Contestaţie la executare. Sentința nr. 108/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 108/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 1198/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1198R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.09.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta . SA împotriva sentinței civile nr.108/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. E. J. MARȘE I., M. P. N. P. P., C. L. AL M. P. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reprezentată de apărător ales lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, faptul că intimatul B. E. J. M. I. a depus întâmpinarea care a fost comunicată celorlalte părți și o cerere prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței precum și faptul că intimatul M. P. N. prin P. a depus întâmpinare la dosar, după care
Recurenta prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul comunică recurentei un exemplar al întâmpinării depuse de intimatul M. P. N. prin P. și pune în discuție cererea de strigarea a cauzei la sfârșitul ședinței formulată de intimatul B. E. J. M. I..
Apărătorul recurentului arată că nu poate rămâne la a doua strigare a cauzei solicitând instanței admiterea recursului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul ia act de concluziile recurentei și dispune lăsare cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă: intimatul B. E. J. M. I., reprezentat de apărător ales care depune delegație la dosar lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Intimata prin apărător, solicită respingerea recursului și obligare recurentei la plata cheltuielilor de judecată depunând la dosar dovada cheltuielilor de judecată. Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia instanța a omis să se pronunțe asupra legalității arată că acesta este nefundat, întrucât instanța în motivarea sa a reținut faptul că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.11.2009 este legal. Instanța de fond a reținut disp. art. 3717 alin. 3 C. proc. Civ. potrivit căruia sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executorul judecătoresc prin proces verbal. Arată că s-a reținut culpa recurentei prin decizia nr. /8/06.03.2013 și decizia nr. 4693/2010 a Tribunalului N. și acesta trebuia să facă diligențe pentru a recupera cheltuielile de executare. Arată că unul din motivele pentru care s-a trecut la executarea silită a fost acela că Judecătoria P. N. a admis contestația la executare și a stabilit culpa recurentei.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată la data de 24.05.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2011, contestatoarea . SA a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecatoresc M. I., împotriva titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de stabilire sume încheiat in data de 02.11.2009, de către B. E. J. "M. loan", a adreselor de înființare a popririi si a procesului verbal încheiat in baza art. 371 ind 7 din Codul de Civila in data de 04 mai 2011 de către SCPEJ D., Cosoreanu și D., anularea tuturor actelor de executare nelegale si, in consecința, ridicarea popririi înființate pe conturile contestatoarei, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare a arătat că la data de 12.05.2011, a primit adresa nr. 520/04.05.2011, emisa de SCPEJ D., Cosoreanu & D. in dosarul de executare 520/2011, prin care a fost înștiințată cu privire la infiintarea popririi asupra conturilor contestatoarei.
Contestatoarea a arătat că la data de 04.08.2009 (înregistrată la B. la 26.08.2009) a investit B. M. I. cu o cerere de executare silita impotriva debitoarei M. P. N., formandu-se dosarul de executare nr. 155/2009.
La data de 29.04.2010, la mai bine de 8 luni, de la momentul formării dosarului de executare, timp în care executorul a rămas în pasivitate, neîndeplinind mandatul, in cursul executării silite, . SA si debitoarea M. P. N., au încheiat o tranzacție prin care se stabilea plata esalonata a sumei constatată prin titlul executoriu si care făcea obiectul dosarului de executare silita nr. 155/2009.
P. adresa nr. 3869/06.05.2010 contestatoarea a informat și pe B. M. I. despre tranzacția încheiată între părți, ocazie cu care s-a suspendat mandatul dat executorului, până la realizarea obligațiilor tuturor părților din tranzacție.
Tranzacția încheiata intre cele doua parti a fost executata in întregime, prin plata eșalonată a sumelor, ultima plata având loc la data de 31.12.2010.
Cu privire la sumele ce reprezintă cheltuieli de executare înscrise in procesul verbal de stabilire sume încheiat in data de 02.11.2009, de către B. E. J. "M. loan" contestatoarea a arătat că procesul verbal de stabilire sume, a fost încheiat in cursul executării silite impotriva debitorului M. P. N..
