Fond funciar. Decizia nr. 486/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 486/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 486/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 486R
Ședința publică din data de 15.04.2013
Tribunalul constituit din:
Președinte: L. C. C.
Judecător: R. N.
Judecător: N. M. N.
Grefier: T. S.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta - reclamantă H. G. A. și recurenții - pârâți I. A. I., I. F. S., I. Z. și I. N. A., împotriva sentinței civile nr.5170/17.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. C. MOGOȘOAIA, P. JUDEȚULUI I., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și T. C., având ca fond funciar.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 08.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.04.2013, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 5170 din data de 17.10.2011, Judecătoria B. a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a paraților persoane fizice, inadmisibilității si lipsei de interes, ca neîntemeiate. De asemenea, a respins acțiunea formulată de reclamanta H. G. A. prin mandatar G. M. B. și pârâții P. C. Mogoșoaia, P. Județului I., C. Județeană P. S. D. de Proprietate Asupra Terenurilor I., I. F. S., T. C., I. A. I., I. Z. și I. N. A., ca neîntemeiata. Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtului I. A. suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a luat act ca ceilalți pârâți persoane fizice si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.02.2008 sub nr._ /RJ, urmare a deciziei nr.309/R/02.02.2011, de casare cu trimitere spre continuarea judecății, pronunțata de Tribunalul București – Secția a V-a Civila in dosarul nr._/3/2010, acțiune astfel cum a fost precizata ultima dată la 21.04.2008 (f.47-50), reclamanta H. G. A. a solicitat in contradictoriu cu parații P. C. Mogoșoaia, P. Județului I., C. Județeană P. S. D. De Proprietate Asupra Terenurilor I., I. F. (Ș.), T. C., I. A. I., I. Z. și I. N. A. urmatoarele: constatarea nulității absolute a Titlului de Proprietate nr.80/27.05.1992 eliberat autoarei I. M.; constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătura privata intitulat Chitanță, datat 08.11.1960 înscris fals in baza căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate si eliberat titlul autoarei I. M. si, pe cale de consecința, a oricăror acte de înstrăinare emise pe numele autorului H. I. N.; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1669/20.05.2004 pentru paratul Tecsan C. pentru suprafața de 499,50 mp din totalul de 2,5 ha cu număr cadastral 5 si trecut in CF nr.6 a .; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1203/02.03.1993 si a certificatului de moștenitor nr.30/06.09.2002 pentru paratele I. Z. (Z.) si I. N. A., pentru suprafața de 1630,90 mp din totalul de 2,5 ha cu număr cadastral 1060 si 1061, trecute in CF 851 a localității Mogosoaia si a oricăror acte făcute de acestea din suprafața ce le-a revenit; constatare nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1541/27.03.1992 si nr.1205/02.03.1993 pentru paratul I. A. I. pentru suprafața de 8666,65 mp din suprafața totala de 2,5 ha, cu număr cadastral 2106 si trecut in CF nr.851 a localității Mogosoaia si a oricăror acte făcute de acesta din suprafața menționată; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1204/02.03.1993 pentru paratul I. F. S. (S.) pentru suprafața de 1133,27 mp din suprafața totala de 2,5 ha, cu număr cadastral 2146 trecut in CF nr.2683 a .> În fapt, reclamanta a arătat ca se impune anularea tuturor contractelor susmenționate pentru cauza ilicita si imorala.
A precizat ca solicită anularea titlului de proprietate in baza art.III al.1 lit.a (i) din Legea nr.169/1997 întrucât autoarea I. M. nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate, iar înscrisul sub semnătura privata invocat de aceasta nu are valoarea unui titlu translativ de proprietate. Terenul a fost cooperativizat de la autorul reclamantei, H. I. N., iar prin certificatul de moștenitor nr.209/19.05.1971 se atesta calitatea de moștenitoare a reclamantei pentru terenul de 500 mp si casa aferenta, imobil situat in . 8 București, ..221.
A mai precizat ca in mod surprinzător, in raport de cererea de reconstituire nr.1275/08.03.1991 prin care s-au cerut 1000 mp pentru lotul casei si 10.000 mp teren arabil, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,5 ha, teren proprietatea autorului H. I. N..
Reclamanta a arătat ca înscrisul sub semnătura privata intitulat chitanța datată 08.11.1960 este fals întrucât H. I. N. nu a întocmit acest înscris, neaparținându-i scrierea si semnătura. In registrul agricol al Primăriei Mogoșoaia autorul său apărea cu bunurile situate in ..221 si in anul 1962, iar ulterior, după decesul acestuia, s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.209/1971 in care sunt menționate aceleași bunuri; deci autoarea I. M. nu putea sa cumpere bunurile imobile ale autorului reclamantei. Față de aceste aspecte, reclamanta a solicitat ca instanța sa cerceteze falsul prin orice mijloace de proba întrucât acțiunea publica s-a stins la data de 30.01.2002 prin decesul numitei I. M..
În legătura cu celelalte capete ale acțiunii, anularea certificatului de moștenitor din 2002 si a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate in perioada 1992-2004, a arătat ca succesiunea defunctei I. M. nu a fost dezbătută in procedura notariala, si chiar daca reclamanta este terț fata de certificat si contracte, aceste acte îi vătămă drepturile si au fost fondate pe o cauza ilicita, imorala si contrara ordinii publice, deoarece numita I. M. a știut ca actul din anul 1960 este un fals, a cerut o suprafața mai mica si i s-a dat una mai mare, ca au existat litigii intre aceasta si reclamanta in anul 1970. P. reconstituirea dreptului de proprietate, numita I. M. a căutat sa acopere frauda, înstrăinând terenul retrocedat către descendenții săi, fiind greu de crezut ca aceștia au plătit vreun preț.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. III al.1 lit. a (i) din Legea nr.169/1997, art.5, 968 C.civ si art.88, 100 din Legea nr.36/1995.
În susținerea cererii a depus înscrisuri.
Parații I. F. S., I. A. I., I. Z., I. N. A. si Tecsan C. persoane fizice au formulat întâmpinări prin care au invocat excepții, discuția acestora fiind făcuta la termenul de judecata din 07.10.2011, când, în baza art.137 al.2 C.p.c instanța de fond a dispus unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a paraților, inadmisibilității si lipsei de interes a acțiunii promovate de reclamanta, excepția tardivității formulării cererii de reconstituire a fost calificata ca fiind un argument in favoarea excepției lipsei de interes.
