Evacuare. Decizia nr. 109/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 109/2013
DOSAR nr. 4256 /1748/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 109R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.01.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P. E. M. O.
JUDECĂTOR L. C. C.
JUDECĂTOR M. E.
GREFIER L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta T. V. împotriva sentinței civile nr. 2285/29.09.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații I. I. și I. C., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care,
Față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimații prin apărător, M. M. cu delegație la fila 24 din dosar lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care,
Intimații prin apărător, arată că înțeleg să invoce excepția de netimbrare a cererii de recurs față de împrejurarea că deși i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru recurenta nu a făcut dovada achitării, motiv pentru care solicită anularea recursului ca netimbrat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs invocată de intimați.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 2285/29.09.2010, Judecătoria Cornetu a admis cererea principală, a admis cererea reconvențională, a obligat pârâții să evacueze imobilul proprietatea reclamanților situat în Comuna Vidra, ., a obligat reclamanții să achite pârâților suma de 26.030 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirii, a stabilit în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului situat în Comuna Vidra, . până la plata integrală a sumei de 26.030 lei și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin testamentul nr. 3415/18.10.2006 reclamanta T. V., în calitate de proprietară a imobilului situat în comuna Vidra, ., i-a instituit legatari universali pe pârâți cu privire la bunurile ce se vor afal în patrimoniul său la decesul acesteia.
Întrucât ulterior relațiile dintre reclamantă și pârâți s-au deteriorat reclamanta a revocat testamentul prin declarația autentificată sub nr. 2212/03.07.2008 la BNP T. O..
În jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a statuat că este admisibilă evacuarea, la cererea proprietarului, a persoanei care îi ocupă imobilul fără titlu.
Instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză – declarații martori, răspunsurile la interogatoriu date de pârâți – că pârâții ocupau imobilul proprietatea reclamantei în baza acordului acesteia, neexistând un titlul în baza căruia să le fi fost conferit un drept asupra imobilului în cauză.
Această permisiune, sau tolerare trebuie echivalată cu un contract nenumit, având ca obiect permisiunea folosirii locuinței de pârâți, folosință care potrivit art. 1853 alin 2 C. civ. are natura juridică a unei simple detenții precare. Specific acestui tip de contract este posibilitatea pe care o are proprietarul bunului de a revoca oricând, ad nutum (fără să justifice în vreun fel opțiunea sa) consimțământul privind folosirea spațiului de către cei tolerați, corelativă obligației acestora de a preda spațiul, la momentul la care li se solicită acest lucru.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că pârâții nu dețin un titlu locativ propriu pentru imobilul proprietatea reclamantei, iar îndreptățirea lor de a mai rămâne în acest imobil încetează în momentul în care reclamanta înțelege să nu le mai permită folosirea spațiului, cerându-le să-l părăsească. Din această obligație a pârâților decurge acțiunea personală în evacuare.
Cel mai târziu la introducerea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat evacuarea, reclamanta și-a manifestat neechivoc intenția de a nu mai permite pârâților să locuiască în imobil și i-a pus pe aceștia în întârziere cu privire la executarea obligației necondiționate de părăsire a imobilului.
În consecință, instanța constată că acțiunea în evacuare este întemeiată, urmând să o admită, în temeiul art. 1853 alin. 2 C. civ., art. 480 C. civ. și art. 1073 C. civ. și să dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei.
În ceea ce privește cererea reconvențională prin care pârâții au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea reclamantei, instanța de fond a constatat c[ este întemeiată întrucât din declarațiile martorilor, înscrisurile depuse la dosar de pârâți, concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții, rezultă că pârâții au efectuat o . îmbunătățiri la imobilul proprietatea reclamantei a căror valoare este de 26.030 lei.