Conform Codului de Procedura civila, mai cu seama a art. 371 ind.7 C.Pr.Civ., acesta constituie titlu executoriu pentru plata sumelor reprezentând cheltuieli de executare.
Tranzacția încheiata de catre partí nu poate constitui renunțare la executare si nici nu poate fi interpretata astfel, întrucât aceasta trebuia sa fie expresa, iar societatea contestatoare a înțeles doar să suspende executarea până la realizarea tranzacției și nu să renunțe.
Tranzacția încheiata a avut doar rolul ca debitorul sa faca o plata voluntara - in cadrul procedurii de executare silita - ea putând doar sa suspende cursul prescripției dreptului de a cere executarea silita sau perimării executării, potrivit art. 405 ind.2 alin (1) paragraful I, procedura de executare silita urmandu-si cursul in situația in care debitorul va inceta sa respecte termenele de plata instituita de aceasta.
A mai arătat că executarea silita pornita impotriva societății contestatoare, in calitate de creditor in dosarul executional nr. 520/2011, este in lumina prvederilor codului de procedura civila nelegala si totodată abuziva.
Așadar, executorul judecătoresc M. I., poate solicita plata cheltuielilor de judecata doar debitorului, iar creditorului numai in situația in care va face dovada ca acesta din urma a renunțat la executarea silita in mod expres.
Toate acestea, conduc la concluzia ca executarea silita a fost încuviințata si instituita împotriva contestatoarei fara un titlu executoriu legal, echivalând cu situația in care lipsește titlul executoriu.
Pentru toate acestea a solicitat instanței sa constate nelegalitatea titlului executoriu si nelegalitate actelor de executare impotriva contestatoarei in lipsa unui titlu executoriu
Mai mult decât atat, tot cu privire la hotărârea de încuviințare a executării silite respectiv incheierea nr. 1878 pronunțata de către Judecătoria B. in dosarul nr._ la data de 28.04.2011, aceasta este pronunțata de către o instanța necompetenta.
Potrivit art. 105 alin. (1) C.Pr.Civ., hotărârile pronunțate de un judecător necompetent sunt nule.
P. urmare actele de executare efectuate in baza unei încheieri de încuviințare supuse anularii sunt nule, drept pentru care a solicitat instanței să admită contestația asa cum a fost formulata, cu consecința anularii tuturor actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. 520/2011.
În dovedirea cererii a solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri, sens în care s-au atașat înscrisuri (filele 10-39).
Cererea a fost legal timbrată cu 207,30 lei și timbru judiciar de 3 lei.
La solicitarea instanței s-a depus dosarul de executare nr.520/2011 al B. D., C. & D..
Intimatul B. M. I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare ca nefondată.
P. sentința civilă nr._/10.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pe rolul Judecătoriei B. dosarul a fost înregistrat la data de 17.04.2012 sub nr._ .
P. încheierea de la data de 13.08.2012 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a M. P. N. și a Consiliului L. al M. P. N..
Intimatul M. P. N. a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că neîndeplinirea formalităților de renunțare la executarea silită către B. M. este culpa contestatoarei.
P. sentința civilă nr.108/11.01.2013, Judecătoria B. a respins contestația la executare ca neîntemeiată și a Obligă contestatorul către intimata, B. E. judecătoresc M. I. la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat – 3.000 lei și cheltuieli transport – 579,33 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
La data de 06.05.2011 a fost comunicata contestatoarei Somația din data de 04.05.2011 din Dosarul de executare nr. 520/2011 al SCPEJ D., C. &D., prin care în baza Titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de stabilire sumă încheiat în data de 02.11.2009 de B. M. I. s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de o zi să achite suma de 57.937,83 lei.