Pe fondul cauzei, parații au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata întrucât autoarea I. M. era persoana îndreptățită la reconstituire iar titlul de proprietate a fost legal emis acesteia.
P. încheierea de ședința pronunțata la data de 12.09.2011 instanța de fond a apreciat ca pentru o mai buna administrare a cauzei se impune păstrarea spre soluționare in acest dosar a primelor doua capete de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a Titlului de Proprietate nr.80/1992 eliberat pe numele autoarei I. D. M. pentru suprafața de 2,50 ha pe raza . nulității absolute a înscrisului sub semnătura privata intitulat Chitanța datat 08.11.1960, de celelalte capete de cerere 3-6 din acțiunea precizata a reclamantei.
La solicitarea parților a fost administrata proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, în privința excepțiilor unite cu fondul ca acestea sunt neîntemeiate, respingându-le in consecință, întrucât prin actele de stare civila si certificatele de moștenitor depuse a reieșit că reclamanta este moștenitoarea defunctului H. N., persoana ce a figurat in registrul agricol cu suprafața de 2,50 ha, ce ulterior a fost reconstituita in favoarea numitei I. M..
Întrucât succesiunea defunctei I. M. nu a fost dezbătuta in procedura notarială, instanța de fond a apreciat că parații persoane fizice justifica calitate procesuală pasiva in speța, fie in calitate de rude ale persoanei pe numele căreia a fost emis titlul de proprietate, fie in calitate de subdobânditori ai suprafețelor de teren menționate in titlu.
Art. III al.2 din Legea nr.169/1997 prevede ca orice persoana interesata poate solicita anularea actului emis in temeiul Legii nr.18/1991 daca motivul de nulitate se încadrează in situațiile reglementate la alineatul 1 din același articol.
Totodată din copia pașaportului depus la dosar nu a reieșit ca reclamanta ar fi pierdut cetățenia romana și nici faptul ca reclamanta nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de 2,50 ha ce a aparținut autorului sau nu a fost de natura a legitima excepțiile invocate de parați, întrucât, raportat la obiectul investirii, analiza instanței de fond s-a concentrat asupra validității titlului de proprietate emis numitei I. M., respectiv daca aceasta era persoana îndreptățita la reconstituire.
Ca atare, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate si a respins in consecința toate excepțiile invocate de pârâți.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că numitei I. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 2 ha 5000 mp pe raza localității Mogosoaia, jud. I..
Din actele comunicate de C. locala Mogoșoaia (dos nr._ ) a rezultat că aceasta s-a adresat cu două cereri la nivelul anului 1991 – una pentru suprafețele de 1000 mp locul casei si 10.000 mp pentru teren arabil si cea de-a doua purtând viza de înregistrare, prin care a solicitat o suprafața totală de 2,50 ha (f.17-18 dos nr._ ), cumpărată de la numitul H. N. in anul 1962, potrivit chitanței de mână datata 8.11.1960 (f.16).
Coroborând mențiunile cuprinse in istoricele de rol fiscal comunicate de P. Mogoșoaia pentru imobilele situate la adresele ..179, nr.221, nr.221 A si nr.221B, . fond a reținut că autorul reclamantei H. N. a figurat in registrul agricol 1959-1963 vol II, fila 28, pentru imobilul de la nr.179 cu teren de 2,57 ha doar pe perioada respectivă, ulterior anului 1963, acesta nu se mai regăsește in registrele agricole (mai mult fila din registrul agricol comunicata de primărie poartă mențiunea anulat GAC - f. 71-86 dos nr._ ), în schimb la numele poștale 221, 221A si 221B, figurează înscriși începând cu anii 1974 numiții I. F. si I. M. (nr.221), din 1986 - I. Alexadru (nr.221A) si din 2001 – I. F. S. (nr.221B).
Având in vedere că numita I. M. a formulat cerere in anul 1991 in baza legii fondului funciar, a deținut in fapt terenul solicitat, a fost membru cooperator si a dovedit proveniența imobilului, instanța de fond a apreciat că au fost respectate dispozițiile Legii nr.18/1991 iar titlul a fost legal emis unei persoane îndreptățită la reconstituire.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei in sensul că înscrisul sub semnătură privată intitulat Chitanta datat 8.11.1960 este fals, întrucât, din probele administrate, rezultă că autoarea I. M. a avut posesia terenului începând din anul 1963, an de când imobilul nu mai figurează in registrele agricole la autorul reclamantei si a făcut publică această posesie, prin înscrierea terenului in anul 1974 in evidentele fiscale.
Însăși menționarea in cuprinsul certificatului de moștenitor nr.269/19.05.1971 ca de pe urma defunctului Hărescu N., zis si H. N. decedat la 24.09.1970, a rămas un imobil compus din 500 mp si casa aferenta, situat in . 8 București, ..221, imobil dobândit de defunct prin moștenire de la soție (cota de ½) si prin vânzare-cumpărare (cota de ½), acreditează teza potrivit căreia autorul reclamantei a vândut din terenul pe care îl deținea in cumpărare in 1950 (f.7-8 dos nr._ ).
Toate aceste elemente – posesia autoarei si publicitatea acesteia, lipsa oricăror mențiuni in privința deținerii terenului de către autorul reclamantei – au dovedit ca intre cei doi s-a încheiat in mod real vânzarea-cumpărarea din anul 1960 si ca s-a plătit prețul pentru terenul menționat in actul contestat.
Ca atare, instanța de fond a constatat că actul încheiat in anul 1960 a fost valabil, a reflectat voința părților contractante si nu este întemeiat pe o cauză ilicită, imorală sau contrară ordinii publice, cum in mod neîntemeiat a susținut reclamanta.
P. aceste motive, instanța de fond a respins acțiunea precizată de reclamantă, vizând Titlul de Proprietate nr.80/27.05.1992 si chitanța datată 08.11.1960, ca neîntemeiata.
Reținând culpa procesuala a reclamantei, in baza art.274 C.p.c., instanța de fond a obligat-o sa plătească pârâtului I. A. suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat achitat conform chitanței aflata la dosar. De asemenea, a luat act că ceilalți parați persoane fizice si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Împotriva acestei soluții, recurenta-reclamantă H. G. A. și recurenții - pârâți I. A. I., I. F. S., I. Z. și I. N. A. au formulat recursuri înregistrate pe rolul Tribunalului I. – Secția Civilă la data de 05.04.2012.
