Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 177/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 177/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 177/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 177
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei Proprietate Intelectuală privind pe reclamanta O. E. G. în contradictoriu cu pârâta B. G. L., având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2016 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 26.01.2016 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 24.10.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, reclamanta O. E.-G. a chemat în judecată pe pârâta G. L., solicitând instanței următoarele:
- să se constate că reclamanta are calitatea de autor al operei ". poarta mea (C.-cirip) ";
- să se constatate încălcarea de către pârâtă a dreptului său de autor al operei menționate;
- să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 Euro, în echivalent lei la data plații, reprezentând daune materiale, și la plata sumei de 40.000 Euro, în echivalent lei la data plații, reprezentând daune morale;
- să se dispună interzicerea utilizării de către pârâtă a operei ". poarta mea (C.-cirip)", fără acordul său;
- să se dispună obligarea pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea judecătorească pronunțată, în trei ziare de larga circulație;
- să fie obligată parata la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii reclamanta arată că în anul 1973 a creat opera "Într-o zi la poarta mea (C.-cirip)", aceasta fiind declarată ca atare la UCMR-A., conform declarației anexate la prezenta, și pentru care a dobândit calitatea de autor, potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 8/1996. Opera menționată este o compoziție muzicală cu text, al cărei specific constă în modul în care sunt compuse muzica și versurile.
Reclamanta invocă dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, care prevede că este autor al operei persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, precum și disp. art. 4 alin. 1, care stabilesc prezumția de autor("Se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele căreia opera a fost adusa pentru prima data la cunoștința publica"). În speță, este de notorietate faptul că opera ". poarta mea (C.-cirip)" a fost adusă pentru prima data la cunoștința publică de către reclamantă, însă pârâta procedează la interpretarea acestei opere muzicale, interpretarea fiind comunicată public în cadrul concertelor și spectacolelor susținute de pârâtă, dar și în cadrul altor forme de utilizare a operelor. Or, între reclamantă și pârâtă nu există nicio convenție care să permită interpretarea și execuția acestei opere muzicale. În acest sens se invocă disp. art. art. 12 din Legea nr. 8/1996( "Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si când va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții " .)
Prin utilizarea fara drept de către parata a operei asupra căreia poarta litigiul, fara consimțământul său, parata a încălcat în mod repetat drepturile morale și patrimoniale de autor ale reclamantei, producându-i atât prejudicii morale, cât și patrimoniale. În ce privește despăgubirile solicitate, de ordin material și moral, reclamanta învederează faptul că acestea au drept cauza, in primul rând, încălcarea dreptului de a consimți la utilizarea operei, precum și încălcarea celorlalte drepturi morale si patrimoniale, prevăzute de art. 10 si 13 din Legea nr. 8/1996, titularii putând solicita recunoașterea drepturilor și despăgubiri pentru încălcarea acestora, conform art. 139 alin. 1, teza I din Legea nr. 8/1996. Parata a săvârșit un fapt juridic ilicit, utilizând in condiții nelegale o opera purtătoare de drepturi de autor, protejate prin lege, răspunderea ce se antrenează in baza art. 139 din Legea nr. 8/1996 având temei delictual.
Referitor la capătul de cerere prin care solicită obligarea paratei la plata daunelor materiale, reclamanta precizează că în condițiile în care parata a executat public opera muzicală în absența unui contract de execuție muzicală, din care să rezulte acordul reclamantei ca autor al operei interpretate, pârâta a privat-o cel puțin de remunerația ce i s-ar fi cuvenit în calitate de cedent, conform art. 58 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 sau de prețul acestei cesiuni.
Prejudiciul moral constă în atingerea adusă calității reclamantei de autor al operei utilizate, opera ". poarta mea (C.-cirip)" fiind una definitorie, care se confunda practic cu numele său. D. urmare, este evidenta încălcarea dreptului de a-i fi fost menționată calitatea de autor și grava atingere adusa imaginii sale de autor.
La cererea legal timbrată s-au anexat: declarație opera muzicală la UCMR-A.; adresa nr. 6461/10.07.2012 emisa de către UCMR-A., adresa DGEP Mun. B.., extrase int. album Agurida, Cip-C. live, muzica populara de petrecere, extrase int. versuri . poarta mea, G. L., extrase int. articole ziar litigiu drept de autor.
