Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 584/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 584/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-06-2012 în dosarul nr. 584/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 584
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.06.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER T. S.
M. PUBLIC - P. de pe lângă Tribunalul I. a fost reprezentat de d-na. procuror L. O..
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta N. T. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR P., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că pârâtul a depus întâmpinare într-un singur exemplar, după care:
Instanța constată că s-a solicitat, de către reclamantă, judecarea cauzei în lipsă și încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și a probei testimoniale.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune probatoriului propus de reclamantă, cu excepția probei testimoniale.
Instanța, față de probatoriul solicitat, în baza art. 167 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei. Constată administrată proba cu înscrisuri, iar, în privința probei testimoniale, raportat la obiectul cauzei, o respinge. Mai constată instanța că pârâtul a invocat, prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea excepției.
Instanța, având în vedere obiectul și motivarea excepției inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare, califică excepția, în baza art. 84 C.proc.civ., ca fiind apărări pe fond, urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea primului capăt de cerere pe care îl consideră întemeiat și respingerea capătului al II-lea, față de excepția invocată de pârât și calificată de instanță ca reprezentând apărări de fond.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 21.05.2012, sub nr._, reclamanta N. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P., pronunțarea unei hotărârii prin care să se stabilească caracterul politic al condamnării tatălui său C. C., prin sentința civilă nr. 522/20.05.1959, pronunțată în dosarul nr. 474/1959, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 a Tribunalului M.; înlăturarea tuturor efectelor hotărârii nr. 522/20.05.1959 pronunțată în dosarul nr. 474/1959, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 a Tribunalului M.; să se stabilească existența unui prejudiciu moral suferit prin condamnarea tatălui sau; să se constate discriminarea faptei pentru care tatăl său a fost condamnat; să fie obligat pârâtul la plata contravalorii în lei, la data plății a sumei de 800.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin această condamnare.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în noaptea de 01.03.1959, tatăl său a fost ridicat forțat de către organele de miliție, în baza unui denunț și a fost dus în arestul securității din București, pentru cercetări. În urma procesului penal care s-a pus în mișcare ca urmare a unor presupuse fapte de uneltire contra ordinii publice, a fost condamnat la ani grei de temniță și muncă silnică și la interzicerea unor drepturi prin sentința penală nr. 522 din 20.05.1959 pronunțată în dosarul nr. 474/1959.
A mai arătat reclamanta că ulterior tatăl său a fost transferat la Penitenciarul Jilava timp de 6 luni până la pronunțarea instanței asupra recursului, recurs care a fost respins prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 a Tribunalului M. urmând a executa 5 ani de închisoare corecțională și ulterior 3 ani de interdicție corecțională.
A mai susținut reclamanta că după întoarcerea din închisoare, tatăl său a povestit că a fost supus la muncă silnică deosebit de grea, ținut în frig și înfometat. Starea acestuia de sănătate era extrem de degradată, era foarte slab (ajunsese la 35 de kg) și plângea tot timpul. Avea degetele de la mâini lipite pentru că tendoanele erau rupte din cauza căratului cu roaba, astfel neputându-și folosi mâinile, nu mai putea merge, își târa picioarele și a avut nevoie de o perioadă foarte lungă de îngrijiri medicale.
A mai menționat reclamanta că pentru condamnarea cu caracter politic, aplicată tatălui său nu a solicitat și nu a beneficiat de niciun fel de reparații sau recompensări de orice natură prevăzută prin legi speciale apărute după 1989.
P. cererea de chemare în judecată s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, precum și orice altă probă care ar rezulta din dezbateri și care va fi apreciată ca fiind necesară, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 din Codul civil, art. 504 Cod procedură penală, art. 52 alin. 3 din Constituția Românei, Legea nr. 221 din 02.06.2009, art. 3, 5, 8, 9, din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 2 și 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, protocolul 7 art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; rezoluția APCE nr. 1096/1996 și nr. 1481/2006, art. 23 și 52 alin. 3 din Constituția României, art. 505 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererii de chemare în judecată i-au fost atașate ordonanța de instituire a sechestrului asigurător din 03.03.1959, sentința 522 din 20.05.1959, decizia penală nr. 1836/10.07.1959, procesul-verbal de sechestru, adeverința nr. 497/22.04.1959, mandatul de executare a pedepsei nr. 983/14.06.1959, mandat de arestare nr. 491/1959.