În susținerea recursului propriu, recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. au arătat că analizarea excepțiilor s-a realizat de instanță în . disociate cu suficienta acuratețe pentru a se stabili care dintre ele corespund fiecărei excepții invocate. Astfel, în mod greșit excepția tardivității a fost calificata ca un simplu argument in favoarea excepției lipsei de interes. In realitate, excepția de tardivitate este o excepție de procedura si vizează un act procedural, parte a mecanismului de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru neîndeplinirea in termen a unui astfel de act existând o sancțiune specifica prevăzuta de art. 103 C proc civ. Ca urmare, este necesar ca reclamantul sa facă dovada atât a depunerii unei cereri proprii in termenele si condițiile prevăzute de lege si a validării dreptului sau, precum si a interesului procesual, adică a dovedirii ca in urma admiterii acțiunii obține un folos practic, direct si personal. În privința calității procesuale active a reclamantei, contrar celor afirmate de instanța de fond, aceasta nu a făcut dovada calității de moștenitor a defunctului H. N., actele fiind îndoielnice, existând numeroase inadvertente privind numele persoanelor înscrise în aceste acte. Pe de alta parte, la dosar sunt depuse copii simple, neapostilate si necertificate pentru conformitate cu originalul, astfel încât nu au putere probatorie. Nu există dovada concreta ca reclamanta, care poarta de altfel si un alt nume, ar fi moștenitoarea defunctului. Este de observat ca instanța de fond nici nu a arătat care ar fi actele de stare civila din care rezulta o astfel de calitate sau care este certificatul de moștenitor depus in acest sens si cum rezulta identitatea de persoane.
Recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. au mai arătat că motivarea calității procesuale pasive de către instanța de fond a fost făcuta pe doua considerente: primul este legătura de rudenie cu defuncta I. M., iar cea de-a doua, calitatea de subdobânditori ai suprafețelor de teren menționate in titlul. Asupra primei motivații, au apreciat că simpla legătura de rudenie nu determina in mod automat calitatea de moștenitor, nimeni neputând fi obligat sa accepte o succesiune (parata I. Z. nu este nici măcar ruda cu defuncta). In consecința, simpla legătura de rudenie este relevanta juridică, in condițiile in care nu s-a probat actul de acceptare a succesiunii defunctei I. M.. Al doilea argument, cel privind calitatea de subdobânditori, nu poate fi reținut in acest dosar ce are ca obiect strict anularea titlului inițial si a chitanței sub semnătura privata, nu si a actului de proprietate al recurenților - pârâți, astfel încât este fără relevanta calitatea de subdobanditori, mai ales ca exista dispoziții exprese prin care subdobanditorii sunt protejați in cazul desființării titlului de proprietate, actul lor neputând fi desființat (art. III alin. 24 din Legea nr. 169/1997).
Au mai considerat recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. că asupra cetățeniei se face o confuzie cu privire la obligația de proba. Sentința este motivata prin aceea ca din copia pașaportului depus la dosar nu reiese ca reclamanta ar fi pierdut cetățenia romana. In primul rând, din pașaport reiese cetățenia prin raportare la tara care a emis actul respectiv. Daca aceasta este România, cetățenia este romana. Daca este Franța, cetățenia este franceza. Obligația de proba revine reclamantei, aceasta trebuind sa dovedească ca după anul 1991 a avut cetățenie romana si ca are si in prezent aceasta cetățenie. Este vorba deci de o proba pozitiva, care se face cu acte romanești. De asemenea, o alta greșeala a primei instanțe este aceea ca apreciază ca si in situația in care reclamanta nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de 2,5 Ha ce a aparținut autorului sau, nu este de natura a legitima excepțiile invocate de parați, întrucât raportat la obiectul investirii, analiza se limitează la validitatea titlului de proprietate emis numitei I. M., respectiv daca aceasta este persoana îndreptățită la restituire. In primul rând ca, așa cum a arătat chiar instanța de fond, numai persoanele interesate pot sesiza instanța cu o astfel de cerere. Daca o persoana nu a formulat cerere de reconstituire in termenul legal, înseamnă ca nu este persoana interesata. Pe de alta parte, categoria celor care pot sesiza instanța, deci care o pot investi cu o cerere având ca obiect anularea unui titlu de proprietate este strict limitata prin legea nr. 169/1997, iar instanța nu se poate autosesiza. In aceste condiții, mai înainte de a verifica si a se concentra pe validitatea titlului de proprietate, instanța are obligația de a verifica propria investire, adică de a stabili daca persoana care este titulara a cererii justifica ea însăși îndeplinirea condițiilor impuse de lege in vederea sesizării instanței. În acest sens, este de observat modul de formulare a considerentelor, care dezvăluie ca instanța de fond a înțeles foarte bine ca reclamanta nu a formulat în termen cerere de reconstituire, ceea ce echivalează cu lipsa unei astfel de cereri, însa, din eroare, nu a admis excepția tardivității si, pe cale de consecința excepția lipsei de interes. Daca ar fi procedat așa, este evident ca instanța de fond ar fi trebuit sa respingă cererea ca fiind introdusa de o persoana ce nu justifica un interes, nedepunând in termenul legal cererea de reconstituire a dreptului sau de proprietate, astfel încât nu poate obține niciun folos practic de pe urma admiterii acestei acțiuni. Dreptul de proprietate se obține exclusiv la cerere, acest act procedural trebuind sa fie adresat in termen primăriei locale, ceea ce reclamanta nu a făcut. Aceasta nu poate beneficia de niciun drept in temeiul legii nr. 18/1991 si nici nu poate solicita anularea unui act emis in mod legal in baza acestei legi.
Astfel, recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. au solicitat instanței admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulate și susținute în fața instanței de fond.
În privința soluției data fondului pretențiilor, recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. au apreciat ca fiind corecta soluția primei instanțe, cu mențiunea ca si terenul in suprafață de 500 m.p. si casa aferenta au făcut obiectul vânzării către I. M., fiind incluse in suprafața totala de 2,5 Ha, mențiunea din certificatul de moștenitor fiind eronata, fiind bazata doar pe declarația parții respective. Ca urmare, au solicitat modificarea acestei motivații, in sensul înlăturării din motivare, întrucât ar putea genera potențiale conflicte viitoare in care reclamanta sa invoce o pretinsa autoritate de lucru judecat a acestei rețineri a instanței.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 C proc civ, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1998.
Recurenții – pârâți I. F. S. și I. A. I. au susținut că în mod nelegal si netemeinic instanța de fond a procedat la respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârâți. Pe de alta parte, soluția pronunțată pe fondul cauzei, in cazul in care s-ar trece peste soluțiile pronunțate pe excepții, au apreciat-o ca fiind corectă.