Pârâta G. B. L. a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantei, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate fără calitate procesuală, iar in subsidiar, ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată că reclamanta nu indică în concret actele de încălcare din partea pârâtei a drepturilor de autor pe care le pretinde: fapta efectivă de utilizare a operei, data la care a fost săvârșita, împrejurările în care a fost săvârșita etc., identificarea acestor acte fiind esențială în stabilirea unei eventuale răspunderi delictuale.
Reclamanta arată ca pretinsele încălcări i-au cauzat atât prejudicii materiale, cât și morale, solicitând repararea acestor prejudicii și obligarea pârâtei la plata sumelor menționate în petitul acțiunii, dar nu se prezintă însă modul în care a calculat cuantumul fiecărui tip de prejudiciu (material și moral) și nici criteriile concrete avutze în vedere la calcul. Actele atașate la acțiunea introductivă induc ideea că reclamanta are în vedere opera muzicala „Cip-cirip", inclusă pe albumul „Agurida", realizat cu participarea pârâtei și lansat în anul 2001. Înscrisurile atașate acțiunii reprezentând extrase internet privind operele muzicale de pe albumul menționat, știrile din lumea mondenă etc. nu pot însă fundamenta pretențiile formulate prin acțiunea introductivă.
În realitate, situația de fapt se prezintă in felul următor: în anul 2001, pârâta a încheiat în calitate de artist interpret un contract cu S.C. MEDIA PRO MUSIC SRL, în calitate de producător, în temeiul contractului fiind realizat albumul muzical „Agurida", conținând 10 opere muzicale. Aceste opere muzicale reprezintă - cu excepția uneia singure, „Mi-am pus busuioc", al cărei autor este I. V. - melodii din folclor, care au fost prelucrate de pârâtă din punctul de vedere al aranjamentului muzical, în vederea includerii pe albumul „Agurida". De asemenea, în vederea înregistrării albumului, cele 10 opere muzicale au fost interpretate vocal de pârâtă și instrumental de Ansamblul Folcloric România. Prin contractul încheiat de pârâtă, aceasta a cedat producătorului albumului „Agurida" toate drepturile decurgând din aranjamentul muzical și interpretarea vocală. Albumul „Agurida" a fost lansat în anul 2001, evenimentul beneficiind de o mediatizare apreciabilă, astfel că apariția lui a fost cunoscuta atât de public, cât și de cei care activează în domeniul muzical.
În legătura cu opera muzicală „Cip-cirip", inclusă pe albumul „Agurida", pârâta arată că aceasta face parte din folclor, iar originile acesteia par să fie în folclorul sârbesc, de unde a fost preluată în folclorul romanesc, iar la data realizării albumului „Agurida", în 2001, melodia „Cip-cirip" nu era revendicată de nicio persoană în calitate de autor al acesteia, melodia „Cip-cirip" nefiind declarată și/sau înregistrată la vreun organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor/conexe, aceasta în condițiile în care, de exemplu, UCMR-A. era înființată încă din anul 1997.
Pârâta nu a interpretat ulterior melodia „Cip-cirip" în niciunul dintre concertele pe care le-a susținut cu diverse ocazii și nici în cadrul unor evenimente muzicale la care a participat, iar MEDIA PRO MUSIC SRL, producător al albumului „Agurida", a dobândit toate drepturile asupra utilizării albumului, ulterioara multiplicare și comercializare a albumului fiind efectuata de societate fără participarea pârâtei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, se arată că melodia „Cip-cirip" reprezintă o prelucrare folclorică, așa cum rezultă din documentele înregistrate la organismele de gestiune colectivă, în scopul reproducerii albumului „Agurida". Operele folclorice fac parte din patrimoniul muzical comun sau, altfel spus, din domeniul public, neavând autori cunoscuți, operele de acest fel putând fi interpretate fără a fi necesară o autorizare. De multe ori, artiștii interpreți adaptează aceste creații folclorice potrivit stilului propriu de interpretare, fără ca în acest fel să se poată considera ca sunt autori originari ai operelor respective, dobândind însă protecție pentru operele derivate create, conform art. 8 din Legea nr. 8/1996.
