Fond funciar. Hotărâre din 09-07-2013, Tribunalul ILFOV

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 1098/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1098R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.07.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: A. M. C.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul reclamant A. L. C. împotriva sentinței civile nr.6153/28.12.2012 pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. V., P. C., C. JUDEȚEANĂ I. DE A. A L. nr. 18/991 și S. N., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când in aceeasi compunere a hotarat:

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregitrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 29.12.2010 înregistrata sub nr._ reclamanta A. L.-C. a formulat plângere împotriva refuzului Comunei Snagov si Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, de a-i raspunde la notificarea formulata în teremn legal de restituire în natura a terenului situat în ., în suprafata de_ mp.

La data de 24.06.2010 reclamanta si-a modificat si completat actiunea, solicitând ca prin largirea cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâti a numitilor Comsia Judeteană I. și P. V., să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 7521/25.05.1994, emis de Comsia Judeteană I. pentru cauză ilicită și obligarea pârâtului P. V. să-i lase în deplină proprietate și linistită posesie terenul din ., orasul Snagov, judetul I..

La teremenul de judecata din data de 25.10.2012 reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând scoaterea din cauză a pârâtei RAPPS RA si a Comunei Snagov si introducerea în cauza in calitate de pârâti a Comisiei Judetene I. pentru Aplicarea L. Fondului Funciar, P. V. si S. Neils.

În privinta obiectului cererii de chemare în judecată reclamanta și-a modificat obiectul inițial al cererii, în sensul: constatării nulității absolute a Titlului de proprietate nr. nr. 7521/25.05.1994, emis de Comsia Judeteană I., numitului P. V., pentru cauza ilicita în sensul dispozitiilor art. 948 al.1 pct.4, art. 966 si 968 C.; obligarea numitului P. V. de a lăsa în deplină proprietate și linistită posesie terenul din ., orasul Snagov, judetul I., în limitele suprafetei de 9077, 50 mp, astfel cum aceasta rezultă din raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expert Alnitei M., în principal bazat pe nulitatea absolută a titlului său de proprietate, și în subsidiar, raportat la principiile comparării titlurilor; criteriile de preferinta prevazute de disp. art. 6 al.1 din Legea 213/1998; disp. art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si disp. art. 480-481 Cod civil; constatării nulității absolute a titlului de proprietate al numitului S. Neils, în limitele suprafetei de 493, 50 mp, uzurpată de acesta din terenul din proprietatea reclamantei; obligării aceluiași pârât de a-i lăsa în deplină proprietate și linistită posesie porțiunea în suprafață de 493,50 mp uzurpata din terenul reclamantei.

Cauza a fost declinata prin sentinta civila nr. 1686/04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._/3/2010 spre competenta solutionare Judecatoriei B..

Recursul declarat împotriva sentintei civile civila nr. 1686/04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._/3/2010 de pârâtul S. Neils a fost respins, prin Decizia nr. 76/R/2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti.

Prin întâmpinare pârâtul P. V. a solicitat respingerea acțiunii făcând o amplă descriere a situației de fapt, analizând mai multe instituți de drept, analizând atât titlul de proprietate al reclamantei cât și ale pârâtilor.

Au mai fost analizate principiile bunei credinte, fiind facute apărări în mai multe modalitati.

Reclamanta a depus o noua precizare, facându-se o noua analiza a regimului nulitatilor, precum si a modului în care urmeaza a fi apreciat titlul de proprietate de care înțelege să se foloseasă.

S-a depus de asemenea si un raspuns la întâmpinarea pârâtilor.

Pârâtul P. V. a formulat întâmpinarea la cererea precizatoare depusa de reclamanta.

Instanta din oficiu a solicitat de la C. Locala Snagov actele în baza cărora a fost emis titlul de proprietate a cărui anulare absoluta s-a cerut a fi constata.

Pârâtii P. V. si P. C. au depus cerere reconventionala prin care au solicitat în esență ca, în situația admiterii acțiunii reclamantei, aceasta să fie obligată la plata sumei de_ Eur, reprezentând contravaloarea constructiei edificata pe teren.

Pârâtii au arătat că, de bună credință fiind, au dobândit terenul de 9000 mp și au edificat pe acesta o construcție de care au făcut vorbire cu respectarea legislatiei care reglementează materia.

Pentru toate părțile au fost încuviințate proba cu acte și efectuarea unor expertize în specialitate topografie și construcții.

Obiectivele expertizei au fost: pentru expertiza topografica, identificarea suprafetei de teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate în temeiul L. 18/1991; localizarea terenului revendicat de reclamanta( pozitionare, suprafata, vecinatati); determinarea unei eventuale suprapuneri cu terenul proprietatea pârâtilor; evaluarea; iar expertiza în specialitatea constructii a avut ca obiective; valoarea de circulatie a constructiilor, separat manopera si contravaloarea materialelor.

Rapoartele de expertiza efectuate în cauza efectuate în cauza de expert topografic C. Gamenț si expert evaluator E. F. au raspuns obiectivelor stabilite de instanță.

Prin sentința civilă nr.6153/28.12.2012, Judecătoria B. a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la 3500 lei cheltuieli de judecata catre pârâtul S. Neils si la_ lei catre pârâtul P. V..

Pentru a hotărî astfel analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că, reclamanta este mostenitoarea def. Almajan A.( nascut A.) conform certificatului de calitate de mostenitor nr. 25/2009 BNP C. E..

Autorul reclamantei a dobândit în anul 1939, prin act autentic împreună cu alte persoane suprafața de 9571 mp teren pe raza comunei Snagov, judetul I..

În temeiul L. 10/2001 reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului cerere care a rămas fără finalitate, în condițiile în care terenul se află la dispoziția Comisiei de A. a L. 18/1991 Snagov.

În condițiile în care, reclamanta nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren ce a apartinut autorului său, terenul a fost atribuit în temeiul L. 18/1991 altor persoane, în spetă pârâților, intrând în circuitul civil, făcând obiectul unor acte de înstrăinare.

F. de cele reținute și în baza art. 1169 cod civil va fi respinsa acțiunea reclamantei asa cum a fost precizată, completata și modificată.

Procedând în acest mod, instanța a avut în vedere următoarele aspecte: privitor la nulitatea titlului de proprietate, cauza de nulitate trebuie să existe la momentul apariției actului juridica civil, cauza care nu există în speță.

S-ar fi putut pune problema nulității în cazul în care fiind vorba de teren intravilan, reclamanta ar fi depus cerere de reconstituire în temeiul L. nr. 18/1991.

Nedepunându-se o astfel de cerere, terenul fiind la dispoziția comisiei Locale de A. a L. 18/1991 acesta a fost atribuit legal altor persoane.

De remarcat este faptul că reclamanta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate deși a fost repusă în termen atât de Legea 169/1997, cât si de Legea 1/2000 si de Legea 247/2005, singurul demers fiind facut în temeiul L. 10/2001, demers rămas fără finalitate.

Actiunea în revendicare a reclamantei nu este admisibila, în conditiile în care aceasta nu a uzat de prevederile legilor speciale, cu caracter reparator fapt stabilit prin Decizia nr. 33/1998 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În cazul în care s-ar proceda în alt mod, s-ar nega chiar scopul în care, au fost edictate toate legile cu caracter reparator de dupa anul 1990.

În temeiul art.274 C. a fost obligată reclamanta la 3500 lei cheltuieli de judecata catre pârâtul S. Neils si la_ lei catre pârâtul P. V..

Împotriva sentinței civile nr.6153/28.12.2012, a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Primul motiv de recurs a vizat omisiunea instanței de fond de a se pronunțat, prin dispozitivi și în mod distinct, asupra fiecărui capăt de cerere din cererea principală și asupra cererii reconvenționale, motiv de casare prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 și disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel recurenta a arătat că deși acțiunea principală a avut două capete de cerere instanța a omis cu desăvârșire a se pronunța prin dispozitiv și în mod distinct, asupra fiecăruia din aceste capete de cerere și nici asupra cererii reconvenționale pronunțate în cauză.

În opinia recurentei această omisiune constituie în primul rând, o încălcare a legii, respectiv a disp. art. 129 alin 6 C. proc. civ. hotărârea fiind dată astfel cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul disp. art. 304 pct. 9 și în al doilea rând cu încălcare normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de disp. art. 105 alin. 2 C. proc. Civ. motiv de casare în sensul disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel s-a arăta că prin omisiunea sa instanța a produs o vătămare încălcând disp. art. 129 alin. 6, care sunt sancționate cu nulitatea absolută.