Recurenții – pârâți I. F. S. și I. A. I. au reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de lipsa calității de moștenitor, excepția lipsei calității procesuale a recurenților – pârâți I. F. S. și I. A. I., față de primele două capete ale acțiunii, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, excepția tardivității cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 169/1997, excepția inadmisibilității cererii de reconstituire asupra terenurilor din România pentru cetățenii străini, excepții ce au fost motivate în fața instanței de fond.
Recurenta – reclamantă H. G. A. a solicitat instanței, prin recursul formulat, casarea sentinței civile atacate, considerând-o nelegală și netemeinică.
În susținerea recursului propriu, recurenta – reclamantă a arătat că deși este un terț fata de actele al cărui conținut este inopozabil si necunoscut de ea, este îndreptățita sa solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 80/1992 emis numitei I. D. M.; constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătura privata intitulat "CHITANTA" datat la 08 noiembrie 1960, înscris fals, pe baza căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru autoarea I. D. M. si s-a eliberat titlu de proprietate nr. 80/1992 si pe cale de consecința a oricăror acte de înstrăinare cu privire la proprietatea autorului H. N. zis H. N.. In ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate ulterior de numita I. D. M. cu parații, aceste contracte urmând sa fie lovite de aceeași ineficienta juridica ca si actul însuși al autorului si reclamanta-recurenta fiind un terț fata de aceste acte al căror parții si conținut este inopozabil si necunoscut de ea si P. C. Mogosoaia refuzând sa depună in fata instanței istoricul pe rol si situația juridica reala a terenului in litigiu permițând reclamantei recurente sa si îndeplinească cerințele instanței de a preciza părțile cu care recurenta reclamanta are un interes legitim de a se judeca pentru a obține constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare sau orice act autentic, administrativ si juridic care constata înstrăinarea terenului in litigiu, care aduc sarcini asupra terenului in litigiu, care modifica situația reala a terenului in litigiu si care poarta atingeri dreptului de proprietate nu justifica sancțiunea prevăzuta de art. 155(1) din Codul de Procedura Civila prin suspendarea cauzei.
Față de aspectele de fond invocate, recurenta – reclamantă a arătat că sentința civila nr. 5179/17.10.2011 este data cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de Procedura Civila, instanța făcând o greșită aplicare a legii atunci când declara ca reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de 2,50 ha ce a aparținut autorului sau si când, pe fondul cauzei a admis ca numita I. M. a deținut de fapt terenul solicitat, a fost membru cooperator si a dovedit proprietatea imobilului si ca au fost respectate dispozițiile Legii nr. 18/1991 iar titlul a fost legal emis unei persoane îndreptățită la reconstituire respingând susținerile reclamantei in sensul ca înscrisul sub semnătura privata intitulat Chitanță datat 08.11.1960 este fals, motivând ca autoarea I. M. a avut posesia terenului începând din anul 1963, an de când imobilul nu mai figurează in registrele agricole la autorul reclamantei si a făcut publica aceasta posesie prin înscrierea terenului in anul 1974 in evidentele fiscale. Instanța de fond a ignorat astfel actele dosarului si nu a făcut o analiza atenta a acestora iar exercitarea rolului activ in conformitate cu dispozițiile art. 129 al. 3 Cod de Procedura Civila nu a fost realizata in scopul aflări adevărului. Daca s-ar fi analizat conținutul actelor aflate la dosar s-ar fi constatat ca recurenta reclamanta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legi 169/1997 de modificare a Legii 18/1991 la data de 24.03.1998 înregistrata sub nr. 1258, cerere căreia nu i s-a dat curs pana in momentul de fata potrivit procedurii prevăzute de legea speciala.
De asemenea, recurenta – reclamantă a considerat greșita si calificarea pe care instanța de fond a dat-o chitanței contestate, considerând că autorul reclamantei și numitei I. M. au încheiat, în mod real, vânzarea-cumpărarea din anul 1960 și că s-a plătit prețul pentru terenul menționat în actul contestat fără să se fi procedat la o expertiză a semnăturii aflate pe această chitanță. Istoricul de rol fiscal comunicat de P. Mogosoaia pentru imobilele situate la adresele . nr. 179 actual nr. 221, 221 A si 221 B . autorul reclamantei H. N. zis H. N. a figurat in registrul agricol 1959-1963 VoI. II, Fila 28 pentru imobilul de la nr. 179 cu teren in suprafața de 2,57 ha. Or in anul 1963 terenul a fost cooperativizat (naționalizat) de la autorului H. N. zis H. N. si pe cale de consecința nu mai putea figura in registrul agricol, terenul fiind trecut in proprietatea statului fără niciun titlu valabil de proprietate. Din anul 1963 autorul reclamantei a fost obligat sa se înscrie in GAC Mogosoaia, aceasta cerere de înscriere in GAC MOGOSOAIA fiind in posesia Primăriei Mogosoaia ce deține arhivele fostului GAC, mai mult fila din registrul agricol produsa de P. Mogoșoaia și comunicată instanței purtând mentiunea "anulat GAC" este un fals si trebuia cercetat de instanța de fond pentru falsificarea de înscrisuri publice si folosirea lor. Inscripția la numerele poștale 221, 221A si 221B au început cu anul 1974 pentru numiții I. M. si I. F. pentru nr. 221, din 1986 pentru I. A. pentru nr. 221 A si din anul 2001 pentru I. F. S. pentru nr. 221 B. Aceste inscripții au fost făcute pe proprietatea rămasa după colectivizare (naționalizare) si moștenita de reclamantă conform certificatul de moștenitor nr. 209/19.mai.1971 pentru terenul in suprafața de 500 mp curți și construcții in suprafața de 200 mp aflate in . 8, București, .. 221 fost nr. 179.
