Expropriere. Hotărâre din 14-07-2015, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 2025/2015
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
T. I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ D. DATA DE 07.07.2015
T. CONSTITUIT D.:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER A. P. G.
Ministerul Public, P. de pe lângă T. I., a fost reprezentat de procuror F. G..
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, prin aparator si paratul, prin aparator, care depune delegatie de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,
Reclamantul, prin aparator, sustine ca are obiectiuni de formulat cu privire la punctul de vedere al raportului de expertiza tehnica intocmit de catre expertul M. A. S. pe care intelege sa o sustina oral.
Paratul, prin aparator, precizeaza ca sustine punctul de vedere intocmit de d-ul expert M. S..
Reclamantul, prin aparator, sustine ca obiectiunea se refera la contractele de vanzare-cumparare, mai precis la comparabilele care au fost folosite de dnul expert M. la intocmirea punctului de vedere separat. Apreciaza ca din analiza acestor contracte, nu se poate afirma ca s-a realizat o tranzactie corecta, un pret corect conform standardelor internationale de evaluare. Contractele avute in vedere se refera si au ca obiect, vanzarea de drepturi litigioase si contin valori care sunt subevaluate. Arata ca sunt depuse la dosar grilele notariale care stabilesc, pentru momentul 2011 - 2012, valori intre 18 - 36 Euro/mp., terenul in speta fiind un teren intravilan, deci nu se poate lua in considerare valoarea de 18 Euro/mp., intrucat aceea, asa cum rezulta din grila, este aferenta unui teren extravilan si daca s-ar lua in considerare aceasta valoare nu s-ar tine cont de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994. Considera ca reprezinta preturi corecte cele stabilite in contractele de vanzare-cumparare care au facut obiectul raportului de expertiza tehnică imobiliar intocmit de catre experti C. G. si I. E., prin urmare solicita a fi inlaturate contractele de vanzare-cumparare retinute de dnul expert M. si acesta sa tina cont de celelalte comparabile care sunt mentionate in celalalt raport de expertiza.
Paratul, prin aparator, sustine ca daca s-ar raporta la grila notariala, exista o regula in Codul fiscal. Astfel, se observa din art. 77 si art. 77¹ Cod fiscal ca aceste grile notariale sunt intocmite pentru uzul intern al notarilor publici in vederea stabilirii impozitului pe venitul provenit din transferul proprietatilor imobiliare. Arata ca dupa coroborarea datelor, informatiile scrise de domnii experti M. si P. din dosarul anterior, nu se pot folosi datele din grila notarilor publici, de altfel, chiar in ghidul notarilor publici scrie ca este doar pentru uzul intern si nu se recomanda folosirea acestora.
Reclamantul, prin aparator, sutine ca este de notorietate ca in contractele de vanzare-cumparare se obișnuieste sa se treaca o suma mai mica pentru a se evita plata onorariului notarului public si considera ca opinia paratului nu poate fi retinuta. Mai sustine ca nu se pot lua in considerare contracte de vanzare-cumparare pentru care pretul este de 5,6 Euro/mp. in condtiile in care actul administrativ individual, respectiv hotararea de stabilire a despagubirilor contine un pret de 11 Euro/mp., deci este chiar sub pretul care a fost acordat de catre CNADNR, in concluzie considera ca obiectiunea este pertinenta.
Ministerul Public, prin reprezentant, apreciaza obiectiunile formulate de reclamant ca fiind aparari pe fondul cauzei.
Asupra obiectiunilor formulate la termenul de astazi de catre reclamant in privinta punctului de vedere separat intocmit de expertul M. A. S., tribunalul urmeaza a le respinge ca nefiind pertinente si concludente in solutionarea cauzei, urmand ca la momentul dezbaterii cauzei pe fond, tribunalul sa aprecieze intregul material probatoriu aflat la dosarul cauzei. Constata incheiata cercetarea judecatoreasca si deschide dezvaterile asupra fondului.