Pârâtul a formulat întâmpinare, depusă la dosarul cauzei la data de 26.06.2012, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de despăgubire în raport cu prevederile Deciziei nr. 12/19.09.2011. În susținerea excepției invocate, a arătat pârâtul că reclamanta solicită acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsuri administrative și, deși reclamanta nu a menționat expres prevederile art. 5 din actul normativ arătat, este evident ca acestea sunt cele ce stau la baza acțiunii. Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 și prin Decizia nr. 1360/21.10.2010 a Curții Constituționale, astfel că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.
De asemenea, a mai arătat pârâtul că, prin Decizia nr. 12/19.09.2011 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si a stabilit ca, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 si nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial.
Față de excepția invocată, pârâtul a solicitat instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cererii, pârâtul a învederat faptul că, prin Legea nr. 221/2009 s-a urmărit în principal ștergerea ope legis a tuturor consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din acestea sau degradarea militară, afirmarea explicită a posibilității instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzelor, că reparația obținută prin efectul Decretului - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu este suficientă și reglementarea unei posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic. Astfel, cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile din Codul civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul celor menționate în deciziile Curții Constituționale. Or în prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să poată constitui un temei al acțiunii.
Pârâtul a considerat că reclamanta nu este îndreptățită la plata de despăgubiri din partea statului român deoarece nu se circumscrie în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, solicitare care excede cadrului legal. Mai mult, modul de cuantificare al despăgubirilor nu a fost demonstrat prin nicio probă, fiind necesară determinarea obiectivă a acestora, ca atribut al instanței de judecată care, doar prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, poate stabili în ce mod măsurile dispuse în perioada de referință menționată în Legea nr. 221/2009, au afectat fizic și psihic pe cel condamnat sau supus unei masuri administrative, ori pe moștenitori. Totodată, trebuie cunoscut dacă s-a beneficiat și de alte măsuri reparatorii din partea Statului Român, tot pentru aspecte similare cu cele din prezentul dosar, în baza Decretului-Lege nr. 118 din 30 martie 1990 (*republicat*) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, motiv pentru care a apreciat că aceasta nu poate beneficia de o dublă reparație bănească din partea statului.
Pârâtul a mai arătat că, potrivit Legii nr. 221/2009, posibilitatea obținerii unor despăgubiri prin formularea unei cereri de chemare in judecata, este in deplina concordanta cu principiul liberului acces la justiție, practic a dreptului de acces la justiție garantat de Codul Civil, de Constituția României si de art. 6 din CEDO. In speță, însa, instanța trebuie sa tina cont de masurile reparatorii acordate deja de S. R. si care nu sunt de neglijat, reieșind clar ca S. R. nu a avut o atitudine pasiva fata de aceste categorii de persoane, până la apariția prezentei legi. Aceasta viziune juridica este practic in deplina concordanta cu interpretarea data de legiuitor, prin dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, prevăzându-se faptul ca ,,la dimensionarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, în funcție de circumstanțele cauzei, instanța va tine seama si de masurile reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 si O. U. G. nr. 214/1999". Deși ambele acte normative au ca obiect, fără diferențieri de principiu, acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, persoanelor deportate, respectiv atât persoanelor condamnate politic, cât si persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, masuri administrative abuzive, instanța nu poate pune un semn de egalitate intre toate aceste categorii, sub raportul cuantumului despăgubirilor cuvenite fiecărei categorii de persoane persecutate. O alta maniera de interpretare ar pune in sfera ineficacității, dar mai ales inutilității toata nuanțarea făcuta de legiuitor pentru fiecare categorie de persoane vizate de aceste masuri reparatorii.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 26.06.2012, tribunalul a calificat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare ca reprezentând apărări pe fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. 3.
