Fond funciar. Decizia nr. 584/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 584/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 753/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 21 mai 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR L. C. C.

JUDECĂTOR E. M.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul M. M. împotriva deciziei civile nr. 584/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr. 1757../1748/2008, în contradictoriu cu intimata C. L. DE F. F. DĂRĂȘTI, în cauza având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal și intimata prin avocat Bobrițki E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual contestație în anulare;

- prin rezoluție s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a timbra recursul cu taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0, 3 lei, sub sancțiunea anularii;

- la data de 14.05.2013 contestatorul a depus la dosar taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbrul judiciar de 0,50 lei.

Apărătorul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială prin care face dovada calității de reprezentant.

Tribunalul procedează la identificarea contestatorului cu C.I. . nr._ emisă de SPCLEP B./30.05.2008.

Având în vedere incidentul procedural, respectiv declarația de abținere a domnului judecător E. M., urmează a fi soluționat incidentul procedural și se va relua dosarul.

TRIBUNALUL

Având în vedere declarația de incompatibilitate formulată de domnul judecător E. M. și prevederile art. 98alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr.387/2005, modificată, care prevăd că „În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență,”, va dispune înaintarea dosarului către completul constituit prin includerea judecătorului de permanență pentru soluționarea declarației de abținere, motiv pentru care,

DISPUNE

Înaintează dosarul la completul constituit prin includerea judecătorului de permanență, în vederea soluționării declarației de abținere formulată de domnul judecător M. E..

Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2013.

Președinte Judecător Judecător

E. M. O. L. C. C. M. E.

Grefier

C. D.

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 753R

Ședința publică de la data de 21 mai 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR L. C. C.

JUDECĂTOR N. N.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul M. M. împotriva deciziei civile nr. 584/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr. 1757../1748/2008 în contradictoriu cu intimata C. L. DE F. F. DĂRĂȘTI, în cauza având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, dosarul fiind reluat, nu se prezintă contestatorul și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual contestație în anulare;

- prin rezoluție s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a timbra recursul cu taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0, 3 lei, sub sancțiunea anularii;

- la data de 14.05.2013 contestatorul a depus la dosar taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbrul judiciar de 0,50 lei.

- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către intimată.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității căii de atac, față de motivele invocate și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 584/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr. 1757../1748/2008, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 393 R/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă a fost admis recursul formulat de reclamantul-recurent M. M., casată sentința civilă nr. 2155/06.09.2008 pronunțată de Judecătoria Cornetu și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta C. L. Dărăști pentru aplicarea legilor fondului funciar, s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună punerea în posesie pe mai multe terenuri pe fostul amplasament, astfel: terenul în suprafață de 0,50 ha, situat în extravilanul comunei, care era jumătate livadă de pomi fructiferi și jumătate teren agricol preluat de CAP în anul 1959 la înființarea acestuia, aflat lângă lotul bisericii Sf. N. din comună; terenul în suprafață de 0,10 ha arabil aflat pe tarlaua „devale Biserică” având ca vecini moștenitorii numitei C. M., drumul de exploatare dintre curțile locuitorilor și terenurile deținute de moștenitorii lui S. I.; suprafața de 0,36 ha ce reprezintă 10% diminuare a terenului, ca urmare a cotei de reducere.

Toate aceste terenuri au fost atribuite altor persoane.

Reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dar nu a primit răspuns.

În motivarea cererii, petentul a precizat că prin hotărârea judecătorească nr. 3265 pronunțată de Judecătoria B. la 3.11.2004, irevocabilă prin decizia nr. 1536/2005 a Curții de Apel București au fost obligate comisiile să-l pună în posesia terenurilor și să-i elibereze titlul de proprietate.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005.

Pârâta C. locală Dărăști a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în considerarea sentinței civile nr. 3265/2004 și a prevederilor art. 163 Cod de procedură civilă și pe fond, respingerea cererii privind atribuirea terenurilor pe vechiul amplasament, ca nedovedit, iar pe de altă parte terenurile solicitate au fost atribuite altor persoane.