Reclamantul, prin aparator, solicita omologarea raportului de expertiza tehnica imobiliara intocmit de catre expertii C. G. si I. E.. Solicita admiterea actiunii, astfel cum a fost formulata, obligarea paratului la plata despagubirilor, astfel cum au fost stabilite in raportul de expertiza tehnică imobiliar, respectiv, o valoare de 79,94 Euro/mp., sa se aibă in vedere dispozițiile Legii nr. 33/1994 care prevăd ca despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul suferit de catre proprietarul terenului expropriat. Cu cheltuieli de judecata ce reprezinta valoarea onorariului de expert pe care le-a achitat.
Paratul, prin aparator, in principal solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, iar, in subsidiar, solicita omologarea punctului de vedere exprimat de d-nul expert M. A. S., cu observarea urmatoarelor considerente: sa se aiba in vedere categoria de folosinta a terenului de la momentul exproprierii cand era vorba de un teren intravilan arabil, iar dnul expert M. a folosit doar comparabile situate in intravilan in categoria arabil. În ceea ce priveste prejudiciul, solicita sa se aiba in vedere ca este o capcana lansata de catre reclamant in toate dosarele de expropriere, respectiv desi terenul era situat in momentul expriprierii in intravilanul arabil al acelei localitatii, toti pretind prejudiciul pentru faptul ca terenul ramas neexpropriat, 50 m. de la axul drumului, ramane in zona de protectie, iar in zona de protectie, potrivit O.G. nr. 43/1997, nu se poate construii. F. cheltuieli de judecată.
Ministerul Public, prin reprezentant, arată că, în masura in care s-au probat sustinerile reclamantei, solicita admiterea actiunii.
T. reține cauza spre solutionare.
TRIBUNALUL
Avand nevoie de timp pentru a delibera, tribunalul va amana pronuntarea la data de 14.07.2015.
DISPUNE
Amână pronuntarea la data de 14.07.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2015.
Președinte Grefier
E. M. O. A. P. G.
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
T. I.
SECȚIA CIVILĂ,
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2025
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 14.07.2015
T. CONSTITUIT D.:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER A. P. G.
Ministerul Public, P. de pe lângă T. I., a fost reprezentat de procuror F. G..
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA, având ca obiect expropriere.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
T.
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ , reclamantul T. I. in contradictoriu cu paratul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA având ca obiect „expropriere” a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa dispuna:
- Constatarea nulitatii hotararii de stabilire a despagubirilor nr. 67/05.11.2012 și a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despagubirii nr. 67/05.11.2012 emise de C. N. DE AUTOSTRAZI SI D. NATIONALE D. ROMANIA S.A.;
- Sa se stabileasca cuantumul despagubirilor cuvenite pentru exproprierea terenului in suprafata de 75 mp. situat in Voluntari, jud. I., cu numar cadastral 2177/8/2/1 si a daunelor, precum si dobanda aferenta de la pronuntarea hotararii si pana la efectuarea platii;
- Sa fie obligat paratul la plata unei despagubiri reprezentand dauna produsa prin lipsirea de folosinta a terenului expropriat si a unei parti din terenul ocupat in plus de lucrarile de executie;
- Sa se stabileasca daunele aferente pentru diminuarea valorii terenului proprietatea reclamantului, ramas in patrimoniul acestuia ulterior exproprierii si a dobanzii legale aferente;
- Sa fie obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, s-a aratat ca intre reclamant, T. G. si M. Sanziana s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 648 la Biroul Notarial Public G. I. avand ca obiect terenul in suprafata de 10.000 mp., teren arabil, situat in extravilanul Comunei Voluntari, tarlaua 26 ., jud. I., numar cadastral 2017/1 si terenul in suprafata de 3.000 mp., teren arabil situate in extravilanul comunei Voluntari tarlaua 26 ., jud. I..
Ulterior, prin incheierea de autentificare nr. 1701/27.05.2005 de catre BNP M. A. s-a incheiat un act de alipire avand ca obiect cele doua terenuri susmentionate.
Apoi, prin incheierea de autentificare nr. 1702/27.05.2005 de catre BNP M. A. s-a incheiat un act de dezmembare prin care terenul in suprafata de 13.000 mp., proprietatea reclamantului a fost dezmembrat in 9 parcele.
