Fond funciar. Decizia nr. 582/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 582/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 582/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.582

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.04.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: C. S.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR împotriva sentinței civile nr.4915/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. G., și L. A. M., și intimatul pârât C. L. AFUMAȚI DE A. A L. NR. 18/1991 având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , reclamanții G. G. și L. A.-M. a chemat în judecată pe pârâtele, C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. 18/1991 I. și C. L. DE A. A L. 18/1991 AFUMAȚI, JUDEȚUL I., pentru ca prin sentința ce seva pronunța să se dispună: obligarea celor două pârâte la îndreptarea erorii materiale strecurate în Titlul de Proprietate nr._/2002, emis pe numele G. I. M., în sensul de a înscrie corect Tarlaua 98, . nu cum greșit a fost trecută 365/15 și înscrierea în mod corect a vecinătăților ; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul G. G. a arătata că este moștenitorul defunctului său tată G. M., titularul T.P._/13.05.2002. Față de împrejurarea că tatăl său înainte de deces a vândut prin sentința civilă nr. 5098/14.09.2007 pronunțată în dosarul civil nr._, de Judecătoria B., suprafața de teren de 5000 m.p. înscrisă în Tarlaua 98, . Titlul de Proprietate a cărei modificare parțială o solicită, se impune să stea în proces în calitate de reclamantă și L. A. M., întrucât are aceleași pretenții ca și el.

După ce a fost înstrăinat terenul reclamantul și L. A.-M. au încercat să intabuleze dreptul de proprietate în Cartea Funciară, ocazie cu care au constatat că Titlul de Proprietate_/2002, are înscris greșit . și vecinii cu care se învecinează, corect este 365/124.

În drept: Legea 18/1991, Legea 169/1997.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar acte de stare civilă; extras din planul parcelar al comunei Afumați; relații de la OCPI I.; adresa emisă de Primăria comunei Afumați, privind vecinătățile suprafeței de 5000 m.p.; copie de pe T.P._/2002; copie de pe sentința civilă 5098/2007 și au solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Pârâtele C. L. de Fond Funciar Afumați și C. Județeană de Fond funciar I., deși legal citate nu au formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 4915/29.10.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea; a abligat parata C. Județeana I. pentru S. D. de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa modifice titlul de proprietate nr._/13.05.2002, in sensul de a se menționa tarlaua 98, . nu . greșit s-a menționat; a obligat parata C. Județeana I. pentru S. D. de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa modifice titlul de proprietate nr._/13.05.2002, cu privire la înscrierea corecta a vecinătăților, după cum urmează: pentru tarlaua 98, . nord-DE 307/1, la est-M. M., la sud-I. A. si T. T., la vest-G. G. și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

P. a hotărî astfel instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele :

Din probele administrate in cauza, respectiv inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta a apeciat ca actiunea reclamantilor ce are ca obiect modificarea erorilor materiale cu privire la . a vecinatatilor in ceea ce priveste suprafata de teren de 5000 mp din tarlaua 98 pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin emiterea titlului de proprietate nr._/13.05.2002, este intemeiata, urmand a se opera in titlul de proprietate mentionat modificarile ce se impun, dupa cum urmeaza: se va menționa tarlaua 98, . nu . greșit s-a menționat, iar in ceea ce priveste vecinatatile, acestea sunt: la nord-DE 307/1, la est-M. M., la sud-I. A. si T. T., la vest-G. G.

Pe cale de consecinta, in temeiul art.58 din Legea 18/1991, astfel cum a fost modificata, instanta a fost admisă actiunea reclamantilor si s-a dispus obligarea paratei C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa modifice titlul de proprietate nr._/13.05.2002 conform celor anterior mentionate.

Împotriva sentinței civile nr. 4915/29.10.2012, a formulat recurs C. Județeană pentru S. D. de Proprietate asupra Terenurilor solicitând admiterea recursului și modificare sentinței civile.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În speță recurenta a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 5 lit h, din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționare comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin HG nr. 1172/2001, aplicabile la data emiterii titlului de proprietate, potrivită cărora, comisiile comunale pun în posesie persoanele îndreptățite a primii terenuri, înaintează și prezintă comisiei județene situația definitivă împreună cu documentația necesară, fapt pentru care, este evident că din erorile apărute în Titlul de Proprietate nr._/2002 nu se face vinovată C. Județeană I. pentru S. D. de Proprietate asupra Terenurilor.

În speță, instanța prin admiterea cererii de modificare a titlului de proprietate, a dispus implicit și modificarea procesului verbal de punere în posesie, care a stat la baza emiterii titlului de proprietate a cărui modificare a fost admisă.

În aceste condiții, având în vedere disp. art. 5 din HG 890/2005 cu modificările și completările ulterioare – care au dat în competența exclusivă a comisiilor locale delimitarea suprafețelor de teren aferente reconstituirilor a proceselor verbale de punere în posesie și a întocmirii propunerilor aferente – raportate la susținerile anterioare activitate de modificare a titlurilor de proprietate trebuie să respecte aceeași procedură de la emiterea acestora.

