Contestaţie la executare. Sentința nr. 2299/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2299/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 824/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.824R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.03.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.2299/12.09.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. V. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata reprezentată de apărător ales M. G. care depune delegație la dosar lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta a depus o cerere de renunțare la judecata contestației la executare, după care,
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de renunțare.
Intimata prin apărător, solicită instanței să ia act de renunțarea la judecată și să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că s-a formulat întâmpinare.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 21.08.2012 și înregistrată sub nr._, contestatoarea . P. P. în contradictoriu cu intimata P. V. M., a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr._/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2010, solicitând anularea oricăror forme de executare silită. Totodată a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.
În motivare contestatoarea a arătat că prin sentința civila nr. 10.482/22.11.2011, instanța de judecata a dispus reintegrarea reclamantei P. V. M. pe postul si funcția deținuta anterior concedierii, . personalitate juridica desființata.
Astfel ca, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 141/12.08.2010 Direcția Politiei Comunitara a comunei Mogosoaia a fost desființată așa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei si ca atare postul si funcția deținuta anterior nu mai exista fiind imposibilitate de a pune in executare hotărârea judecătoreasca din punct de vedere al reîncadrării.
Contestatoarea a procedat la achitarea drepturilor salariate si a cheltuielilor de judecata insa nu putut proceda la reîncadrarea intimatei pe postul si funcția anterioara disponibilizării deoarece aceasta nu mai exista. Mai mult, în prezent în organigrama Poliței Locale sunt numai funcționari publici nemaiexistand posturi contractuale.
P. urmare, contestatoarea este în imposibilitate de a se conforma titlului executoriu in ceea ce privește reîncadrarea pe postul si funcția avuta anterior disponibilizării datorita faptului ca postul si instituția nu mai exista.
Contestatoarea a mai arătat că Direcția de Politie Comunitara a comunei Mogosoaia era pana la data de 16.08.2010 instituție independenta cu personalitate juridica fapt pentru care nu putea funcționa cu un număr maxim de 6 angajați, așa cum a fost aprobat prin adresa nr._/FP/13.07.2010 transmisa de către Insitutia Prefectului.
Așa încât, contestatoarea s-a aflat in imposibilitate de a păstra angajații din cadrul Direcției de Politie Comunitara începând cu data de 16.08.2010, având in vedere ca Direcția de Politie Comunitara avea personalitate juridica înainte de desființare, insa Instituția Prefectului I. nu mai permitea păstrarea acestei forme juridice si mai mult impunea existenta politiei comunitare ca serviciu in cadrul aparatului de specialitate al primarului, cu un număr de 6 posturi, de la un număr de 41 angajați ce activau în cadrul direcției înainte de desființare.
Contestatoarea a mai arătat că doamna P. V. M. nu poate fi repusa in situația anterioara concedierii din moment ce instituția, postul si funcția deținute de către acesta anterior nu mai exista in momentul de fata iar in prezent la Politia Locala exista numai posturi de funcționari publici nu contractuali, petenta neavând calitatea de funcționar public conform Legii 188/1999.
F. de aceste considerente a solicitat instanței admiterea contestației la executare silita astfel cum a fost formulata.
In dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiza sau orice alte probe ar reieși din dezbateri.
A depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 5 – 15).
Contestatoarea a depus la dosar cerere completatoare la data de 6.09.2012 prin care a arătat că formulează contestație la executare și împotriva somației emisă în data de 27.08.2012 în dosarul de executare nr.30/2012.
La data de 6.11.2012 intimata P. V. M. a depus la doar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că este o eroare invocarea de către contestatoare a dispozițiilor OUG 71/2009 ca temei al executării dispozitivului sentinței civile sentinței civile nr._/22.11.2011, întrucât actul normativ se referă la drepturi de „natură salarială”, sintagmă ce nu reprezintă salariul unui angajat, ci sporuri, adaosuri solicitate în instanță. Or, în cauza dedusă judecății este vorba despre o hotărâre judecătorească ce are ca obiect reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale a cărei executare se face în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii și al Codului de Procedură Civilă. Pentru aceste motive a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art.119 C.proc.civ. A solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost depus dosarul de executare nr.30/2012, în copie certificată conform cu originalul.