Reclamanta nu s-a plâns de utilizarea de către pârâtă a interpretării sale, ci de utilizarea operei sale, dar trebuia să facă dovada că este autoarea melodiei și întrucât susține că a creat opera în 1973, se aplică disp. art. 2 din Decretul nr. 321/1956( „este autor persoana care a creat opera"), iar nu disp. art. 4 din Legea nr. 8/1996. Faptul că reclamanta a înregistrat opera la UCMR-A., în anul 2009 !!!, la 8 ani după lansarea albumului „Agurida", nu poate constitui o dovadă a calității de autor al operei, atât timp cât, prin lege, obiectul de activitate al organismelor de gestiune colectiva este acela al colectării si repartizării drepturilor patrimoniale de autor.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, aceasta este întemeiată, întrucât sigura utilizare a operei muzicale în discuție de către pârâtă a fost cu ocazia realizării albumului „Agurida", în temeiul contractului încheiat cu MEDIA PRO MUSIC SRL, care în calitate de producător era obligat să se asigure că deține toate autorizațiile necesare pentru realizarea albumului și să solicite acordul/autorizarea de la autor ori de la organismul de gestiune colectivă.
Pârâta invocă și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în privința pretențiilor cu caracter patrimonial ale reclamantei, dreptul material la acțiune fiind prescriptibil în termenul general de prescripție, în lipsa unui termen special prevăzut expres de lege., față de data lansării albumului „Agurida"", care include și melodia „Cip-cirip", respectiv anul 2001, fiind incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958, art. 3, privind termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea.
Pe fondul cauzei pârâta arată că melodia „Cip-cirip" este o creație folclorica, care nu are autor cunoscut și deci nu se poate bucura de protecția legii, deci primul capăt de cerere nu poate fi primit de instanța, întrucât reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de autor asupra operei în discuție, în sensul de operă originală, și nu se poate reține că pârâta a încălcat dreptul de autor al reclamantei, întrucât acest drept nu există, fiind în discuție o operă din folclor.
În speță nu se poate retine nici întrunirea condițiilor unei eventuale răspunderi civile delictuale, neexistând condiția vinovăției pârâtei, care a participat cu bună-credință la realizarea albumului „Agurida", așa cum s-a arătat. În ceea ce privește prejudiciul invocat, acesta este discutabil, cel puțin în ceea ce privește întinderea sa, cu toate că reclamanta nu a dovedit nici existența acestuia. Introducerea acțiunii la mai bine de 11 ani de la lansarea albumului „Agurida" si la 3 ani de la momentul la care reclamanta a declarat opera la UCMR-A., respectiv . care albumul „Agurida" si implicit, melodia „Cip-cirip" nu mai constituiau un element de noutate si o atracție principala pentru publicul de muzica, nu poate susține existenta unui prejudiciu moral.
In sfârșit, dar nu cel mai puțin semnificativ argument în sensul respingerii pretențiilor reclamantei, este acela ca potrivit art. 123/1 din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publica a operelor muzicale se afla sub incidența gestiunii colective obligatorii. Aceasta semnifica faptul ca eventualul acord, respectiv autorizația utilizării operei muzicale trebuia solicitat organismului de gestiune colectiva cu atribuții in domeniu, si nu reclamantei personal. Producătorul MEDIA PRO MUSIC SRL s-a adresat in anul 2001 către UCMR-A., care a confirmat ca operele incluse pe albumul „Agurida" fac parte din folclor.
Ca probe se solicită înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori.
Anexat întâmpinării s-au depus: contract de editare și de producție nr.150/15.05.2011, planșe foto album.
Pârâta a formulat Note scrise la 19.06.2013 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, arătând că domiciliul în fapt al pârâtei este în ., iar cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, conform disp. art. 5 C.pr.civ., așa încât competența aparține Tribunalului Ilfov. Anexat s-au depus: autorizație de construire nr. 296/01.06.2004, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 30.03.2006, proces verbal P.. Voluntari, Adeverința P.. Voluntari.
Prin Sentința civilă nr. 1800/16.10.2013 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Având în vedere că în cauză au fost invocate trei excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții, tribunalul urmează a stabili ordinea de soluționare a acestora, în funcție de caracterul și efectul pe care îl produc fiecare dintre acestea în proces.