Conform dispozițiilor art. 18 si 19 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 si ale H.G. nr. 953/2011 pentru completarea H.G. nr. 381/2009 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata ramase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica, Constructia auto strazii Bucuresti-Brasov, tronsonul Bucuresti Ploiesti", a fost adoptata lista cuprinzand imobilele proprietate private care constituie coridorul de expropriere al lucrarii "Constructia auto strazii Bucuresti-Brasov, tronsonul Bucuresti-Ploiesti", in cadrul acestei liste reclamantul fiind nominalizat cu imobil in suprafata de 75 mp. teren, situat in Voluntari, jud. I., identificat cu nr. cadastral 2177/8/2/1 (ce reprezinta cota parte din . actul de dezmembare, in suprafata totala de 3999,80 mp. cu numar cadastral 2177/8).
Consecutiv desfasurarii procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publica, la data de 14.03.2013, reclamantul a primit prin posta de la D. si Asociatii procesul-verbal de stabilire a cuantumului despagubirii nr. 67 din 05.11.2012 si hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 67 din 05.11.2012, documente emise de Comisia pentru Aplicarea a Legii nr. 255/2010 constituita in baza Deciziei nr. 1775 din 22.12.2011 a CNADNR S.A., in calitate de expropriator.
Considera ca suma de 52, 16 Lei/mp nu corespunde nici macar valorii terenului, fiind inferioara valorii de referinta stabilita de grila notariala anuala si nu acopera prejudiciul cauzat prin expropriere.
In zona, terenurile s-au vandut cu pretul in jurul valorii de 60-80 euro/mp., iar valoarea despagubirilor stabilite prin procesul-verbal nr. 67/05.11.2012 si prin hotararea nr. 67/05.11.2012 este mult subdimensionata si in totala neconcordanta cu pretul pietei.
Mai mult decat atat, mentioneaza ca, la data de 25.09.2012, conform raportului de evaluare intocmit de S.C. SACO CONSTRUCT S.R.L. pentru imobilul susmentionat (societate autorizata de BRD pentru efectuarea evaluarii garantiilor bancare), a fost stabilita pentru acest imobil teren o valoare de 284,60 lei/mp.
De asemenea, un alt aspect ce trebuie retinut este acela ca in perioada 2009-2012 terenul expropiat nu a putut face obiectul unei garantii bancare avand in vedere H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 si ale H.G. nr. 953/2011 pentru completarea H.G. nr. 381/2009 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata ramase de expropriat.
Obligatia de plata pentru prejudiciul produs reclamantului in calitate de proprietar al terenului expropriat prin lipsirea de folosinta a terenului ce a facut obiectul exproprierii determinata de inceperea lucrarilor anterior datei cand s-a produs exproprierea apartine statului roman reprezentat de CNADNR, intrucat lucrarile incep anterior datei exproprierii in baza ordinului de incepere emis de CNADNR si a contractului de executie.
Ocuparea terenului si demararea lucrarilor de expropriere in lipsa declansarii procedurii prevazute de lege, reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate, manifestata prin impiedicarea proprietarului de a exercita atribute esentiale ale acestui drept, precum posesia si folosinta, situatie prejudiciabila pentru proprietar si, in mod, corelativ, imputabila posesorului, in calitate de autoritate abilitata in procedura exproprierii.
Prejudiciul creat consta in lipsirea proprietarului de exercitiul concret al dreptului de folosinta pentru teren, dar si de valorificarea concreta a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinta unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel incat acordarea despagubirilor pentru lipsa de folosinta este pe deplin justificata si se datoreaza de la data cand proprietarul a fost impiedicat in exercitarea prerogativelor dreptului sau de proprietate.
Sustine ca o asemenea fapta este ilicita, pornind de la o regula, cu valoare de principiu, potrivit cu care: nimanui nu-i este permis sa aduca, prin fapta sa vreo vatamare unei alte persoane, ori drepturilor acesteia.
Or, fapta, de a lipsi persoana indreptatita, de folosinta bunului sau, este direct vatamatoare acesteia, incalcandu-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela in puterea caruia avea posibilitatea/facultatea de a se folosi de bunul respectiv. Un element esential in caracterizarea faptei ca fiind ilicita, este acela ca aceasta actiune (de a ocupa un bun al altuia) ori inactiune (de a refuza eliberarea unui spatiu al altuia) sa se fi savarsit fara drept.
