Fond funciar. Decizia nr. 233/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-03-2012 în dosarul nr. 233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 233R
Ședința publică din data de 27.03.2012
Tribunalul constituit din:
Președinte: E. M. O.
Judecător: L. C. C.
Judecător: A. M. C.
Grefier: T. S.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR prin PREFECT, împotriva sentinței civile nr. 3896 din data de 31.08.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. D., M. M. și C. L. V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 20.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 27.03.2012, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3896 din data de 31.08.2011, Judecătoria B. a admis cererea principală formulată de reclamantul M. D., in contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Aplicare a Legii 18/1991 V. Judetul I. si C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate asupra Terenurilor. A admis cererea conexă formulată de reclamantul M. M. in contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Aplicare a Legii 18/1991 V. Judetul I. si C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate Asupra Terenurilor, dispunând modificarea Hotărârii nr.118/31.05.2011 a Comisiei Județene I. în sensul că a dispus înscrierea reclamanților în anexa 23 în vederea acordării de despăgubiri pentru suprafața de 0,5 ha recunoscută prin sentința civilă nr.4339/30.11.2001 a Judecătoriei B..
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanții M. M., M. D. în contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Aplicare a Legii 18/1991 V. Judetul I., C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate Asupra Terenurilor au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea Hotărârii nr.118/31.05.2011 pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin care s-a respins propunerea Consiliului Local V. nr. 1812/_/19.05.2011 in sensul de a se dispune înscrierea în anexa 23 a HG 890/2005 in vederea primirii despăgubirilor aferente suprafeței de 0,5 ha.
În fapt, reclamanții au arătat că prin Sentința Civila nr.4339/30.11.2001, pronunțata de Judecătoria in dosarul 5518/2001, pârâta C. Locala V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost obligata sa-i pună in posesie cu suprafața de 0,5 ha teren, iar C. Județeana I. sa elibereze titlu de proprietate pentru aceeași suprafața de teren, insă prin Hotărârea nr.1010/25.05.2007, C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I., a respins înscrierea in anexa 23 a reclamanților cu suprafața de 0,50 ha si a dispus înscrierea in anexa 30, cu aceeași suprafața, insă prin Hotărârea 118/31.05.2011 C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I., a respins propunerea Consiliului Local V. privind invalidarea din anexa 30 si înscrierea in anexa 23 de despăgubiri, întrucât solicitantul este beneficiarul unei constituiri de drept de proprietate si nu are teren pe raza orașului V., iar conform legii este necesar a se identifica vechiul amplasament.
S-a mai arătat că, faptul ca obligația dispusa prin sentința civila nr. 4339/2001 a Judecătoriei B. nu poate fi adusa la îndeplinire întrucât nu mai exista teren fizic la dispoziția Comisiei Locale pentru aplicarea legii 18 de pe lângă Primăria V., de asemenea nu se poate executa nici Hotărârea Comisiei Județene nr.1010/25.05.2007 pentru același motiv astfel că se solicită înscrierea in anexa 23, aceasta fiind unica modalitate prin care dreptul stabilit in baza hotărârii judecătorești, poate fi recunoscut.
În drept, au fost invocate prevederile art. art 53 alin 2 din Legea 18/1991 În susținerea cererii reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta C. Locala de Aplicare A Legii 18/1991 V. Județul I. nu a formulat întâmpinare, iar pârâta C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate Asupra Terenurilor a depus înscrisuri, respectiv actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 118/31.05.2011.
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr.4339/30.11.2001 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea reclamantului M. D. – în contradictoriu cu Primarul comunei V.,Prefectul județului I., C. L. V.,C. Județeană I. și au fost obligați pârâții să pună în posesie pe reclamant și să elibereze acestuia titlul de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha teren.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului și constatarea ca nul a recursului.
În ciuda demersurilor efectuate, sentința nu a fost executată.