Astfel, tribunalul urmează a analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, întrucât aceasta presupune fixarea cadrului procesual sub aspectul părții reclamante, impunându-se clarificarea acestui aspect cu precădere, reclamantul fiind cel care sesizează instanța și, prin urmare, trebuie să se stabilească mai întâi dacă are îndreptățirea sau nu de a promova acțiunea. În măsura în care această excepție va fi respinsă, se va analiza excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât cadrul procesual subiectiv trebuie fixat și pe latură pasivă și, numai dacă se va respinge și această excepție, tribunalul va proceda la analizarea excepției prescripției dreptului material, întrucât aceasta poate presupune inclusiv verificarea incidenței anumitor cauze de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului prescripției, aspecte ce pot fi analizate numai în condițiile unui cadru procesual subiectiv clarificat.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul reține următoarele:
Prin calitate procesuală activă se desemnează identitatea dintre persoana care figurează în proces în calitate de reclamant și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății, identitate ce urmează a fi justificată prin intermediul obiectului și motivării cererii de chemare în judecată. Sub acest aspect, reclamanta a invocat faptul că a creat opera “Într-o zi la poarta mea (C.-C.)”, operă pe care a declarat-o la UCMR-A., dobândind, astfel, calitatea de autor, fiind o compoziție muzicală cu text și melodie pe care a adus-o pentru prima dată la cunoștința publicului, iar, pârâta a invocat faptul că reclamanta nu poate fi autor al operei muzicale “Într-o zi la poarta mea” întrucât aceasta este o operă folclorică.
În acest context, tribunalul reține că reclamanta a învestit instanța, în principal, cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea calității acesteia de autor al operei “Într-o zi la poarta mea (C.-C.)” și constatarea că pârâta a încălcat dreptul acesteia de autor asupra operei muzicale menționate.
Așadar, tribunalul reține că raportat la obiectul și motivarea cererii de chemare în judecată, din probatoriul administrat la dosar, a rezultat fără putință de tăgadă că reclamanta a interpretat melodia “Într-o zi la poarta mea”, astfel încât existența sau inexistența dreptului de autor afirmat de aceasta asupra operei menționate reprezintă o chestiune de fond.
Cu prilejul soluționării fondului pricinii, în funcție de probatoriul administrat, tribunalul urmează a stabili dacă în patrimoniul reclamantei se află sau nu dreptul alegat de aceasta, astfel încât în privința legitimării procesuale active este fără tăgadă că reclamanta a justificat îndreptățirea de a figura în proces, existența sau nu a dreptului de autor asupra compoziției musicale respective fiind o chestiune de fond.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul reține, de asemenea, că reclamanta a justificat îndreptățirea de a formula prezenta cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta, din chiar cuprinsul întâmpinării, precum și din probele administrate la dosar rezultând că aceasta a interpretat melodia “Cip-C.”, făcând parte din albumul muzical “Agurida”.
Așadar, raportat la obiectul și motivarea acțiunii, reclamanta invocând săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite prin nesocotirea dreptului său de autor asupra operei menționate, tribunalul reține că și pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, urmând ca aspectul existenței sau inexistenței dreptului afirmat de reclamantă să fie clarificat pe fondul cauzei, în funcție de probele administrate la dosar.
Prin urmare, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții, tribunalul reține următoarele:
Prin întâmpinare, pârâta a invocat faptul că melodia “Cip-cirip” este inclusă pe albumul “Agurida”, lansat în anul 2001, lansarea acestui album reprezentând un eveniment public, reflectat în media, astfel încât termenul de prescripție al dreptului material la acțiune începe să curgă de la acest moment, împlinindu-se în anul 2004. A mai menționat pârâta că nu a mai interpretat această melodie ulterior.
Pe de altă parte, reclamanta a invocat faptul că pârâta a interpretat această melodie cu caracter de continuitate, fiind în prezența unei fapte continue, termenul de prescripție nefiind, așadar, împlinit.
Potrivit prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (act normativ incident în cauză prin raportare la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 și la decizia RIL nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție), prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Analizând probele administrate la dosar sub acest aspect, tribunalul reține că, la întrebările nr. 5 și 6 din interogatoriul ce i-a fost administrat, pârâta a susținut că, începând cu anul 2001, nu a mai inclus această melodie în niciun concert pe care l-a susținut. Pe de altă parte, la răspunsul nr. 15 din interogatoriul administrat reclamantei, aceasta a afirmat că pârâta ar fi interpretat această piesă în Germania, însă nu știe anul. În plus, la răspunsul nr. 16 din interogatoriu, reclamanta a arătat că nu a introdus acțiunea timp de 11 ani, față de momentul lansării albumului “Agurida” în anul 2001, întrucât a avut alte treburi.