Recurenta – reclamantă a mai considerat că instanța de fond avea obligația, in afara istoricului de rol fiscal, să ceară producerea documentelor si/sau actelor care au fost la baza înscrierii dreptului de proprietate a autoarei I. M. si I. F., I. A. si I. F. S. precizat in acest istoric pentru anii 1974, 1986 si 2001, chitanța produsa in fata instanței nefiind un act care permitea deschiderea unui rol fiscal decât daca acest act ar fi validat sau încuviințat de o instanță judecătoreasca potrivit legilor in vigoare si care erau prevăzute pentru a apăra dreptul de proprietate si pentru a preveni orice abuz care aduce atingere la acest drept de proprietate. Este surprinzător ca instanța de fond, admițând ca din anul 1974 data la care a fost deschis rolul fiscal pe numele I. M. si I. F. cu suprafața de teren in litigiu si de fapt recunoscând ca aceasta chitanța ca fiind valabila, autoarea I. M. a depus o cerere in baza legii 18/1991 de reconstituire a dreptului de proprietate care a fost înregistrată sub nr. 1275/08.03.1991 prin care cere 1000 mp locul casei si 10.000 mp teren arabil atunci când terenul este pretins înscris in registrul agricol si in evidentele fiscale a Primarii Mogosoaia din anul 1974 pe baza de pretinse chitanțe din 08.11.1960 si din documentele depuse de Primărie si de ce a reținut instanța posesia autoarei I. M. si publicitatea acesteia dovedesc ca din anul 1960 poseda acest teren. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusa de numita I. M. si înregistrată sub nr. 1275/08.03.1991 justifica ca la data depunerii acestei cereri terenul in litigiu nu se afla in evidentele fiscale ale Primăriei Mogosoaia ca proprietate privata si in nicin caz din anul 1974 cum a încercat aceasta instituție din documente falsificate sa inducă in eroare instanța si confirma faptul ca acest teren a fost cooperativizat (naționalizat) de la autorul reclamantei H. N. zis H. N.. Admițând si soluționând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a autoarei I. M. prin emiterea titlului de proprietate nr. 80/27.05.1992 confirma faptul ca terenul in litigiu a fost colectivizat (naționalizat) si era in proprietatea G.A.C. Mogosoaia si in niciun caz nu a fost înscris in evidentele fiscale ale Primăriei Mogosoaia in anul 1974 si daca aceasta ar fi realitatea faptelor atunci cererea de reconstituire a dreptului de proprietate ar fi respinsa de autorități cu motivul ca aceasta suprafața de teren nu se regăsea in domeniul public si este deja in posesia autoarei I. M.. De pe alta parte, a considerat surprinzător cum instanța nu a reținut si faptul ca autoarea I. M. a depus o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cerând restituirea a 1000 mp pentru casa si 10.000 mp teren arabil atunci când din anul 1974 trebuia sa fie evidențiata cu suprafața de 2,50 ha provenind de la autorul H. N. zis H. N. si conform pretinsei chitanțe din 08.11.1960. Aceasta situație nu face decât sa arate ca in niciun caz autoarea I. M. nu știa cu exactitate suprafața de teren arabil, H. N. zis H. N. fiind înscris in registrul agricol si după ce a fost colectivizat (naționalizat) aducând semne de întrebare in ceea ce privește pretinsa chitanța din 08.11.1960 care in mod evident a fost întocmita cu ocazia apărării in acest proces si aduce semne de întrebare in ceea ce privește pretinsa deținere a terenului in litigiu din anul 1974 si de fapt de realitatea si valabilitatea actelor depuse de P. Mogosoaia.
Recurenta reclamantă a solicitat instanței casarea sentinței civile recurate, în baza dispozițiilor art. 312 C.proc.civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata – pârâtă primăria comunei Mogoșoaia, prin Primar, a formulat întâmpinare înregistrată la data de 26.11.2012, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția tardivității cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, excepția inadmisibilității cererii de reconstituire asupra terenurilor din România pentru cetățenii străini, excepția inadmisibilității și a lipsei de interes a reclamantei, precum și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților I. A. I., I. F. S., I. Z. și I. N. A..
Pe fondul cererii, intimata - pârâtă a arătat că numitei I. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 2,5 ha pe raza localității Mogosoaia. Aceasta s-a adresat Comisiei Locale Mogosoaia cu doua cereri la nivelul anului 1991 - una pentru suprafața de 1000 mp locul casei si 10.000 mp pentru terenul arabil si ce-a de-a doua cerere prin care a solicitat o suprafața totala de 2,50 ha cumpărata de la H. N. in anul 1962, potrivit chitanței de mana datata in 08.11.1960. P. in anul 1963, H. N., figura in istoricele de rol fiscal comunicate de către intimată pentru imobilele situate in .. 179, nr. 221, 221 A si 221 B, . in suprafața de 2,57 ha. Ulterior acestui an, acesta nu se mai regăsește in registrele agricole ( mai mult fila din registrul agricol comunicata de Primărie poarta mențiunea anulat) si la numele poștale 221, 221 A si 221 B figurează înscriși, începând cu anul 1974 numiții I. F. si I. M. ( nr. 221), din 1988 I. A. ( nr. 221 A) si din 2001 -I. F. S. ( nr. 221 B). I. M. a formulat cerere in anul 1991 in baza legii fondului funciar, a deținut in fapt terenul solicitat, a fost membru cooperator si a dovedit proveniența terenului, astfel încât titlul de proprietate a fost corect emis, respectându-se dispozițiile legale. Posesia autoarei si publicitatea, lipsa oricăror mențiuni cu privire la deținerea terenului de către autorul recurentei H. G. A. dovedesc faptul ca intre cei doi s-a încheiat in mod real vânzarea-cumpărarea in anul 1960 si ca s-a plătit prețul pentru terenul menționat in actul contestat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 C.proc.civ.
Recurenții – pârâți I. A. I. și I. F. S. au formulat întâmpinare la recursul recurentei – reclamante, înregistrată la dosarul cauzei în ședința publică din data de 26.11.2012.
În susținerea întâmpinării, aceștia au arătat că dispozițiile art. 129 alin. 3 Cod procedura civila au fost abrogate anterior demarării prezentului litigiu, prin Legea nr. 219/2005. Celelalte motive de recurs sunt confuz formulate si întemeiate in principal pe faptul ca instanța de fond, din proprie inițiativă, nu a administrat probele pe care reclamanta le crede necesare in acest moment insa pe care nu le-a solicitat niciodată a fi administrate instanței de fond. Rezulta cu claritate din toate considerentele instanței de fond ce au stat la baza respingerii pe fond a acțiunii, ca instanța a analizat detaliat raporturile juridice deduse judecații si actele administrate in cauza, reținând pe larg motivele care au condus la aceasta soluție.
