Expropriere. Sentința nr. 70/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 70/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 70
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
T. constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier M. P. M.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă T. I. a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul N. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. D. P. P. DE INFRASTRUCTURA SI INVESTITII STRAINE P. CNADNR și intervenienții N. N., N. G., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului că acest termen de judecată a fost acordat în vederea discutării perimării.
T. din oficiu, invoca excepția perimării cererii, având in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită tribunalului să se constate perimată cererea de chemare în judecată.
T. reține cauza spre soluționare.
T.
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 03.04.2012 reclamantul N. F. în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII P. COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să emită decizia de expropriere pentru suprafața de teren de 933,48mp, aflat în proprietatea sa și situat în corn. C., .; obligarea pârâtei la consemnarea sumelor aferente despăgubirilor pentru fiecare titular de drept în parte, astfel cum se vor stabili prin raport de expertiză; obligarea pârâtei la achitarea cu titlu de despăgubiri a contravalorii lipsirii de folosința bunurilor imobile calculată pentru cei 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată; obligarea conducătorului autorității publice la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în punerea în aplicare a hotărârii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de teren arătate și că aceasta este ocupată de lucrarea de interes public „km 0+000- km 26+500" și deși, în prezent, lucrarea este finalizată și dată în funcțiune, pârâta nu a întreprins demersurile și nu a emis actele specifice procedurii de expropriere, deși a solicitat acest lucru în repetate rânduri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin.1, art. 8 alin.1 teza 2, art. 18 alin.1 și 3, art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 44 Constituția României, art. 1 Legea nr. 33/1994, art. 4, 9 și 10 Legea nr. 55/2010.
P. sentința civilă nr.3232/15.05.2012, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul N. F. în contradictoriu cu" pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII P. COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE, în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
P. a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin cererea dedusă judecății reclamantul N. F. a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de expropriere pentru imobilul ocupat de lucrarea de interes public și la plata despăgubirilor datorate pentru acesta precum și a contravalorii pentru lipsirea de folosința bunului pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, o decizie care urmează a se emite în temeiul Legii nr. 255/2010.
Legea 255/2010 reglementează exproprierea pentru cauze de utilitate publică.
Litigiile izvorând din exproprierea pentru cauze de utilitate publică se soluționează potrivit legii nr. 255/2010, iar reclamantul are posibilitatea de a se adresa instanțelor civile pentru obligarea autorității la analizarea dosarului, și nu instanței de contencios administrativ.
În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine secției civile a tribunalului, potrivit art. 22 Legea nr. 255/2010 dispoziții care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, conform cărora soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia se află imobilul propus pentru expropriere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2012, la data de 27.06.2012.
La data de 27.02.2013, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - S.A., în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cauzei; excepția prematurității capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată; excepția prematurității și excepția lipsei de interes în privința capătului 4 din cererea de chemare în judecată; excepția inadmisibilității capătului 4 din cererea de chemare în judecată.
De asemenea, s-a arătat că în cererea de chemare în judecată a fost indicat imobilul în suprafața de 933,48 m.p. nr. cadastral 393/2, parte din tarlaua 27, ., dobândit de reclamant în baza titlului de proprietate nr._ din data de 16.01.2002, actul de dezmembrare nr. 3886 din data de_.2006/B.N.P. Asociați R. D. și M. P.; în titlul de proprietate nr._ din data de 16.01.2002 a fost înscris imobilul arabil extravilan, în suprafață totală de 14.900 mp, tarlaua 27, .; actul de dezmembrare nr. 3886 din data de 15.12.2006/B.N.P. Asociați R. D. și M. P. are ca obiect o suprafață totală de 13.200 mp a imobilului înscris în titlul de proprietate nr._/2002, imobil care nu a fost identificat în vederea dezmembrării prin .>
Astfel, s-a solicitat a se observa că se solicită despăgubiri pentru o anumită suprafață care ar face parte din ., în condițiile în care titlul de proprietate invocat în susținerea dreptului de proprietate privește ..