Cel de al doilea motiv de recurs a vizat omisiunea instanței de fond de a pune în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate în cauză, încălcând astfel disp. art. 105 alin. 2 C. proc. Civ. motiv de casare în sensul disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că prin aceasta s-au încălcat principiul contradictorialității cât și principiul dreptului la apărare, disp. art. 6 paragraful 1 din CEDO care reglementează dreptul părților la un proces echitabil fiind sancționate cu nulitate absolută.

Cel de al treilea motiv de recurs se referă la respingerea ca inadmisibil, direct, prin hotărâre a capătului doi din cerere având ca obiect revendicare, fără ca excepția în cauză să fie pusă, formal și oral, în discuția contradictorie a părților încălcându-se astfel disp. art. 105 alin. 2 C. proc. Civ. motiv de casare în sensul disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea disp. art. 137 alin. 1 C. proc. Civ, motiv de casare în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea pricinii și nu a dispus unirea excepțiilor cu fondul cauzei.

S-a mai susținut de către recurentă că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. Civ. atunci când prin considerente, iar nu prin dispozitiv, s-a respins capătul nr. 1 de cerere din acțiunea principală pe motiv că la data emiterii titlului de proprietate nu a existat cauza de nulitate.

Astfel recurenta a arătat că în contra celor susținute prin sentința recurată, în speță la data emiterii actului în cauză, a existat o cauză de nulitate a acestuia. Obiectul actul juridic este fundat pe o cauză ilicită, cauza ilicită constituind-o încălcarea legii, respectiv disp. art. 8 alin. 2 din legea fondului funciar nr.18/1991. Recurenta a susținut că pârâții nu îndeplinesc condițiile art. 8 alin. 2 din legea nr. 18/1991, nu au avut niciodată calitatea de membrii cooperatori, nu au adus pământ în cooperativa agricol de producție și nu li s-a preluat în absolut nici un mod, nici un teren de către cooperativă și nici nu au fost și nu sunt nici moștenitorii membrilor cooperatori în cauză.

Cauza ilicită o constituie, în opinia recurentei și încălcarea disp. art. 480 și 481 C. civ. precum și art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, s-a arătat că prin emiterea acestui titlu s-a uzurpat, în parte, și în limitele arătate, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului, fost proprietatea autorului acesteia, dispunându-se în fapt de bunul altuia, uzurpare recunoscută în parte de pârâtul P. prin întâmpinarea depusă la dosar.

În opinia recurentei sentința recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ignorând art. III alin. 1 lit. a pct. iii din legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea legii fondului funciar nr. 18/1991.

În motivarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat că actele de constituire sau reconstituire făcute în favoarea altor persoane care nu au fost înscriși în CAP, nu au predat terenurile statului sau nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate sunt lovite de nulitate absolute și că înstrăinările realizate sub orice formă nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și ale dobânditorilor dacă acestea erau lovite de nulitate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.

Recurenta a critica sentința instanței de fond și pentru nemotivare, arătând că respingerea primului capăt de cerere motivat de faptul că nu există cauză de nulitate a actului în dispută, echivalează cu o nemotivare împrejurare care la rândul ei face imposibil controlul judiciar motiv de casare în sensul disp. art. 304 pct. 7 C. proc. Civ.

În opinia recurentei sentința recurată este fără temei legal în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când, leagă chestiunea nulității titlului în cauză de depunerea unei cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legii fondului funciar nr. 18/1991.

Astfel a arătat recurenta că această interpretare ignoră disp. art. III al. 1 pct. iii din legea nr. 169/1997 și prevederile art. 8 alin. 2 din legea nr. 18/1991 și nu are nici un temei legal susținerea instanței de fond potrivit căreia reclamanta a avut posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile în care a fost repusă în termen atât de legea nr. 169/1997, de legea nr. 1/2000 cât și de legea nr. 247/2005.â

Sentința recurată este fără temei legal în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și atunci când respinge ca inadmisibil, capătul nr. 2 de cerere, în natura unei acțiuni în revendicare pe motiv că reclamanta nu uzat de prevederile legilor speciale cu caracter reparator, fapt stabilit prin decizia nr. 33/1998 a ÎCCJ.

Astfel a arătat recurenta că dispozițiile legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță întrucât la data de 14.02.2011 data intrării în vigoare a acestei legi, terenul în cauză nu se afla nici în posesia, nici în detenția și nici în proprietatea vreunei unități din cele enumerate de art. 21 din lege. Iar această lege nu vizează raportul juridic direct dintre proprietarul deposedat sau moștenitorii acestuia, pe de o parte, și dobânditorul subsecvent, acest raport rămânând în continuarea supus prevederilor Codului civil respectiv art. 480 C. civ.

În opinia recrentei sentința recurată este nemotivată în sensul disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ. atunci când înlătură absolut nemotivat apărările sale în legătură cu lipsa de identitate între terenul deținut în fapt de pârâții P. V. și P. C. și cel menționat în titlul de proprietate emis acestora.

Astfel recurenta a arătat că s-a probat faptul că terenul ocupat, în fapt, de pârâți, are cu totul și cu totul alte vecinătăți decât vecinătățile menționate în titlul de proprietate nr. 7521 din 25.08.1994 iar instanța de fond a omis cu desăvârșire aceste apărări.

Sentința recurată este fără temei legal în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. Civ. atunci când ignora faptul că titlul de proprietate nr._/14.06.2001, emis moștenitorilor defunctului C. N. C., care ulterior au vândut numitului P. G. A., care, la rândul lui a vândut pârâtului Neils S. este nul absolut parțial, în limitele suprafeței uzurpate menționate în cererea precizatoare.

Ultimul motiv de recurs a vizat faptul că sentința recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când o obligă pe reclamantă la plata sumei de_ lei către pârâtul P. V. și a sumei de 3500 lei către Neils S. ambele cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel recurenta a arătată că simpla respingerea a acțiunii nu poate atrage de plano obligarea părții la plata cheltuielilor de judecată în absența culpei sale procesuale. Recurenta a arătat că instanța de fond trebuia să facă aplicarea disp. art. 274 alin. 3 C. proc. civ., să motiveze ce reprezintă aceste cheltuieli de judecată și să țină cont de faptul că pârâții P. au formula la rândul lor o cerere reconvențională.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 06.06.2013, intimații P. C. și P. V. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la motivul de recurs fundamentat pe art. 304. punctul 5 C.proc.civ coroborat cu art 304 punctul 9 C.proc.civ intimații au arătat că această critică este nefondată de vreme ce din motivarea hotărârii rezultă cu prisosință că judecătorul a analizat atât valabilitatea titlului/titlurilor de proprietate reclamatei drept nul/e, cât și temeinica acțiunii in revendicare.

De altfel însăși recurenta recunoaște existența analizelor instanței sub aceste aspecte, dar critică lipsa de conciziune a dispozitivului ca fiind un aspect ce ar fi de natura a-i crea o vătămare imposibil de înlăturat

Intimații au susținut că respingerea acțiunii in mod global, fără o clarificare legată de respingerea fiecărui capăt de cerere in parte nu poate să ducă la concluzia pricinuirii unei vătămări patrimoniului reclamantei, de vreme ce indiferent de calea aleasă de judecător caracterul neîntemeiat al pretențiilor reclamantei rezultă cu evidență din modul de redactare a considerentelor dar și din modalitatea de respingere a acțiunii in sine.

În opinia recurenților Art. 129 alin.6 C.proc.civ indicat de recurentă are un cu totul alt înțeles procedural, respectiv acela al obligației instanței de judecată de a soluționa acțiunea numai in limita obiectului său, fără depășirea limitelor impuse de cadrul procesual.

Eventuala omisiune a instanței de judecată in a se pronunța asupra unui capăt de cerere poate fi criticată prin valorificarea dispozițiilor art. 281 indice 2 C.proc.civ sau pe calea reglementată de art. 322 alin.l pct.z C.proc.civ, iar nu pe calea recursului. Indiferent însă de soluțiile teoretice, in cazul de față, prima instanță nu a omis a se pronunța pe niciunul dintre capetele de cerere indicate de reclamantă, pe care le-a analizat individual, ci doar a optat pentru o respingere in corpore a cererii de chemare in judecată.

