Expropriere. Sentința nr. 2369/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2369/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 2369/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
T. I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2369
Ședința publică de la data de 01 iulie 2014
T. constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier C. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă T. I. a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanții C. M. M., F. D. și F. F. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN P. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect expropriere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 24.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință când tribunalul, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 23.07.2013, sub nr._, reclamanții C. M. M., F. D. și F. F. au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN P. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva urmatoarelor Hotărâri de Stabilire a Despagubirilor si a Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despagubiri lor aduse la cunostință la data de 04.03.2013: Hotararea de Stabilire a Despagubirilor nr. 68/05.11.2012 si Proces-verbal de Stabilire despagubiri nr. 68/05.11.2012; Hotararea de Stabilire a Despagubirilor nr. 69/05.11.2012 si Proces-verbal de Stabilire a Despagubirilor nr. 69/05.11.2012; Hotararea de Stabilire a Despagubirilor nr. 99/05.11.2012 si Proces-verbal de Stabilire a Despagubirilor nr. 99/05.11.2012, prin care solicită acordarea de juste despagubiri, la valoarea reala a imobilelor expropriate.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, Statul Român prin Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, C. N. de A. și Drumuri Nationale din Romania S.A., dezvoltand proiectul: «Constructia autostrazii Bucuresti Brasov, tronsonul Bucuresti Ploiesti», Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a emis in perioada noiembrie - decembrie 2012 urmatoarele documente: Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor si Proces-verbal de Stabilire Despăgubiri avand numerele: 68/05.11.2012. 69/05.11.2012. 99/05.11.2012, hotarari prin care se expropriază terenuri in suprafata de totala de 198 mp., situate in ., iar impreuna cu procesele-verbale stabilesc cuantumul despagubirilor cuvenite conform evaluarilor proprii expropriatorului la un total de 13.427.01 lei.
La art. 2 al Hotărârilor se stabilește cuantumul hotărârilor la suma totală de 13.427,01 lei, dar acest cuantum al despagubirilor nu este motivat de vreun raport de evaluare.
Consideră reclamanții ca la stabilirea valorii de despagubire in temeiul Legii nr. 255/2010 a terenurilor si a constructiilor afectate de traseul autostrazii Bucuresti-Ploiesti nu s-a avut in vederea valoarea reala a terenului expropriat, prejudiciul efectiv cauzat si prin faptul ca terenul afectat este mai mare decat cel efectiv expropriat, deoarece suprafetele care nu sunt expropriate sunt practic inutilizabile datorita amplasarii acestora in aproprierea autostrazii.
F. de imprejurarea ca nu s-au solicitat despagubiri in termenul legal de 10 zile de la data inceperii activitatii comisiei se datoreaza faptului ca nu au aflat acest lucru si au fost induși in eroare de o alta actiune precedenta a CNADR S.A. prin care aceleasi terenuri au fost expropriate, s-a stabilit nivelul despagubirilor, au dat declaratie de acceptare a despagubirilor, dar hotararile de expropriere au fost retrase fara vreo justificare. Au primit verbal raspunsuri de genul ca aceste terenuri nu mai sunt necesare proiectului, dupa care, la aproape 4 ani au primit hotararile constate asupra cuantumului prin prezenta. Mentionează reclamanții ca valoarea estimata in hotararile retrase pentru aceleasi suprafete a fost intre 1412,31 lei/mp. si 2057 lei/mp., respectiv aproximativ 327 euro/mp. 476 euro/mp., nici pe departe comparativ cu pretul stabilit ca despagubiri in hotărările contestate.
F. de cele mentionate in hotararile si Procese-verbale nu au fost chemati la intocmirea acestora, astfel incat, solicita prin prezenta, conform dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 205/2010 fara a contesta transferul dreptului de proprietate, despagubiri juste în raport cu valoarea reala a terenului ce a fost expropriat, tinand seama de pretul cu care se vând, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, valoarea reala a terenului si intreg prejudiciul efectiv cauzat cu privire la aceste terenuri prin hotararile contestate.
Considera reclamanții ca despagubirea prejudiciaza patrimoniul acestora si nu prezinta un pret just pentru imobilele expropriate.