Astfel, reclamantul a formulat două plângeri penale – așa cum rezultă din adresa de la fila 50 a dosarului, plângeri finalizate cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
De asemenea, reclamantul a adresat cereri de punere în posesie pe temeiul sentinței civile definitive și irevocabile. Astfel, reclamantul s-a adresat cu cerere de punere în executare a sentinței în 2003, apoi la data de 5.02.2005, a formulat cererea nr._/27.06.2005.
În urma acestei a treia cereri Primăria V. a propus înscrierea suprafeței de 5000 mp în anexa 23(despăgubiri) așa cum rezultă din adresa nr._/23.03.2006 a Primăriei V. depuse la dosarul cauzei la fila 59.
Prin hotărârea Comisiei Județene I. – înregistrată la Primăria V. sub nr._/2.10.2007 – a fost respinsă înscrierea în anexa 23 a reclamantului, fiind, în schimb, înscrisă suprafața de 0,50 ha în anexa 30.
Ulterior acestei hotărâri nu a mai fost emis nici un act de finalizare a procedurii de reconstituire.
Reclamantul a revenit cu cerere de punere în executare a sentinței la data de 19.05.2008, cerere rămasă, de asemenea, fără nici un rezultat.
La data de 28.02.2011 reclamantul a revenit cu cerere, de această dată precizând expres că solicită despăgubiri și a depus în sprijinul cererii, un raport de expertiză topografică extrajudiciară întocmită de expert judiciar pentru identificarea terenului de 0,5 ha astfel cum acesta a fost stabilit prin sentința civilă nr.4339/2001.
La aceeași dată a fost încheiat contractul de cesiune autentificat sub nr.482 de BNP G. I. ., contract prin care reclamantul M. Dumtru a cedat o cotă de ½ din dreptul litigios către cesionarul M. M..
La data de 24.05.2011 Primăria V. a transmis Comisiei Județene propunerea de invalidare a anexei 30 și propunerea de înscriere în anexa 23 în vederea acordării de despăgubiri.
Prin hotărârea nr.118/31.05.2011 a Comisiei Județene I. s-a respins propunerea de invalidare a anexei 30 și de înscriere în anexa 23, motivat de împrejurarea că reclamanții sunt beneficiarii unei constituiri de drept de proprietate, aceștia neavând teren pe raza localității V., iar pentru stabilirea despăgubirilor este necesar a se identifica vechiul amplasament al suprafeței solicitate.
Practic, s-a ajuns în situația ca reclamantului M. D. să i se refuze punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile timp de mai bine de 10 ani.
Instanța de fond a considerat inadmisibil ca o perioadă atât de îndelungată să se fi scurs fără ca autoritățile administrative să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De altfel, așa cum s-a constatat din materialul probatoriu administrat în cauză, ambele autorități administrative cu atribuții de aplicare a legilor fondului funciar au solicitat reclamantului, de-a lungul timpului, numeroase acte și au efectuat, din oficiu, numeroase demersuri, deși nu erau învestite să soluționeze o cerere nouă de reconstituire a dreptului de proprietate, ci să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. S-a ajuns practic, ca cele două autorități să-și depășească grav atribuțiile ce le revin prin lege și să cenzureze o hotărâre a unei instanțe de judecată pronunțată în urma unui proces ce a parcurs toate gradele de jurisdicție.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că, dacă administrația refuză sau omite să o execute, sau chiar întârzie să o execute, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în etapa judiciară a procedurii își pierd orice motivație de a fi (Cauza Hornsby împotriva Greciei,). Refuzând executarea hotărârii definitive din 2001, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant să aibă un acces efectiv la un tribunal(Cauza D. împotriva României).
Observând că reclamanților li s-a recunoscute deja dreptul la restituirea terenului, instanța de fond a mai reținut că, în cuprinsul aceleiași sentințe, se menționează, ca texte aplicabile, Decretul Lege 118/1990,art.8,17 și 64 din Legea 18/1991.
Or, acordarea de despăgubiri – ca măsură reparatorie – este prevăzută în Legea 18/1991.