P. sentința civilă nr.2299/12.09.2013, Judecătoria B. a respins contestația ca neîntemeiată și a obligat intimata către contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat – 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
P. Hotărârea Consiliului Local nr. 141/12.08.2010 a fost desființată Direcția Poliției Comunitare a comunei Mogoșoaia, contestatoarea fiind disponibilizată prin dispoziția nr. 325/12.08.2010 emisă de . pentru desființarea postului ocupat de contestatoare este dat de prevederile OUG nr. 63/2010.
P. sentința civilă nr._/22.11.2011 a Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a anulat dispoziția nr. 325/12.08.2010 emisă de ., fiind obligată intimata . să reintegreze contestatoarea pe postul și funcția deținute anterior concedierii și să-i achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective.
În contestația la executare care face obiectul prezentei cauze, contestatoarea reiterează apărări privind desființarea instituției și postului intimatei, apărări care au fost deja înlăturate prin considerentele hotărârii Tribunalului.
S-a reținut astfel, fiind în puterea lucrului judecat, faptul că „toate înscrisurile depuse la dosar care aparent justifică necesitatea desființării acestui post al contestatoarei au ca dată de emitere data de 12.08.2010 (…), data emiterii deciziei de concediere ceea ce nu duce decât la concluzia că luarea acestei măsuri nu a fost anterior fundamentată pe o strategie de reorganizare care să cuprindă măsurile organizatorice care să evidențieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaților, și indicatorii din care să rezulte că păstrarea postului contestatoarei este imposibilă conducând la pagube pentru angajator”.
Ca atare, fiind sesizat cu contestația împotriva deciziei de concediere, Tribunalul a avut deja în vedere situația de fapt și de drept expusă de . în prezenta contestație la executare. De la data pronunțării sentinței civile nr._/22.11.2011 și până la data formulării contestației la executare nu au intervenit, respectiv nu au fost învederate elemente noi cu privire la contextul factual și legal în care a fost emisă decizia de concediere nelegală.
Or, instanța sesizată cu prezenta contestație la executare nu a reanalizat aspectul privind desființarea postului ocupat de contestatoare, întrucât acest aspect a fost analizat de Tribunal. În caz contrar, s-ar ajunge la schimbarea fondului soluției Tribunalului, aducându-se atingere autorității de lucru judecat, iar contestația la executare nu este reglementată ca o cale de atac împotriva hotărârii de fond, ci ca o cale de atac împotriva măsurilor de executare nelegale. În cauza de față, contestatoarea nu a invocat neregularități sau motive de nulitate privind executarea silită însăși.
Așadar, instanța a reținut că pe calea contestației la executare nu pot fi invocate apărări de natură a pune în discuție fondul pricinii întrucât acestea trebuiau formulate cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță sau într-o cale de atac prevăzută de lege. De altfel, fostul Tribunal Suprem, într-o decizie de speță, nr. 614/1958 a stabilit că nu se poate invoca pe calea contestației la executare desființarea postului în care urmează să fie reintegrat fostul angajat, dacă postul fusese desființat la data judecării procesului în care s-a hotărât reintegrarea.
P. cererea completatoare depusă de contestatoare la data de 06.09.2012 s-a formulat contestație și împotriva somației emise în data de 27.08.2012 în dosarul de executare silită nr. 30/2012.
În esență, criticile contestatoarei vizează cuantumul drepturilor salariale, de 22.248,41 lei, susținându-se că, în expertiza extrajudiciară întocmită, expertul contabil D. M. nu a luat în calcul prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr. 118/2010, prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr. 285/2010, prevederile art. 1 alin.1 lit. a din OUG nr. 19/2012 și respectiv prevederile OUG nr. 71/2009.
În conformitate cu prevederile art.399 C.pr.civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 379 C.pr.civ. nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
P. cererea completatoare contestatoarea contestă însuși cuantumul sumei stabilite de expertul extrajudiciar, în faza de executare silită, negând implicit caracterul cert și lichid al creanței urmărite, în condițiile în care art.379 alin 3 si 4 C.pr.civ. statuează că creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță.