Mai mult în aplicarea disp. art. 6 lit. a) din H.G 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru implementarea unei proceduri unitare în material legilor proprietății, C. Județeană I. a emis Hotărârea nr. 83/2012, conform cărora întocmirea documentației în vederea modificării titlului de proprietate, este strict atribuția comisiei locale, care ulterior înaintează întreaga documentație comisiei județene. Documentația trebuie întocmită cu respectarea prevederilor art. 9 din Regulament, fiind însoțită de hotărârea comisiei locale prin care se solicită modificarea titlului de proprietate potrivit sentinței civile și referatul tehnic al Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară I. pentru a se înlătura posibilitatea unor eventuale suprapuneri.

În drept au fost invocate disp. art. 3041 din C. proc. Civ, disp. L. nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, disp. H.G nr. 890/2005 prin care este aprobat Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Deși legal citați cu copia motivelor de recurs intimații nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând recursul civil de față, prin prisma motivelor invocate de recurent Tribunalul constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

Obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtelor C. locală Afumați de aplicare a L. nr. 18/1991, jud. I. și C. Județeană I. la îndreptarea erorii materiale strecurate în T.P. nr._/2-2 emis pe numele G. I M., în sensul de a înscrie corect tarlaua 98 . și nu 365/15, cu înscrierea în mod corect a vecinătăților.

Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4915 din data de 29.10.2012, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta C. Județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să modifice titlul de proprietate nr._/13.05.2002 în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată și să înscrie corect vecinătățile, fără a se pronunța însă cu privire la C. locală Afumați de aplicare a L. nr. 18/1991 deși aceasta figura în calitate de pârâtă în dosar.

Relativ la terenul în litigiu, tribunalul reține dispozițiile HG nr. 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aplicabil la data emiterii TP nr._/13.05.2005, și anume:

- art. 5 din HG nr. 1172/2001: „ Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale:

f) întocmesc situații definitive, potrivit competențelor ce le revin, privind persoanele fizice și juridice îndreptățite să li se atribuie teren, cu suprafața și amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare și parcelare întocmit;

g) înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii;

h) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin”;

- art. 74 al. 1: „După operațiunile de validare și punere în posesie, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile comunale, orășenești sau municipale, comisia județeană emite titluri de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 45. Documentațiile pentru emiterea titlului de proprietate se întocmesc în două exemplare, dintre care unul se reține la comisia județeană, iar celălalt se transmite inspectoratului teritorial de regim silvic și cinegetic pentru arhivare. Formularele de titluri de proprietate se tipăresc prin grija Ministerului Administrației și Internelor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pe hârtie specială format A3, ca imprimat cu regim special, în carnete a câte 100 de file. Formularele de titlu de proprietate existente se predau comisiei județene pe bază de protocol și proces-verbal de predare-primire”.

Având în vedere și dispozițiile art. 6 al.1 lit. f din HG nr. 890/2005 care a abrogat HG nr. 1172/2001, potrivit cărora comisiile județene au în competență emiterea titlurilor de proprietate pentru cererile validate precum și faptul că în lipsa unor dispoziții speciale care să reglementeze procedura de modificare a unui titlu de proprietate se impune respectarea procedurii de emitere a acestuia, Tribunalul apreciază că în primul rând C. locală Afumați de aplicare a L. nr. 18/1991 are atribuții privind întocmirea documentației în vederea modificării titlului de proprietate nr._/2 - 2 și înaintarea acesteia Comisiei Județene pentru emiterea unui titlu de proprietate în conformitate cu modificările dispuse de instanța de judecată.

Ca atare, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor susmenționate obligând numai C. Județeană la modificarea titlului de proprietate nr._/2 - 2 și înscrierea vecinătăților acestuia, în condițiile în care și C. locală Afumați de aplicare a L. nr. 18/1991 este parte în dosar și are atribuții prevăzute de lege cu privire la ducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței de judecată.

P. aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 2 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.p.c., tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării ambelor pârâte comisii de fond funciar să modifice Titlul de Proprietate nr._/13.05.2002, cu privire la numărul parcelei și vecinătățile sale, în sensul dispus prin sentința atacată, dispoziții ce sunt menținute.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L.

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR împotriva sentinței civile nr.4915/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. G., și L. A. M., și intimatul pârât C. L. AFUMAȚI DE A. A L. NR. 18/1991.

Modifica in parte sentinta recurata in sensul ca:

Obliga ambele parate comisii de fond funciar sa modifice Titlul de Proprietate nr._/13.05.2002, cu privire la numarul parcelei si vecinatatile sale, in sensul dispus prin sentinta atacata, dispozitii ce sunt mentinute.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2013.

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. C. S.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-29.04.2013

Red. Jud: CS./2exemplare

Jud.fond :–R. V. A. - Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 582/2013. Tribunalul ILFOV