Mai reține instanța că reclamanta nu a indicat în concret actele de încălcare din partea pârâtei, neidentificând împrejurările în care pârâta ar fi adus atingere dreptului său, neputând fi, astfel, verificat de către tribunal data la care susține reclamanta că ar fi avut loc aceste încălcări.
De asemenea, din declarația martorului M. S. (fila 41 dosar) rezultă că pârâta nu a interpretat melodia după anul 2009 până în anul 2012.
În plus, din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, tribunalul reține ca putând avea o anumită relevanță în cauză, doar listingurile site-urilor pe care este încărcată opera “Cip-cirip”, restul urmând a fi înlăturate de tribunal având în vedere că reprezintă numai extrase de pe diferite site-uri de internet privind promovarea de către reclamantă a acțiunii de față, înscrisuri ce nu sunt nici pertinente și nici conlcudente în soluționarea cauzei. Referitor la listingurile site-urilor pe care este încărcată opera “Cip-cirip”, tribunalul reține că, deși două dintre ele poartă data 2011, acestea nu fac dovada susținerilor reclamantei, întrucât nu constituie acte săvârșite de pârâtă personal în vederea aducerii piesei la cunoștința publicului. În plus, nu există certitudinea că aceste listinguri sunt autentice, fiind susceptibile de alterare, de altfel reclamanta neprocedând la certificarea acestora pentru conformitate cu originalul. Prin urmare, aceste înscrisuri urmează a fi înlăturate de instanță.
Astfel, tribunalul reține că reclamantei îi incumba proba faptului pozitiv că pârâta a interpretat piesa menționată și ulterior anului 2009, intervalul de timp relevant pentru analiza excepției invocate fiind 2009-2012.
Prin urmare, pârâta neputând fi obligată a proba un fapt negativ, respectiv acela al neinterpretării operei muzicale menționate ulterior anului 2009, iar reclamanta neprobând faptul pozitiv alegat, tribunalul reține că, raportat la prevederile legale evocate și la probele administrate, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții s-a împlinit încă din anul 2004, astfel încât, la momentul introducerii acțiunii, acest capăt de cerere era prescris.
Așadar, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții și va respinge, în consecință, acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța, aceasta a solicitat, în esență, constatarea calității acesteia de autor al operei “Într-o zi la poarta mea (C.-C.)” și constatarea că pârâta a încălcat dreptul acesteia de autor asupra operei muzicale menționate, invocând protecția Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În motivare, reclamanta a arătat că, în anul 1973, a creat opera „Într-o zi la poarta mea (C.-C.)”, operă pe care a declarat-o la UCMR-A., dobândind, astfel, calitatea de autor în înțelesul art. 3 din Legea nr. 8/1996. De asemenea, reclamanta a mai invocat prevederile art. 4 și art. 12 din Legea nr. 8/1996 privind prezumția de „autor” și dreptul acestuia de a dispune în mod liber de modul în care își exploatează opera.
A mai arătat reclamanta că pârâta i-a utilizat fără drept opera, interpretând piesa „Cip-cirip”, încălcându-i, astfel, drepturile morale și patrimoniale de autor.
Așadar, pentru a stabili dacă în cauză poate fi angajată răspunderea civilă a pârâtei pentru interpretarea melodiei “Cip-cirip” trebuie verificată existența condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv: a) existența unei fapte ilicite; b) săvârșirea faptei cu vinovăție; c) producerea unui prejudiciu; d) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În privința primei cerințe, aceea a existenței unei fapte ilicite săvârșite de pârâtă, tribunalul reține necesitatea justificării în cauză de către reclamantă a calității sale de autor al operei “Într-o zi la poarta mea (C.-C.)”, astfel încât să poată invoca beneficiul dispozițiilor legale.
Astfel, sub aspect normativ, în condițiile art. 3 din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, iar, potrivit art. 4 alin. 1 din același act normativ, se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată șa cunoștință publică.
Referitor la protecția juridică oferită de Legea nr. 8/1996, art. 7 prevede că sunt obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destginația lor, cum sunt: c) compozițiile muzicale cu sau fără text.
Prin urmare, tribunalul urmează a analiza materialul probator administrat la dosar pe aspectul existenței sau inexistenței dreptului de autor al reclamantei asupra compoziției muzicale “Într-o zi la poarta mea (C.-C.)” sub două perspective invocate de părți, respectiv: (i) prioritatea înregistrării/publicării operei, pe de o parte și (ii) caracterul de operă folclorică sau de operă originală de creație intelectuală, pe de altă parte, urmând ca, în consecința acestei analize, să se stabilească dacă pârâta a săvârșit sau nu vreo faptă ilicită.