Astfel, persoana vatamata prin aceasta fapta ilicita, respectiv cel ce a fost lipsit de folosinta bunului sau, va putea solicita acoperirea prejudiciului cauzat prin acesta, mai precis, ca cel ce a savarsit - o sa fie tinut a platii acestuia, contravaloarea, asa-numitei lipsei de folosință.
De asemenea, conform dispozițiilor legale, pe o distanta de 50 m. lateral de autostrada nu exista posibilitatea ridicarii unor constructii, terenul avand singura utilitate si anume, arabil. Prin acesta ingradire este privat de dreptul de a utiliza terenul la valoarea lui reala.
Mai mult de atat, prin constructia autostrazii, daunele asupra mediului vor fi urmatoarele:
- poluarea aerului care va creste, traficul usor si greu va fi directionat pe aceasta ruta spre Valea Prahovei si Transilvania;
- poluarea sonora directa asupra terenului ramas implica discomfortul fizic si psihic al persoanelor ce vor locui in zona, implicit in construtiile ce vor fi amplasate pe acest teren;
- dificultatea de a trece pe partea cealalta a auto strazii, nefiind drum de acces peste autostrada decat la cativa kilometri departare. Autostrada va separa cele doua parti ale zonei nordice a orasului.
Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului. La calcularea cuantumului despagubirilor, expertul trebuie sa tina seama de pretul cu care, imobile de acelasi fel se vind in mod obisnuit, la care se adauga un spor care sa acopere prjudiciul cauzat.
In acelasi sens sunt si dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, care dipsune ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
De asemenea, din economia Legii nr. 198/2004 si a Legii cadru in materie nr. 33/1994, rezulta ca legiuitorul a avut in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie sa cuprinda atat valoarea efectiva, cat si celelalte daune aduse proprietarului.
Apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 1516 NCC: "Drepturile creditorului (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său".
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, sub imperiul careia s-a desfasurat procedura de expropriere, expropriatorul nemultumit de cuantumul despagubirii prevazute la art. 19 se poate adresa instantei judecatoresti competente in termenul general de prescriptie, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii".
Totodata, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, solutionarea cererii de stabilire a despagubirilor "se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica", sens in care, competenta materiala si teritoriala apartine Tribunalului in raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere, in speta T. I..
În drept, art. 194 din Codul de procedura civila si urm., Legea nr. 255/2010, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 953/2011.
În temeiul art. 23 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, prezenta cerere este scutita de taxa judiciara de timbru.
Paratul, legal citat, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind neintemeiata.
În fapt, in temeiul H.G. nr. 953/2011 pentru completarea H.G. nr. 381/2009 a fost declansata procedura de expropriere a imobilelor proprietate privata ramase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica "Constructia autostrazii Bucuresti - Brasov, tronsonul Bucuresti - Ploiesti".
În acest sens, a fost declansata procedura de expropriere a terenului in suprafata de 75 mp., aflat in proprietatea reclamantului anterior exproprierii.
Astfel, in baza procedurilor prevazute de lege, Comisia pentru verificarea dreptului de proprietate si a altor drepturi reale, constituita in baza Legii nr. 255/2010 la nivelul localitatii Voluntari, judetul I., a emis Hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 67/05.11.2012 si Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despagubiri/or nr. 67/05.11.2012. cu privire la imobilul expropriat in suprafata de 75 mp. avand nr. cadastral 2177/8/2/1. pentru care s-a acordat o despagubire de 3.912,3 lei.
Sustine ca reclamantul, fiind nemultumit de cuantumul despagubirilor acordate de expropriator pentru exproprierea efectuata in temeiul Legii nr. 255/2010, a formulat cerere de chemare in judecata a Statului R. prin C.N.A.D.N.R. S.A., aratand ca intelege sa conteste suma oferita ca despagubire.
Referitor la caracterul prealabil si just al despagubirii acordate de Statul R. prin C.N.A.D.N.R. S.A., învedereaza faptul ca cererea de chemare in judecata este neintemeiata, intrucat despagubirea acordata de expropriator este una justa si a fost stabilita in deplina conformitate cu prevederile legale.
