Contestaţie la executare. Sentința nr. 5489/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5489/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 1817/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1817/R
Ședința publică de la 19 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. P. G.
Judecător C. D.
Judecător M. E.
Grefier V. F. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții C. F. E., C. G. împotriva sentinței civile nr. 5489/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ., B. C. R., în cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții prin apărător ales iar intimata . prin apărător ales, lipsind intimata B. C. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții prin apărător depun la dosar înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior precum și dovada că acestea au fost comunicate și părților adverse. Comunică părților prezente un exemplar al înscrisurilor.
Intimata prin apărător depune la dosar înscrisuri, comunicând un exemplar și părților adverse.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenții prin apărător solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare silită. Arată că titlul executoriu a fost repus în graficul de rambursare, declararea cererii scadenței anticipate a fost încălcată. Mai arată că au fost încălcate dispozițiile privind protecția consumatorului. Cere a se avea în vedere motivele de recurs depuse la dosar. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata prin apărător solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței civile recurate ca legală și temeinică. Cere a se avea în vedere întâmpinarea depusă la dosar. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 29.11.2012 sub nr._ contestatorii C. F. E. și C. G. au chemat în judecată pe intimata . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare în dosarul nr. 1616/2012 aflat pe rolul B. D. G., L. G. și M. P..
În fapt s-a arătat cum creanța în cuantum de 73.090,07 euro nu este certă, lichidă și exigibilă. Astfel, din creanța inițială de 76.652,99 euro s-a achitat suma de 15.600 euro, rămânând un rest de 61.052,99 euro, iar nu 73.090,07 euro.
Apoi, având în vedere că BCR, creditorul inițial, a cesionat creanța către intimata din prezenta speță, trebuie stabilită legea aplicabilă acestui din urmă contract, or aceasta nu poate fi decât legea veche, față de data semnării (22.12.2010) și data intrării în vigoare a noii legi civile (01.10.2011). Pe de altă parte, prin contractul de cesiune nu s-a transferat și dreptul de a se percepe dobânzile viitoare ale creditului.
Concluzia ce decurge este aceea că executarea silită a început pentru o sumă mult mai mare decât cea efectiv datorată, ceea ce conduce la nulitatea tuturor formelor de executare.
Un alt motiv de nulitate constă în aceea că nu s-a efectuat o cesiune legală de contract. Aceasta decurge din faptul că notificarea debitorului cedat, anume contestatorul C. F. E., nu s-a făcut la domiciliul acestuia, ci la o adresă unde el nu a locuit niciodată. În lipsa notificării prealabile s-a încălcat art. 9.3 din contractul încheiat cu cedenta BCR.
De asemenea au fost încălcate prevederile art. 93 lit. i) din OG nr. 21/1992 potrivit căruia banca era obligată să anunțe în scris debitorului scadența anticipată a debitului. Or contestatoarea C. G., garant coplătitor nu a fost notificată în acest sens.
S-a formulat și cerere de suspendare a executării silite pe care instanța a respins-o în cursul judecății.
În drept s-au invocat prevederile art. 399 și 403 C. proc. civ. și art. 93 lit. i) din OG nr. 21/1992.
Cererea este legal timbrată.
În data de 20.03.2013 s-a formulat cerere precizatoare prin care s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a BCR SA.
S-au invocat și noi motive de contestație la executare, anume lipsa calității de titular al titlului executoriu al intimatei ., lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului după cesionarea acestuia prin act sub semnătură privată și lipsa cauzei contractului de cesiune.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a arătat că în speță este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 C. proc. civ. Pe de altă parte, motivele de nulitate ale contractului de cesiune fac obiectul unui alt dosar, respectiv dosarul nr._/301/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, care a respins de altfel cererea ca neîntemeiată. Se invocă în acest sens excepția autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte cesiunea de creanță a operat legal și este opozabilă contestatorilor.
Se solicită și cheltuieli de judecată.
În drept se invocă prevederile art. 115 și urm. C. proc. civ.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește motivele de desființare a executării legate de nevalabilitatea cesiunii de creanță, trebuie reținute prevederile art. 399 alin. 3 C. proc. civ. de la 1864, care au următorul conținut: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Or, dat fiind cum chestiunea cesiunii de creanță este intim legată de validitatea titlului executoriu, iar problemele legate de aceasta au făcut obiectul dosarului nr._/301/2012 de pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reiese că instanța de executare nu poate verifica aceste aspecte.
Cu privire la cuantumul creanței, s-a observat că deși contestatorul a efectuat plăți, suma totală de 73.090,07 euro conține și dobânzile de întârziere, care pot fi percepute de către noul creditor indiferent dacă s-a inserat sau nu în contractul de cesiune a acestei posibilități, câtă vreme acestea reprezintă un accesoriu al debitului principal, iar acesta se transmite de drept odată cu creanța principală.