În urmarea acestui demers, Tribunalul reține că autorul reclamantei, C. C. a fost supus unei condamnări penale, în sensul Legii nr. 221/2009, prin sentința penală nr. 522/20.05.1959 pronunțată în dosarul nr. 474/1959 de Tribunalul M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a II-a Militară.
Din conținutul sentinței penale anterior menționate rezultă că autorului reclamantei i s-a reținut în sarcină săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal, reținându-se că, în cursul anului 1957, în mod cu totul ostentativ în fața unor cetățeni din . că se va schimba regimul democrat popular și că atunci va omorî pe comuniști și va jupui pe C. G., secretarul O.B. Partid, pentru că a fost întovărășire agricolă în . mandatul de executare al pedepsei aflat la fila 20 din dosar rezultă că autorul reclamantei a fost reținut la data de 01.03.1959, pedeapsă ce expira la data de 26.02.1964.
P. urmare, tribunalul reține că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică, susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic și propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta.
Astfel, tribunalul reține, din întregul material probator administrat la dosar, că măsura de arestare a autorului reclamantei a constituit o acțiune ce au reprezentat o gravă încălcare a drepturilor omului.
P. urmare, tribunalul constatând că măsura dispusă împotriva autorului reclamantei s-a circumscris contextului istorico-politic de la acel moment, urmează să admită acest capăt de cerere și să constate caracterul politic al condamnării autorului reclamantului C. C., prin sentința penală nr. 522/20.05.1959 pronunțată în dosarul nr. 474/1959 de Tribunalul M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a II-a Militară.
Totodată, în temeiul prevederilor art. 2 din Legea nr. 221/2009, tribunalul va dispune înlăturarea tuturor efectelor sentinței penale mai sus menționate.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului reclamantei, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul reține că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
P. urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
Cu referire la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului invocate de reclamantă care au aplicabilitate directă în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul reține că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat in România li s-a recunoscut calitatea de luptător in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calității de luptător in rezistenta anticomunista putând fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
P. urmare, tribunalul constată că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul reține, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despagubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Aceleași considerente urmează a fi reținute de Tribunal și în legătură cu Rezoluțiile nr. 1096/1996 și nr. 1481/2006 ale Consiliului Europei invocate de reclamantă în cuprinsul cererii având în vedere că statul român a adoptat măsurile specifice apreciate ca fiind necesare pentru eliminarea moștenirii fostului sistem comunist totalitar prin acordarea de compensații materiale victimelor regimului comunist. În condițiile în care puterea legiuitoare a înțeles să circumscrie aceste despăgubiri, potrivit aprecierilor anterioare, instanța nu i se poate substitui prin acordarea altor despăgubiri în afara celor deja recunoscute prin procedeul legislativ. În plus, tribunalul apreciază că Rezoluțiile menționate nu sunt incidente în cauză față de împrejurarea că acestea nu au aplicabilitate directă în dreptul național, au caracter de recomandare, statul având libertatea de a stabili modalitatea de transpunere a acestora în dreptul național.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul reține că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamanta a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta N. T., cu domiciliul în ., sat Silistea Snagovului, ., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR P., cu sediul ales la D.G.F.P. I. din București, sector 3, .. 10.
Constată caracterul politic al condamnării autorului reclamantului prin sentința penală nr. 522/20.05.1959 pronunțată în dosarul nr. 474/1959 de Tribunalul M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836/10.07.1959 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a II-a Militară.
Dispune înlăturarea tuturor efectelor sentinței penale mai sus menționate.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. T. S.
Concept thred. gref. T.S. 02.07.2012
Red. Jud. E.M.O, gref. T.S./4 ex./04.07.2012
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 02-04-2012, Tribunalul ILFOV | Anulare act. Sentința nr. 3475/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