Textul art. 371 2 alin.2 din codul de procedură civilă permite organului de executare să calculeze cuantumul sumelor stabilite prin titlul executoriu, astfel că acesta, la rândul său, poate apela la părerea unui specialist atunci când consideră necesar. Aceasta este și situația în speță, executorul judecătoresc preluând sumele rezultate din calculele unui expert contabil. Aceste calcule au fost efectuate potrivit criteriilor si luând in considerare perioadele expres prevăzute in cuprinsul titlului executoriu și nu potrivit unor obiective stabilite de părți, ceea ce ar fi fost inadmisibil.
În conformitate cu disp. art. 3712 al.2 C.pr.civ, în cadrul procedurii executării silite, în vederea realizării drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească, chiar pentru situația în care nu se stabilește cuantumul sumei datorate, dar care conține suficiente criterii, se recunoaște posibilitatea organului de executare de a proceda la stabilirea obligației reprezentând drepturi salariale cuvenite fiecărui creditor pe cale de expertiză contabilă.
În măsura în care contestatoarea considera că dispozitivul hotărârii tribunalului este neclar și nu lămurește criteriile de care trebuie să se țină cont la calculul sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, aceasta ar fi avut deschisă calea lămuririi dispozitivului, or cea a contestației la titlu.
Mai mult decât atât, instanța a reținut și faptul că, în ceea ce privește diminuarea cu 25% a salariilor, aceasta urma să se aplice de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, respectiv de la data de 3.07.2010, deci anterior deciziei de concediere nr. 325/12.08.2010. De altfel, chiar contestatoarea arată că a emis la data de 30.07.2010 dispoziția nr. 299 prin care salariaților urma să li se diminueze salariile începând cu luna iulie a anului 2010.
Așadar, salariul încasat de intimată la data concedierii, 12.08.2010, era sau trebuia să fie cel diminuat potrivit dispozițiilor legale. Raportul de expertiză extrajudiciară a avut în vedere un salariu de bază de 870 lei, aferent lunii august 2010, fără a indica dacă acest cuantum este cel rezultat în urma diminuării. Nici contestatoarea nu a depus alte documente din care să rezulte dacă acest salariu este redus cu 25%. Or, potrivit regulii onus probandi incumbit actori, contestatoarei îi incumba sarcina de a dovedi nelegalitatea modului de calcul al drepturilor salariale, ceea ce instanța constată că nu a făcut.
Pe cale de consecință, instanța a reținut că sumele prevăzute în somație rezultă din calcule efectuate potrivit criteriilor si luând in considerare perioadele expres prevăzute in cuprinsul titlului executoriu, neexistând nici un motiv pentru anularea acesteia.
Pentru aceste considerente instanța a respins contestația la executare completată ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.p.c. instanța a obligat contestatoarea către intimată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1000 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 2299/12.09.2013, a formulat recurs contestatoare solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și pe fondul cauzei admiterea contestației astfel cum a fost formulată și completată.
P. întâmpinarea depusă la dosar la data de 06.03.2014, intimata a solicitat respingerea recursului în principal ca tardiv și în subsidiar ca neîntemeiat.
La data de 17.03.2014, recurenta contestatoare a depus la dosarul cauzei un înscris prin care arată că renunță la judecarea contestației la executare pe care a depus-o la instanța de fond.
Având în vedere poziția recurentei contestatoare în temeiul disp. art. 246 și art. 312 C. proc. Civ. Tribunalul va admite recursul va modifica în tot sentința civilă recurată și va lua act de renunțarea la judecată a contestatoarei.
Având în vedere că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de recurs către intimată în baza art. 246 alin. 3 și 274 C. proc. Civ. tribunalul va obliga recurenta contestatoare la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.2299/12.09.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. V. M..
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Ia act de renunțarea la judecată a contestatoarei.
Obligă recurenta contestatoare să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: NG../2exemplare
Jud.fond :C. E. D. - Jud.B.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5830/2014. Tribunalul ILFOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 306/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
