Fond funciar. Decizia nr. 600/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-09-2012 în dosarul nr. 600/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr.: 600R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.09.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR L. C. C.
JUDECĂTOR M. E.
GREFIER T. S.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta P. ORAȘULUI V. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2707/22.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I. în dosarul nr. 4244/1991 în contradictoriu cu intimații M. E., E. A. și P. M. BUCUREȘTI, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, a răspuns recurenta, prin consilier juridic M. C. cu delegație de reprezentare la fila 24 din dosarul cauzei și terții R. V., M. L., S. S. N., J. G. și M. M., prin avocat T. G., cu împuternicire avocațială la fila 33 a dosarului de fond, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că terții au depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei, în 6 exemplare, după care:
Recurenta, prin consilier juridic, solicită instanței amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de cererea de intervenție, învederând faptul că aceasta este diferită de cea comunicată la termenul anterior.
Terții, prin avocat, solicită instanței să considere cererea de intervenție accesorie depusă la dosarul cauzei pentru acest termen ca fiind note scrise.
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de intervenție, conform art. 49-56 C.proc.civ., dispunând în acest sens, strigarea cauzei la ordine.
La a doua strigare, în ședință publică, a răspuns recurenta, prin consilier juridic M. C. și terții R. V., M. L., personal, S. S. N., J. G. și M. M., prin avocat T. G., lipsind intimații.
Instanța procedează la legitimarea terței M. L. cu CI . nr._ și CNP_.
Având cuvântul asupra cererii de intervenție accesorie în interesul recurentei, terții, prin avocat, consideră îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49-56 C.proc.civ. și achiesează la cererea recurentei.
Recurenta, prin consilier juridic, arată că lasă soluționarea cererii de intervenție la aprecierea instanței.
Instanța, deliberând asupra cererii de intervenție accesorie, urmează a reține că în conformitate cu dispozițiile art. 49 și următoarele C.proc.civ., una dintre condițiile de admisibilitate a cererii este justificarea unui interes propriu, nefiind suficient ca intervenienții să sprijine doar acțiunea recurentei. În condiția în care intimații înțeleg să invoce doar posesia imobilului menționat în Titlul de Proprietate nr. 40.350/1998, instanța constată că aceștia nu au justificat un drept propriu a cărui protecție juridică o urmărește prin apelarea la mijlocul procedural al intervenției voluntare accesorii, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 52 și urm. Cod procedură civilă, respinge cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă.
Instanța pune în discuție admisibilitatea recursului prin raportare la dispozițiile art. 311 C.proc.civ..
Recurenta, prin consilier juridic, consideră că recursul este admisibil, având în vedere că sentința civilă recurată nu i-a fost comunicată, pe cale de consecință solicitând instanței casarea sentinței civile recurate, cu trimitere spre rejudecare.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de fata, instanța constata următoarele:
P. sentința civilă nr. 2707 din data de 22.10.1992, Judecătoria Sectorului Agricol I. a respins plângerea petenților M. E. și E. A. în contradictoriu cu P. M. București, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 4244/1991 pe rolul Judecătoriei SAI, petenții M. E. și E. A. au contestat hotărârea Comisiei municipale de aplicare a Legii fondului funciar comunicată sub nr. 6827 din 07.11.1991 prin care s-a validat hotărârea comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 19/1991 în sensul că li s-a reconstituit petenților dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,2 ha teren situat în com. V., ., SAI și pe care se află în prezent construcții particulare.
În motivarea contestației, legal timbrată cu 150 lei, petenții au arătat că terenul a fost proprietatea părinților petenților, iar în 1980 a fost luat de către P. . unor cetățeni pentru construcția de locuințe.
La dosarul cauzei s-a atașat dosarul comisiei comunale de aplicarea Legii fondului funciar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului fiind administrat de P. comunei V., care l-a atribuit cetățenilor în vederea construirii de locuințe proprietate particulară, fapt necontestat de petenți.
În aceste împrejurări, față de prevederile art. 10 din Legea fondului funciar, care prevăd că stabilirea dreptului de proprietate se face în baza terenurilor deținute de cooperativă la 01.01.1990 înscrisă în sistemele de evidență a cadastrului funciar sau în registrele agricole și față de situația că numai în aceste cazuri este reglementată posibilitatea formulării plângerii la judecătorie în temeiul art. 11 din susamintita lege, aplicarea dispozițiilor privind terenurile proprietate de stat intrând sub incidența prevederilor conținute de cap. III din Legea fondului funciar, instanța de fond a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, recurenta au formulat recurs, înregistrat pe rolul Tribunalului I. - Secția Civilă, la data de 20.01.2012.