Totodată, deși în actul de dezmembrare se menționează că imobilul cu nr. cadastral 393/2 a fost dezlipit din imobilul înscris în titlul de proprietate nr._/2002, această împrejurare nu este dovedită, în condițiile în care imobilul înscris în respectivul titlu are o altă suprafață totală decât cea care face obiectul dezmembrării. In plus, vă rugăm să observați faptul că în actul de dezmembrare nu se precizează faptul că din imobilul înscris în titlul de proprietate nr._/2002 o suprafață de 1.700 mp ar fi fost anterior dezmembrată, aspect care ar clarifica diferența dintre suprafața din titlu și cea din actul de dezmembrare.
Pârâta a solicitat ca reclamantul să dovedească faptul că suprafața ce face obiectul cauzei a fost, într-adevăr, dezlipită din imobilul în suprafață totală de 14.900 mp, tarlaua 27, ., înscris în titlul de proprietate nr._/2002, așa cum se susține.
Totodată, s-a solicitata se observa că este necesar să se clarifice numele reclamantului din prezenta cauză.
Astfel, cererea de chemare în judecată și celelalte acte de procedură au fost formulate de către N. F., deși în actele anexate cererii introductive - titlul de proprietate nr._ din data de 16.01.2002, actul de dezmembrare nr. 3886 din data de 15.12.2006 B.N.P. Asociați R. D. și M. P. - figurează N. F., în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze.
Astfel, s-a solicitat ca reclamantul să precizeze care este numele său, iar, în funcție de precizare, fie să se îndrepte eroarea materială din cuprinsul cererii introductive și, pe cale de consecință, îndreptarea corespunzătoare a citativului, fie reclamantul N. F. să facă dovada faptului că este una și aceeași persoană cu titularul dreptului de proprietate N. F., așadar, să dovedească faptul că are calitate procesuală activă în cauză.
In plus, potrivit actelor de proprietate anexate cererii de chemare în judecată (titlul de proprietate nr._ din data de 16.01.2002, actul de dezmembrare nr. 3886 din data de 15.12.2006/B.N.P. Asociați R. D. și M. P.), reiese faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze - suprafața de 933,48 m.p. identificată cu nr. cadastral 393/2 - ar aparține nu numai reclamantului, ci și numiților N. N. și N. G., evident în măsura în care nu a fost încheiat un act de partaj, care să dovedească contrariul.
Or, în ipoteza în care nu există un act de partaj cu privire la imobilul în litigiu, act care să ateste că numai reclamantul este titular al dreptului de proprietate asupra respectivului imobil, se impune introducerea în cauză și a celorlalți cotitulari.
Astfel, în cauză, se solicită transferul unui imobil din proprietatea numiților N. F., N. N. și N. G. în proprietatea publică a statului și înlocuirea imobilului în patrimoniul titularilor cu despăgubirea aferentă.
Așadar, prezenta acțiune are valoarea unui act de dispoziție, motiv pentru care toți coproprietarii trebuie să solicite transferul imobilului în proprietatea publică, iar despăgubirea trebuie să fie atribuită tuturor, în funcție de cota-parte deținută, în lipsa unei înțelegeri care să stabilească contrariul.
Referitor la necompetența materială a tribunalului s-a arătat că prin prezentele reiterăm faptul că în privința imobilului care face obiectul cererii de chemare în judecată nu a intervenit exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pe cale de consecință, s-a solicitat a se constatat că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sau ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și astfel nici prevederile din aceste acte normative referitoare la competența materială a instanței de judecată.
Astfel, având în vedere obiectul dedus judecății, prin raportare la dispozițiile aplicabile în materia exproprierii, se apreciază că instanța Tribunalului București nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, aceasta fiind de competența unei instanțe inferioare în grad.
Afirmațiile reclamantului sunt în sensul celor învederate de pârâtă că deși lucrarea de utilitate publică este finalizată șl dată în funcțiune, pârâta nu a întreprins demersurile șt nu a emis actele administrative specifice procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Așadar, întrucât în privința imobilului indicat nu a intervenit exproprierea pentru cauză de utilitate publică, rezultă că acțiunea introductivă de instanță nu poate fi încadrată în categoria cererilor în materie de expropriere, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. f) C.proc.civ.