(i) Astfel, din perspectiva priorității înregistrării compoziției musicale disputate în prezenta cauză, tribunalul reține că, potrivit declarației și partiturii aflate la filele 77-78 din dosar, reclamanta a înregistrat piesa “Într-o zi la poarta mea” la organismul de gestiune colectivă UCMR-A. la data de 30 iunie 2009, iar, potrivit declarației de la fila 76 din dosar, pârâta a efectuat o înregistrare similară a melodiei “Cir-cirip” la data de 15 octombrie 2003.
Pe de altă parte, din răspunsul comunicat de Electrecord (fila 59), tribunalul reține că prima înregistrare audio și prima publicare a piesei în litigiu s-a realizat în anul 1982, sub titlul „Aseară la poarta mea”, pe vinil, la Electrecord, de către interpreta R. P. (filele 199-200), acompaniată de orchestra I. A. (LP catalog_). Ulterior, în anul 1983, reclamanta a imprimat o altă versiune a aceleiași piese (fila 59), acompaniată de orchestra I. O. (LP catalog_). Aceeași ordine a fost păstrată de Electrecord și la reeditarea în forma digital și anume: în 2008, varianta R. P. (EDC 883, track 10), urmată în 2009, de varianta G. L. (EDC 913, track 3).
Același aspect rezultă și din declarația martorului Scarba G. M. (fila 42 dosar fond), care a învederat că piesa „Aseară la poarta mea” a fost cântată și de interpreta R. P..
Așadar, în analiza dreptului de autor al reclamantei asupra compoziției muzicale menționate din perspectiva priorității înregistrării și publicării, tribunalul reține că prima înregistrare și aducere la cunoștința publicului aparține variantei R. P., fiind evidențiat acest aspect fără putință de tăgadă din indicativele matrițelor depuse la dosar, astfel cum a făcut dovada pârâta. Prin urmare, persoana sub numele cărei a fost adusă pentru prima dată opera la cunoștința publicului este R. P., iar nu reclamanta.
Analizând dreptul afirmat de reclamantă și din perspectiva formalității declarării operei la organismul de gestiune colectivă UCMR-A., ca o altă variantă de analizare a priorității operei, tribunalul reține caracterul mai puțin relevant pentru soluționarea cauzei al acestor înregistrări la organismul de gestiune colectivă menționat, întrucât, prin raportare la dispozițiile art. 124 din Legea nr. 8/1996 și ale art. 4 din O.G. nr. 25/2006, organismele de gestiune colectivă nu au atribuții de verificare/certificare a calității de titular de drepturi de autor, iar înregistrările în registrele naționale sau la organismele de gestiune colectivă nu sunt constitutive de drepturi de autor ori drepturi conexe, fiind doar declarative, în scopul colectării în numele declarantului și repartizării către acesta a drepturilor a căror gestiune le-a fost încredințată de cei ce se pretind titulari. Cu toate acestea, chiar raportând situația de fapt dedusă judecății la menționatele înregistrări la UCMR-A., se reține că, și sub această abordare, pârâta este cea care a făcut proba primei astfel de înregistrări, în anul 2003, spre deosebire de reclamantă care a procedat în același sens mult mai târziu, în anul 2009.
Prin urmare, din această primă perspectivă de analiză, se reține de către tribunal că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale.
(ii) Analizând în continuare materialul probator administrat la dosar sub aspectul caracterului de operă folclorică sau de operă originală de creație intelectuală a compoziției în litigiu, tribunalul reține următoarele:
La răspunsul nr. 6 din interogatoriul administrat reclamantei, aceasta a recunoscut că a aflat ulterior anului 2001, data lansării albumului „Agurida” că producătorul acestui album a solicitat și a obținut de la UCMR-A. licența cu precizarea că piesele sunt prelucrări folclorice.
Din declarația martorului Scarba G. M. (fila 42 dosar fond), se reține că piesa în litigiu a mai fost interpretată și de interpreții M. A. și D. G..