F. de cele de mai sus, va rugam sa observati ca in speta evaluarea care a stat la, baza stabilirii cuantumului despagubirilor a fost realizata cu respectarea tuturor exigentelor impuse de actele normative aflate in vigoare la data la care s-a realizat exproprierea - Legea nr. 255/2010 si Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 255/2010, in vederea realizarii lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, expropriatorul are obligatia de a aproba prin hotarare a Guvernului indicatorii tehnico-economici ai lucrarilor, pe baza documentatiei tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrarilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, dupa caz.
Totodata, expropriatorul are obligatia de a aproba tot prin Hotarare a Guvernului sursa de finantare, precum si declansarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor asa cum rezulta din evidentele Agentiei Nationale de cadastru si Publicitate Imobiliara sau ale unitatilor administrativ-teritoriale.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din acelasi act normativ, raportul de evaluare se intocmeste avandu-se in vedere expertizele intocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Avand ca reper aspectele evidentiate mai sus, solicita respectuos sa se constate ca despagubirea in cuantum de 15.718,75 lei acordata de expropriator a fost consemnata prealabil si este justa, fiind calculata in conformitate cu prevederile legale mai sus expuse.
Referitor la modalitatile propuse de reclamanti pentru stabilirea cuantumului despagubirii.
Potrivit alin. 1 si alin. 2 art. 26 din Legea nr. 33/ 1994: "Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite. La calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data tntocmuii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luand in considerare si dovezile prezentate de acestia".
Prin urmare, legea stabileste criteriile de determinare a despagubirii (valoarea reala a bunului si prejudiciul cauzat expropriatului), precum si momentul de referinta in baza caruia se determina cuantumul despagubirii (data intocmirii raportului de expertiza).
În acest sens, precizeaza ca prin Decizia nr. 29 din 19.01.2012 si Decizia nr. 388 din 26.04.2012, Curtea Constitutională s-a pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind astfel ca reglementarea legala cuprinsa in acest articol contine suficiente garantii menite sa ocroteasca si sa garanteze dreptul de proprietate al titularilor, drept consacrat de art. 44 din Constitutie.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, solicita ca din ipoteza administrarii probei cu expertiza, determinarea valorii reale a terenului sa fie realizata avand in vedere dispozitiile imperative prevazute de art. 26 din Legea nr. 33 /1994.
Prejudiciul constand in lipsirea de folosinta a terenului expropriat si a unei parti din terenul ocupat in plus de lucrarile de executie.
În speta invocata de catre reclamant in sustinerea argumentului pentru admiterea prejudiciului constand din lipsirea de folosinta a terenului exoropriat si a unei parti din terenul ocupat in plus, instanta a constatat ca Muncipiul Bucuresti a incheiat un contract de executare a lucrarilor in vederea exproprierii anterior emiterii unei hotarari in acest sens. In fapt, Municipiul Bucuresti a actionat ca un adevarat proprietar si, a dispus cu privire la terenul ce facea obiectul litigiului fara a avea justificare legala.
Prin Decizia nr. 1884 din 3 aprilie 2013 pronuntata in recurs de Sectia I Civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta a statuat ca "ocuparea terenului si demararea lucrarilor de expropriere, in lipsa declansarii procedurii prevazute de lege, reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate, proprietarii terenului fiind impiedicati sa isi mai exercite atributele esentiale ale acestui drept, precum posesia si folosinta, in vitutea carora acestia ar fi putut realiza venituri importante in ipoteza inchirierii, asa cum a relevat si expertiza efectuata in cauza".
Totodata, sustine ca reclamantul evoca faptul ca asupra celorlalte terenuri alipite terenului cu nr. cadastral 2177/8/2/1 au fost instituite interdictii in sensul realizarea oricarei constructii, fiind cuprins in limita de 50 de metri lateral de autostrada, motiv pentru care, sustine reclamantul, terenul nu poate fi folosit pentru edificarea de construcnl.