S-a mai arătat că nepronunțarea judecătorului fondului asupra cererii reconvenționale a intimaților-pârâți P. nu poate și nu a produs in mod evident nicio vătămare recurentei, drepturile acesteia nefiind legate de soluția de respingere a cererii re convenționale ce a fost formulată de subsemnații, cu un menționat caracter subsidiar.

În opinia intimaților cererea reconvențională urma să fie analizată și soluționată de către instanță, conform investirii stabilire, doar in ipoteza admiterii acțiunii principale ce ar fi impus contextual clarificarea dreptului de proprietate și asupra construcțiilor existente pe terenul revendicat de actuala recurentă, construcții care au fost edificate in mod necontestat începând cu anul 1994-1996 de către subsemnații.

Cu privire la motivul de recurs fundamentat pe art. 304 pct.g C.proc.civ - referitor la invocata ne punere în discuția părților a excepțiilor invocate în cauză s-a arătat de către intimați că:

Excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată au fost aduse la cunoștința reclamantei-recurente și au fost dezbătute in cadrul ședinței de dezbateri din data de 13.12.2012. Mai mult reclamanta a depus chiar note de ședință încă din data de 31.03.2012 (fila 115 dosar) prin care a răspuns asupra tuturor excepțiilor invocate.

Recurenta este de altfel lipsită de interes in a invoca eventuale critici cu privire la modul de soluționare a excepțiilor ridicate de pârâții P. de vreme ce acele excepții au fost respinse de instanța de fond, din această perspectivă soluția fiindu-le favorabilă.

Chestiunea admisibilității acțiunii in revendicare ridicată prin întâmpinări și analizată de instanță prin hotărârea recurată nu este așa cum am arătat și in fața primei instanțe o excepție de procedură sau de fond pentru a se impune a fi dezbătută in condițiile art. 137 C.proc.civ cu întâietate, ci doar o apărare de fond pe care am înțeles să o ridică pentru a dovedi netemeinicia acțiunii formulate.

Intimații au mai arătat că din concluziile scrise se poate ușor observa că apărările invocate inițial cu titlu de excepție a inadmisibilității în raport de legea specială, de inadmisibilitate în raport de principiul unicității coproprietarilor etc., au fost tratate de către ca niște simple apărări de fond, așa cum de altfel este corect a fi calificate și cum corect le-a analizat și prima instanță.

Încercările actuale ale recurentei de a identifica critici procedurale care să determine o posibilă rejudecare a litigiului sunt vădit neîntemeiate, nici principiul contradictorialității, nici cel al dreptului la apărare nefiind încălcate de vreme ce așa cum am indicat reclamanta a răspuns tuturor acestor excepții, iar instanța le-a respins în integralitate, mai puțin apărarea ce viza conflictul dintre legea generală și cea specială.

Prin întâmpinare intimații au susținut că excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a fost ridicată prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond și a fost pusă în discuția părților la termenul din 29.09.2012 anterior discutării probelor, fiind calificată însă de judecător drept o apărare de fond asupra căreia s-a pronunțat în mod corect abia ulterior, o dată cu toate celelalte probleme de fond ale cauzei.

Reclamanta a răspuns acestei excepții în mod detaliat atât în scris (filele 116 - 123 din dosarul de fond) cât și oral în dezbaterile publice din ziua judecății, drepturile sale la apărare și la un proces echitabil fiind pe deplin protejate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat exclusiv pe art. 304 pct.q C.proc.civ - încălcarea sau aplicarea greșită a legii prin ignorarea dispozițiilor art. 8 din Legea 18/1991, art.48o-481 C.civ. precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, intimații au arătat că potrivit sentinței recurate, titlul de proprietate deținut de P. C. si P. V. este un titlu valabil de vreme ce a fost emis în condițiile L. 18/1991, cu respectarea dispozițiilor speciale, în contextul în care reclamanta sau autorul acesteia nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului lor, deși erau îndreptățiți să o facă fiind vorba de un teren aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar.

Mai mult, instanța a reținut deopotrivă corect faptul că analiza nulității unui titlu de proprietate nu se poate face decât prin raportare la momentul nașterii sale, observând faptul că legislația atunci în vigoare (1992-1994) nu interzicea cu nimic nici transferul proprietății dobândire pe baza proceselor verbale de punere în posesie, nici reconstituirea pe alte amplasamente a titlurilor de proprietate, in cazul in care terenul vizat nu făcea obiectul unei alte cereri de reconstituire.

În opinia intimaților sentința recurată a sancționat in același timp și pasivitatea recurentei, care deși a fost repusă în termenul de notificare a dreptului său in temeiul legii speciale a fondului funciar, în mai multe rânduri, nu a efectuat nici un demers în acest sens, permitând astfel nașterea unui drept valabil in patrimoniul altor persoane și . civil prin acte de înstrăinare valide și transformări de esență a bunului din teren arabil, in curte de locuință având o valoare de peste 4 milioane Euro.

Intimații au mai arăta că în primul rând se impune a observa că reclamanta a solicitat exclusiv constatarea nulității Titlului emis în anul 1994 de către Prefectură, cu toate că subsemnații am dobândit proprietatea asupra celor două suprafețe de teren de 6.600 mp și respectiv 2.400 mp de teren prin două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică în anul 1992, cu moștenitorii persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii.

Pentru claritate, intimații au considerat util a reitera și în această fază procesuală că la data de 9.09.1992, între ei, în calitate de cumpărători și C. C. D., în calitate de mandatar al lui B. S., Frimescu M. și R. I., în calitate de vânzătoare, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4524, pentru un teren în suprafață de 6.600 mp. Ulterior, la data de 26.11.1992 a fost semnat cu aceleași vânzătoare, un al doilea contract autentic de vânzare-cumpărare, pentru un nou lot de 2-400 mp de teren, având graniță comună cu lotul anterior.

Intimații susțin că așa cum au demonstrat prin probatoriul administrat în cauză, respectiv prin actele depuse de C. locala de Lege 18/1991, vânzătoarele B. S., Frimescu M. și R. I. sunt moștenitorii lui R. D., al cărui teren în suprafață de 1, 76 ha, a fost menționat în Registrele Agricole din perioada 1959-1960.

În acest context este indiscutabilă incidenta dispozițiilor art. 8.2 din Legea nr. 18/1991 în cazul de față și nu se poate considera că titlul lor de proprietate ar fi lovit de nulitate absolută, având o cauză ilicită câtă vreme: au dobândit proprietatea celor două parcele de teren (însumând 0,90 ha) prin act cu titlu oneros, contracte de vânzare cumpărare autentificate, încheiat cu moștenitorii legali ai autorului nostru, proprietar al terenului în cauză.; autorul lor, R. D., figurează în Registrele Agricole ale Primăriei Comunei Snagov pentru perioada 1959-1963 cu o suprafață totală de pământ de 1.76 ha, înscrisă în anul 1959 și, din nou, cu aceeași suprafață (1.76 ha) în anul 1960.

În anul 1993, la refacerea lucrării de fond funciar la poziția din Registrul Agricol a autorului R. D. au fost înregistrate ca moștenitori fiicele acestuia: B. S., I. M. și R. 1. I. precum și faptul că acestea au înstrăinat (vândut) către subsemnații suprafața de 0.90 ha.

În aceste condiții, susțin intimații, nu se poate reține ipoteza invocată de recurenta-reclamantă a nulității absolute a titlului de proprietate emis în procedura L. 18/1991 în anul 1994, cât timp au fost respectate întocmai dispozițiile legale în vigoare la acea dată.

Au mai arătat intimații că autorilor lro le-a fost recunoscut dreptul de proprietate dobândit în procedura L. 18/1991, prin emiterea: (i) adeverinței nr. 615 din data de 2.4.09.1991, eliberată de Primăria Comunei Snagov, Sectorul Agricol I.; (ii) și a Procesului-verbal de punere în posesie nr. 3599 din 31.08.1992., eliberat de către Primărie.

Potrivit Adeverinței nr. 615/2.4.08/1991, s-a dispus de către C. Comunală a Comunei Snagov stabilirea dreptului de proprietate în patrimoniul lui B. Susama, Frimescu M. și R. M. suprafața totală de 2,42 ha teren.