Potrivit art. 399 C.p.c. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Instanța a reținut faptul că reclamanta a formulat o cerere de punere în executare silită a titlului executoriu – sentința civilă nr. 89/CA/26.02.2009 a Tribunalului N., în urma căreia s-a format de către intimata dosarul de executare 155/2009. Între părți s-a încheiat contractul de executare silită nr. 73 din 01.09.2009, având ca obiect punerea în executare silită prin orice modalitate permisă de lege ori prin formă de executare solicitată în cererea de executare a creditorului a dispozițiilor civile cuprinse în următoarele titluri executorii:sentința civilă nr. 89/CA din 26.02.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului N.. Potrivit art. 8 lit. e din contract în cazul în care în orice moment sau mod între creditor și debitor intervine o înțelegere c privire la stingerea debitului pe cale amiabilă și creditorul nu a achitat în întregime onorariul datorat precum și cheltuielile de executare, plata acestora cade în sarcina creditorului urmăritor, iar dacă le-a achitat acestea nu se restituie.
Instanța a apreciat că deși între creditoare și debitoare s-a încheiat o tranzacție, față de dispozițiile contractuale și art. 371 C.p.c., în mod corect a fost emis titlul executoriu constând în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.11.2009.
Instanța de fond a subliniat că față de dispozițiile art. 373 C.p.c. în mod legal executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria B., aceasta fiind instanța de executare.
Instanța a constatat că reclamantul – contestator nu a mai indicat niciun alt motiv pentru care executarea silită începută de intimată împotriva sa ar fi nelegală sau neîntemeiată. Totodată, instanța are în vedere si dispozițiile art. 1169 cod civil care reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească”, fiind în sarcina reclamantei să dovedească existența vreunei neregularități a executării silite pornite împotriva sa.
Împotriva sentinței civile nr. 108/11.01.2013, a formulat recurs contestatoarea solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare iar ca o consecință firească anularea actelor de executare.
În motivarea recursului recurenta a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai mult, cuprinde motive străine de natura pricini.
Astfel recurenta a arătat că din hotărârea recurată reiese că motiv de respingere a acțiunii introductive, art. 371 C. pr. Civ. și față de dispozițiile contractuale titlul executoriu a fost omis respectiv procesul verbal de stabilire sume, iar față de 373 C. pr. Civ. respectiv ca executarea silită a fost corect încuviințată de Judecătoria B..
Un prim aspect criticat de recurenta este acela referitor la coroborarea art. 371 cu prevederile contractuale.
Recurenta a susținut că nu i se poate opune titlul executoriu – procesul verbal de distribuire sume, ci debitorului M. P. N.. Astfel a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aspectului că singura derogare de la regula instituită de debitor în contra debitorului care se sustrage plăților voluntare, este renunțarea creditorului la executare.
Recurenta a arătat că a făcut dovada susținerilor făcute în fața instanței de fond cu atât mai mult cu cât B. M. I. a înțeles să se îndrepte împotriva creditoarei și nu a debitoarei în vedere recuperării cheltuielilor de executare.
În opinia recurentei motivarea instanței nu este suficientă și nici întemeiată în raport cu speța în concret respectiv cu faptul că executarea împotriva debitoarei M. P. N. începuse, astfel că nu se poate pun în discuție că tranzacția încheiată între creditoare și debitoare ar putea fi plata voluntară și astfel să nu sunt incidente dispozițiile referitoare la executarea silită și sarcina plății cheltuielilor de executare.
Astfel, a arătat recurenta că pentru a nu fi obligată la plata cheltuielilor de executare, debitorul poate face o plată voluntară către creditor înainte de începerea executării silite, întrucât, odată demarată procedura executării silite prin investirea executorului judecătoresc cu o cererea în acest sens, debitorul este obligat la plata cheltuielilor ocazionate cu executarea, ca o sancțiune instituită de legiuitor pentru pasivitatea și/sau reaua-credință.
În opinia recurentei renunțarea la executare este singura situație care conduce la plata cheltuielilor de executare de către creditor. Tranzacția încheiată de către părți însă, nu poate constitui renunțare la executare și nici nu poate fi interpretată astfel, întrucât aceasta trebuie să fie expresă, iar recurenta a înțeles doar să suspende executarea până la realizarea tranzacției și nu să renunțe.