De altfel, nu se pot invoca proceduri administrative – legate de modalitatea de evaluare a despăgubirilor – pentru a se refuza reclamantului acordarea de despăgubiri. Astfel, nimic nu împiedică autoritățile administrative să se raporteze la valoarea terenului deja stabilit prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
Față de cele reținute mai sus, instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, recurenta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Tribunalului I. – Secția Civilă, la data de 25.11.2011.
În fapt, recurenta a arătat că, din lecturarea considerentelor sentinței civile nr. 3896/31.08.2011 rezultă că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că "S-a ajuns practic, ca cele două autorități să-și depășească grav atribuțiile ce le revin prin lege și să cenzureze o hotărâre a unei instanțe de judecată pronunțată în urma unui proces ce a parcurs toate gradele de jurisdicție. ", nearătând și în ce mod și-au depășit atribuțiile cele două comisii, ci a continuat să rețină că "nu se pot invoca procedurii administrative - legate de modalitatea de evaluare a despăgubirilor - pentru a refuza reclamantului acordarea de despăgubiri ". Instanța de fond a mai reținut faptul că "nimic nu împiedică autoritățile administrative să se raporteze la valoarea terenului deja stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă", încălcându-se prevederile legilor fondului funciar aplicabil în materie.
Recurenta învederează prevederile art. 10 din HG nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare care stabilesc cu claritate procedura de restituire a terenurilor solicitate în temeiul legilor fondului funciar. Din lecturarea acestui articol rezultă că întâietate în reconstituirea dreptului de proprietate au cetățenii care au avut teren pe teritoriul României și care a fost preluat de stat, acestora reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, iar în situația în care acesta este ocupat acestora li se vor oferi cel puțin alte două amplasamente. În cazul în care acestea nu sunt de acord cu amplasamentele oferite de comisia locală atunci urmează ca să li se acorde despăgubiri care se vor calcula la valoarea vechiului amplasament pe care l-au avut aceștia sau autorii lor. În ceea ce privește procedura administrativă ce trebuie parcursă și respectată de cele două comisii, recurenta a arătat că aceasta a fost exemplificată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin numeroase circulare ultima fiind cea transmisă la finele anului 2010 sub nr._/DFF/22.12.2010, primind la Instituția Prefectului J. I. nr._/23.12.2010. Și din această circulară rezultă importanța stabilirii vechiului amplasament, precum și imposibilitatea celor două comisii de a considera și a se raporta la valoarea terenului deja stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă așa cum încearcă instanța de fond să sugereze în considerentele sentinței recurate.
Referitor la nepunerea în executare a Sentinței Civile nr.4339/2001 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.5581/200 1, recurenta a arătat că, deși în acel proces C. locală V. pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor a arătat prin adresa nr.5346/2001 că nu dispune de excedent de teren, totuși instanța a admis acțiunea și a obligat cele două comisii să constituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha. Este evident că prin această hotărâre judecătorească instanța nu a stabilit vreun amplasament fapt pentru care nu înțelegem la ce amplasament se referă instanța actuală când reține că "nimic nu împiedică autoritățile administrative să se raporteze la valoarea terenului deja stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ".
Mai mult chiar, recurenta a arătat că, deși la nivelul localității V. nu mai exista excedent de teren, totuși comisia locală a încercat să facă tot posibilul pentru punerea în executare a Sentinței Civile nr.4339/2001, fapt pentru care a propus înscrierea titularilor în anexa 30, care a fost validată de comisia județeană prin Hotărârea nr.1010/25.05.2007. Practic prin înscrierea titularului în anexa 30 s-a încercat preluarea unei suprafețe de teren de la Agenția Domeniului Statului pentru punerea în executare a acestei sentințe.
Recurenta a arătat că nu cunoaște motivele nepreluării unei astfel de suprafețe de teren din anul 2007 și până în prezent, ci așa cum se poate vedea se revine în cursul anului 2011 cu o propunere de reînscriere în anexa 23, deși acest fapt fusese respins prin art.1 al Hotărârii nr.1010/25.05.2007.