Referitor la aceste afirmatii, invedereaza ca la data efectuarii exproprierii, respectivul teren era incadrat in categoria de folosinta A (teren arabil), aspect ce reiese din inscrisurile depuse de reclamant la dosarul prezentei cauze, astfel ca limita de construibilitate nu poate reprezenta o componenta a prejudiciului intrucat vorbim de un teren pe care oricum, in mod legal, nu se poate construi.
Totodata, reclamantul nu a probat in niciun fel existenta vreunui demers anterior exproprierii in vederea schimbarii categoriei de folosinta a terenului cu scopul de a ridica constructii.
Or, asa cum prevede art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33 /1994, daunele aduse proprietarului ca urmare a exproprieriise vor stabili in baza si in limita dovezilor aduse de acesta.
Referitor la solicitarea reclamantului de a se calcula prejudiciul cauzat de ocuparea in plus a unei portiuni din terenurile ramase in proprietatea sa, reclamantul solicită să se constate faptul ca acesta nu indica portiunile de teren la care face referire si, de asemena, nu prezinta nicio proba in acest sens, or idem est non esse .>
Referitor la prejudiciul constand in diminuarea valorii terenului ramas in proprietatea reclamantului ulterior exproprierii.
Pentru acest teren, la data efectuarii exproprierii acesta era incadrat in categoria de folosinta A (teren arabil). Astfel, contrar afirmatiilor reclamantului, interdictia de a construi pe o distanta de 50 metri lateral de autostrada nu afecteaza in niciun fel terenul care poate fi folosit in continuare potrivit categoriei de folosinta in care a fost incadrat inainte de momentul la care a fost demarata procedura de expropriere.
Totodata, invedereaza faptul ca acest capat de cerere se regaseste si in alta cerere de chemare in judecata. Astfel, in cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului I., avand ca obiect stabilirea cuantumului despagubirilor ca urmare a exproprierii, dl. T. I. a solicitat stabilirea daunelor aferente pentru diminuarea valorii terenurilor ramase in proprietatea sa.
Prin urmare, in ipoteza in care ambele instante ar admite capatul de cerere asa cum a fost formulat in dosarul nr._ si prezentul dosar nr._, reclamantului i s-ar acorda o dubla despagubire, lucru ce ar conduce in mod evident la o imbogatire fara justa cauza a acestuia.
Referitor la acordarea dobanzii legale aplicate asupra sumelor stabilite de instanta de judecata ca despagubiri.
Invedereaza faptul ca aceasta solicitare a reclamantului este lipsita de temei legal, avand in vedere ca Statul R. prin C.N.A.D.N.R. S.A. nu are calitatea de debitor fata de reclamant, iar despagubirea stabilita ca urmare a exproprierii a fost consemnata pe numele si la dispozitia reclamantului anterior exproprierii.
Astfel, sustine ca, prejudiciul nu poate avea drept componenta dobanda legala intrucat tocmai in considerarea unor eventuale pierderi, diferente de curs valutar, deprecieri, cresteri ale ratei inflatiei, legea a instituit ca data de referinta pentru determinarea despagubirii data efectuarii raportului de expertiza.
Mai mult decat atat, prejudiciul constand in contravaloarea dobanzii legale nu poate fi acordat intrucat dobanda, prin natura sa, este aplicabila in cazul neexecutarii sau executarii cu intarziere a unei obligatii de plata. In speta insa, despagubirea a fost consemnata pe numele si la dispozitia reclamantului, respectandu-se procedura si termenele prevazute de legislatia aplicabila.
Prin urmare, prevederile art. 1516 din noul cod civil invocate de reclamant nu sunt aplicabile prezentei cauze.
Avand in vedere aspectele mai sus expuse, se solicită să se constate ca, in prezenta cauza, reclamantul nu aduce nicio dovada din care sa reiasa existenta si intinderea prejudiciului pe care sustine ca l-a suferit ca urmare a procedurii de expropriere.
Astfel, pentru toate motivele detaliate mai sus, solicita sa se dispuna respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind neintemeiata.
In prezenta cauza s-au incuviintat proba cu inscrisuri pentru ambele parti si proba cu expertiza in specialitatea evaluare imobiliara pentru reclamant.
