Evacuare. Decizia nr. 247/2012. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 247/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-04-2012 în dosarul nr. 247/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 247 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 02.04.2012

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE L. C. C.

JUDECĂTOR E. M. O.

JUDECĂTOR G. N.

GREFIER M. P. M.

Pe rol judecarea recursului civil formulat împotriva încheierii de ședință din data de 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria B. privind pe recurenta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A. în contradictoriu cu intimații B. F., F. G., N. M., C. I. și S. M., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta, prin apărător Barcu V. L., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 8 dosar și intimata C. I. personal, lipsă fiind intimații F. G., N. M., S. M., B. F..

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa de procedură cu intimata B. F., în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta nu a fost restituită la dosar. Se mai învederează că, prin Serviciul Registratură, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.

Instanța procedează la legitimarea intimatei C. I., aceasta prezentând CI . nr._/25.11.2011, având CNP -_.

Recurenta, prin avocat învederează instanței că procedura este legal îndeplinită cu intimata B. F. la adresa din . această intimată nu mai locuiește la adresa de unde se solicită evacuarea.

Instanța, deliberând asupra aspectului vizând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata B. F., constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 85 și 107 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că aceasta a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 15 dosar, sens în care apreciază că procedura este legal îndeplinită.

La interpelarea instanței, intimata învederează că dorește comunicarea actelor de procedură la adresa din .> Instanța, apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 291 Cod procedură civilă, în sensul că motivele de recurs au fost comunicate intimaților, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare. Dispune lăsarea dosarului la ordine, având în vedere că în cauză nu există motive de amânare fără discuție.

Recurenta, prin avocat învederează instanței că nu mai poate rămâne în sală, pentru a doua strigare a cauzei, întrucât are de susținut o cauză la Curtea de apel București, sens în care solicită judecarea în lipsă.

La a doua strigare a cauzei se prezintă intimata C. I. personal, lipsă fiind recurenta și intimații intimații F. G., N. M., S. M., B. F..

La interpelarea instanței intimata C. I. învederează că nu sunt alte cereri de formulat prealabile probelor.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Intimata C. I. învederează instanței că nu are alte probe noi de administrat în calea de atac.

La interpelarea instanței intimata C. I. învederează că nu sunt alte cereri de formulat.

Instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.

Intimata C. I. personal solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.02.2011 reclamanta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A.în contradictoriu cu pârâții B. F., F. G., N. M., C. I. și S. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților B. F. și F. G., din camera 47, a pârâtei N. M. din camera 52, a pârâtei C. I. din camerele 67 și 69 și a pârâtei S. M. din camerele 48 și 49, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 50 lei/lună până la predarea liberă a camerelor cu titlu de echivalent al lipsei de folosință.

La termenul de judecată din data de 08.09.2011 s-a depus cerere prin care s-a solicitat suspendarea prezentei cauze in baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ .

P. încheierea de ședință din data de 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria B. s-a suspendat cauza în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă care prevăd că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau in parte, de existența sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecății

Constată că soluționarea prezentei cauzei depinde de soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat în curs de judecată la Tribunalul București.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că prin încheierea din data de 15.09.2011 Judecătoria B. a dispus suspendarea judecării dosarului nr._, in conformitate cu prevederile art. 244 pct. 1 Cod procedură civila pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului nr. 8909/94/20 1 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civila.

P. cererea de chemare in judecata ce formează obiectul dosarului nr._ S.C. FI-BA BALOTESTI S.A., in calitate de reclamanta, a solicitat ca instanța sa dispună evacuarea din spatiile ocupate (identificate in cerere) in căminul de nefamiliști, situat in Comuna Balotesti, ., ., pentru lipsa unui titlu locativ si obligarea pârâților la plata echivalentului lipsei de folosința.

P. cererea de chemare in judecata ce face obiectul dosarului nr. 8909/94/201O, numai paratele B. F. si Negoița M. din dosarul nr._ au calitatea de reclamante (in prezent de intimați-reclamanți) . care au solicitat obligarea noastră la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru spatiile deținute de fiecare, ca fiind construite înainte de 1989 din fonduri bugetare. Cererea a fost întemeiata pe dispozițiile Decretului nr. 61/1990 si pe cele ale Legii nr. 85/1992 si pe dreptul ce le este conferit de calitatea lor de chiriași ai S.C. FI-BA BALOTESTI S.A., proprietara imobilului.

P. sentința civila nr. 6018/16.12.2010, Judecătoria B. a anulat acțiunea ca netimbrata. Urmare acestei sentințe, reclamanții au declarat apel ce are termen la 09.12.2011 la Tribunalul București - Secția a III-a Civila.

Analizând obiectul celor doua cereri de chemare in judecata împreuna cu temeiurile lor si in principal obiectul cererii înregistrata sub nr._, dispozițiile Legii nr. 85/1992, respectiv art. 7 ce condiționează posibilitatea vânzării locuințelor construite din fondurile unitarilor economice sau bugetare de stat exclusiv către titularii contractelor de închiriere trebuie interpretat textul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civila prin a acorda prioritate in soluționarea acelei cauze care urmează a stabili existenta sau nu a titlului locativ, deci a unui contract de închiriere valabil si deci apt pentru a naște vocația/dreptul de a pretinde, respectiv de a putea cere, sa cumpere locuința deținuta ca titular de contract de închiriere.

Ca atare, daca in cauza in care S.C. FI-BA BALOTESTI S.A. este reclamanta (dosarul nr._/94/2010) este pusa in discuție tocmai existenta, respectiv valabilitatea unui eventual titlu locativ/contract de închiriere, este evident ca de acesta atârna/depinde îndeplinirea condiției sine qua non pe care o implica admiterea cererii de cumpărare (ce face obiectul acțiunii cu nr._ .