De altfel, sentința civilă nr. 3265/2004 prin care a fost obligată să pună în posesie pe reclamant cu suprafața de 3,20 ha, a fost executată de bună-voie prin întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate și prin punerea în posesie, reclamantul refuzând să semneze procesul-verbal de punere în posesie, situație în care a procedat la comunicarea prin poștă.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate: schițe, adresa nr. 937/1956 pentru 0,50 ha în lotul bisericii F., extras arhive naționale privind borderou din 1948 pentru 2500 mp livezi cu pomi și alte suprafețe, sentința civilă nr. 3265/2004 și intimata a depus proces-verbal din 21.p4.2001, anexele 39 și 39A privind persoanele beneficiare ale Legii 1/2000, proces-verbal de punere în posesie pentru 3,20 ha, plan parcelar, alte înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2155/2008 prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat și în consecință a respins cererea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 393 R/2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a fost admis recursul reclamantului, a casat hotărârea pe considerentul că nu există autoritate de lucru judecat, nefiind identitate de obiect între litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 3265/2004 și prezentul litigiu.

În primul litigiu reclamantul a solicitat obligarea comisiilor la eliberarea titlului de proprietate asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar în litigiul dedus judecății reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, precum și restituirea unei suprafețe de teren reprezentând coeficientul de reducere de 10%.

Tribunalul București a constatat că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecare, au fost administrate probele cu înscrisuri: titlul de proprietate nr._/21.10.2009 prin care pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I. a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului asupra suprafeței de 3 ha 200 mp, adresa nr. 2993/2006 a Comisiei locale de fond funciar Dărăști prin care solicită suprafața de 118,6 ha pentru atribuirea în proprietate persoanelor îndreptățite din rezerva de teren a altor localități și răspunsul negativ al acestora, respectiv localitățile M., Adunații C., 1 Decembrie, Jilava.

A fost efectuată expertiza topografică de către expert B. S., având ca obiective identificarea suprafețelor de 0,50 ha și 0,10 ha, conform planului parcelar, stabilire vecinătăți, stabilire eventuali posesori și dacă este afectat de cale ferată, din care reiese că aceste terenuri sunt atribuite reclamantului, nu există cale ferată și în completare la raport expertiza a fost detaliată astfel: terenul de 0,5 ha este situat în T 25, P 81/1/1 în suprafață reală de 5362 mp, 0,10 ha în suprafață reală de 650 mp în T 27, P 84/41 și terenul de 3043 mp fiind în posesia reclamantului, în baza titlul de proprietate nr._ și a declarației dată la data de 26.01.2011.

Prin sentința civilă nr. 1641/26.04.2011, Judecătoria Cornetu a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite altor persoane.

Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează să fie retrocedate într-un singur amplasament.

Ținând seama de faptul că vechiul amplasament al terenurilor preluate de CAP nu pot fi identificate cu exactitate, de faptul că pârâtele au executat de bună-voie obligația de a reconstitui dreptul de proprietate și de a elibera titlul de proprietate iar reclamantul a declarat în scris că terenurile se află în posesia sa, în temeiul art.58 din Legea nr.18/1991, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1641/26.04.2011, a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casare sentinței recurate și obligarea intimatei la restituire pe amplasamentul parcelei 1785.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța a admis că terenurile sunt atribuite altor persoane deși la dosar sunt depuse înscrisuri din care rezultă că acest teren este liber.

Recurentul-reclamant a mai arătat că în baza unei tranzacții a fost pus în posesia terenului în suprafață de 5362 m.p. adică numai o parcelă din cele două trecute în cartea funciară depusă la dosar, iar din cei 1000 m.p. i-au fost restituiți 650 mp.

S-a mai susținut că la repunerea pe rol a dosarului a cerut să-i fie restituită suprafața de 3600 m.p. încă din anul 2000 când Prefectura Județului I., printr-o adresă a făcut cunoscut Comisiei Locale să îl pună în posesie terenului pe vechiul amplasament.

S-a mai invocat faptul că la momentul stabilirii obiectivelor expertizei s-a solicitat efectuarea măsurătorilor pentru o suprafață de 5000 mp în loc de 3000 mp, însă ca urmare a solicitării reclamantului acest aspect a fost rectificat așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 22.06.2010.

A mai susținut recurentul că pentru a putea intra în posesia terenului a renunțat la daunele cominatorii în cuantum de 116.794.34 lei stabilite de Judecătoria Cornetu prin hotărârea nr. 2086/2007.