In aceste imprejurari solictă ca proba - expertiza realizata de experti evaluatori care sa tina cont in metoda de calcul nu numai pe metode de randament (venit care rezulta din culturile agricole), ci si pe metoda comparatiei de piata (cu alte terenuri extravilane si cu terenuri din zona). De asemenea, expertiza va trebui sa tina cont ca in fapt (indiferent de categoria de folosinta la momentul realizarii exproprierii) terenurile expropriate prezentau un real potential de dezvoltare,prin insasi locatia unde se afla, astfel pretul terenului este mult mai mare decât suma rezultată din evaluarea realizata de C. N. de A. ;i Drumuri Nationale din Romania S.A.
Un alt aspect este data efectuarii expertizei si data efectiva a exproprierii. F. de aceasta, este stiut faptul ca preturile in domeniul imobiliar variaza mult in functie de factorul timp si pot varia si . o luna. Asadar, reclamantii nu pot fi de acord cu stabilirea eronată a unui pret.
Asadar, se solicita pretul just al prejudiciului cauzat cu adaugarea întregului prejudiciu cauzat prin expropriere, o justa despagubire pentru terenul expropriat, neavand nicio alta obiectiune, nici cu privire la suprafata si nici la localizarea acestui teren, declarandu-se de acord cu transferul suprafetelor in proprietatea Statului R. prin C. N. de A. si Drumuri Nationale din Romania S.A. la pretul just pentru aceasta.
În dovedirea acțiunii a solicitat probele cu inscrisurile depuse la dosar, expertiza, martori.
În faza procedurii prealabile pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Arată pârâtul că prin H.G. nr. 953/2011 pentru completarea H.G. nr. 381/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica "Constructia autostrazii Bucuresti - Brasov, tronsonul Bucuresti - Ploiesti" a fost aprobat amplasamentul lucrarii, declansandu-se astfel procedura de expropriere a imobilelor proprietate privata ramase de expropriat in vederea realizarii proiectului de infrastructura mentionat.
Potrivit Anexei la H.G. nr. 953/2011, sunt afectate de lucrarea declarata de utilitate publica: terenul in suprafata de 16 mp., situat in localitatea Voluntari si identificat cu nr. cadastral 3985/3/1/2, acordandu-se o despagubire de 1085,01 lei; terenul in suprafata de 18 mp., situat in localitatea Voluntari si identificat cu nr. cadastral 3985/3/3/1, acordandu-se o despagubire de 1220,64 lei; terenul in suprafata de 164 mp., situat in localitatea Voluntari si identificat cu nr. cadastral 3985/3/2, acordandu-se o despagubire de 2851,63 lei.
Reclamantii, in calitate de coproprietari, nu au formulat cerere de acordare a despagubirilor in termenul de 10 zile de la afisarea listei imobilelor expropriate la sediul Consiliului Local Voluntari, drept pentru care, urmand procedura stabilita de lege, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, legal constituita, a intocmit, respectiv emis urmatoarele documente: procesul-verbal nr. 68/05.11.2012 si hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 68/05.11.2012 referitoare la exproprierea imobilului cu nr. cadastral 3985/3/1/2; procesul-verbal nr. 69/05.11.2012 si hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 69/05.11.2012 referitoare la exproprierea imobilului cu nr. cadastral 3985/3/3/1; procesul-verbal nr. 99/05.11.2012 si hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 99/05.11.2012 referitoare la exproprierea imobilului cu nr. cadastral 3985/3/2.
Fiind nemultumiti de cuantumul despagubirii acordate de expropriator, reclamantii au inteles sa formuleze cerere de chemare in judecata impotriva Statului R. prin CNADNR, aratand ca inteleg sa conteste aceste sume.