În ceea ce privește lipsa calității de titlu executori a contractului de credit, odată ce creanța a fost cesionată, argumentele contestatorilor nu au putut fi reținute. Este drept că art. 120 din OUG nr. 99/2006 reprezintă o excepție de la dreptul comun, dar din nicio prevedere legală nu reiese cum calitatea de titlu executoriu este intrinsec legată de persoana creditorului, oricare eventuală cesiune ducând la anihilarea prevederilor aceluiași articol. Oricum practica judiciară este constantă în a considera că acest caracter nu se pierde prin cesiune.
Cât privește lipsa cauzei contractului de cesiune, contestatorii arată că nici un preț nu a fost achitat de către cesionar. Însă această susținere nu este în nici un fel probată. Or acela care face o propunere în fața judecății trebuie să o și dovedească (art. 1169 C. civ. de la 1864).
În final, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 93 lit. i) din OG nr. 21/1992, acestea spun că orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de .. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită. Dar în speță s-a observat că notificarea către garant nu era obligatorie, câtă vreme în speță nu este vorba despre o modificare a clauzelor contractuale, ci despre o declarare a scadenței anticipate și a cesionării contractului. Ca atare textul invocat nu este aplicabil.
Pentru aceste motive contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de prima intimată, având în vedere că nu s-a depus la dosar nicio probă din care să reiasă cuantumul lor, această cerere s-a respins ca neîntemeiată.
Împotriva aceste soluții a formulat recurs contestatorii C. F. E. și C. G., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 10.10.2013, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate și rejudecând pe fond, admiterea contestației la executare cu consecința anulării tuturor actelor de executare silită.
În motivare au arătat contestatorii că încheierea de ședință din 06.06.2013 prin care Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător H. D., este nelegală, fără echivalent în practica judecătorească întrucât doamna judecător și-a exprimat părerea cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la . această cerere, fapt de altfel consemnat în încheiere.
Au mai arătat că încheierea de ședință din 22.05.2013 prin care Judecătoria Cornetu a respins cererea de suspendare a executării silite, este nemotivată. Deși a invocat în fața primei instanțe faptul că nu s-a făcut dovada certitudinii câtimii creanței și a solicitat instanței verificarea cuantumului acesteia, cererea nu a primit nici o soluționare.
Au precizat că prin contractul de cesiune de creanță a fost cedată o creanță cu valoarea inferioară celei pentru care sunt executați siliți iar creditoarea nu a dovedit modalitatea de calcul și dobânda percepută pentru a proba valoarea creanței, fapt pentru care creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Au menționat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere atât decizia civilă nr.2526/08.11.2012 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă cât și sentința civilă nr._/20.12.2012 a Judecătoriei sector 3 București și să ia în considerare decizia irevocabilă care reprezintă adevăr judiciar absolut, care se bucura, până la judecarea recursului, de o autoritate de lucru judecat.
În drept au fost invocate disp. art.304 ind.1, art.312 alin.3 Cod de procedură civilă, art.966 Cod civil, art.9 ind.3 și art.7 lit. c din OG 21/1992.
În dovedire a atașat cererii înscrisuri, filele 6-11 la dosar.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca legală și temeinică. De asemenea a solicitat respingerea susținerilor recurenților ca nefondate și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că încheierile contestate de recurenți sunt legale și în acord cu mențiunile legale statuate de codul de procedură civilă în materia recuzării.
A mai arătat că în cauză, creanța pentru care a fost demarată procedura de executare silită este certă, lichidă și exigibilă, rezultată din titlul executoriu, reprezentat de contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._/06.08.2008.
A precizat că modalitatea de calcul al debitului stabilit de . după momentul preluării creanței prin cesiune este cel regăsit în Calculația debitului înregistrat în favoarea S. C. SRL în baza contractului de credit nr._/06.08.2008 de la momentul preluării creanței în urma încheierii contractului de cesiune de creanțe, care evidențiază atât valoarea creanței cât și dobânda dar și plățile și valoarea lor efectuate de recurenți.
Au menționat că față de împrumutatul care este debitor cedat, cesiunea produce efectele specifice indiferent de valoarea obligației de plată care îi incumbă și de scadența acesteia, neputând fi sancționată cu nulitatea absolută.
În drept au fost invocate disp. art.115 Cod de procedură civilă.
În dovedire a atașat cererii înscrisuri, filele 38-46 la dosar.
Deși legal citată, intimata BCR nu a formulat întâmpinare.
