatea dispozițiilor art.3717 c.pr.civ, raportul contractual preexistent intre pârtii putând reprezenta un temei pentru soluționarea ulterioara a eventualelor neintelegeri intre parti. Prin urmare, solicitarea contestatoarei de a-1 obliga pe executor sa continue executarea silita fara ca aceasta (B.) sa achite cheltuielile de executare (inclusiv onorariul), urmând ca acesta sa recupereze cheltuielile de la debitor este contrara atat normelor imperative prevăzute de codul de procedura civila cat si celor din contactul menționat. Instanța a pronunțat o hotarare cu incalcarea dispozițiilor legale precum si cu incalcarea principiilor fundamnetale ale procesului civil, judecătorul avand îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.(in speța- creditorul, debitorul dar si executorul judecătoresc)
Așadar, întemeindu-si hotararea data pe dispozițiile art 399 C.pr.civ, instanța l-a obligat pe B. G. T. sa continue executarea silita in dosarul de executare nr.734/2012. Admițând contestația la executare si obligând executorul sa continue executarea, instanța trebuia sa dispună efectuarea actului de executare a cărui indeplinire a fost refuzata.
Executorul judecătoresc nu poate fi considerat creditor al debitorului urmărit . executare instrumentat de el, in primul rând pentru ca este tinut de obligația legala de imparțialitate, iar in al doilea rând pentru ca executorul il obliga de debitorul urmărit la plata cheltuielilor de executare numai in măsură in care acestea au fost făcute efectiv de creditor, cf. disp. art. 371A7 (2) C.p.c. teza a doua. Practic, executorul il urmărește pe debitor pentru a recupera de la acesta, pentru creditor, cheltuielile de executare, dar numai in măsură in care au fost achitate de creditor, in caz contrar ele ramanand in sarcina acestuia din urma, in speța tot contestatoarea.
Recurentul a considerat ca trebuie făcută o distincție intre cererea de executare silita, prin care organul de executare a fost sesizat pentru inceperea executării -si neconditionarea inceperii executării silite de plata onorariului executorului judecatoresc( aplicabila numai in cazul hotărârilor judecătorești nu si celorlalte titluri executorii)- si cererea de staruinta (de continuare) in executare, făcută periodic da către creditor, cerere neurmata de alte acte efective de urmărire, prin care acesta nu solicita efectuarea unui anumit act de executare, ci doar ii amintește executorului ca a fost investit la un moment dat cu o cerere de executare silita.
Prin intampinarea depusa la data de 09.07.2015 intimata a solicitat respingerea recursului formulat de B. T. G. ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, în sensul: admiterii în parte a contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr._ ; Obligării recurentului intimat (i.e. B. T. G.) la continuarea executării silite, în dosarul de executare nr. 734/2012;obligarea B. T. G. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimata a sustinut că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu rea-credință de către recurent în etapa judecării fondului, iar argumentele invocate de către acesta sunt vădit neîntemeiate.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, astfel cum a fost modificată și republicată („Legea 188/2000"), intimata a invederat instantei reaua- credință a intimatului B. T. G. ce a argumentat această excepție pe prevederi legale care nu au constituit temeiul de drept al acțiunii introductive în prezenta cauză și care nici măcar nu mai sunt în vigoare.
Astfel, rezultă fără putință de tăgadă că plângerea reglementată de Legea 188/2000 nu poate fi formulată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii, un astfel de refuz putând fi contestat doar în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Prin urmare, intimata a solicitat instantei să constate că excepția necompetenței teritoriale a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond. În consecință, soluția instanței de fond cu privire la calificarea refuzului B. T. G. a fost legală și temeinică.
A mai aratat intimata ca Instanța de fond a reținut în mod corect lipsa temeiului legal sau contractual pentru solicitarea cheltuielilor de executare de la Creditor în conformitate cu dispozițiile art. 3717 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, singurele excepții fiind cazul în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.Așadar, avand în vedere că intimata nu a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului acesteia, fapt confirmat chiar de către B. T. G., rezultă că aceasta nu poate fi obligată la suportarea în întregime a cheltuielilor de executare stabilite în mod arbitrar prin procesele verbale. Conform prevederilor alin. (1) al art. 3717, partea care solicită îndeplinirea unui act de executare silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Or, instanța de fond a reținut în mod corect că „din primul alineat [s.n. al art. 3711] rezultă că într-adevăr creditorul trebuie să avanseze cheltuielile necesare executării silite. Trebuie distins însă între cheltuielile necesare executării silite și onorariul executorului judecătoresc. Aceasta deoarece chiar legea face distincția atunci când spune că executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. În speță se observă că executorul nu a solicitat simple cheltuieli necesare continuării executării, ci chiar plata anticipată a onorariului, ceea ce contravine textelor citate".
In ceea ce priveste susținerile intimatului în sensul că debitorul va fi obligat ia suportarea cheltuielilor de executare numai în măsura în care au fost achitate de creditor, intimata a mentionat ca sunt vădit eronate și în contradicție totală cu art. 3717 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865 citat mai sus. Astfel, obligația debitorului de a suporta aceste cheltuieli este fundamentată pe culpa acestuia, rezultată din faptul că nu a achitat sumele datorate către creditor, iar în niciun caz pe avansarea în totalitate sau nu a acestor cheltuieli de către creditor. De asemenea, interpretarea B. G. în sensul că potrivit art. 39 alin. 3 din Legea 188/2000 se referă exclusiv la interdicția executorului de a condiționa executarea silită de plata anticipată a onorariului în cazul executării hotărârilor judecătorești apare ca fiind excesivă. În acest mod a stabilit instanța de fond că „deși în speță titlul executoriu este reprezentat de un contract de credit, nu trebuie trasă concluzia că art. 39 alin. 3 din Legea 188/2000 nu este aplicabil, câtă vreme se vorbește acolo doar despre ipoteza hotărârilor judecătorești. în realitate, textul vorbește despre hotărârile judecătorești deoarece acestea reprezintă principalul titlu executoriu, constituind regula în materie. Or, este de principiu și în procedura civilă că legea se referă ca regulă la situațiile obișnuite (comune), dar ea are a fi aplicată și în celelalte ipoteze când rațiunea sa impune aceasta; iar a distinge pe de o parte între hotărârile judecătorești și de pe alta parte între toate celelalte titluri executorii, care pot fi puse în executare unele dintre ele la cererea unor persoane fizice, fără mijloace materiale deosebite (precum un contract de locațiunea înregistrat la fisc) este excesiv".