Potrivit răspunsului comunicat de Radio România, Direcția Programe, Redacția Format Muzical (filele 46-49), piesa cu titlul „Cip-cirip” figurează în fonoteca muzicală a S.R.Radiodifuziune în 3 versiuni de muzică ușoară, intrate în fonoteca SRR în anii 1990 și 1992, în interpretarea solistelor L. G., M. A. și D. G., cele trei versiuni având aceeași linie melodică, același text și orchestrație (acompaniament) asemănătoare. Creditele pieselor, trevute pe fișierele Kardex și pe cutiile benzilor magnetice figurează cu mențiunea versuri populare.
Potrivit punctului de vedere comunicat de specialistul I. Z. D. (fila 182 dosar), melodia „Aseară la poarta mea” este o piesă muzicală în stil lăutăresc, melodia fiind de inspirație folclorică, din sfera repertoriului lăutăresc. Versurile nu sunt autentic folclorice, ci par a fi o creație relativ recentă de autor, astfel încât nu se poate afirma cu certitudine că „Aseară la poarta mea” este o piesă folclorică autentică, în adevăratul sens al cuvântului. Pe de altă parte, se arată că piesa „Cip-cirip” este o prelucrare melodico-ritmică a melodiei „Aseară la poarta mea”, în stil pop music, versurile fiind ușor modificate.
Punctul de vedere al expertului parte al pârâtei, dl. M. L., este în sensul că toate cele trei piese muzicale („Aseară la poarta mea”, „Într-o zi la poarta mea”, „Cip-cirip”) au caracteristicile folclorului, fiind un tip de cântec de mahala din Muntenia, care circulă în nenumărate variante de pe la jumătatea secolului al XX-lea și aparține stratului modern al folclorului urban. Caracteristicile textelor, muzicii (melodie și acompaniament), stilul de interpretare, funcționalitatea, ca și informațiile complementare despre variantele R. P. și G. L. demonstrează indubitabil proveniența folclorică (stil oral, anonim, colectiv, sincretic, etnic).
Astfel, tribunalul reține că, deși punctul de vedere al specialistului desemnat de instanță este sumar și neargumentat temeinic din punct de vedere științific, din cuprinsul acestuia rezultă fără putință de tăgadă că melodia în litigiu este de inspirație folclorică, din sfera repertoriului lăutăresc. Concluziile acestui punct de vedere, deși, în final, par nesigure se coroborează cu opinia specialistului în etnomuzicologie, M. L., cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „C. B.”, care a argumentat științific că piesa în litigiu are ca proveniență folclorul, fiind răspândită în sute de variante atât în România, cât și în Republica M., Germania sau Franța, fiind interpretată de diferiți performeri în funcție de talent, voce și acompaniatori. Astfel, apariția și circulația diverselor versiuni ale piesei „Aseară la poarta mea”, indiferent de titlu, modalități de reinterpretare, prelucrare, răspândire, inclusiv a celor din categoria muzicii ușoare inspirate din variante folclorice nu pot face obiectul unui proces care vizează dreptul de autor.
Prin urmare, având în vedere caracterul obiectiv al lucrării expertului M. L., concluzie desprinsă din faptul că opinia acestuia este pe segmentul ce interesează în principal cauza în același sens cu opinia specialistului desemnat de tribunal, cu care, astfel, se coroborează și având în vedere și specialitatea de necontestat a acestuia, tribunalul urmează a acorda eficiența probatorie corespunzătoare și opiniei acestui specialist.
Mai reține tribunalul că, deși s-ar putea susține că opinia specialistului desemnat de instanță nu este certă în sensul că opera muzicală în discuție ar avea o proveniență folclorică, tribunalul reține că răspunsul specialistului este raportat la piesa „Aseară la poarta mea” interpretată nu de reclamantă, ci de R. P. și, pe de altă parte, restul materialului probator conduce instanța înspre concluzia caracterului folcloric al operei menționate. În plus, orice dubiu pe acest aspect urmează a fi interpretat în favoarea pârâtei, reclamantei revenindu-i sarcina probei în sensul dovedirii caracterului de operă originală de creație intelectuală. Cu toate acestea, specialistul însuși afirmă că melodia piesei este de inspirație folclorică, din sfera repertoriului lăutăresc, astfel încât nu se poate susține sub nicio formă că reclamanta este autoarea acestei compoziții muzicale.
Așadar, chiar dacă s-ar aprecia că opera muzicală în litigiu nu este autentic folclorică, continuă să subziste un puternic dubiu asupra caracterului original al acesteia, reclamanta nedovedind dincolo de orice tăgadă un asemenea caracter al compoziției menționate.