Au mai arătat recurenții – pârâți că Legea nr.169/1997 a intrat in vigoare, conform dispozițiilor constituționale in vigoare la acel moment, la data publicării in Monitorul Oficial, 4 noiembrie 1997. P. urmare, termenul de 90 de zile in care se puteau depune cereri s-a împlinit la 03 februarie 1998. P. urmare, cererea înregistrată la P. C. Mogosoaia sub nr.1258/24.03.1998 a fost depusa tardiv, la aproape doua luni după ce termenul stabilit prin lege pentru depunerea cererilor de restituire a terenurilor se împlinise. Consecința fireasca este faptul ca, chiar in ipoteza admiterii prezentei acțiuni, recurenta reclamanta nu are nicio cale de a obține restituirea terenului pretins a fi aparținut autorului sau, odată ce cererea formulata in temeiul dispozițiilor Legii nr.169/1997 este tardiva si nu a formulat nici o alta cerere in temeiul legilor ulterioare de restituire (Legea nr.1/2000 si Legea nr.24 7 /2005). Reclamanta nu poate beneficia de restituirea terenului in baza acestor legi, întrucât restituirea se poate face, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, cu modificările succesive, inclusiv prin Legea nr. 247/2005, numai la cerere. In lipsa unei cereri adresate in termenul si condițiile legale, recurenta reclamanta nu are cum sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate, chiar si in cazul ipotetic in care un astfel de drept ar fi existat. In aceste conditii, demersul reclamantei este lipsit de interes, odată ce aceasta nu ar avea nici un folos practic, direct si imediat urmare admiterii acțiunii.
Recurenții – pârâți au mai arătat că, desi reclamantei i s-a comunicat prin adresa nr. 733/1998 faptul ca terenul solicitat de ea a fost atribuit M. I., care a prezentat chitanța de vânzare-cumpărare încheiata cu H. N., fapt recunoscut prin cererea de chemare in judecata, unde se indica in mod expres ca "urmare a solicitării mele de a mi se reconstitui dreptul de proprietate ce a aparținut defunctului meu tata, prin adresa nr. 733/25.02.1998, primarul C. Mogosoaia (..) ne aduce la cunoștința faptul ca terenul a fost solicitat de numita I. M.", reclamanta a avut o atitudine pasiva.
Recurentele – pârâte I. Z. și I. N. A. au formulat întâmpinare la recursul recurentei – reclamante, înregistrată la dosarul cauzei în ședința publică din data de 26.11.2012.
Recurentele – pârâte au invocat excepția de tardivitate și nulitate a recursului, arătând că adresa din România corespunde domiciliului ales inițial de către reclamanta, la aparatorul sau, domiciliu ce nu a fost niciodată modificat conform normelor de procedura in vigoare. Astfel, in conformitate cu art. 98 C proc civ, "schimbarea domiciliului uneia din parți in timpul judecații trebuie, sub sancțiunea neluării ei in seama, sa fie adusa la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar parții potrivnice prin scrisoare recomandata, a cărei recipisa de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului", sancțiunea procedurala instituita pentru neîndeplinirea cumulativa acelor doua condiții este neluarea in seama a schimbării de domiciliu, cu toate consecințele ce decurg din aceasta situație. In speța, urmează a se observa ca reclamanta nu a înștiințat nicio parte adversa asupra schimbării domiciliului ales, nefiind transmisa nicio comunicare in acest sens, iar la dosar nu se regăsesc dovezile impuse de lege, respectiv recipisele de predare a scrisorilor recomandate către părțile adverse. Consecința acestei situații este aceea ca domiciliul procesual al recurentei-reclamante a rămas nemodificat, acesta fiind cel din România. De altfel, alegerea de domiciliu in România corespunde si obligației instituita prin art. 1141 C proc civ, iar in caz de neconformare recipisa de predare la posta romana pentru comunicările făcute prin scrisoare recomandata țin loc de dovada de îndeplinire a procedurii. Aceste masuri sunt luate pentru respectarea principiului bunei administrări a justiției si a judecării proceselor in termen rezonabil, precum si a respectării drepturilor procesuale ale parților adverse. F. de aceasta împrejurare, au apreciat ca la data de 29.12.2011, recomandata prin care s-a comunicat sentința civila nr. 5170/2011 pronunțata de Judecătoria B. a fost primita sub semnătura la domiciliul ales in România. Având in vedere împrejurarea ca recursul a fost transmis prin posta către instanța la data de 20.01.2011 din Curtea de Argeș, aceasta este data formulării recursului, in conformitate cu art. 104 C proc civ, insa recursul nu este in termen, fiind tardiv formulat. Tardivitatea recursului rezulta din faptul ca intre data comunicării sentinței - 29.12.2011 si cea a depunerii recomandate la posta - 20.01.2012, sunt mai mult de 15 zile procedurale (mai exact sunt 21 de zile libere).
Asupra fondului criticilor invocate în cererea de recurs formulată de recurenta – reclamantă, recurentele-intimate au apreciat că in mod corect prima instanța a reținut faptul ca reclamanta nu a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 2,5 Ha. Aceasta concluzie se impune atât din recunoașterile reclamantei cat si din actele depuse in dosar. P. prezentul recurs aceasta recunoaște ca nu a respectat termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate impus de legea nr. 169/1997. In mod textual recurenta afirma ca "a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/1991/a data de 24.03.1998". Aceeași situație rezulta si din actele dosarului, cererea respectiva fiind formulata . termenului prevăzut de lege, altfel spus, in termenul legal prevăzut de legea nr. 169/1997 nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Respectivul termen era expirat la data formulării cererii, aceasta trebuind adresata anterior datei de 04.02.1994. Cererea este depusa la 48 de zile ulterior expirării termenului legal, fiind tardiva, iar acest termen a fost unul de decădere, așa încât neîndeplinirea actului procedural in termenul prevăzut de lege îi este imputabila reclamantei, iar cererea sa nu produce efecte din punct de vedere legal, așa încât ea nu exista din punct de vedere juridic (nu faptic). In aceste condiții specifice, in mod corect a fost stabilit de către prima instanța ca nu exista cerere de reconstituire, aceasta semnificând nu inexistenta unui înscris material ci a unui act procedural exercitat in termen si apt sa conducă la efecte juridice fata de autorități si terți.