A mai arătat recurenta că tranzacția încheiată a avut doar rolul ca debitorul să facă o plată voluntară în cadrul procedurii executării silite – ea putând doar să suspende cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită sau primării executării, potrivit art. 4052 alin. 1 paragraful I, procedura de executare silită urmându-și cursul în situația în care debitorul va înceta să respecte termenele de plată instituită de aceasta. În toate aceste condiții, procesul verbal nu poate constitui titlu executoriu, însă instanța de fond omite a se pronunța chiar și asupra acestui aspect.
În opinia recurentei executorul judecătoresc poate solicita plata cheltuielilor de judecată doar debitorului, iar creditorului numai în situația în care va face dovada că acesta din urmă a renunțat la executarea silită în mod expres.
Este inadmisibilă o altă interpretare a speței deduse judecății, în opinia recurentei, întrucât ar fi în situația în care ar fi obligată la plata unor cheltuieli de executare cauzate de către Debitor prin pasivitatea și/sau rea-credință – întrucât nefăcând o plată voluntară a „provocat”, demararea executării silite în contra sa – astfel „sancțiunea” ar fi suportată de către creditor care a uzat în mod legal de procedura pusă la dispoziție de legiuitor pentru recuperarea creanței constatată printr-un titlu executoriu, rupându-se astfel echilibrul forțelor dintre cele două părți, drepturile creditoarei fiind încălcate.
A mai considerat recurenta că este vădită nelegalitatea titlului executoriu raportat la persoana sa și nelegalitatea actelor de executare împotriva acesteia în lipsa unui titlu executoriu.
Cu privire la critica adusă încheierii nr. 1878/28.04.2011 prin care a fost încuviințată executarea silită, în sensul că aceasta a fost pronunțată de o instanță necompetentă recurenta a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestui aspect fără a indica motivele pentru care socotește că instanța care a pronunțat această încheiere este instanța competentă.
P. întțmpinarea depusă la data de 01.08.2013, intimatul B. E. J. M. I. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul B. E. J. M. I. a arătat că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate și contradictorii. Motivul de recurs potrivit căruia hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, este nefondat, sentința instanței de fond fiind legal motivată, atât în fapt cât și în drept.
Este nefundat motivul de recurs potrivit căruia hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de fond referindu-se la aspectele invocate de contestatoare, a avut în vedere toate probele administrate în cauză și a motivat hotărârea luată în concordanță cu natura pricinii.
Motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a omis a se pronunța asupra legalității procesului verbal car constituie titlu executoriu, este nefondat. Instanța de fond a motivat legalitatea titlului executoriu constând în procesul verbal de stabilirea a cheltuielilor de executare din 02.11.2009.
S-a mai arătat cu privire la culpa contestatoarei . SA că aceasta a fost stabilită, în mod definitiv și irevocabil și de către Tribunalul N., conform deciziei civile nr. 87/RCOM din 06.03.2012 pronunțată în dosarul nr._/279/2010, în consecință motivul de recurs potrivit căruia cheltuielile de executare ar fi în sarcina debitorului, este nefundat, având în vedere culpa recurentei.
În opinia intimatului criticile recurentei privitoare la titlul executoriu procesul verbal de stabilire sumă din 02.11.2009, sunt nefondate, întrucât cheltuielile de executare au fost stabilite în baza art. 3717 alin. 3 C. proc. Civ. iar procesul verbal de stabilirea a cheltuielilor de executare din data de 02.11.2009 constituie titlu executoriu, potrivit art. 3717 alin. 4 C. proc. civ.
Cu toate că aceste cheltuieli de executare au fost stabilite prin titlul executoriu și înainte de încheierea tranzacției recurenta cu rea credință, nu a achitat cheltuielile de executare. Tranzacția încheiată între părți cuprinde numai debitul din titlul executoriu sentința civilă nr. 89/CA/26.02.2009 a Tribunalului N. nu și cheltuielile de executare silită.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de o instanță necompetentă, intimatul a arătat că și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât potrivit disp. art. 373 alin. 2 C. proc. Civ și disp. art. 373 alin. 3 C. proc. Civ. competența privind încuviințarea executării silite revine Judecătoriei B..