Urmare a emiterii acestei adrese, la data de 31.08.1992 respectiv 25.11.1992, au fost redactate Procesele Verbale nr. 3599 respectiv 4978, prin care autoarele noastre au fost puse în posesia a două parcele de teren: o parcelă în suprafață de 2.400 m.p. și o parcelă în suprafață de 6.600 m.p.

Intimații au arătat că în aceste condiții, suprafața totală de 9.000 m.p. transmisă către ei a fost dobândită în mod legal de autoarele noastre, pe calea procedurii speciale instituite de Legea fondului funciar.

Este incontestabil că în perioada respectivă, datorită dificultăților administrative de emitere a titlurilor de proprietate, atât practica cât și doctrina considerau adeverințele de proprietate acte apte să asigure transferul drepturilor aferente de la deținători către terții interesați, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față.

Faptul că ulterior, în anul 1997, printr-o decizie pronunțată în interesul legii, Inalta Curte a stabilit că adeverințele de proprietate nu pot avea valoarea de titlu de proprietate, nu poate să invalideze valabilitatea respectivelor transferuri de drepturi făcute cu deplină bună credință, atât din perspectiva vănzătoarelor, cât și a cumpărătorilor, prin două acte autentificate de Birourile notariale de Stat.

Susținerile recurentei privitoare la inexistența calității de foști membrii cooperatori a intimaților și prin aceasta concluzia ce se dorește a fi acceptată referitoare la ne legalitatea titlului emis de Prefectură, sunt lipsite de temeinice, în opinia intimaților, de vreme ce așa cum susțin aceștia că au arătat primele efecte produse de Legea 18/1991 au fost în patrimoniul autoarelor noastre, moștenitoare necontestate ale lui R. D., membru cooperator cu o suprafață de 1,76 ha teren înscrisă în Registrele Agricole.

În mod evident în cauza nu poate fi vorba de încălcarea nici a dispozițiilor art. - 481 C.civ, nici de cele ale art.l din Protocolul nr.l adițional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, câtă vreme eventuala încălcarea dreptului de proprietate al recurentei a fost săvârșită în anul 1960, iar nu prin actele emise cu respectarea legilor în vigoare de după 1990 ce au consfințit noul drept de proprietate mai întâi în patrimoniul autorilor noștri și ulterior prin două transmisiuni valabile, în patrimoniul intimaților.

Cu privire la motivul de recurs fundamentat pe art.joa pct. 9 C.proc.civ - pretinsa încălcare a art. III, alin.i lit.A, pct.iii din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea L. fondului funciar nr. 18/1991 intimații au arătat că dispozițiile invocate de recurenta, inclusiv cele ale art.5 din Titlul X al L. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu sunt aplicabile în cazul de față pentru simplul motiv al necesității respectării principiului aplicării legii civile în timp.

De altfel, respectarea acestui principiu este impusă și de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea L. fondului funciar nr. 18/1991 potrivit cărora: "Dispozitiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere in nici un fel titlurilor si altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea

prevederilor Legiifonduluifunciar nr._. la data întocmirii lor."

Mai mult, trebuie observat că prevederile L. nr. 1/2000 au clarificat practica neunitară existentă la acel moment, stabilind că terenurile dobândite cu respectarea L. nr.

18/1991, fie prin emiterea unui titlu, fie prin întocmirea unei adeverințe, rămân valabile.

Intenția legiuitorului de a proteja circuitul civil este reliefată în mod evident, chiar și din dispozițiile art. 2 indice 4 al art. III din Legea 169/1997, pentru modificarea și completarea legii fondului funciar 18/1997, potrivit cărora chiar și în ipoteza în care am fi în prezenta unui titlu nul, proprietatea nu mai poate fi returnată fostului proprietar, ci rămâne actualului proprietar.

" În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren."

Așa fiind, pretențiile reclamantei de a se concluziona că dreptul său de proprietate dobândit în anul 1939 la New York, ar fi preferabil dreptului nostru de proprietate dobândit în mod legal, prin acte autentice după anul 1990, acte consolidate prin legislațiile speciale reglementate ulterior noului regim constituțional, sunt total nefondate.

Nu în ultimul rând se impune a observa că retorismul recurentei privitor la poziția Primăriei Comunei Snagov este unul cu totul gratuit de vreme ce această entitate, parte în procedurile judiciare nu a făcut altceva decât să confirme disponibilitatea Statului român în a oferi reclamantei-recurente recunoașterea drepturilor sale ce se impun a fi dovedite în cadrul procedurii speciale fundamentate pe Legea 10/2001, procedură pe care reclamanta deși a inițiat-o a preferat să nu îi mai dea curs, pentru a încerca un demers nou, ce viza de această dată contestarea nejustificată a dreptului nostru de proprietate.

Intimații au arătat că în realitate nu există nicio contradicție între actele dosarului, Adresele Primăriei Snagov și Copia din Registrul Agricol 1959-1963 toate confirmând faptul că terenurile lui R. D. înglobau suprafața de 1,76 ha, suprafață din care au fost desprinse si cele două loturi de teren transferate ulterior în proprietatea noastră. Declarațiile martorilor din dosarul de Lege 18/1991 al autoarelor noastre au fost folosite pentru a dovedi în mod suplimentar apartenența suprafeței de 1,76 Ha .

O dată în plus, prin Legea nr. 1/2000 legiuitorul a înțeles să clarifice problema drepturilor câștigate În baza adeverinței de proprietate - în acest sens, prin art. 2.2 din Legea nr. 1/2000 se prevede:"(2) Drepturile dobandite cu respectarea prevederilor Legiifonduluifunciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinte de proprietate, proces-verbal de punere in posesie sau titlu de proprietate, raman valabile fara nici o alta confirmare."

Cu privire la textele legale sus-menționate, doctrinar s-a arătat: "Apreciem ca ambele texte au un fundament juridic serios de protecție, introducerea lor in Legea de modificare si completare a L. 18/1991 (Legea 169/1997) si in Legea nr.1/2000 fiind absolut necesara, constituind o solutie de natura sa determine stabilitatea in aplicarea unor prevederi cu un impact social deosebit in Legea nr.18/1991, care si-au produs deja efecte juridice.

In caz contrar, s-ar fi ajuns la concluzia ca dispozitiile legii noi se aplica si deci au efecte, indiferent daca s-a stabilit dreptul de proprietate prin reconstituire sau constituire, cu respectarea dispozitiilor L. nr. 18/1991, ceea ce ar fi putut aduce o atingere serioasa titlurilor de proprietate si altor acte de proprietate emise cu respectarea legii, si implicit la compromiterea dreptului de proprietate stabilit in baza legii."

Cu privire la motivul de recurs Întemeiat pe art.304 punctul 7 C.proc.civ -lipsa motivării, intimații au susținut că este în opinia lor încă o dată nefondată de vreme ce din considerentele hotărârii atacate se poate desprinde cu ușurință care au fost argumentele instanței pentru a respinge cererea de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C.proc.civ - privitor la invocata lipsa de relevanță a nedepunerii cererii de restituire în temeiul L. 18/1991 intimații au aratat că instanța de fond a observat corect faptul că netemeinicia acțiunii rezultă și din lipsa de diligență a reclamantei care a omis să formuleze cerere de restituire potrivit L. nr. 18/1991 până la termenele limită stabilite și ulterior prelungite de acest act normativ.

Susținerile recurentei cum că o astfel de cerere nu putea fi formulată sunt total nefondate atâta timp cât aceasta nu a acționat in termenul legal prelungit și a omis să înregistreze cerere de restituire pentru a urma calea de restituire in natură (pe același sau alt amplasament) sau chiar compensație. potrivit L. nr. 18h991 și modificărilor sale succesive. Chiar dacă la momentele la care recurentei i s-ar fi recunoscut ulterior dreptul la cererea de reconstituire, terenul in cauza nu se mai afla la dispoziția Comisiei de Lege 18, totuși aceasta putea beneficia de dispozițiile legii speciale, printr-o reconstituire a dreptului pe un alt amplasament, ceea ce ar fi garantat desigur o justă reparație a măsurii de preluare din perioada comunistă.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.j C.proc.civ - respingerea capătului 2. de cerere ca urmare a incidenței Deciziei 33/2.008 Inaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii intimații au arătat că:

Este indiscutabil că, potrivit art. 6 alin. 2. din Legea nr. 2.13/_, pot fi revendicate numai "bunurile preluate de stat fără titlu valabil" în perioada 1945-1989, iar aceasta numai în măsura în care nu au făcut obiectul unor legi speciale reparatorii.