Au mai arătat recurentele – pârâte că celelalte motive de recurs ar urma sa fie analizate numai daca reclamanta ar putea dovedi existenta in persoana sa a calității procesuale active si a interesului. Ori, aceste elemente nu sunt întrunite in persoana sa întrucât, neavând o cerere depusa in termen legal, aceasta nu are nici posibilitatea de a contesta actele de reconstituire a terenului in favoarea altei persoane si nici de a obține pentru sine a vreunui folos practic, direct si imediat, întrucât in lipsa cererii nu îi poate fi atribuit terenul nici in procedura administrativa si nici in cea judiciara. Cu privire la greșita calificare a înscrisului denumit chitanța, au considerat că trebuie observat ca, deși a clamat presupusul fals, reclamanta nu a trecut in fata primei instanțe la îndeplinirea procedurii specifice. F. de aceasta împrejurare, prima instanță nu a fost legal investita cu cercetarea semnăturii aflata pe înscrisul respectiv, așa încât sentința pronunțată este legala si temeinica. De altfel, in mod corect s-a stabilit ca acest înscris se coroborează cu situația de fapt stabilita (privind posesia neîntrerupta a terenului de către I. M.) si cu celelalte înscrisuri de la dosar (istoricul de rol fiscal, registrul agricol). Înscrisul respectiv este real, transmiterea proprietății s-a făcut in forma specifica a perioadei respective, având in vedere practica absolut curenta de înstrăinare a terenurilor prin acte sub semnătura privata ca modalitate de evitare a sancțiunilor comuniste. Nici fila din registrul agricol, criticata prin motivarea recursului nu a făcut obiectul unei contestări in fata primei instanțe si cu atât mai puțin a unei proceduri specifice privind falsul. Ca urmare, actul își produce pe deplin efectele juridice, mai ales ca recurenta nici nu arata in ce anume consta falsul, care alta ar fi realitatea, cine si când a făcut falsul si care sunt efectele acestuia. F. de aceasta împrejurare si fata de necontestarea înscrisului in fata primei instanțe, hotărârea de fond este legala si temeinica. De altfel, este si absurd a se considera ca in anul 1974 cineva ar fi făcut falsul respectiv in registrul agricol in speranța căderii de la putere a regimului comunist si pentru ipotetica prejudiciere a reclamantei . reconstituire a dreptului de proprietate la care nici cei mai optimiști cetățeni nu îndrăzneau sa viseze. In privința reproșului adresat instanței in sensul ca nu ar fi făcut probe in favoarea sa, va rugam a retine ca prin Legea nr. 202/2011 au fost introduse norme specifice cu privire la limitele rolului activ al instanței si posibilitatea invocării ca motiv de apel sau recurs. Astfel, art. 129 alin. 51 C proc civ, dispune in mod expres ca "partile nu pot invoca in căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in condițiile legii". In prezenta cauza, instanța a dat dovada rolului activ, solicitând Primăriei Mogoșoaia istoricul de rol precum si toate înregistrările in registrul agricol necesare soluționării cauzei. Necesitatea solicitării de probe noi intervine numai daca cele existente sunt neîndestulătoare lămuririi instanței. De altfel, reclamanta nici nu a mai solicitat revenirea cu adresa către primăria locala, astfel încât este prezumat faptul ca s-a mulțumit cu probatoriul administrat. In aceste condiții, nu poate invoca drept motiv de recurs omisiunea primei instanțe de a mai solicita din oficiu alte înscrisuri. In ceea ce privește greșita interpretare a deținerii terenului începând cu anul 1974, au apreciat ca si acest motiv de recurs este nefondat. In mod evident, începând cu anul 1974 înregistrările oficiale arata ca terenul a fost deținut de I. M.. Semnificația data de instanța este logica, întrucât se prezuma ca cel ce poseda un bun îl poseda pentru sine, in calitate de proprietar. Din niciun inscris al dosarului nu rezulta ca posesia ar fi început pentru altul, astfel incat in mod corect instanța a stabilit ca posesia ca stare de fapt corespunde unei stari de drept, adică chitanța in litigiu este un act valabil întocmit. Faptul ca a fost necesara recunoașterea dreptului de proprietate prin emiterea Titlului de proprietate nu face decât sa confirme in persoana titularului faptul ca este proprietar al acestui teren. P. toate transferurile de terenuri prin chitanțe sub semnătura privata s-a procedat la emiterea titlului pe numele dobânditorului, situație ce corespunde si prezentei spete. Ca urmare, nu se poate pretinde ca sentința ar fi nelegala, aceasta fiind practica unanima atât in procedurile administrative cat si a instanțelor de judecata.
Examinând recursurile formulate, tribunalul reține că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă, se constată că partea a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2,5 ha, situat pe Șoseaua Mogoșoaia- B., teren ce a aparținut autorului său H. (H.) N..
Această cerere este înregistrată sub nr. 1258/1998 la P. C. Mogoșoaia ( fila 26 dosar nr._ al Judecătoriei B.).
Însă, observă tribunalul că prezentul litigiu, ca urmare a disjungerii, vizează nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 80/27.05.1992 și a chitanței de vânzare cumpărare din 08.11.1960, instanța nefiind învestită cu soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietare înregistrată sub nr. 1258/1998.
Articolul 129 alin. 6 din codul de procedură civilă obligă judecătorul să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, obligație îndeplinită de judecătorul fondului.
Se va înlătura susținerea reclamantei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, constatându-se că nu este incident motivul de nulitate absolută prevăzut de art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, conform căruia „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri”.
În același timp, tribunalul apreciază că actul sub semnătură privată din anul 1960 nu este lovit de nulitate absolută, potrivit argumentelor reclamantei.
În acest sens, prin chitanța din 08.11.1960 (fila 16 dosar nr._ al Judecătoriei B.), numitul H. N. declară că a primit de la I. M. suma de 6500 de lei pentru casă și teren în suprafață de 25000mp.
Acest act dovedește înstrăinarea imobilelor menționate prin coroborare cu istoricul de rol fiscal comunicat de P. Mogoșoaia (adresa nr. 7000/03.06.2011, fila 260 dosar nr._ RJ), potrivit căruia I. M. este înscrisă în registrul agricol începând cu anul 1974 cu teren în suprafață de 3000 mp, situat pe Șoseaua București-Târgovișțe nr. 221, cu adresa nr. 7007/03.06.2011 (fila 264 dosar nr._ RJ) a Primăriei C. Mogoșoaia, din care rezultă că autorul reclamantei a figurat cu terenul în suprafață de 2,57 ha în registrul agricol în perioada 1959-1963, în timp ce în următoarele registre agricole nu mai este menționat.
Din probele administrate nu reiese că terenul a fost preluat de la autorul reclamantei de cooperativa agricolă de producție în anul 1963, astfel cum susține reclamanta, faptul că H. N. nu a mai fost menționat în registrele agricole ulterioare putând fi consecința înstrăinării imobilului în perioada 1959-1963, aspect ce rezultă din chitanța încheiată în anul 1960.