Cu privire la aspectul reținut de instanța de fond în sensul că nu există teren disponibil, recurentul-reclamant a arătat că în anul 1991 . de teren de 24 ha așa cum rezultă din totalizarea anexelor și terenul înregistrat la OCPI.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 11 C. proc. civ. art. 11 al. 2/1 din Legea nr. 18/1991, art. III lit. a pct. ii din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea 247/2005 și art. 81 pct. 1 și 2 din H.G. nr. 890/2005.

Prin notele de ședință depusă la data de 04.10.2012 la dosar recurentul reclamant a arătat că deși instanța a apreciat că pârâta a executat de bună-voie obligația de a reconstitui dreptul de proprietate și eliberarea titlului, în realitate comisia a fost obligată prin hotărâri irevocabile care au fost puse în executare și că deși s-a solicitat intimatei să comunice situația parcelei în litigiu aceasta nu a depus relațiile solicitate.

Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin notele scrise depuse la data de 19.02.2013 intimata a invocat excepția tardivității declarării recursului raportat la dispozițiile art. 301 C. proc. civ. iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.,

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, probă în cadrul căreia s-a dispus efectuarea unei adrese către OCPI – I. pentru a comunica instanței dacă amplasamentul cu privire la care se solicită punerea în posesie este liber și neatribuit, iar la data de 29.11.2012 s-a depus la doar răspunsul acestei instituții.

Asupra excepției tardivității declarării recursului invocata de intimata-parata C. locala Darasti prin notele scrise si discutata la termenul de judecata din 16.04.2013 tribunalul a constatat ca sentința civila recurata a fost comunicata reclamantului M. M. la data de 23.03.2012 conform dovezii de comunicare aflată la fila 115 dos II fond, iar cererea de recurs a reclamantului a fost înregistrată la 22.03.2013 (f.3 dos recurs), anterior comunicării hotărârii, astfel că recursul a fost declarat in termenul legal raportat la dispozițiile art. 301 alin. 1 C. proc. civ.

In privința nulității recursului pentru nemotivare in termen, excepție invocata de intimata oral la termenul de judecata din 16.04.2013, tribunalul a constatat că motivele de recurs au fost înregistrate la data de 29.03.2012 (f. 4-5 dos recurs), iar hotărârea recurata, astfel cum s-a reținut, a fost comunicata partii la 23.03.2012, precizarile scrise depuse de recurent la data de 04.120.212 nu poarta denumirea motive de recurs, nu aduc niciun temei de drept nou si ca atare nu vor fi considerate motive noi (f. 5-8). Ca atare, motivarea căii de atac (cererea inregistrata la 29.03.2012) s-a făcut in termenul legal prevăzut de art. 301 alin. 1 coroborat cu art. 303 alin. 2 C. proc. civ.

Față de cele reținute anterior, tribunalul a respins ca neîntemeiate cele doua excepții invocate de intimata la termenul de judecata din 16.04.2013.

Pe fondul cererii de recurs, raportat la temeiurile invocate de recurent, respectiv art. 304 pct. 9 si 304 pct. 11 C. proc. civ., Tribunalul a constatat următoarele:

Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct.11 C.p.c invocat de recurent a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, deci anterior începerii prezentului litigiu (cerere introdusa la 19.06.2008).

In privința greșitei aplicării a legii, subscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se observa ca recurentul critica soluția instanței de fond in sensul ca nu i-a fost atribuit terenul de 3600 mp. (din măsurătorile expertizei topografice facute la fond in rejudecare de 3043 mp.), care este liber si care ar corespunde vechiului amplasament al parcelei 1785 pe care acesta ar fi folosit-o înainte de anul 1959 conform mențiunilor din cuprinsul cărții funciare depusa in cauza, instanța de fond reținând susținerile paratei ca acest teren a fost atribuit altor persoane.

Sub acest motiv, in fapt, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 3265/03.11.2004 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul nr. 4146/2004 rămasă irevocabilă prin respingerea apelului si a recursului (f. 26-27 primul dos fond) a fost obligată C. Locala Darasti să îl pună in posesie pe reclamantul M. M. cu suprafață totală de 3,20 ha pentru care i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Municipale din 11.10.1991 anexa 2A, poz 231 si să înainteze documentația Comisiei Județene I. in vederea emiterii titlului de proprietate, care a fost obligata in acest sens.

