Fond funciar. Decizia nr. 2143/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2143/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2143/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 2143R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 OCTOMBRIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul G. C. împotriva sentinței civile nr.6526/19.11.2012, pronunțata de judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatii C. L. DE F. F. J., C. JUDEȚEANĂ I., AGENȚIA D. S., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata C. Locala de F. funciar J., prin avocat care depune imputernicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării, după care:
Tribunalul pune in discuție excepția perimării invocata de instanță din oficiu.
Intimata, prin avocat lasă la aprecierea instanței excepția invocata.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra perimării cauzei.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu, reclamantul G. a chemat in judecata parata C. LOCALA J., solicitand obligarea acesteia la atribuirea unei suprafete de 5317,25mp, conform legii 67/2009.
Prin sentința civilă nr.6526/19.11.2012, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._ a fost respinsă ca prematur introdusa cererea formulate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G. C. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin încheierea de ședința de la data de 27.05.2013, Tribunalul, avand in vedere lipsa nejustificata a partilor la acel termen de judecata precum si faptul ca partile nu au solicitat judecarea in lipsa a cauzei, a dispus suspendarea judecarii cauzei conform dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutarii perimarii la data de 07.10.2014.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, instanta retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 27.05.2013 când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art.242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa părții recurente, aceasta lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecirii pricinii de mai mult de un an, Tribunalul urmează sa admită excepția perimării si sa constate perimata acțiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
In baza art.248 si 252 C.pr.civ constata perimata cererea de recurs formulată de recurentul G. C. împotriva sentinței civile nr.6526/19.11.2012, pronunțata de judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. DE F. F. J., C. JUDEȚEANĂ I., AGENȚIA D. S..
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publică, azi, 07.10.2014.
Președinte, A. D. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: D.A/2 exemplare
Jud.fond: F. A. L. - Jud.Cornetu
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4330/2014. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 900/2015.... → |
|---|