Referitor la susținerile recurentei privind pasivitatea executorului judecătoresc timp de 8 luni, intimatul a arătat că aceste susțineri sunt făcute cu rea credință și denotă necunoașterea textelor legale de către recurentă, texte de lege care obligă executorul judecătoresc să aștepte trecerea unui termen de 6 luni de la comunicarea somației către debitoare instituție publică, pentru a putea continua executarea silită.
A mai arătat intimatul că este făcută cu rea credință susținerea recurentei potrivit căreia ea ar fi găsit singura soluție pentru recuperarea sumei, iar executorul judecătoresc nu ar fi făcut nimic pentru aceste onorariu.
În realitatea, debitul a fost recuperat de la debitor ca urmare a demersurilor de executare silită împotriva debitorului și nu prin găsirea unei soluții de către creditoare așa cum susține aceasta. În consecință, debitorul M. P. N. a încheiat tranzacția și a plătit debitul ca urmare a constrângerii exercitate de executarea silită.
A mai arătat intimatul că atât literatura juridică, cât și practica judiciară arată obligația creditoarei de a plăti cheltuielile de executare cu prioritate, în cazul recuperării debitului de la debitor.
P. întâmpinarea depusă la dosar la data de 10.09.2013, intimatul M. P. N. a solicitat admiterea în parte a recursului.
Astfel intimatul a arătat că este de acord cu aspectele sesizate de către recurentă în sensul că intanța nu a reținut faptul că procesul – verbal de stabilire sumă din data de 02.11.2009 încheiat de către B. M. I., care a stat la baza întocmirii dosarului de executare nr. 520/2011 nu constituie titlu executoriu deoarece nu întrunește condițiile prevăzute de art. 3717 alin. 2 C. proc. civ. Mai mult decât atât conform alin 3 al art. 3717 C. proc. Civ. cheltuielile se consemnează înt-run proces verbal pe baza dovezilor prezentate, iar B. M. I., nu a făcut dovada acestor cheltuieli pe care le-a consemnat el însuși în procesul – verbal din 02.11.2009, ce a stat la baza dosarului de executare 520/2011. B. M. I. s-a prevalat cu rea-credință de prevederile legale și le-a manipulat în interesul propriu, și anume cheltuielile ocazionate de efectuarea unei executări silite consemnate într-un proces verbal pot constitui titlu executoriu.
În opinia intimatului M. P. N., intimatul B. M. I. a făcut o simplă somație, după care, opt luni nu a mai depus absolut nici un efort în recuperarea creanței și implicit în ași respecta obligațiile contractuale în raport de clientul său față de către s-a angajat să-și presteze un serviciu
Cu privire la susținerea recurentei în sensul că M. P. N. ar trebuie să plătească executorului cheltuielile de executare, acesta din urmă a arătat că acesta nu este un motiv de recurs și că pe de altă parte, acest aspect a fost soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1143/28.02.2011 a Judecătoriei P. N..
În drept au fost invocate disp. art. 304-308, art. 317 C. proc. Civ.
Analizând recursul prin raportare la motivele invocate în cuprinsul cererii și sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată următoarele:
Primul motiv de recurs de referă la faptul că sentința civilă pronunțată de către prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii.
Articolul 261 alin. 1 pct. 5 Cod de procedură civilă stabilește că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii judecătorești presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate.
Obligația impusă judecătorului, prin textul legal anterior menționat, de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis sau a respins susținerile părții, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
În speță, se constată că hotărârea atacată este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește toate motivele acțiunii introductive de instanță, astfel încât, pe calea controlului judiciar, tribunalul poate analiza justețea ei. De asemenea, tribunalul constată că se arată în considerentele sentinței de ce s-a apreciat că nu sunt întemeiate susținerile contestatoarei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel încât acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
Recurenta a mai susținut că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 3717 alin. 2 C. pr. civ., întrucât nu i se poate opune titlul executoriu reprezentat de procesul – verbal de distribuire a sumelor, ci debitorului M. P. N., singura situație de excepție de la regula impusă de art. 371 C. pr. civ. fiind cea în care creditorul renunță la executare.