La dosar, nu a fost depusă nicio cerere de înscriere a autorului H. N. în cooperativa agricolă de producție, în plus, din adresa nr. 7007/03.06.2011, menționată mai sus, se observă că autorul reclamantei nu mai este menționat în registrul agricol ulterior anului 1963.
Se va înlătura și argumentul conform căruia fila din registrul agricol ce poartă mențiunea „anulat GAC” și adresele comunicate de P. Mogoșoaia reprezintă falsuri, având în vedere că aceste documente au fost depuse cu ocazia judecării în fond a litigiului, iar reclamanta nu a solicitat efectuarea procedurii de scripte sau a procedurii falsului, cu privire la respectivele acte.
Simpla susținere că înscrisurile și relațiile comunicate sunt falsuri, nedemonstrată prin probele administrate, nu poate fi reținută de tribunal. Se mai are în vedere și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 177-184 din Codul de procedură civilă se poate realiza în calea de atac, la cererea părții interesate, numai cu privire la înscrisuri noi depuse în recurs, nu și cu privire la înscrisuri deja existente, administrate în prima etapă procesuală. Necontestarea înscrisurilor depuse la judecata în primă instanță de către cel căruia i-au fost opuse reprezintă o recunoaștere tacită a lor, recunoaștere asupra căreia nu se mai poate reveni.
În ceea ce privește semnătura vânzătorului existentă pe chitanța din 08.11.1960, tribunalul constată că deși reclamanta a solicitat cercetarea falsului de către instanța de judecată, prin orice mijloc de probă, nu a indicat probele ce solicită a fi încuviințate și administrate în acest sens și nici nu a depus înscrisuri în original sau în copie semnate de autorul său într-o perioadă contemporană cu data încheierii actului sub semnătură privată.
În același timp, tribunalul observă din cuprinsul cererii de reconstituire nr. 1258/1998, că reclamanta recunoaște înstrăinarea casei autorului său, casă situată pe terenul în suprafață de 2, 5 ha, către familia I..
Deși cu privire la teren invocă faptul că nu a făcut obiectul vânzării, se constată că prin chitanța din 1960, autorul reclamantei transmite dreptul de proprietate atât asupra casei, cât și asupra terenului de_ de mp.
Referitor la cererea de reconstituire formulată de I. M., se constată că la dosar au fost depuse două cereri introduse de această defunctă, înregistrate sub nr. 1275/1991, prin care a solicitat inclusiv terenul de 2, 5 ha teren ( filele 78, 79 dosar nr._ al Judecătoriei B.).
Față de cele expuse, se reține că titlul de proprietate nr. 80/1992 și chitanța din 1960 sunt valabil încheiate prin raportare la motivele de nulitate invocate de partea reclamantă, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1, 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Cu privire la cererile de recurs formulate de intimații I. Z., I. N. A., I. A. I., I. F. S., tribunalul le va analiza împreună, având în vedere că sunt invocate motive comune de recurs.
De asemenea, analiza tribunalului va răspunde și apărărilor formulate de intimata P. C. Mogoșoaia prin întâmpinare, parte care nu a înțeles să exercite cale de atac împotriva soluției pronunțate asupra excepțiilor procesuale invocate la fond, dar a reiterat respectivele excepții.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, se reține că reclamanta justifică legitimare procesuală activă, putând fi inclusă în noțiunea de „ persoane interesate”, prevăzută de art. III din Legea nr. 169/1997. În plus față de cele constatate de prima instanță, se observă că aceasta a formulat cerere de reconstituire pentru terenul de 2, 5 ha ce a aparținut autorului său.
Totodată, calitatea de moștenitor a reclamantei față de defunctul H. N., zis H. N., reiese din certificatul de moștenitor nr. 269/1971, certificatul de naștere nr. 29/06.08.1938 (filele 7, 11 dosar nr._ al Judecătoriei B.), acte emise pe teritoriul României, nefiind necesară aplicarea apostilei.
Existența cetățeniei române cu privire la reclamantă nu are relevanță în prezentul litigiu, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece art. III din Legea nr. 169/1997 nu exclude cetățenii străini din categoria persoanelor interesate să solicite nulitatea absolută a unui act emis în aplicarea legii fondului funciar.
Asupra modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, se va înlătura susținerea recurenților referitoare la inexistența unui certificat de moștenitor emis ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctei I. M., având în vedere că lipsa certificatului de moștenitor nu poate fi imputată reclamantei, fiind suficientă pentru justificarea legitimării procesuale pasive existența calității de succesibili a persoanelor chemate în judecată.
Referitor la tardivitatea cererii de reconstituire formulată de reclamantă, tribunalul apreciază că acest aspect nu poate fi invocat în prezentul cadru procesual, având în vedere că instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei cereri referitoare la valabilitatea unui titlu de proprietate și a unui act sub semnătură privată, nu și cu obligarea intimatelor persoane juridice la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Aceleași aspecte sunt reținute de tribunal și cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Cu referire la lipsa de interes în introducerea cererii de chemare în judecată, ca și prima instanță, tribunalul observă că reclamanta justifică un interes legitim, personal, născut, direct și actual, având în vedere că a formulat cererea de reconstituire și a invocat dreptul de proprietate ce a aparținut autorului său H. N..
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, vor fi respinse ca neîntemeiată și aceste recursuri formulate de intimații I. Z., I. N. A., I. A. I., I. F. S..
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile formulate de recurenta - reclamantă H. G. A. cu domiciliul în Franța, 9 Rue Hemet –_ Aubervilliers și recurenții - pârâți I. A. I. cu domiciliul în Mogoșoaia, jud. I., .. 221A, I. F. S. cu domiciliul în Mogoșoaia, jud. I., .. 221, I. Z. și I. N. A., ambele cu domiciliul în București, sector 6, ., ., împotriva sentinței civile nr.5170/17.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. C. MOGOȘOAIA cu sediul în Mogoșoaia, jud. I., .. 138, P. JUDEȚULUI I., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, ambele cu sediul în București, sector 3, . și T. C. cu domiciliul în B., jud. I., .. 147, ., ., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.
Președinte Judecător Judecător L. C. C. R. N. N. M. N.
Grefier
T. S.
Concept red. gref. T.S. – 07.05.2013
Red. Jud: L.C.C./2ex
Jud.fond: D. A. – Jud. B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4704/2015. Tribunalul ILFOV | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1018/2013.... → |
|---|
