Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 101/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 101/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 101
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta EFTIMIȚA (FOSTĂ S.) R. în contradictoriu cu pârâta P. C., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta prin mandatar N. Anișoara A., cu procura judiciară aflată la fila 13 dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul pune în discuție competența instanței de soluționare a prezentei cauze.
Apărătorul reclamantei apreciază că Tribunalul Ilfov este competent să judece prezenta cauză.
Tribunalul, în aplicarea dispoz. art. 131 alin. 1 Noul Cod proc. civilă, constată competența generală, materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze prin raportare la disp.art.1099 alin.1 C..
Nemaifiind alte cereri prealabile ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul pe propunerea de probe.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Apărătorul reclamantei prezintă instanței originalul actului a cărei recunoaștere se solicită.
Tribunalul ia act de faptul că reclamanta a prezentat originalul actului a cărei recunoaștere se solicită și s-a constatat că exemplarul de la dosar aflat la fila 12 din dosar este la fel ca originalul.
Tribunalul încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri în temeiul art.255-258 C.. Față de precizarea reclamantei a cadrului procesual pasiv tribunalul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. I. și pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11.06.2015 reclamanta EFTIMIȚA (FOSTĂ S.) R. a solicitat să se dispună recunoașterea cu autoritate de lucru judecat in Romania a Hotararii de divorț in dosarul nr.2-787/13:08-2-1107-_ pronuntata de Judecatoria Anenii Noi la data de 07.iunie.2013 din Republica M., prin care s-a admis cererea de chemare în judecata a Ritei S.. Casatoria intre S. I. si S. (Eftimita) R. inregistrata de Primaria Sarata V., raionul Falesti la 24.11.2009 sub nr.37, se desface. Totodata s-a determina locul de trai al copilului minor al partilor, S. M. nascut la data de 21.11.2008, cu mama S. R..
Se recunoaste S. I. nascut la 02.10.1987 decazut din drepturile parintesti fata de fiul S. M., născut la 21.11.2008 in Sarata V. raionul Falesti nasterea înregistrată la P. Sarata V., raionul Falesti.
Reclamanta apreciază că hotărârea de divorț indeplineste conditiile pentru a putea fi recunoscuta in Romania.
În drept, art.166 și urm. din Legea nr.105/1992.
La data de 17.11.2015 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care arată că înțelege să se judece în contradictoriu cu Primaria C. în calitate de pârâtă.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. I., tribunalul reține că, în condițiile reglementate de prevederile art. 1.095-1.102 C. proc. civ., cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine se rezolvă în contradictoriu cu persoana care a refuzat recunoașterea acesteia.
Sub acest aspect, se reține că, în cauză, reclamanta a precizat prin cererea aflată la fila 26 dosar că persoana care a refuzat recunoașterea hotărârii străine pe teritoriul României este P. C., căreia reclamanta i s-a adresat în vederea efectuării formalităților de recunoaștere a efectelor hotărârii.
Prin urmare, întrucât pârâtul S. I. nu și-a manifestat în niciun fel opoziția la rceunoașterea acestei hotărâri pe teritoriul României, tribunalul reține că reclamanta nu a justificat calitatea procesuală pasivă a acestuia, motiv pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale passive a pârâtului S. I. și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că, prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. 2-787/13 08-2-1107-_ la data de 07.06.2013 de Judecătoria Anenii Noi, Republica M., s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârâtul S. I., s-a stabilit locul de trai al copilului minor împreună cu mama sa și s-a dispus decăderea pârâtului S. I. din drepturile părintești.
Tribunalul constată că hotărârea sus-menționată constituie un act jurisdicțional în sensul dispozitiilor art. 1.094 C. proc. civ., că aceasta este definitivă și irevocabilă conform legii statului în care a fost pronunțată și că pricina soluționată de Judecătoria Anenii Noi, Republica M. nu era de competența exclusivă a jurisdicției române, conform art. 1.097 C. proc. civ., fiind îndeplinită condiția competenței instanței străine, atât în dreptul internațional privat, cat și în dreptul intern al statului străin.
Tribunalul, văzând dispozițiile art. 1.096 C. proc. civ., consideră îndeplinită și condiția reciprocității.
Prin urmare, tribunalul constată, așadar, că au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1.096 C. proc. civ. și, considerând că în cauză nu este incident vreun caz de refuz al recunoașterii hotărârii străine prevăzut de art. 1.097 C. proc. civ., în temeiul art. 1.095 și urm. C. proc. civ., va admite cererea și va recunoaște efectele hotărârii pronunțate în dosarul nr. 2-787/13 08-2-1107-_ la data de 07.06.2013 de Judecătoria Anenii Noi, Republica M., definitivă și irevocabilă, pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. I..
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul S. I. domiciliat în Sarata V., Raionul Falesti, Republica M. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite cererea privind pe reclamanta EFTIMIȚA (FOSTĂ S.) R. domiciliată în ., .. 26, J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta P. C. cu sediul în C., ., J. Ilfov.
Recunoaște efectele hotărârii pronunțate în dosarul nr. 2-787/13 08-2-1107-_ la data de 07.06.2013 de Judecătoria Anenii Noi, Republica M. definitivă și irevocabilă, pe teritoriul României.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: EO./5 exemplare
Comunicat 3 exemplare
| ← Anulare act. Decizia nr. 30/2016. Tribunalul ILFOV | Ordin de protecţie. Decizia nr. 85/2016. Tribunalul ILFOV → |
|---|