În ceea ce priveste valoarea reala a terenurilor expropriate:
Apreciază pârâtul ca cererea de chemare in judecata a reclamantilor este neintemeiata, intrucat despagubirea acordata de expropriator pentru cele trei suprafete de teren expropriate este una justa, fiind consemnata la dispozitia reclamantilor prealabil exproprierii, cu respectarea prevederilor legale incidente. Astfel, in respectarea obligatiilor sale legale, expropriatorul a efectuat evaluarea care a stat la baza stabilirii cuantumului despagubirilor cu respectarea tuturor exigentelor impuse de Legea nr. 255/2010 si de H.G. nr. 53/2011 (normele de aplicare ale Legii nr. 255/2010).
În ceea ce priveste sustinerile reclamantilor cu privire la exproprierea dispusa, dar revocata in anul 2008 din motive obiective (revizuirea proiectului tehnic al autostrazii Bucuresti-Brasov, tronsonul Bucuresti-Ploiesti), mentionează pârâtul ca aceasta a fost dispusa in temeiul Legii nr. 198/2004, cu respectarea procedurilor stabilite de acest act normativ, in timp ce hotararile a caror modificare se solicita prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul acestui litigiu, au fost emise cu respectarea procedurilor impuse de Legea nr. 255/2010.
In ceea ce priveste asa-zisul prejudiciu
Cu privire la sustinerea reclamantilor conform carora suprafata afectata de expropriere este mai mare decat cea consemnata in hotararile de stabilire a despagubirilor, acestea sunt eronate si, dupa cum poate fi observat din documentatia tehnico-juridica suprafata afectata de expropriere este intocmai cea consemnata in hotararile de stabilire a despagubirilor, iar reclamantii nu au aratat pe ce probe isi sprijina sustinerile; nu a fost, asadar, facuta dovada indeplinirii conditiilor pentru ca prejudiciul sa fie reparat.
In conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, eventualele daune suferite de expropriati se vor calcula luand in seama dovezile aduse de parti, ori in speta, reclamantii nu au produs nicio dovada din care sa reiasa realitatea si efectivitatea prejudiciului pe care spun ca l-au suferit urmare a exproprierii partiale, facandu-se simple afirmatii care nu au suport in documentele anexate cererii de chemare in judecata.
În susținere a solicitat probele cu inscrisuri si orice alte dovezi a caror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare arătând că plangerea acestora nu s-a referit in niciun moment la modul in care s-a facut exproprierea si la suprafetele expropriate. Asa cum spiritul si litera legilor ce reglementeaza domeniul exproprierilor atat Legea nr. 255/2010, cat si Legea nr. 33/1994, acestea se vor face cu acordarea de juste despagubiri, la valoarea reala a imobilelor expropriate.
Sub aspectul probatoriului, în cauză au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și expertiză de evaluare, sens în care a fost atașat la dosar raportul de expertiză efectuat de comisia de experți alcătuită din A. I., P. E., B. M. (filele 175-207) și răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză (filele 275-276 dosar).
Analizând materialul probator administrat la dosarul cauzei, tribunalul retine urmatoarele:
P. Hotărârea de stabilire a despagubirilor nr. 68/05.11.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 constituita la nivelul C.N.A.D.N.R., s-a stabilit o despăgubire în cuatum de 1.085,01 lei pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 16 mp. situat în orașul Voluntari, jud. I., NC 3985/3/1/2, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 si H.G. nr. 953/2011.
P. Hotărârea de stabilire a despagubirilor nr. 69/05.11.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 constituita la nivelul C.N.A.D.N.R., s-a stabilit o despăgubire în cuatum de 1.220,64 lei pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 18 mp. situat în orașul Voluntari, jud. I., NC 3985/3/3/1, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 si H.G. nr. 953/2011.
P. Hotărârea de stabilire a despagubirilor nr. 99/05.11.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 constituita la nivelul C.N.A.D.N.R., s-a stabilit o despăgubire în cuatum de 11.121,36 lei pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 164 mp. situat în orașul Voluntari, jud. I., NC 3985/3/2, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 si H.G. nr. 953/2011.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. Acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Astfel, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii (art. 25 din Legea nr. 33/1994). Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia (art. 26).
Raportând dispozițiile legale anterior menționate la situația de fapt dedusă judecății, tribunalul reține că, potrivit raportului de exepertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei întocmit de experții Bojinca M., P. E. si Anitei I. (filele 175-180), astfel cum a fost completat prin raspunsul la obiectiuni (filele 275-276), valoarea totala a despăgubirilor pentru imobilele teren în litigiu este de 62.609 lei.