În aceste condiții, față de valoarea pretențiilor, care nu poate depăși sub nicio formă suma de 500.000 lei, se apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1 C.proc.civ, coroborat cu art. 5 C.proc.civ., astfel încât instanța competentă este instanța de la sediul pârâtei, aflat în București, .. 38, sectorul 1, București, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.
Referitor la prematuritatea primelor două capete de cerere s-a arătat că în ceea ce privește cererile de obligare la emiterea deciziei de expropriere și la consemnarea despăgubirilor, Legea nr. 255/2010, în capitolul al II-lea intitulat „Etapele procedurii de expropriere”, a reglementat cele patru etape obligatorii ale procedurii exproprierii, dar și ordinea cronologică în care se vor desfășura etapele respective: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; transferul dreptului de proprietate; finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.
Așadar, consemnarea sumei aferente despăgubirii, cât. și emiterea deciziei de expropriere (care, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 9 alin. 4 din Legea nr. 255/2010 se confundă cu etapa transferului dreptului de proprietate) sunt subsecvente etapei aprobării indicatorilor tehnico-economici.
Mai mult, etapa aprobării indicatorilor tehnico-economici presupune cu necesitate, potrivit art. 5 din Legea nr. 255/2010, emiterea de către Guvernul României a unei Hotărâri în acest sens.
Pe cale de consecință, atât etapa consemnării sumei aferente despăgubirii, cât și etapa emiterii deciziei de expropriere (fapt care echivalează cu transferul dreptului de proprietate) sunt ulterioare și deci condiționate de faptul emiterii Hotărârii de Guvern, astfel că, în lipsa unei Hotărâri de Guvern, consemnarea despăgubirilor și emiterea unei decizii de "apropriere sunt imposibile.
În speță, în contextul în care terenul la care face referire reclamantul, nu a făcut obiectul vreunei Hotărâri de Guvern în sensul celei prevăzute de art. 5 din Legea nr. 255/2010, cererile prin care solicită obligarea la emiterea deciziei de expropriere și la consemnarea despăgubirilor trebuie respinse ca fiind inadmisibile.
Referitor la prematuritatea cererii și interesul reclamantului în promovarea capătului 4 din cererea de chemare în judecată. Așa cum rezultă din conținutul cererii introductive, reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea atât pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât și pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Astfel, în ceea ce privește petitul patru al cererii de chemare în judecată, reclamantul solicită amendarea conducătorului C.N.A.D.N.R.-S.A., în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în ipoteza în care pârâtul, S. Român prin Ministerul Transportului și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-S.A., nu va emite decizia de expropriere pentru terenul reclamantului și nu va consemna despăgubirile aferente exproprierii (primele două capete de cerere ale acțiunii), potrivit dispozițiilor Legii nr. 255/2010.
În legătură cu etapele procedurii de expropriere a imobilelor necesare realizării unor drumuri de interes național, singura atribuție care îi revine conducătorului Autorității Publice (C.N.AD.N.R.-S.A.) este aceea de a semna decizia de expropriere în numele reprezentantei legale (C.N.AD.N.R.-S.A.) a expropriatorului (S. Român), însă numai dacă s-a născut în sarcina expropriatorului obligația de a emite această decizie, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010.
În speță, așa cum a arătat, decizia de expropriere poate fi emisă numai după emiterea Hotărârii de Guvern la care face referire art. 5 din Legea nr. 255/2010.
În fapt, C.N.A.D.N.R.-S.A. este un simplu mandatar al Guvernului României, care execută instrucțiunile din mandatul emis sub forma unei Hotărâri de Guvern. Fără hotărârea de Guvern, C.N.A.D.N.R.-S.A. nu are ce mandat să execute, iar Directorul General nu are calitatea și nici capacitatea de a semna decizia de expropriere.
Mai mult decât atât, decizia de expropriere se emite numai în condițiile alocării de către Guvern a sumelor destinate plății despăgubirilor. Această operațiune ține de execuția bugetară și excede sfera atribuțiunilor directorului general al C.N.A.D.N.R.-S.A.