Recurenta a optat pentru formularea unei singure cereri de restituire, în temeiul L. nr. 10/2.001, formulând-o cu doar 6 (șase) zile mai târziu față de expirarea termenului suplimentar de 2. săptămâni, anterior menționat pentru formularea cererilor de restituire în temeiul L. 18/1991

În acest sens, la data de 7.11.2.001, rec1amanta a înțeles să transmită către Prefectura Municipiului București, Notificarea nr. 5899, prin care a solicitat restituirea în natura sau, în cazul în care acest lucru nu mai era posibil. restituirea prin echivalent, în conformitate cu prevederile L. nr. 10/2001 modificată, a terenului situat in .. în suprafață totală de 10.000 m.p., cu o deschidere de 30 de metri la lac.

Imposibilitate de restituire in natură a bunului moștenit despre care nu avea nicio informație, a solicitat alternativ și restituirea bunului prin echivalent, optând în acest mod irevocabil pentru parcurgea procedurilor legii speciale.

Abia ulterior, la doi ani de la demararea procedurilor legii speciale, la data de 18.09.2.003, recurenta a revenit cu o adresa către Primăria Municipiului București prin care a precizat că terenul pentru care a formulat notificarea nr. 5899/07.11.2001, in temeiul L. 10/2001, s-ar afla localizat in realitate in .. Sector Agricol I..

În cazul de față, având în vedere chiar susținerile recurentei că preluarea terenului a fost făcută fără titlu valabil, este evident că aceasta are la îndemână procedurile administrative prevăzută de Legile reparatorii speciale (Legea nr. 18/1991 sau Legea 1012.001), neputând folosi acțiunea în revendicare de drept comun împotriva actualilor titulari de drept.

Lipsa unui răspuns din partea RA APPS sau a Comunei Snagov a dus la formarea dosarului nr._/3/2.010 pe rolul Tribunalului București, prin care rec1amanta a înțeles să cheme în judecată cele două entități menționate pentru a i se restitui - în baza L. 10/2.001 - terenul în cauză.

Având in vedere că in anul 2010, expertiza topografică extrajudiciară de identificare a terenului revendicat ar fi concluzionat că acesta s-ar suprapune și cu terenul deținut cu titlu de proprietari de către noi, recurenta și-a precizat cererea, formulând petitele analizate de judecătorul fondului.

Intimații au mai susținut că recurenta nu a cunoscut, nici măcar la momentul formulării notificării potrivit L. nr. 10/2001, că terenul a cărui restituire o solicitase ar fi / s-ar identifica cumva cu terenul lor și cu toate că a optat pentru parcurgerea procedurilor speciale ale L. 10/2001 și că a solicitat oferirea de măsuri reparatorii în echivalent, a renunțat ulterior la această opțiune pentru a încerca să inițieze, cu rea credință, o acțiune judiciară distinctă, în contradictoriu cu actualii proprietari ai terenului revendicat, persoane care, cu bună credință și întemeindu-se pe acte publice perfect valabile, i-au schimbat acestuia destinația de teren agricol, în aceea de casă de locuit de o anumită relevanță și valoare reliefate nemijlocit prin raportul de expertiză evaluatorie realizat în cauză.

Intimații au arătată că presiunea creată de recurentă a fost/este enormă și extrem de greu de înțeles de vreme ce autoritățile administrative (Primăria Comunei Snagov) a arătat în mod repetat, inclusiv prin întâmpinarea depusă în dosarul curent în fața Tribunalului București, că este gată sa ofere măsurile compensatorii pentru recurentă, în măsura în care aceasta își va completa dosarul administrativ, ceea ce însă în mod surprinzător nu s-a întâmplat.

In mod evident singura soluție posibilă pentru reclamanta-recurentă este aceea de a primi măsurile compensatorii oferite de Legea 10/2001, dacă toate condițiile impuse de această lege specială vor fi îndeplinite.

Intimații au mai susținut că Trimiterile judecătorului fondului la caracterul obligatoriu al Deciziei 33/2008 a ICCJ sunt nu numai corecte, dar și singurele legale pentru o speță soluționată ulterior emiterii respectivei Decizii, având ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren ce face în paralel obiectul legii speciale nr. 10/2001.

Intimații au arătat că prin această decizie, instanța supremă a urmărit să consolideze ceea ce legiuitorul reglementase deja prin Legea 10/2.001, și anume necesitatea asigurării stabilității circuitului civil și comercial.

Acest pas se încadrează . normalizare și de calmare a insecurității tranzacțiilor imobiliare civile și comerciale având in vedere că, o dată cu admiterea acțiunilor in revendicare de drept comun practica judiciară, care până la acest moment era unitară in privința aplicării doar a dispozițiilor legii speciale, s-a schimbat ., iar dispozițiile L. 10/2001 au devenit practic lipsite de conținut.

În acest fel, foștilor proprietari li s-a acordat o cale alternativă de a revendica aceste imobile, creându-se astfel un dezavantaj pentru cumpărătorii de bună-credință și cu titlu oneros ce efectuaseră verificări la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, verificări din care rezultă că la acel moment nu există vreo pretenție din partea foștilor proprietari.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 309 pct. 7 C.proc.civ potrivit căruia hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care sprijină având în vedere o așa-zisă lipsa de identitate între terenul deținut de intimați și terenul din titlul lor de proprietate aceștia au arătat că:

Motivul de recurs este cu siguranță unul surprinzător de vreme ce recurenta încearcă să valorifice un argument vădit nefondat, dedus dintr-o eroare materială evidentă a expertului, care in Raportul inițial a indicat greșit poziționarea terenului in funcție de punctele cardinale, menționând că lacul Snagov s-ar poziționa la vest și drumul la est, deși situația este in mod evident alta, conformă cu titlul de proprietate.

Lacul Snagov se poziționează la Nordul proprietății lor și drumul la Sudul acesteia. Poziția terenului rezulta de altfel cu evidență din anexa nr.I la Raportul de expertiză, fila 294 din dosar, unde este prezentată o planșă fotografică a proprietății noastre, cu nr. poștal 114.

De altfel in Suplimentul de expertiză pregătit pentru termenul din 25.10.2012, solicitat chiar de recurentă, expertul topograf și-a rectificat greșeala și a indicat cu claritate poziționarea terenului.

De altfel, răspunsul expertului topograf in cauza de față a fost unul clar in sensul că terenul revendicat nu poate fi identificat cu certitudine de vreme ce nu i se poate pune la dispoziție nicio schiță plan, sau orice altă informare grafică.

Nu este mai puțin adevărat că in măsura in care susținerile recurentei ar fi reale, atunci acțiunea ar fi pornită impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, de vreme ce titlul nostru de proprietate relevă o altă situație de fapt decât cea invocată in cererea inițială de către reclamanta-recurenta.

Suplimentar, ca argument de circumstanță intimații au subliniat și faptul că soluția primei instanțe este una legală de vreme ce reglementările în vigoare au stabilit chiar și împrejurarea că, pentru protejarea circuitului civil se impune ca proprietarul unui teren înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor L. 18/1991, să nu poată obține restituirea în natură, ci doar contravaloarea prețului actualizat, în caz de înstrăinări succesive.

10. Cu caracter subsidiar, intimații au înțeles să reitereze în această întâmpinare argumentele dezvoltate prin cererea reconvențională formulată în fața primei instanțe și care ar putea fi relevante exclusiv în ipoteza în care apărările noastre legate de valabilitatea dreptului nostru de proprietate asupra terenului revendicat ar fi ignorate.

Astfel, arătăm că potrivit art. III din Legea nr. 169/1997, alin. 2 indice 45 și alin. 3 - lege de modificare a legii fondului funciar: ,, In cazul unor instrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat sa remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren." ; A.. (2"4) al art. III a fost introdus de pct. 4 al articolului unic, Titlul V din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005.

In situația în care, pe terenurile care au făcut obiectul unor acte juridice, constatate nule potrivit alin. (1), s-au edificat construcții de orice fel, sunt aplicabile dispozițiile art. 494 din Codul civil."

Dispozițiile art. 494 Cod Civil 1864 sunt așadar în opinia intimaților pe deplin aplicabile cazului de față: "Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.

Daca proprietarul pamantului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului.

Daca proprietarul voieste a pastra pentru dansul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin afacerea unor asemenea plantatii si constructii.

Cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna-credinta, proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea sus¬ziselor plantatii, cladiri si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului. (Cod civil 766, 771, 997, 1076, 1084)."

În cazul de față, intimații au arătat că suntem în mod vădit în situația reglementată de alin. 3, teza a II-a a art. 494 C. Civ., respectiv subsemnații suntem constructori de bună-credință.

De altfel, se impune a fi observat că doctrina si jurisprudenta" consacra principiul ocrotirii bunei-credinte a dobanditorului cu titlu oneros ca o exceptie atat de la principiul restitutio in integrum, cat si de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", acest din urma principiu fiind o consecinta a celorlalte principii ale efectelor nulitatilor respectiv retroactivitatea efectelor nulitatii si repunerea in situatia anterioara (restitutio in integrum),cat si a principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Așa fiind, recurenta ar trebui să fie obligată să ne achite, ca efect al admiterii cererii noastre reconvenționale, suma de 26.381.051.63 RON, contravaloarea sumei de 5.772.659 Euro (la cursul de schimb din 24.10.2012), astfel cum a rezultat din expertiza în construcții administrată în cauză, deja omologată prin lipsă de obiecțiuni sau eventuale critici în actuala cerere de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11.06.2013, intimatul S. N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civiel ca fiind legală și temeinică.

În motivarea solicitării sale intimatul a arătat că sentinta civila nr. 6153/28.12.2012 este legala si temeinica intrucat autorii intimatului parat S. N. au fost mostenitorii persoanei indreptatite la reconstituire potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, respectiv ai membrului cooperator care a adus pamant in cooperativa agricola de productie, reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut pe vechiul amplasament si pe numele mostenitorilor persoanei indreptatite astfel incat, intimatul parat a facut in cauza probatio diabolica in privinta dreptului sau de proprietate asupra suprafetei de teren de 493,50 m.p. pe care recurenta reclamanta o pretinde de la acesta. Mai mult, recurenta reclamanta nu a formulat niciodata cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in conditiile L. nr. 18/1991, iar terenul pe care il pretinde a intrat in circuitul civil, facand obiectul mai multor acte de instrainare intre vii.

Cu privire la critica adusă de recurenta hotărârii primei instante pe considerentul ca judecatorul ar fi omis sa se pronunte prin dispozitiv, in mod distinct, asupra ambelor sale capete de cerere, invocand art. 304 pct. 9 si art. 304 pct. 5 C.pr.civ. In privinta formelor de procedura pe care prima instanta le-ar fi incalcat, recurenta invoca ar. 129 alin. 6 C.pr.civ., intimatul a solicitat respingerea acesteia ca vadit nefondate intrucat prin sentinta pronuntata nu a fost incalcata nici o forma de procedura si care in plus, in conditiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., sa-i fi produs recurentei o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului.

In cauza, prin dispozitivul sentintei pronuntate prima instanta a respins ca neintemeiata in intregime actiunea reclamantei, aceasta semnificand in mod evident ca prima instanta a respins ambele capete de cerere.

Procedand astfel, prima instanta nu a incalcat in nici un mod art. 129 alin. 6 C.pr.civ. care obliga judecatorul sa se pronunte "numai asupra obiectului cererii deduse judecatii" intrucat in cauza prima instanta nu s-a pronuntat nici asupra a mai mult decat a cerut recurenta nici asupra a mai putin, dimpotriva, s-a pronuntat asupra a exact ceea ce a cerut aceasta, respectiv a respins actiunea in intregimea sa.

Respingand actiunea in intregime ca neintemeiata prima instanta a tinut in mod evident cont (rezulta cu prisosinta din motivare, or este cunoscut onoratei instante de recurs ca face corp comun cu dispozitivul toate considerentele care il explica) si de aspectul ca actiunea introductiva formulata, precizata, completata, modificata a avut in final eate doua capete de cerere impotriva fiecarui a dintre cei doi parati, insa din punctul de vedere al raportului dintre ele, unul subsidiar celuilalt, respectiv cererea in revendicarea eate unei portiuni de teren de la fiecare dintre parati a avut caracter accesoriu si subsidiar cererii in anularea titlului de proprietate pe care fiecare dintre parati il infatiseaza. In sensul ca actiunea in nulitatea titlurilor de proprietate este capatul de cerere principal iar capatul de cerere privind revendicarea este subsidiar sunt insesi precizarile recurentei reclamante consemnate in încheierea de sedinta din 28.04.2011 in fata primei instante, Judecatoria B. si chiar sustinerea recurentei facuta prin intampinarea formulata in recursul dosarului nr._/3/2010 (recurs impotriva sentintei de declinare a competentei materiale de catre Tribunalul Bucuresti catre Judecatoria B. a cererii introductive de instanta modificata).

În opinia intimatului nici o norma de procedura, cu atat mai mult, art. 129 alin. 6 C.pr.civ., nu obliga instanta judecatoreasca sa se pronunte prin dispozitiv asupra fiecarui capat de cerere in mod distinct, cu atat mai mult cu cat un singur capat de cerere este principal si restul sunt accesorii si subsidiare, singura cerinta a legii fiind ca judecatorul sa se pronunte numai asupra obiectului cererii, ceea ce in cauza s-a intamplat, prin respingerea actiunii in intregime.

Intrucat atat din continutul cererii de chemare in judecata astfel cum a fost modificata si precizata cat si din motivarea primei instante rezulta caracterul de subsidiaritate a unui capat de cerere fata de celalalt, respingerea actiunii in intregul sau nu este cu nimic nelegala, neincalcandu-se nici o forma de procedura si mai ales, recurenta nu justifica nici un fel de

vatamare care sa o indreptateasca la anularea actului asa zis nelegal.

Prin motivele II, III si IV de recurs, recurenta critica hotararea primei instante pe considerentul ca nu s-ar fi pus in discutia partilor exceptiile invocate de catre intimatii parati, inclusiv asa zisa exceptie a inadmisibilitatii actiunii in revendicare si ca nici nu ar fi dispus prin vreo Incheiere de sedinta unirea exceptiilor cu fondul:

Cu privire la aceste motive intimatul a arătată că cum rezulta din actele si lucrarile dosarului anterior termenului din 3 februarie 2011 intimatii parati S. N. si P. V. au depus intampinari prin care a invocat exceptii si aparari de fond.

La data de 24 martie 2011 recurenta reclamanta a depus la dosar in scris "raspunsul reclamantei Abromovici L. C., prin avocat, la exceptiile si apararile invocate prinintampinarile depuse in cauza"

La termenul din 28 aprilie 2011 prima instanta a pus in discutia contradictorie si orala a partilor exceptiile invocate si, in urma acestor dezbateri orale asupra exceptiilor ridicate, dezbateri orale la care a participat recurenta prin avocat, constantand ca pentru solutionarea acestora este necesara administrarea de probe comune cu fondul cauzei, prima instanta a decis unirea acestora cu fondul, aspect consemnat fara putinta de tagada in încheierea de ședinta din 28 aprilie 2011, astfel incat, contrar sustinerilor recurentei, in cauza s-au respectat dispozitiile art. 137 alin. 2 C.pr.civ.

Intimatul a arătat că toate partile, inclusiv recurenta reclamanta prin avocat, au mai avut inca o data ocazia sa puna concluzii orale asupra exceptiilor invocate si unite cu fondul, ceea ce s-a si intamplat, in sedinta publica din 13.12.2012, cand constatandu-se terminata cercetarea judecatoreasca, prima instanta a acordat cuvantul asupra fondului cauzei, asadar si asupra exceptiilor in integralitatea lor, exceptii pe care la 28 aprilie 2011 le unise cu fondul.

In ceea ce priveste asa zisa exceptie a inadmisibilitatii a actiunii in revendicare, pe langa faptul ca prima instanta a pus-o in discutia contradictorie a partilor, in doua randuri, astfel cum am aratat mai sus, intimatul a solicitat să se aibă în vedere si ca este vadit nefondata critica faptului ca prima instanta ar fi respins actiunea in revendicare ca inadmisibila.

Astfel cum rezulta cu evidenta din dispozitivul sentintei civile pronuntate de prima instanta, aceasta a respins actiunea in intregimea sa ca neintemeiata, iar nu ca inadmisibila, cum in mod neadevarat sustine recurenta.