In stabilirea valorii reale a imobilelor teren in litigiu, Comisia de experti s-a raportat la tranzactii comparabile, estimand o valoare de 32 euro/mp.
De asemenea, expertiza a concluzionat ca se impune acordarea de despagubiri si pentru daunele cauzate de zona de protectie a autostrazii in suprafata de 250 mp. ramasa la nord si la sud de autostrada, instituita de prevederile O.G. nr. 43/1997 in cuantum de 14.493 lei, dar si pentru lipsa de acces la terenul in suprafata de 335 mp. ramas in nordul autostrazii, astfel cum rezulta din inscrisurile administrate la dosar, in cuantum de 19.420 lei.
Sub acest din urma aspect, tribunalul retine ca, potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață. d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop.
Iar, in conformitate cu Anexa 1 la O.G. nr. 43/1997, lit. b, zona de protectie a autostrazii este de 50 m. masurata din axul drumului.
Privitor la lipsa de acces la terenul in suprafata de 335 mp. ramas in nordul autostrazii, tribunalul retine din inscrisurile administrate la dosar, ca, in urma exproprierii, a ramas o suprafata de teren infundat, iar paratul nu a facut dovada existentei unui drum de acces secundar.
In legatura cu acest aspect, tribunalul retine ca, desi expertiza a concluzionat in sensul indeplinirii conditiilor pentru o expropriere suplimentara a parcelei in suprafata de 335 mp., ramasa fara drum de acces, reclamantii nu au investit instanta si cu un asemenea capat de cerere, astfel incat, prin raportare atat la prevederile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, cat si la principiul disponibilitatii, urmeaza a nu se pronunta in sensul unei eventuale exproprieri totale.
P. urmare, procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretențiile formulate de reclamanți, tribunalul reține că, valoarea totala a imobilelor în litigiu la care urmează a se raporta este cea de 62.609 lei, rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, constand din valoarea reala a terenurilor expropriate (198 mp. in valoare de 28.696 lei), daunele pentru zona de protectie (250 mp. in valoare de 14.493 lei) si daunele pentru lipsa de acces (335 mp. in valoare de 19.420 lei). Sub acest aspect, tribunalul reține că prin lucrarea efectuată în cauză, experții au selecționat în mod corect proprietățile imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparație corecte și au aplicat factori de corecție pertinenți astfel încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanță ca fiind apropiate cu cele ale imobilelor în litigiu.
Pe cale de consecință, reținând că expertul desemnat de instanță și expertii desemnati de parti au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu suma totala de 62.609 lei, valoare justificată din punct de vedere tehnic, prin comparație cu expertiza care a stat la baza emiterii hotărârilor contestate, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamanți și a dispune majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 68/05.11.2012, nr. 69/05.11.2012 si nr. 99/05.11.2012 emise de pârât de la suma totala de 13.427,01 lei la suma totala de 62.609 lei, conform raportului de expertiză întocmit de experții Bojinca M., P. E., Anitei I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de reclamanții C. M. M., cu domiciliul în Brasov, ., ., . D. si F. F., ambii cu domiciliul în Brasov, .. 9, ., . cu pârâtul S. ROMÂN P. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul ales la SCA D. si Asociatii, în București, .. 159, sector 6.
Majorează cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 68/05.11.2012, nr. 69/05.11.2012 si nr. 99/05.11.2012 emise de pârât de la suma totala de 13.427,01 lei la suma totala de 62.609 lei, conform raportului de expertiză întocmit de experții Bojinca M., P. E., Anitei I..
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Curtea de Apel București, apelul urmând a fi depus la T. I..
Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2014.
Președinte, E. M. O. | ||
Grefier, C. D. |
Red. jud. E.M.O.
Thn. red. C.D./7 ex./ 2014
.>
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2302/2014.... | Pretenţii. Hotărâre din 01-09-2014, Tribunalul ILFOV → |
|---|