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs vizând nelegalitatea sentinței civile atacate prin raportare la respingerea cererii de recuzare a președintelui de complet prin încheierea din data de 06.06.2013 Tribunalul reține că acesta este nefundat, susținerile recurenților urmând a fi înlăturate. Analizând încheierea criticată constată că în mod judicios s-a apreciat că omisiunea de a acorda cuvântul pe cererea de suspendare nu se circumscrie motivelor de recuzare reglementate expres și limitativ de lege – acest aspect putând fi criticat în calea de atac odată cu soluția pronunțată asupra fonfului cauzei. Totodată Tribunalul reține că deși s-a invocat ca și temei de drept art. 27 pct.7 cod proc civ – antepronunțarea – singurele apărări efectuate în susținerea cererii de recuzare au fost legate de omisiunea instanței de a acorda cuvântul părților pe cererea de suspendare astfel încât doar aceste aspecte puteau fi și trebuia analizate în soluționarea cererii de recuzare.
În continuare, tribunalul apreciază că, în raport de înscrisurile depuse la dosar și de susținerile părților, se impune analizarea cu precădere a motivului de recurs vizând lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței puse în executare. În acest sens constată că executarea silită a fost pornită la solicitarea intimatei . în baza contractului de credit nr._/06.08.2008 încheiat între recurenți și intimata BCR SA și a contractului de cesiune nr. J1128/22.10.2010 încheiat între . în calitate de cesionar și BCR SA în calitate de cedent.
Prin decizia civilă nr. 1425/01.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2012 Tribunalul București – secția a VI – a Civilă a admis recursul formulat de C. F. E. în contradictoriu cu . și BCR SA și a constatat nulitatea absolută a declarării scadenței anticipate a creditului din contractul de credit nr._/06.08.2008 precum și nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune nr. J1128/22.10.2010 în ceea ce privește creanța rezultată din contractul de credit nr._/06.08.2008, repunând părțile în situația anterioară declarării scadenței anticipate a creditului și dispunând revenirea la graficul de rambursare de la data declarării scadenței anticipate. De asemenea a dispus diminuarea debitului cu sumele încasate de . și BCR SA de la C. F. E. începând cu data cesionării contractului și până la data de 01.04.2014.
Având în vedere decizia civilă menționată anterior Tribunalul constată că . nu are calitatea de creditor pentru a putea solicita executarea silită – urmare a lipsirii de efecte a contractului de cesiune nr. J1128/22.10.2010 în ceea ce privește creanța rezultată din contractul de credit nr._/06.08.2008 iar creanța pusă în executare nu este exigibilă – urmare a constatării nulității absolute a declarării scadenței anticipate a creditului din contractul de credit nr._/06.08.2008.
În drept reține că principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit legii, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constătărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Jurisprudenta C.E.D.O. din ultima perioadă statuează, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
În acest sens, instanța are în vedere că, în cauza S.C. Pilot Service S.A. C. contra României, Hotărâre din 03.06.2008, publicată în M.Of., Partea I, nr. 137/05.03.2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, învederând că art. 6 § 1 din Convenție nu face nici o distincție între hotărârile prin care se admite acțiunea și cele prin care se respinge acțiunea și că, indiferent de rezultat, hotărârea trebuie să fie respectată și aplicată și a reamintit că în cauza Zazanis și alții c. Greciei a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot împiedica și cu atât mai mult nu pot repune în discuție fondul problemei soluționate prin hotărârea judecătorească. De asemenea, în cauza A. c. României, Hotărârea din 23 septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (cauza Brumărescu c. Romaniei, § 61). Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei § 66). În cauza A., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că instanțele ar fi trebuit sa țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare.Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 § 1din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52).
Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O., incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului. Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
În concluzie, C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție. Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedura ulterioară.
Aspectele reținute și măsurile dispuse prin decizia civilă nr. 1425/01.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2012 a Tribunalului București – secția a VI – a Civilă se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, astfel încât Tribunalul consideră că nu este necesară analizarea celorlalte motive de recurs.
Pe cale de consecință, constatând că executarea silită a fost pornită în mod eronat pentru o creanță ce nu era exigibilă și de către o persoană ce nu avea calitatea de creditor Tribunalul reține că se impune anularea actelor de executare efectuate in dosarul nr.1616/2012 al B. Asociati D. Gont, L. Gont si M. P..
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in tot sentința recurata, se va admite contestația la executare și vor anula toate formele de executare intocmite in dosarul de executare nr.1616/2012 al B. Asociati D. Gont, L. Gont si M. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții C. F. E., C. G. împotriva sentinței civile nr. 5489/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ., B. C. R..
Modifica in tot sentinta civila recurata in sensul ca:
Admite contestatia la executare.
Anuleaza toate formele de executare intocmite in dosarul de executare nr.1616/2012 al B. Asociati D. Gont, L. Gont si M. P..
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 19.08.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, C. D. | Judecător, M. E. |
Grefier, V. F. A. |
Concept red. gref. A.V.F.
Red. Jud:C.D./2 exemplare/07.10.2014
Jud. fond: H. D. - Jud. Cornetu
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1811/2014. Tribunalul ILFOV | Partaj judiciar. Sentința nr. 1128/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