În drept, recurenta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art.299, art.304 pct.7 și 9 și art.3041 din Codul de procedură Civilă, pe dispozițiile Legii nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Intimații, legal citați, nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul formulat, tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Articolul 10 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor stabilește modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament sau pe unul echivalent, fără însă a reglementa o ordine de preferință între cei care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate, pe de o parte, și cei care beneficiază de constituirea aceluiași drept, astfel cum susține recurenta.
Este adevărat că intimații persoane fizice sunt beneficiarii unei constituiri de drept de proprietate, aspect ce reiese din sentința civilă nr. 4339/2001 pronunțată de Judecătoria B., însă și în cazul acestor persoane punerea în posesie se realizează pe un teren disponibil aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar.
Nu poate reținută critica privind comunicarea de către comisia locală a faptului că nu dispune de excedent de teren, la momentul pronunțării hotărârii judecătorești menționate mai sus, deoarece inclusiv recurenta a fost parte în respectivul litigiu, putând invoca acest aspect în căile de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 4339/2001.
Neprocedând în acest sens, respectiva hotărâre judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât posibilitatea comisiilor de fond funciar de a-l pune efectiv în posesie pe intimatul M. D., prin raportare la momentul sesizării Judecătoriei B. cu respectivul litigiu, nu mai poate fi analizată de o altă instanță de judecată.
Relevant în prezentul litigiu este faptul că prin sentința civilă nr. 4339/2001 pronunțată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă, a fost obligată C. locală V. să-l pună în posesie pe intimatul M. D. pentru suprafața de 0,5 ha teren, iar C. județeană I. a fost obligată să emită titlu de proprietate pentru aceeași suprafață.
Această hotărâre judecătorească nu a fost până în prezent executată.
Prin Hotărârea nr._/02.10.2007, s-a dispus înscrierea intimatului în anexa 30 cu terenul de 5000 de mp, iar până la momentul emiterii hotărârii 118/2011, contestate în prezentul litigiu, nu s-a reușit respectarea titlului executoriu.
În condițiile în care C. locală a propus înscrierea intimatului în anexa 23, în vederea acordării de despăgubiri, aspect acceptat de persoana îndreptățită, ca și prima instanță, tribunalul apreciază că procedura administrativă invocată de recurentă și bazată pe circulare emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, circulare ce nu rezultă că ar fi previzibile pentru persoanele îndreptățite la reconstituire sau constituire conform legii fondului funciar, nu poate justifica atingerea adusă bunului dobândit de intimații persoane fizice prin hotărârea judecătorească anterior menționată și imposibilitatea îndelungată de a beneficia de dreptul recunoscut de instanța de judecată.
Tribunalul apreciază că intimații persoane fizice sunt lipsiți în mod nejustificat și de un timp îndelungat de bunul lor, ceea ce contravine dreptului la respectarea proprietății prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, statul având obligația pozitivă de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate ( Hotărârea din 01.12.2005 în Cauza P. împotriva României).
Se va avea în vedere și Hotărârea instanței europene din 9 decembrie 2008 în cauza V. împotriva României, prin care s-a constatat că, pentru terenurile agricole, mecanismul prin care statul a inteles sa realizeze procesul de restituire (legile fondului funciar) nu a fost intotdeauna unul efectiv.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR prin PREFECT cu sediul în București, sector 3, ., împotriva sentinței civile nr. 3896 din data de 31.08.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. D. cu domiciliul în V., jud. I., ., M. M. cu domiciliul în V., jud. I., . și C. L. V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în V., jud. I., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2012.
Președinte Judecător Judecător E. M. O. L. C. C.A. M. C.
Grefier
T. S.
Concept red. gref. T.S. – 18.04.2012
Red. Jud: L.C.C./2ex/25.04.2012
Jud.fond: R. I. P. – Jud. B.
| ← Expropriere. Sentința nr. 229/2012. Tribunalul ILFOV | Evacuare. Decizia nr. 247/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