A mai aratat intimata ca Banca a plătit în mod direct toate taxele și sumele cerute pentru îndeplinirea unui anumit act sau activități de executare silită (spre ex. taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite, taxe achitate către instituțiile publice) dar a și redactat cererile către instituții publice și documentele necesare executării potrivit solicitării B. T. G. (spre ex. cerere de interogare a DITL, anexa 1 și 2, pag. 7 - 9 din Contract).
În ceea ce privește valabilitatea Contractului încheiat de către părți, intimata a aratat ca că susținerile recurentului cu privire la faptul că normele de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă sunt încălcate de clauzele contractuale agreate de părți sunt nefondate și nemotivate. Astfel, părțile au convenit asupra modalității achitării onorariului judecătoresc, fără a încălca dispozițiile legale privind avansarea cheltuielilor necesare pentru fiecare act de executare, cuantumului onorariului minim și maxim sau ordinii de distribuire a sumelor. B. G. nu a depus diligentele necesare recuperării creanțelor de la debitorii Băncii.
A mai precizat intimata ca B. T. G. în mod eronat susține că sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de executare sunt justificate pentru simplul motiv că se află sub limita maximă prevăzute de lege. De asemenea, nu pot fi reținute criticile recurentului cu privire la conduita intimatei în cadrul executării silite. Astfel, nu există nicio obligație în sarcina creditorului de a indica în mod expres bunurile ce urmează a fi executate silit sau conturile bancare care urmează a fi poprite.
Intimata a invederat instanței si abuzul constant al recurentului. Astfel, față de refuzul exprimat de către B. T. G., B. a formulat un număr de 205 contestații la executare, înregistrate la diferite instanțe de executare. În baza unei interpretări proprii privind o "renunțare tacită" a Băncii la executare și în ciuda contestațiilor formulate de către aceasta împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua acte de executare, B. T. G. a reușit să obțină încuviințarea executării silite și să execute deja silit Banca în cadrul a 126 de dosare de executare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs privește faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Tribunalul reține că intimata învestit prima instanță cu o contestație la executare împotriva refuzului B. T. G. de a îndeplini acte de executare în dosarul nr. 734/2012, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399 și următoarele C. pr. civ..
Motivul este neîntemeiat. Astfel, potrivit art. 400 alin. 1 C. pr. civ., contestația se introduce la instanța de executare. În același timp, art. 373 C. pr. civ. prevede că hotararile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea ori, in cazul urmaririi bunurilor, de catre executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care se afla acestea. Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Or, din datele cauzei, reiese faptul că debitorul își are domiciliul în ., așadar în circumscripția Judecătoriei Cornetu.
Celelalte motive de recurs privesc faptul că sentința civilă a fost pronunțată de către prima instanță cu aplicarea greșită a legii și a fost interpretat în mod greșit actul dedus judecății, fiind schimbată natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Tribunalul reține că la data de 15.05.2012 s-a încheiat între contestatoare și B. Asociați T. G. și M. O. un contract de executare silită prin care a fost stabilită modalitatea de executare silită în baza titlurilor executorii unde creditoare figura contestatoarea din cauză.
Potrivit art. 4.4 din contractul încheiat, creditoarea urma să avanseze executorului judecătoresc o sumă de bani, conform anexei nr. 2, reprezentând cheltuieli / onorariu pentru fiecare dosar transmis acestuia în vederea declanșării sau continuării executării silite. Alineatul ultim stipulează că executorul judecătoresc nu va pretinde iar creditoarea nu va fi obligată să achite nicio altă sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite, cu excepția taxelor menționate în anexa nr. 2. Conform anexei 2 la contract, onorariul ce trebuia achitat era fix de 60 de lei, la care se adăuga un procent de 2 % din fiecare sumă de bani recuperată.
Tribunalul constată că ulterior încheierii contractului, apelantul – intimat a emis două procese – verbal prin care a stabilit cheltuieli de executare suplimentare, reprezentând onorarii de executor de 3.865,25 de lei și respectiv 913,26 de lei, precum și alte cheltuieli de executare silită, astfel încât solicitarea sa adresată creditoarei de a achita aceste sume de bani, apare ca fiind contrară prevederilor contractuale enunțate mai sus.
Împrejurarea că suma achitată cu titlu de avans, a fost depășită, nu îl îndreptățește pe recurent la a solicita creditoarei sume de bani pe care trebuie să le recupereze de la debitorii supuși executării silite, astfel cum reiese din clauzele contractuale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-intimat B. E. J. T. G. împotriva sentinței civile nr. 5438/16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. SA, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
Președinte Judecător Judecător
R. V. A. M. E. L. G. A.
Grefier
M. A. M.
Pt grefier plecat din instanța
Semnează grefier șef secție
Concept red. gref. MAM
Red. Jud: M.E./2exemplare
Jud.fond :– C. A. C.- Jud.Cornetu
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2678/2015. Tribunalul ILFOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2679/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|