Raportat la prevederile Legii nr. 255/2010, obligația conducătorului C.N.A.D.N.R.-S.A., care la rândul ei este mandatara expropriatorului, S. Român, are un caracter pur virtual atâta vreme cât nu au fost parcurse anterior etapele aprobării indicatorilor tehnico-economici ai lucrării și consemnării sumelor individuale; numai după parcurgerea acestora atribuția conducătorului autorității publice de a semna decizia de expropriere devine efectivă.
Totodată, față de prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cererea s-ar putea justifica, eventual, în procedura ulterioară pronunțării hotărârii judecătorești, respectiv în etapa executării silite, în condițiile în care pârâtul, S. Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-S.A., nu va înțelege să execute benevol hotărârea.
Dispozițiile articolului menționat sunt cuprinse în capitolul III. Procedura de executare, din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că aplicabilitatea acestora este condiționată atât de soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului dintre părți, cât și de o eventuală nerespectare a termenului de 30 de zile prevăzut de acest articol.
Legat de acest aspect, s-a solicitat a se observa că, interesul reclamantului în promovarea petitului patru al cererii de chemare în judecată nu este născut și actual.
In condițiile în care petitele principale ale cererii de chemare în judecată nu au fost soluționate, iar capătul patru este prematur formulat întrucât privește etapa ulterioară a executării, apreciază că reclamantul nu are interes, la acest moment, de a solicita să îi fie aplicată directorului C.N.A.D.N.R.-S.A. vreo amendă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești inexistente.
In plus, cererea este oricum superfluă; astfel, în condițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Cu alte cuvinte, potrivit textului legal invocat de reclamant, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, în condițiile în care conducătorul unității nu pune în aplicare de bunăvoie decizia instanței, se poate aplica sancțiunea amenzii.
Reclamantul poate justifica un interes numai în măsura în care ar exista o hotărâre judecătorească, favorabilă acestuia, susceptibilă de a fi pusă în executare. în fapt, asemenea hotărâre nu există și, pe cale de consecință, eventualul interes al reclamantului nu poate fi justificat.
În raport de prevederile contenciosului administrativ, s-a solicitat a se observa că ne aflăm în etapa acțiunii judiciare, etapă premergătoare procedurii de executare. P. urmare, capătul patru al cererii introductive mie prematur formulat, motiv pentru care s-a solicitat respingerea sa. în plus, apreciază că acesta este și lipsit de interes.
Referitor la admisibilitatea capătului patru din cererea de chemare în judecată. In ipoteza în care, se va trece peste argumentele anterior expuse, s-a solicitat respingerea capătul patru de cerere, în principal, ca fiind inadmisibil și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat.
In condițiile în care a dovedit anterior că sunt inadmisibile petitele principale ce vizează obligarea pârâtului, S. Român prin Ministerul Transportului și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-S.A., la emiterea deciziei de expropriere și la consemnarea despăgubirii pentru terenul aflat în proprietatea reclamantului, cererea de obligare a directorului C.N.A.D.N.R.-S.A. la plata unei amenzi de 20% din pariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 54/2004, nu poate fi privită decât ca fiind inadmisibilă.
Mai mult decât atât, directorul C.N.A.D.N.R.-S.A. nu vate fi tras la răspundere pentru fapte care nu intră în sfera sa de atribuții legale (spre exemplu, emiterea unei hotărâri privind declanșarea procedurilor de expropriere nu poate fi realizată decât de Guvernul României, conform art. 5 din Legea nr. 255/2010).
Așa cum s-a arătat, procedura de expropriere se declanșează în baza unei hotărâri de Guvern emise în temeiul Legii nr. 255/2010, iar C.N.A.D.N.R.-S.A. nu are capacitatea de a influența activitatea Guvernului.
Ca atare, în nicio circumstanță nu poate fi aplicată directorului acestei instituții vreo amendă, deoarece chiar în ipoteza admiterii acțiunii trebuie să fie emisă o Hotărâre de Guvern. Simpla voință a directorului C.N.A.D.N.R.-S.A. de a semna o decizie de expropriere este complet lipsită de efecte dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale prealabile, respectiv dacă nu a fost emisă o hotărâre de Guvern în acest sens.