În fapt, tribunalul reține că între recurenta – contestatoare și B. M. I. a fost încheiat contractul de executare nr. 73/01.09.2009, având ca obiect punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 89/CA din data de 26.02.2009. Potrivit art. 6 lit. e) din acest contract, în cazul în care, în orice moment sau mod, între creditor și debitor intervine o înțelegere cu privire la stingerea debitului pe cale amiabilă și creditorul nu a achitat în întregime onorariul datorat precum și cheltuielile de executare, plata acestora cade în sarcina creditorului urmăritor
P. adresa nr. 3869/06.05.2010 emisă de către contestatoare (f. 182), aceasta a adus la cunoștința B. M. I. faptul că la data de 29.04. 2010 a încheiat cu debitorul M. P. N. o tranzacție înregistrată cu nr. 3703, prin care s-a convenit plata în mod eșalonat a debitelor ce fac obiectul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 89/CA din data de 26.02.2009, motiv pentru care, întrucât debitoarea și-a îndeplinit obligația de plată a primei tranșe, s-a solicitat suspendarea oricărui act de executare silită a debitoarei în baza titlului executoriu.
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 3717 alin. 2 C. pr. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. Or, în aprecierea tribunalului, prin tranzacția încheiată recurenta – creditoare a renunțat (chiar dacă nu a utilizat în mod expres acest termen) la executarea silită pornită împotriva debitorului M. P. N., întrucât a solicitat executorului judecătoresc prin adresa menționată mai sus, să suspende oricare act de executare silită în baza titlului executoriu menționat mai sus. De altfel, lipsa de diligență a recurentei contestatoare în ceea ce privește menționarea în cuprinsul tranzacției încheiate a problemei cheltuielilor de executare a fost soluționată cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 87/RCOM a Tribunalului N., prin care, respingându-se recursul acesteia, se arată că “intimata creditoare trebuia să depună diligențele necesare pentru care, prin tranzacția înregistrată cu nr. 3703/29.04.2010 să se rezolve și cheltuielile de executare, Neprocedând în acest fel, recurentul intimat invocă în recurs propria culpă, ceea ce este inadmisibil”.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul apreciază că în speță au fost respectate prevederile art. 3717 alin. 2 C. pr. civ., drept pentru care criticile recurentei în acest sens vor fi respinse ca neîntemeiate.
Contrar susținerilor recurentei, tribunalul apreciază că renunțarea la executare nu trebuie să fie în mod necesar expresă, întrucât niciun text de lege nu prevede acest lucru, ci și tacită, cum este cazul în speță, unde poate fi dedusă din cuprinsul adresei nr. 3869/06.05.2010, emisă de către contestatoare (f. 182). De altfel, se constată că în cuprinsul motivelor de recurs, analizând renunțarea la executare, recurenta se referă la renunțarea la judecată, ceea ce nu este posibil, întrucât cele două renunțări reprezintă situații juridice diferite și prin urmare reglementate distinct.
Recurenta a mai susținut că încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de către Judecătoria B. este nelegală întrucât a fost pronunțată de către o instanță necompetentă. Nici acest motiv nu este întemeiat, întrucât în conformitate cu prevederile art. 3731 alin. 1 c. pr. civ. și 373 C. pr. civ., competența de încuviințare a executării silite aparține instanței în circumscripția căreia se face executarea. Or, chiar din cuprinsul cererii de recurs reiese faptul că recurenta contestatoare are contul bancar deschis la Alpha Bank – Sucursala Otopeni, prin urmare în circumscripția Judecătoriei B..
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefundat.
În temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 și 3 C. pr. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, va fi obligată recurenta la plata către intimatul B. M. I. a sumei de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport la sediul instanței. Tribunalul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat, având în vedere complexitatea cauzei precum și faptul că recursul a fost soluționat chiar la primul termen de judecată acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . SA împotriva sentinței civile nr.108/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. E. J. MARȘE I., M. P. N. P. P., C. L. AL M. P. N. ca nefondat.
Obligă pe recurentă la plata către intimatul B. M. I. a sumei de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 C. pr. Civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2013
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: M.E./2exemplare
Jud.fond: C. E. D. - Jud.B.
| ← Anulare act. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul ILFOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