Procedand in acest mod, prima instanta a dat eficienta juridica insasi sustinerilor recurentei facute prin chiar "raspunsul la exceptii si intampinari" depus la dosar la 24 martie 2011, sustineri potrivit carora sustine recurenta, exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare nu poate constitui "un fine de neprimire".

. cat si intimatii parati au calificat aceasta asa zisa "exceptie" drept o aparare de fond, si, in sfarsit, prima instanta, dand eficienta juridica nu numai sustinerilor tuturor partilor cu privire la calificarea juridica a acestei "exceptii" dar si Deciziei nr. 33/2008 a ICCJ a motivat ca, in fond, actiunea in revendicare nu este admisibila, adica trebuie respinsa ca nefondata intrucat recurenta reclamanta nu a uzat de calea legilor speciale de reparatie.

Prin punctul V al motivelor de recurs se mai critica sentinta primei instante pe considerentul ca ar fi fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii - art. 304 pct. 9 C.pr.civ., aratandu-se ca s-ar fi incalcat art. 8 din Legea nr. 18/1991, art. 480 si art. 481 Cciv. si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Recurenta motiveaza aceasta critica cu argumentul ca Titlul de proprietate nr._/14.06.2001 emis pe numele autorilor lui S. N. ar fi lovit de nulitate pentru cauza ilicita intrucat s¬ar fi emis cu incalcarea art. 8 din Legea nr. 18/1991, aratand ca acest parat nu ar fi avut calitatea prevazuta de acest text legal si deci nu ar fi fost indreptatit la reconstituire.

Aceasta sustinere este în opinia intimatului neadevarata si neintemeiata, fiind contrazisa de probele dosarului astfel: S~ Astfel cum am aratat prin intampinarea depusa in fata primei instante si cum am dovedit prin inscrisuri, intimatul S. N. a dobandit prin contract de vanzare cumparare (autentificat sub nr. 1832/05.08.1996 de N. Public Cutaru E.) o suprafata de 4000 m.p., tarlaua 66, . vanzatorii P. G. A. si sotia acestuia - din aceasta suprafata de 4000 m.p. recurenta revendica circa 600 m.p.

Vanzatorii P. G. A. si sotia acestuia au dobandit terenul tot prin cumparare (contract de van zare cumparare autentificat sub nr. 5449/02.08.1995) de la vanzatorii Tapte V., C. G., R. S. si R. F..

La data instrainarii acestia din urma detineau terenul ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate in baza art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 in calitate de mostenitori ai persoanei indreptatite la reconstituire, respectiv ca mostenitori ai lui C. N. C. (C. 1. Tapte), membru cooperator care a adus pământ în cooperativa agricolă.

In aceasta calitate, pe baza cererii de reconstituire din 4 martie 1991 (fila 257 dosar prima instanta) si cu respectarea stricta a prevederilor art. 8 alin. 2 autorilor nostrii li s-a eliberat adeverinta de proprietate nr. 5052/08.04.1992 si procesul verbal de punere in posesie nr. 1629/22.03.1995, in baza carora au instrainat in august 1995, cu precizarea ca autorii nostrii, Tapte V., C. G., R. S. si R. F., fusesera inscrisi in anexa 3 a regulamentului de aplicare a L. fondului funciar si aceasta anexa fusese validata de C. Judeteana de A. a L. fondului funciar inca din 25.04.1994.

În opinia intimtului, in privinta titlului de proprietate nr._ emis la 14.06.2001 pe numele autorilor nostrii Tapte V., C. G., R. S. si R. F., in calitate de mostenitori ai lui C. N. C., s-au respectat .. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, titlul de proprietate fiind perfect valabil si respectand toate conditiile de valabilitate ale unui act juridic si ca in esenta intimatul S. N. face in cauza probatio diabolica rezulta din urmatoarele probe, inscrisuri, aflate la dosarul cauzei: a) din cererea de reconstituire formulata la 4 martie 1991 de mostenitorii lui C. N. C. - fila 257 dosar - rezulta: (i) ca numitul C. N. C. este una si aceeasi persoana cu C. 1. Tapte; (ii) ca numitul C. N. C. (C. 1. Tapte) a adus in C.A.P. teren in suprafata totala de 3,3 ha, (iii)ca o suprafata de 1,5 ha dintre cele 3,3 ha aduse in cooperativa se afla situat la data colectivizarii .Izlaz (langa Vila N.)"; b)din actul de constituire al Gospodariei Agricole Colective Drumul lui Lenin - fila 259 dosar _ din care rezulta ca numitul C. N. C. (C. I. Tapte) s-a inscris

in C.A.P. cu suprafata totala de 3,3 ha.

Astfel fiind, din aceste inscrisuri rezulta, dincolo de orice indoiala ca in cauza, in privinta autorilor lui Schencker N., reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut cu respectarea stricta a legii, acestia fiind mostenitorii persoanei indreptatite potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, respectiv ai membrului cooperator care a adus pamant in cooperativa, astfel incat, sub nici un aspect nu poate fi primita afirmatia ca titlul de proprietate ar fi lovit de nulitate absoluta intrucat ar fi fondat pe o cauza ilicita rezultand din incalcarea dispozitiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Apoi, din simpla comparatie a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate din 4 martie 1991 impreuna cu actul de constituire al C.A.P.- ului si cu titlul de proprietate nr._/14.06.2001 impreuna pe de o parte, cu actul de dobandire al autorului recurentei din anul 1939 aflat la filele 245, 262 dosar prima instanta, pe de alta parte, rezulta ca autorul acesteia ar fi cumparat in anul 1939 o cota de Y4 dintr-o suprafata de teren ce se invecina la sud cu C. 1. Tapte.

Or, mostenitorii lui C. N. C. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Acest fapt, este confirmat de intimata parata C. Locala Snagov de A. a L. nr. 18/1991, care prin adeverinta aflata la fila . mostenitorilor lui C. N. C. (C. 1. Tapte) li s-a reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

F. de aspectul ca intimatul S. N. a dobandit prin cumparare un teren care fusese anterior reconstituit moștenitorilor persoanei indreptatite pe vechiul amplasament, rezulta cu evidenta ca sunt total nefondate si sustinerile recurentei potrivit carora titlul de proprietate ar fi fondat pe o cauza ilicita izvorata din incalcarea art. 480 si art. 481 C.civ. si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat terenul revendicat de catre recurenta de la intimatul S. N. nu i-a apartinut niciodata, acesta aflandu-se in proprietatea autorului C. N. C. (C. I.Tapte) care l-a adus la CAP si, din patrimoniul acesteia, a fost reconstituit mostenitorilor lui C. I. Tapte, pe vechiul amplasament.

Cu privire la susținerile recurentei în sensul că prima instanta ar fi facut o aplicare gresita a legii in sensul ca nu a avut in vedere dispozitiile art. III alin. 1 lit. a pct. (iii) din Legea nr. 169/1997 intimatul a solicitat înlăturarea acestui motiv ca nefondat intrucat ipoteza legala pe care recurenta arata ca prima instanta ar fi trebuit sa o aiba in vedere nu este aplicabila in cauza.

Astfel a arătat că in mod corect prima instanta nu a facut aplicarea acestui text legal, intrucat in cauza situatia este diferita de ipoteza textului legal pretins de recurenta ca ar fi incident - in cauza reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut pe vechiul amplasament al persoanei indreptatite, nicidecum pe un alt amplasament (singura situatie in care s-ar fi putut ajunge ipotetic la incalcarea dreptului de proprietate al altei persoane).

Prin punctul VII al recursului formulat recurenta sustine ca sentinta primei instante ar fi nemotivata in privinta respingerii capatului de cerere referitoare la nulitatea titlului, pentru ca ulterior prin punctul VIII al recursului sa critice hotararea primei instante pentru considerentul ca in mod gresit a solutionat chestiunea nulitatii titlurilor de chestiunea nedepunerii de catre recurenta a unei cererii de reconstituire a dreptului de proprietate in baza L. nr. 18/1991:

In primul rand intimatul a solicitat să se constate că ca motivul VIII de recurs contrazice motivul VII de recurs in sensul ca din insasi invocarea motivului VIII de recurs rezulta cu prisosinta ca sentinta a fost suficient motivata, din moment ce, criticand-o, in argumentatia de la punctul VIII al recursului recurenta face o demonstratie ampla de mai bine de o pagina.