Pe cale de consecință, în opinia tribunalului, întregul material probator administrat la dosarul cauzei conduce la concluzia indubitabilă că reclamanta nu-și poate aroga paternitatea operei în litigiu, nefiind stabilită cu certitudine calitatea sa de autor în înțelesul Legii nr. 8/1996, opera muzicală în litigiu aparținând folclorului, atât ca melodie, cât și ca versuri, caz în care nu este posibilă o identificare de autor. Deținătorul dreptului de autor în cazul unei opere folclorice este poporul român, cel care a transmis și a șlefuit, în zeci de generații, elementele patrimoniului cultural imaterial. Asupra operelor folclorice, proprietatea se exercită în mod colectiv și este inalienabilă, legiuitorul reglementând în mod expres în Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, imposibilitatea aproprierii individuale a elementelor de folclor prin intermediul dreptului de autor, atât de către indivizii ce aparțin comunității în cadrul căreia au fost create, cât și de către terți.
Legea nr. 26/2008 enumeră în art. 4 principalele caracteristici ale patrimoniului cultural imaterial, iar în art. 1 alin. 2 se menționează că prezenta lege nu poate fi folosită, în întregime sau în parte de nicio persoană fizică ori juridică pentru a obține protecția unui element al patrimoniului cultural imaterial prin intermediul actelor normative care reglementează proprietatea industrială sau dreptul de autor.
Expresiile culturale tradiționale, astfel cum sunt reglementate de art. 6 din Legea nr. 26/2008 sunt susceptibile doar de modificare în timp, în procesul de transmitere din generație în generație, pe cale orală, prin aportul indivizilor în cadrul comunității, diferitele variante justificându-și în egală măsură apartenența la patrimoniul cultural imaterial atât timp cât sunt respectate formele și tehnicile tradiționale, utilizarea lor în cadrul comunității, de către oricare dintre membrii acesteia, fiind liberă.
Regimul juridic al creațiilor colective nu exclude de plano crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de expresie culturală tradițională, cu condiția, însă, a originalității, așadar a îndepărtării suficiente de la sursa originară pentru a fi identificabilă amprenta personalității creatoare a autorului.
Astfel, nu poate fi invocat un drept de autor asupra unei compoziții muzicale a cărei melodie are origine folclorică, astfel cum s-a relevat fără tăgadă în prezenta cauză, ambii specialiști consultați în cauză confirmând originea folclorică a melodiei.
Față de toate considerentele expuse, tribunalul constată că reclamanta nu are calitatea de autor al piesei în litigiu, dată fiind originea folclorică a acesteia, neavând, așadar, caracter original, condiție esențială pentru existența unei opere protejate în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996. Nefiind vorba despre o încălcare de către pârâtă a unui drept de autor, se reține de către tribunal că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei.
Pe cale de consecință, tribunalul va respinge cererea ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul va dispune obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 56.048 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat conform facturii fiscale și ordinului de plată depuse la dosar.
Astfel, tribunalul reține că fundamentul angajării răspunderii reclamantei în prezenta cauză este determinat de culpa procesuală a acesteia, ceea ce înseamnă că, dacă reclamanta nu ar fi provocat prezentul litigiu, nu ar fi determinat pârâta la angajarea unui avocat și, implicit, la efectuarea cheltuielilor cu onorariul avocațial pretins.
Totodată, tribunalul reține că onorariul plătit avocatului de către pârâtă este potrivit față de complexitatea pricinii și de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum: complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, importanța intereselor în cauză, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl poate împiedica pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, experiența, reputația și specializarea avocatului. Prin raportare la aceste criterii, tribunalul reține că diligența profesională a avocatului pârâtei, concretizată inclusiv în efortul procesual probator a condus la soluționarea cauzei prin respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, tribunalul consideră ca valoarea onorariului de 56.048 lei este corespunzator muncii îndeplinite de avocat și complexității pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect pretenții și respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Respinge în rest cererea privind pe reclamanta O. E. G. domiciliată în sector 1, București, Izbiceni, nr. 1-3 în contradictoriu cu pârâta B. G. L. cu domiciliul ales în București, ..25, . ca nefondată.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 56.048 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: EO./4 exemplare
Comunicat 2 exemplare
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 87/2016. Tribunalul ILFOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