La data de 14.03.2008 se emite reclamantului procesul-verbal de punere in posesie pentru o suprafața totală de 3,20 ha, terenuri intre care la pct.11 in extravilan este prevăzuta suprafața de 3050 mp in T 25, p 81/3/1 (f.11 dos Judecătoriei Cornetu in care a fost admisa declarația de abținere formulată de judecătorul F.).

La data de 06.05.2008 este promovată prezenta acțiune prin care reclamantul solicită cele trei amplasamente: terenul în suprafață de 0,50 ha, situat în extravilanul comunei, care era jumătate livadă de pomi fructiferi și jumătate teren agricol preluat de CAP în anul 1959 la înființarea acestuia, aflat lângă lotul bisericii Sf. N. din comună; terenul în suprafață de 0,10 ha arabil aflat pe tarlaua „devale Biserică” având ca vecini moștenitorii numitei C. M., drumul de exploatare dintre curțile locuitorilor și terenurile deținute de moștenitorii lui S. I.; suprafața de 0,36 ha reprezentând coeficientul de reducere de 10%.

Prin decizia nr. 393R pronunțata de Tribunalul București Secția a V-a civila in data de 20.02.2009, este casata prima hotărâre pronunțata in acest litigiu, apreciindu-se că nu există autoritate de lucru judecat cu dosarul din anul 2004, întrucât prin ultima acțiune reclamantul solicita obligarea paratelor la reconstituire pe vechiul amplasament precum suprafetele de 0,50 ha si 0,10 ha, precum si restituirea unei suprafețe de 0,36 ha reprezentând coeficientul de reducere de 10% aplicat la reconstituirea dreptului de proprietate; mai mult temeiul de drept al prezentului litigiu îl constituie Legea nr. 247/2005, act normativ ce nu era in vigoare la data pronunțării hotărârii din 2004.

La data de 14.08.2009, intre reclamant si parata se încheie o înțelegere (tranzacție) prin care înțeleg să stingă mai multe litigii, rezultatul principal fiind punerea de acord asupra amplasamentelor terenurilor in suprafața totală de 3,20 ha, in vederea emiterii titlului de proprietate astfel cum s-a dispus prin hotărârea pronunțata in anul 2004 (f. 8-9 dos Judecătoriei Cornetu in care a fost admisa declaratia de abtinere a jud. F. A, respectiv f.91-92 dos recurs).

In cuprinsul acestei înțelegeri semnată de recurent asistat de avocat se menționează că procesul-verbal de punere in posesie încheiat la 14.03.2008 conform anexei 2A poziția 231 pentru suprafața de 3,2 ha situata pe raza . anulează parțial ca urmare a refuzului petentului asupra unor amplasamente cu care nu este de acord (este vorba si de amplasamentul 11 ce cuprindea terenul de 3050 mp din T25 p 81/3/1 si care nu mai este trecut in titlul de proprietate emis ulterior).

In data de 20.08.2009 reclamantul prin declarația autentificată sub nr. 2875 a renunțat la drepturile pretinse prin executare silită față de titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2086/05.11.2007 (alta hotarare), sub condiția suspensivă a emiterii titlului de proprietate conform procesului-verbal de punere in posesie încheiat la 14.08.2009, in care erau cuprinse terenurile de 5362 mp. pe vechiul amplasament conform Cartii Funciare nr. 1090 a localitatii Darasti - I. si a suprafeței de 650 mp. de la punctul biserica (f. 10 declarație - dos Judecătorie Cornetu in care a fost admisa declarația de abținere a jud. F. A).

După încheierea acestei înțelegeri, reclamantului i-a fost eliberat Titlul de Proprietate nr._/21.10.2009 pentru o suprafața totală de 32.000 mp (3,20 ha) pe raza localității Darasti I. (f.13 dos fond rejudecare). Deci, tribunalul retine că amplasamentele cuprinse in titlul de proprietate sunt cele pentru care reclamantul si-a dat in mod expres acordul, conform procesului-verbal de punere in posesie si înțelegerii încheiate cu comisia locală.