Amenda reprezintă o sancțiune, ori, pentru a aplica sancțiunea este imperios necesară existența culpei. P. a se putea aplica sancțiunea ar trebui ca directorul C.N.A.D.N.R.-S.A. să omită sau să refuze emiterea deciziei de expropriere. Ținând cont de pretențiile formulate de reclamant, s-a solicitat a se observa că nu se pune în discuție aprecierea culpei. Reclamatul încearcă să introducă o prezumție absolută a culpei, ceea ce l-ar exonera de sarcina probei acesteia.
In fapt, așa cum a arătat culpa poate fi apreciată numai în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru semnarea deciziei de expropriere. Mai mult, chiar și în acest caz ipotetic culpa trebuie dovedită și trebuie să aparțină exclusiv Directorului General al C.N.A.D.N.R.-S.A.
Cererea reclamantului privește o procedură specială de expropriere, procedură ce implică în primul rând un act al autorității de stat și nu un act exclusiv al conducătorului unității. Influența voinței conducătorului unității este minoră în raport cu decizia de expropriere. Semnătura acestuia pe decizia de expropriere este o simplă formalitate, condiționată strict de un mandat primit de la Guvern.
Cererea reclamantului ar putea fi formulată numai în cazul în care Guvernul ar fi emis Hotărârea la care face referire art. 5 din Legea nr. 255/2010. In lipsa unei asemenea Hotărâri de Guvern, decizia de expropriere nu poate fi emisă indiferent de voința conducătorului unității sau de hotărârea instanței. Hotărârea instanței nu este suficientă pentru a permite Directorului General al C.N.A.D.N.R.-S.A. să emită decizia de expropriere.
Reclamantul cere practic obligarea, sub sancțiunea amenzii, la îndeplinirea de sarcini imposibile, care exced atribuțiilor Directorului General al C.N.A.D.N.R.-S.A. Nu se ține cont nici de existența culpei și nici de limitele reale ale atribuțiunilor de serviciu care îi revin.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 146 C.proc.civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 255/2010, Norma de aplicare a Legii nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994 și actele normative invocate mai sus, iar în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul din data de 27.02.2013 T. București a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale.
Analizând cu prioritate excepția necompetentei teritoriale, T. retine următoarele:
Litigiile izvorând din exproprierea pentru cauze de utilitate publică se soluționează potrivit legii nr. 255/2010. În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine secției civile a tribunalului, potrivit art. 22 Legea nr. 255/2010 dispoziții care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 21 alin. 1 din legea 33/1994, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Astfel, având in vedere ca imobilul in cauza este terenul de 933,48mp, situat în corn. C., ., T. a retinut ca in speța competenta teritoriala de soluționare a cauzei revine Tribunalului I., motiv pentru care a admis excepția necompetentei teritoriale si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului I..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 23.04.2013 sub nr._
P. încheierea de ședința de la data de 10.10.2013, T., având in vedere că la data de 27.05.2013 a survenit decesul intervenientului N. G., așa cum rezultă din adresa nr. 685/201 emisă de Primăria C., a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 13.01.2015, dată la care a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, tribunalul retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 10.10.2013, când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa părții reclamante, aceasta nesolicitând termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului N. G. și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Mai mult, pe durata suspendării părțile aveau deschisă calea recursului împotriva încheierii de suspendare, cale de atac de care nu au uzat.
T. a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de un an, tribunalul urmează sa admită excepția perimării si sa constate perimata acțiunea de fata.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constata perimata judecarea cererii formulată de reclamantul N. F. cu domiciliul ales la SCPA M. și Asociații din București, ., parter, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. D. P. P. DE INFRASTRUCTURA SI INVESTITII STRAINE P. CNADNR, cu sediul ales la SCA C. P. și Asociații din București, . 20, sector 1 și intervenienții N. N. domiciliat în . N. G. – decedat, cu ultim domiciliu cunoscut în C., . .
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte Grefier
Judecător E. M. O. M. M.
M.M. 19 Ianuarie 2015
Redactat OEM - 19.01.2015 / 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 738/2015. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1285/2015.... → |
|---|