Cu alte cuvinte, instanța suspendând judecata lipsește pe reclamanta de a dovedi inexistenta unui titlu care sa justifice temeiul cererii de cumpărare.

Procedând in acest mod, recurenta a apreciat ca instanța a interpretat greșit actul dedus judecații sub aspectul subsecventei dosarului aflat in apel fata de cel pentru care a dispus suspendarea fondului si in același timp a pronunțat o soluție cu încălcarea/aplicarea greșita a legii, dat fiind ca raportul de dependenta la care face referire art. 244 pct. 1 Cod procedură civila este exact invers decât a considerat instanța.

Analizând recursul formulat prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. F., F. G., N. M., C. I. și S. M. evacuarea pârâților B. F. și F. G., din camera 47, a pârâtei N. M. din camera 52, a pârâtei C. I. din camerele 67 și 69 și a pârâtei S. M. din camerele 48 și 49, precum și obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 50 lei/lună până la predarea liberă a camerelor cu titlu de echivalent al lipsei de folosință.

P. încheierea de ședință din data de 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria B. s-a suspendat cauza în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă care prevăd că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau in parte, de existența sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Astfel, potrivit certificatului de grefă aflat la fila 47 dosar fond, se atesta existenta pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă a dosarului nr._ având ca obiect apel împotriva sentinței civile nr. 6018/16.12.2010 pronunțată de Judecătoria B. prin care instanța a fost învestită cu cererea formulată de paratele B. F. și Negoița M. în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză având ca obiect obligarea acesteia din urmă la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru spațiile deținute de fiecare.

P. sentința civilă nr. 6018/16.12.2010 pronunțată de Judecătoria B., s-a admis excepția netimbrării cererii și s-a anulat cererea ca netimbrată.

In temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila, instanța poate suspenda judecata atunci când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Astfel, tribunalul retine ca obiectul prezentei cereri, constand in pretentia concreta a reclamantei este reprezentat de evacuarea paratilor din imobilul - cămin de nefamiliști - situat in com. Balotești, ., ..

P. urmare, tribunalul retine ca, in cauza, nu sunt întrunite in mod cumulativ cerințele instituite de textul de lege menționat pentru a opera suspendarea cauzei, astfel: soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauza nu depinde de rezolvarea chestiunii prejudiciale ce formează obiectul dosarului nr._ .

Împrejurarea că pârâtele B. F. și Negoița M. au promovat o acțiune în contradictoriu cu reclamanta în vederea obligării acesteia la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare asupra spațiilor deținute de fiecare, scopul constând în constituirea unui drept de proprietate în favoarea acestora nu este de natură să conducă la paralizarea cererii de chemare în judecată formulată în prezenta cauză. Pentru a putea produce un asemenea efect, se impunea ca în cauza prin raportare la care se solicită suspendarea să se discute și să se analizeze legitimitatea ocupării de către pârâți a imobilului în litigiu. Or, în cauza ce formează obiect al dosarului nr._, cauza acțiunii o reprezintă constituirea unui titlu asupra imobilului în favoarea celor două pârâte și nicidecum verificarea unui titlu deja existent.

În plus, tribunalul reține că dosarul nr._ are ca părți numai pe reclamanta din prezenta cauză și pârâtele B. F. și Negoița M., în vreme ce în litigiul de față legitimarea procesuală pasivă aparține acelorași pârâte, însă împreună și cu alte persoane. Or, aplicarea măsurii suspendării cauzei prin raportare la soluționarea unui alt dosar în care figurează numai o parte din părțile prezentului litigiu ar fi de natură a conduce la vătămarea dreptului recurentei reclamante de a-și valorifica un drept subiectiv pe care pretinde că îl are față de toți pârâții din cauză, iar nu doar față de pârâtele B. F. și Negoița M. ce figurează ca părți și în cauza prin raportare la care s-a cerut suspendarea.

De asemenea, mai observă tribunalul că în dosarul nr._ soluția pronunțată a constat în anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, argument suplimentar în sensul că soluția din cauza de față nu atârnă de dezlegarea ce se va da dosarului menționat, atâta vreme cât, în căile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinței civile nr. 6018/16.12.2010 pronunțată de Judecătoria B. se analizează legalitatea măsurii anulării cererii de chemare în judecată, iar nu fondul respectivei pricini.

În fine, tribunalul reține că, și în eventualitatea unei soluții favorabile pârâtelor B. F. și Negoița M. în dosarul nr._, acestea vor avea posibilitatea ca, ulterior, uzând de mijloacele legale recunoscute de lege, să obțină punerea în executare a titlului ce-l vor obține împotriva reclamantei din prezenta cauză, nefiind, așadar, condiționată acțiunea de față de soluția ce se va pronunța în mod irevocabil în dosarul nr._ .

Pentru considerentele mai sus aratate, apreciind ca nu există o strânsă legătura intre prezenta cerere si cauza ce formeaza obiectul dosarului nr._, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în tot încheierea recurată în sensul că va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată, urmând a dispune continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta S.C. FI-BA BALOTEȘTI S.A. în contradictoriu cu intimații B. F., F. G., N. M., C. I. și S. M. împotriva încheierii de ședință din data de 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria B..

Modifică în tot încheierea recurată în sensul că:

Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2012.

Președinte,

L. C. C.

Judecător,

E. M. O.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. P. M.

Red. EMO/Thred. MM/20.04.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 247/2012. Tribunalul ILFOV