După depunerea de către parte a titlului de proprietate la dosar, reclamantul și-a precizat acțiunea prin cererea înregistrată la 26.01.2010 (f. 12 dos fond rejudecare) si a solicitat in contradictoriu cu parata C. locală Darasti să îi restituie terenul in suprafața de 3600 mp. ce reprezintă 10 % adică coeficientul de reducere, iar terenul sa fie repartizat in tarlaua 25 . si ., in suprafața de 3000 mp. ce se află in continuarea terenului sau deja reconstituit; că respectivele parcele sunt libere neatribuite si pana in anul 1959 au fost proprietatea lui. A mai solicitat ca in ce privește tranzacția pentru celelalte 2 capete aceasta sa fie cuprinsa in sentința ce se va pronunța întrucât tranzacția se afla la dosar.

Din concluziile raportul de expertiză topografică si a completării acestuia, întocmite de expert B. S., rezultă că terenul de 3600 mp. (din măsurători 3043 mp) este amplasat in T 25 A81/3/1 si are drept vecinătăți la nord De 82/1, la est De 82, la sud T25A 81/2, iar la vest - M. G. (f. 36 dos fond rejudecare).

Această suprafață de teren figura înscrisă in procesul-verbal de punere in posesie încheiat la 14.03.2008, la poziția 11 extravilan, amplasament ce a fost refuzat de reclamant astfel cum reiese din înțelegerea-tranzacție încheiată la 14.08.2009 (f.8-9 dos Judecătorie Cornetu in care a fost admisa declarația de abținere a jud. F. A, respectiv f. 91-92 dos recurs).

Urmare a acestei înțelegeri in titlul de proprietate nu a mai fost trecută suprafața de 3050 mp din T25 p 81/3/1.

Tribunalul mai retine că, prin completarea la raport, expertul specifică că terenul de 3600 mp. (3043 mp. din măsurători) se află in continuarea terenului de 5362 mp. deținut de reclamant in baza Titlului de Proprietate nr._/21.10.2009 (f. 73-75). In sensul alăturării celor două terenuri este si declarația din 26.01.2011 a reclamantului depusă la fila 76 din dos fond rejudecare.

Asupra acestui amplasament s-au solicitat de tribunal relații la OCPI I. care a comunicat planul parcelar pentru Tarlaua 85 - A81 înregistrat in evidentele sale, unde recurentul figurează cu terenul de 5362 mp. conform TP nr._, iar in continuarea acestui teren se afla suprafața de 3371 mp. in T25A81/1/2 si nu T25 p 81/3/1 cum indică expertul topo, dar având două dintre vecinătățile indicate in schița anexa la expertiza topo. Pentru acest teren sunt mențiuni pe planul parcelar comunicat de OCPI I. că se afla in lucru emiterea titlului de proprietate beneficiarului C. I. conform Anexei 3/19 (f. 70-73 dos recurs). Coroborând planul parcelar comunicat de OCPI I. cu schițele întocmite de expert (se are in vedere cu precădere schița anexa 2 la completare), tribunalul constată ca amplasamentul solicitat de recurent nu este liber.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului in sensul că terenul de 3600 mp. ar face parte din . ar fi deținut-o înainte de anul 1959 întrucât nu s-a stabilit acest lucru prin probele administrate; mai mult, parcelele vechi 1784 (3091 mp.) si 1785 (2271 mp.) înscrise in Cartea funciara veche totalizau 5362 mp., suprafață ce i-a fost deja reconstituita părții prin titlu, la solicitarea sa expresă (declarația din 26.01.2011 si precizarea anterioară a reclamantului f. 54 din primul dos de fond).

In drept, tribunalul are in vedere dispozițiile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (astfel cum a fost modificata inclusiv prin Legea nr. 247/2005) conform cărora persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita suprafeței de teren de pană la 10 ha de familie și cărora li s-a aplicat cota de reducere, potrivit art. 14 alin. (3) din lege, pot formula cerere pentru suprafețele de teren care au constituit această cotă. Cererile se formulează în cazul în care cota de reducere a depășit procentul de 5% .

Conform art. 2 din Legea nr. 1/2000 (astfel cum a fost modificata inclusiv prin Legea nr. 247/2005) reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament daca acestea nu au fost atribuite altor persoane, iar art. 3 alin. 3 si 4 din același act normativ prevăd că: În cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr. 18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile. În situația în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în condițiile alin. (2), se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat.