Analizând cererea, prin prisma actelor depuse la dosarul cauzei și în raport de dispozițiile legale aplicabile, T. reține următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despagubirilor nr. 67/05.11.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 constituita la nivelul C.N.A.D.N.R., s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 3.912,3 lei pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 75 mp. situat în orașul Voluntari, jud. I., NC 2177/8/2/1, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 si H.G. nr. 953/2011.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. Acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Astfel, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii (art. 25 din Legea nr. 33/1994). Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia (art. 26).
Raportând dispozițiile legale anterior menționate la situația de fapt dedusă judecății, tribunalul reține că, potrivit raportului de exepertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei întocmit de experții C. G. si I. E. (filele 251-262), valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren în litigiu este de 26.221 lei.
În stabilirea valorii reale a imobilului teren in litigiu, Comisia de experti s-a raportat la tranzactii comparabile, estimand o valoare de 79,94 euro/mp.
Cu privire la punctul de vedere separat al dnului expert M. A. S. (filele 269-272), tribunalul urmează a-l înlătura sub aspectul valorii imobilului teren în litigiu, reținând că nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat la dosar.
T. mai reține că expertiza realizată de toți cei trei experți a concluzionat ca nu poate fi estimată o sporire sau o scădere a valorii de piață a imobilului în litigiu ca urmare a lucrărilor ce s-au realizat de pârât, nefiind cazul să se stabilească vreo propunere a daunelor suferite de reclamant prin măsura exproprierii terenului în litigiu și nici un eventual spor de valoare adus acestuia.
Prin urmare, procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretențiile formulate de reclamant, tribunalul reține că, valoarea totala a imobilului în litigiu la care urmează a se raporta este cea rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de experții C. G. si I. E., constand din valoarea reala a terenului expropriat (75 mp. in valoare de 26.221 lei). Sub acest aspect, tribunalul reține că prin lucrarea efectuată în cauză, experții au selecționat în mod corect proprietățile imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparație corecte și au aplicat factori de corecție pertinenți astfel încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanță ca fiind apropiate cu cele ale imobilului în litigiu.
Pe cale de consecință, reținând că experții menționați au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu o sumă justificată din punct de vedere tehnic, prin comparație cu expertiza care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamant și a dispune majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 67/05.11.2012 emisă de pârât de la suma de 3.912,3 lei la suma de 26.221 lei, conform raportului de expertiză întocmit de experții C. G. si I. E..
În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, tribunalul urmează a o admite, urmând a dispune în consecință. Sub acest aspect, tribunalul reține că, prin obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, reclamantului i se asigură repararea integrală a prejudiciului cauzat, astfel încât suma acordată să fie integrală la momentul la care pârâtul va efectua plata.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a terenului expropriat, tribunalul urmează a-l respinge ca nefondat reținând că, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, transferul dreptului de proprietate a operat încă de la momentul exproprierii, astfel încât o asemenea solicitare este lipsită de fundament legal.
Tot astfel, tribunalul va decide și cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de expropriere, având în vedere că reclamantul nu a administrat dovezi în acest sens. Astfel, din întregul material probator aflat la dosarul cauzei, tribunalul nu poate reține existența unui prejudiciu de natura celui invocat de reclamant, nefiind administrate probe în sensul acestor alegații.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., tribunalul va dispune obligarea pârâtului la plata catre reclamant a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, conform chitanței aflate la fila 103 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte cererea formulata de reclamantul T. C., cu domiciliul in București, sector 1, .. 74, . cu paratul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A., cu sediul in București, .. 159, sector 6.
Majorează cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 67/05.11.2012 emisă de pârât de la suma de 3.912,3 lei la suma de 26.221 lei, conform raportului de expertiză întocmit de experții C. G. si I. E..
Obligă paratul la plata dobânzii legale aferentă debitului principal calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data efectuării plății.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Curtea de Apel București, apelul urmând a fi depus la T. I..
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2015.
Președinte Grefier
E. M. O. A. P. G.
Concept red. gref. A.G./Red. Jud.: E.M.O./4 exemplare/Comunicat 2 exemplare
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1918/2015. Tribunalul ILFOV | Succesiune. Hotărâre din 07-07-2015, Tribunalul ILFOV → |
|---|