Având în vedere că există o mărire a patrimoniului reclamantei, prin sporul de valoare adus construcției, o micșorare a patrimoniului pârâților care au cheltuit bani pentru efectuarea respectivelor îmbunătățiri, o legătură între mărirea și micșorarea celor două patrimonii și constatându-se inexistența unui temei legal a măririi patrimoniului reclamantei în detrimentul celui al pârâților, se impune ca reclamanta să restituie pârâților contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului.
În ceea ce privește instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, instanța de fond a reținut că dreptul de retenție este un drept real imperfect, care conferă debitorului, obligație de predare a unui bun o detenție precară, eminamente temporară, asupra bunului respectiv, pentru garantarea obligației de plată a contravalorii cheltuielilor cu bunul ce incumbă creditorului obligației de predare.
Împotriva sentinței civile nr. 2285/29.09.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu a formulat apel reclamanta solicitând schimbarea în parte a sentinței civile apelate și pe fond respingerea capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata sumei de 26.030 lei către pârâți reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor și instituirea dreptului de retenție asupra imobilului situat în comuna Vidra, . până la plata integrală a sumei de 26.030 lei.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că susținerile pârâților cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului în valoarea de 26.030 lei nu sunt dovedite, la dosar cauzei fiind depuse chitanțele pentru procurarea materialelor, chitanțe care sunt false, întrucât din cercetările efectuate firmele care figurează pe aceste chitanțe nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului, concluzia fiind că nu au fost procurate aceste materiale.
A mai arătat apelanta că, deși este adevărat că imobilul a fost întreținut și consolidat de către pârâți, nu a fost investită această sumă de bani, astfel încât nu se impune instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâților deoarece aceștia au un comportament violent și au privat-o pe reclamantă în a folosii imobilul proprietatea sa în condițiile în care i s-a refuzat total să locuiască în acesta.
Prin cererea de apel s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu, a probei testimoniale, expertiza precum și orice alte probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
În drept, au fost invocate disp. art. 282 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.05.2012, intimații pârâți au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Intimații pârâți au arătat că îmbunătățirile efectuate au fost dovedite cu actele depuse la dosar, cu martorii și cu expertiza în construcții efectuată în cauză, expertiză care a identificat aceste îmbunătățiri și le-a evaluat.
Au mai arătat intimații că în fața instanței de fond apelanta reclamantă a formulat obiecțiuni la raportului de expertiză, obiecțiuni care au fost respinse de instanță, astfel încât criticile aduse sentinței fondului sunt nefondate.
În drept au fost invocate disp. art. 115 C. proc. civ.
În ședința publică din data de 16.10.2012, Tribunalul a pus în discuția părților și a calificat calea de atac ca fiind recurs având în vedere obiectul acțiunii precizat prin înscrisul aflat la fila 10 din dosar și disp. art. 282/1 C. proc. civ.
În ședința publică din data de 29.01.2013, intimații au invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția de netimbrare a cererii, se rețin în fapt și în drept următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2012, constatând că cererea nu este timbrată, Tribunalul a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării sumei de 819,19 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și a sumei de 1,5 lei, cu titlu de timbre judiciare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995.
Deși a fost citată cu mențiunea de a achita suma de 819,9 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbre judiciare de 1,5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 44 din dosar, recurenta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa.
F. de cele de mai sus, Tribunalul urmează a retine ca, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plat[ până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).
În consecință, constatând că, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar datorate, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, Tribunalul va admite excepția invocată și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Anulează cererea de recurs formulată de recurenta T. V. împotriva sentinței civile nr. 2285/29.09.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații I. I. și I. C. ca netimbrată.
Obligă pe recurentă la plata către intimatul I. I. a sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2013
Președinte Judecător Judecător
E. M. O. L. C. C. M. E.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.04.02..2013
Red. Jud: EMO./2exemplare
Jud.fond :– F. A.- Jud.Cornetu
| ← Pretenţii. Sentința nr. 308/2013. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Hotărâre din 04-02-2013, Tribunalul ILFOV → |
|---|