Concluzionând, tribunalul constată că recurentul-reclamant figurează înscris in Anexa 39 poz. 231 cu suprafața de 0,36 ha pentru acordarea de despăgubiri, că terenul de 3600 mp. (3043 mp. din măsurători) aflat in continuarea suprafeței de 5362 mp. reconstituită, nu face partea din vechea .-a fost deja retrocedată această suprafață si nu sunt elemente de identitate reieșite de probele administrate), deci nu vorbim de vechiul amplasament, iar suprafața indicata de recurent nu este libera, ci a fost atribuită altei persoane; in plus, astfel cum a reținut instanța de fond, nici pe raza comunei Darasti si nici a localităților vecine nu sunt suprafețe libere de teren.

Față de aceste aspecte, tribunalul apreciază că sentința de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 2 si 3 ale Legii nr. 1/2000, motiv pentru care in temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 584/23.04.2013 a formulat contestație în anulare recurentul, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 07.05.2013, sub nr._ .

A solicitat contestatorul admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că instanța a omis să cerceteze actele de proprietate: cartea funciară nr. 1090 în care este consemnată ., terenul provenind din împroprietărirea din anul 1864.

A arătat contestatorul că este proprietarul terenului care este compus din 2 parcele 1784 pe care și la acest moment mai sunt reziduuri de beton, cultivabil fiind aproape 3000 m.p. A solicitat ca cei 3600 m.p. să fie restituiți în . în suprafață de 3043 m.p.

Cererea de contestație în anulare a fost legal timbrată.

În ședința publică din 21.05.2013, tribunalul, din oficiu a invocat excepția inadmisibilității căii de atac și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea excepției inadmisibilității formulării contestației în anulare, tribunalul reține următoarele:

În analizarea admisibilității contestației în anulare, tribunalul urmează a analiza dacă motivele invocate de contestator se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.

Astfel, contestatorul a învederat că instanța de recurs a omis să cerceteze actele de proprietate ale recurentului, acesta fiind în mod evident proprietarul imobilului în litigiu.

Verificând motivul invocat de contestator prin raportare la dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că acesta nu se circumscrie niciunui caz de admisibilitate a contestației în anulare.

Astfel, contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată pentru următoarele motive:

- când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

- când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Iar contestația în anulare specială se poate exercita în următoarele două situații:

- când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale;

- când, respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Având în vedere că, în cauză, contestatorul nu a indicat în mod expres care este motivul ce fundamentează contestația în anulare, tribunalul urmează a analiza prezenta cale extraordinară de atac prin raportare la toate cele patru motive anterior menționate.

Cu privire la motivul vizând nelegalitatea procedurii de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, tribunalul reține neincidența acestuia, contestatorul neînțelegând să formuleze o asemenea critică față de decizia pronunțată în recurs.

Privitor la motivul vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, tribunalul reține, de asemenea, neîndeplinirea cerințelor impuse de textul de lege, contestatorul neînțelegând să formuleze o asemenea critică față de decizia pronunțată în recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând săvârșirea unei greșeli materiale în dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs, tribunalul reține că art. 318 teza I Cod procedură civilă are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Eroarea trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, această cale de atac tinzând la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivul vizând o eventuală necercetare a actelor de proprietate ale contestatorului nu constituie, însă, o „greșeală materială” în înțelesul textului legal menționat, ci poate reprezenta, cel mult, o eventuală greșeală de judecată, ce nu ar putea fi remediată prin intermediul acestui mijloc procedural.

Nici ultimul motiv menționat nu este incident în cauză, contestatorul neinvocând omisiunea instanței de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare. Mai mult decât atât, se observă că instanța de recurs a analizat toate motivele și argumentele aduse de recurent în susținerea căii de atac, oferind o soluționare completă tuturor aspectelor cu care a fost învestită.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 317 și nici ale art. 318 Cod procedură civilă și având în vedere și împrejurarea că exercitarea contestației în anulare se face numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege, tribunalul urmează a respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M. M., cu domiciliul în ., nr. 94, județul I. în contradictoriu cu intimata C. L. DE F. F. DĂRĂȘTI, cu sediul în comuna Darasti, .. 6, județul I., ca inadmisibilă. e

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2013.

Președinte Judecător Judecător

E. M. O. L. C. C. N. M. N.

pentru judecător aflat în concediu de odihnă

semnează președintele Secției Civile

judecător E. O.

Grefier

C. D.

Red. jud. E.M.O./Thn. red./C.D. 2 ex./05.07. 2013

Judecători recurs M. E., A. D., C. S./Tribunalul I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 584/2013. Tribunalul ILFOV