În fapt, recurenta a arătat că, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu P. M. București, reclamanții M. E. și E. A. au contestat o hotărâre a Comisiei de fond funciar a M. București, prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de 1,20 ha teren situat în V., ., jud. I.. La primul termen de judecată, prin încheierea de ședință din data de 12.12.1991 (fila 8 dosar fond), instanța de judecată a dispus introducerea în cauză a Primăriei Comunei V. - în prezent P. Orașului V. - și citarea primăriilor cu mențiunea de a aplica ștampila, a doua pârâtă apărând corect menționată și în citativ. Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 9 dosar) rezultă că, probabil din eroare, a fost citată "P. Ștefănești", cu sediul în . fost aplicată ștampila. La următorul termen de judecată - 16.01.1992 - procedura este considerată completă, deși pârâta Primăriei Comunei V. nu a fost în niciun fel citată și nici nu a fost prezentă, prin reprezentant, la ședința de judecată. Din cuprinsul încheierii de ședință din 16.01.1992 (fila 11) nu rezultă că P. Comunei V. ar mai fi parte în proces, aceasta nemaifiind menționată nici în citativ. De asemenea, în încheierile de ședință următoare de la data de 27.02.1992 (fila 14), 09.04.1992 (fila 16), 14.05.1992 (fila 17), 18.06.1992 (fila 19), 30.07.1992 (fila 24), precum și din cuprinsul sentinței civile nr. 2707 din data de 22.10.1992, rezultă că, deși instanța nu a revenit asupra măsurii introducerii noastre în cauză, pârâta P. Comunei V. nu a fost vreodată citată și nici nu a fost vreodată prezentă în fața instanței, pentru a avea termen în cunoștință. Mai mult, prin sentința civilă nr. 2707 din data de 22.10.1992 se reține că pârâtă în Dosarul nr. 4244/1991 ar fi doar P. M. București, astfel încât - ca o consecință firească - această sentință nu a fost vreodată comunicată către pârâta P. Comunei V.. Împotriva sentinței civile nr. 2707/22.10.1992 au formulat recurs reclamanții la data de 25.10.1993, formându-se dosarul civil nr. 5521/1993 al Tribunalului M. București Secția a III-a Civilă. P. decizia civilă nr. 21R/21.01.1994, Tribunalul a soluționat acest recurs numai în contradictoriu cu intimata P. M. București, fără a observa că prin încheierea de ședință din data de 12.12.1991 (fila 8 dosar fond), instanța de judecată a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei Comunei V..
Față de cele expuse, recurenta a concluzionat că, cauza care a format obiectul dosarului nr. 4244/1991 a fost soluționată cu vicierea procedurii de citare a Primăriei Comunei V. - în prezent subscrisa P. Orașului V.. În aceste condiții, deși instanța a dispus introducerea recurentei în cauză încă de la termenul din 12.12.1991, P. V. nu a fost niciodată citată, astfel încât nu a fost în măsură să ia cunoștință de existența dosarului și de actele acestuia, nu a putut propune și administra probe - dreptul său constituțional la apărare fiind astfel grav vătămat.
Recurenta a precizat că a luat cunoștință de sentința civilă nr. 2707/22.10.1992, precum și de actele și lucrările dosarului abia la data de 05.01.2012, când a solicitat Judecătoriei B. să îi elibereze o copie integrală a dosarului nr. 4244/1991 și a dosarului nr. 5521/1993, aceasta fiindu-le necesare pentru efectuarea de verificări în legătură cu modul de executare al deciziei civile nr. 21R/21.01.1994, în urma memoriilor și demersurilor întreprinse la P. Orașului V. de numiții R. V., M. L., S. S. N., J. G. si M. M..
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 18.09.2012, instanța a pus în discuție admisibilitatea recursului prin raportare la dispozițiile art. 311 C.proc.civ..
Analizând recursul civil de față, instanța constata următoarele:
P. sentința civilă nr. 2707/22.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I., recurată în prezenta cauză, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petenților M. E. și E. A., iar, prin decizia civilă nr. 21R/21.01.1994 pronunțată de Tribunalul București, a fost casată sentința civilă menționată și, în fond, a fost admisă plângerea, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 1,2 ha situat în . echivalent.
Împotriva aceleiași sentințe civile nr. 2707/22.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I., P. Orașului V. prin P. a exercitat calea de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 311 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nicio putere. Cu alte cuvinte, o hotărâre casată de instanța de control judiciar este lipsită de eficacitate juridică, nemaiproducând consecințe pe planul raporturilor juridice, deci nu mai există.
P. urmare, nemaiexistând sub aspect juridic hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac, tribunalul reține că recursul este inadmisibil, fiind lipsit de obiectul reglementat de prevederile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta P. ORAȘULUI V. prin P., cu sediul în V., jud. I., bb. V. nr. 74 împotriva sentinței civile nr. 2707/22.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I. în dosarul nr. 4244/1991 în contradictoriu cu intimații M. E., domiciliată în V., jud. I., ., E. A., domiciliat în București, sector 2, ., ., . și P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 291-293, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR E. M. O. L. C. C. M. E.
GREFIER
T. S.
Concept red. gref. T.S. - 24.10.2012
Red. Jud: E.M.O./2 ex- - 25.10.2012
Jud. fond: N. G., S. A. - Jud. Sectorului Agricol I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 598/2012. Tribunalul ILFOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 1918/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