Apoi, a solicitat să se observe ca, in ceea ce priveste asa zisa nemotivare, aceasta sustinere nu este reala, intrucat din lecturarea considerentelor hotararii rezulta indubitabil motivele in fapt si in drept care au format convingerea instantei in solutia pronuntata, in mod succint acestea fiind: ca recurenta nu a depus cerere de reconstituire in baza L. nr. 18/1991 - motiv de fapt, constatat pe baza probatoriului administrat in cauza, si totodata si de drept, avand temei legal in dispozitiile exprese ale L. nr. 18/1991 (care arata ca reconstituirea se face numai la cerere) si ca recurenta nu poate beneficia de protectia dreptului sau de proprietate pe cale actiunii in revendicare in conditiile in care nu a respectat dispozitiile legii speciale de reparatie motiv in drept, argumentat prin Decizia nr. 33/2008 la care prima instanta face referire expresa.

Ambele aceste considerente sunt si necesare si, mai ales, suficiente, pentru a conduce la respingerea celor doua capete de cerere formulate de catre recurenta - nulitatea titlurilor de proprietate ale intimatilor si revendicarea terenurilor pe care acestia le poseda in baza titlurilor respective - adica a actiunii in intregimea sa.

F. de situatia de fapt concret constatata in cauza - respectiv ca recurenta nu a depus cerere de reconnstituire a dreptului de proprietate in baza L. nr. 18/1991 desi termenul de depunere a acestei cereri a fost de mai multe ori prorogat - cat si fata de faptul ca orice dubiu privind dreptul persoanei ce se considera indreptatita de a opta intre legea speciala (Legea nr. 18/1991) si legea generala (art. 480 si art. 481 C.civ.) a fost inlaturat prin Decizia nr. 33/2008 a ICCJ in sensul ca acest drept la optiune nu exista, persoana ce se considera indreptatita avand la indemana numai calea legii speciale ce se aplica cu prioritate - in mod corect prima instanta a motivat si a hotarat ca atat cererea in nulitate cat si cererea in revendicare sunt neintemeiate.

Mai mult, astfel cum este binecunoscut onoratei instante de recurs motivarea in fapt si in drept a hotararilor nu presupune ca instanta judecatoreasca sa raspunda punctual tuturor si oricarui argument de fapt sau de drept invocat de catre parti, fiind insa necesar si suficient ca din considerentele hotararii sa se inteleaga argumentele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, conditie indeplinita in cauza astfel cum am aratat mai sus.

În opinia intimatului în lipsa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate din partea recurentei C. Locala de A. a L. nr. 18/1991 a procedat conform legii fondului funciar, respectiv din intreg terenul pe care l-a avut la dispozitie a solutionat cererile altor persoane indreptatite care au fost diligente si i s-au adresat in acest sens, printre altele a solutionat si cererea mostenitorilor lui C. N. C. de a li se reconstitui dreptul de proprietate si cum vechiul amplasament al acestuia era la dispozitia comisiei, le-a reconstituit acestira dreptul de proprietate pe acest vechi amplasament.

Intimatul a mai arătat că sustinerile recurentei potrivit careia formularea unei cereri de reconstituire in baza L. nr. 18/1991 nu ar fi fost eficienta:

a)pe considerentul ca terenul sau a fost preluat de stat, iar nu de C.A.P. si deci nu facea obiectul cererii in temeiul L. nr. 18/1991 nu este intemeiata deoarece potrivit art. 36 lin. 5 din Legea nr. 18/1991 inclusiv terenurile avand regimul juridic pe care recurenta sustine ca il are terenul pe care il revendica se restituiau la cerere

b)intrucat terenurile pe care le pretinde prin actiunea din prezenta cauza erau instrainate inca din 1992 - a se retine totusi ca in cazul lui S. N., prima instrainare a intervenit in 1995 - nu poate fi primita intrucat: autorilor lui S. N. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament in conditiile in care formuland cerere si-ar fi gasit vechiul amplasament legal atribuit altor persoane recurenta putea beneficia de reconstituire in natura pe un alt amplasament

Cu privire la punctul IX din recursul formulat recurenta în care aceasta sustine ca fara temei legal s-ar fi respins actiunea in revendicare ca inadmisibila, avandu-se in vedere dispozitiile Deciziei nr. 33/2008 ale ICCJ intimatul a arătat că și acest motiv este nefondat

Astfel intimatul a arătat că în fapt, astfel cum rezulta din dosarul cauzei recurenta reclamanta a formulat in cauza, pentru terenul pretins, notificare in baza L. nr. 10/2001. Motivat de lipsa raspunsului autoritatii notificate recurenta reclamanta a chemat-o in judecata in fata Tribunalului Bucuresti formandu-se dosarul nr._/3/2010. La aproximativ doi ani de la promovarea acestei actiuni intemeiate pe Legea nr. 10/2001 recurenta reclamanta si-a modificat radical cererea de chemare in judecata in sensul chemarii in judecata a paratilor P. V. si Schencker N. cu pretentia pronuntarii nulitatii absolute a titlurilor de proprietate a acestora si revendicarea terenurilor pe care acestia le stapanesc in temeiul art. 480 - art. 481 C.civ. Ulterior modificarii actiunii in sensul mentionat, Tribunalul Bucuresti a hotarat declinarea cauzei catre Judecatoria B. formandu-se astfel dosarul nr._ .

Totodata, prin recursul formulat in cauza, recurenta sustine cu nonsalanta ca Legea nr. 10/2001 I nu este aplicabila in speta, intrucat aceasta nu ar reglementa raporturile juridice pe care aceasta le deduce judecatii.

În opinia intimatului în mod eronat, recurenta incearca sa induca ideea ca raporturile juridice pe care le deduce judecatii nu sunt reglemntate nici de Legea nr._, astfel cum sustine la punctul IX din recurs, nici de Legea nr. 18/1991 astfel cum sustine in punctul VIII din recurs, ceea ce o indreptateste, dincolo de dispozitiile oricarei legi speciale sa promoveze actiune in nulitatea unor titluri de proprietate asupra unor imobile ce au intrat in circuitul civil, si mai mult, o indreptateste sa revendice aceste imobile, intrucat, raporturile juridice pe care le deduce judecatii "ar fi mai speciale decat orice norma legala sau regula de interpretare".

Analizând recursul civil de față, prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată următoarele:

Sub aspectul normelor de procedura:

I. Prima critică a recurentei in sensul că prima instanță nu s-a pronunțat in mod distinct prin dispozitiv asupra fiecărui capăt de cerere din acțiunea principală si asupra cererii reconvenționale este neîntemeiată.

I.1. Astfel in privința nepronunțării asupra tuturor petitelor acțiunii principale, se observă că prin cererea precizatoare depusă la data de 16.03.2011 (f.108-114) reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a TP nr.7521/1994 pentru suprafața de 8916,42 mp, deținută de pârâții P. V. si P. C. cât si a TP nr._/2001 pentru suprafața de 653,77 mp deținută in prezent de pârâtul S. Neils., cu obligarea acestora să îi lase in deplină proprietate respectivele suprafețe.

Apărătorul reclamantei prin susținerile orale consemnate in încheierea de ședință din data de 28.04.2011 după depunerea cererii precizatoare a învederat, aspect de care s-a luat act, că acțiunea in revendicare este in subsidiar, principalul capăt de cerere este nulitatea absolută parțială a celor doua titluri de proprietate (f.148). Aceeași susținere a fost reiterată la termenul de judecată din 29.09.2011 când s-a discutat încuviințarea probatoriului iar reclamanta prin apărător a precizat că acțiunea are un singur capăt de cerere clar - nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele celor doi parați (f.271-272).

Față aspectele de fapt si de drept invocate de reclamantă prin acțiunea precizatoare, tribunalul observă că revendicarea solicitată nu reprezintă un capăt distinct, de sine stătător, ci este subordonat soluției dată pe nulitatea parțială a titlurilor, in plus, după cum se va vedea, este condiționat de măsura in care prima instanță se putea considerată învestită cu o acțiune in revendicare de drept comun si o putea analiza pe fond, cât timp dreptul pretins face obiectul unei legi speciale de reparație iar reclamanta iși dispută deja in instanță această pretenției in cadrul unui litigiu separat promovat in anul 2009.

Raportat la aceste aspecte si considerentele ce vor fi expuse, Tribunalul constată că prima instanță a analizat in motivarea hotărârii atât susținerea principală – constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate cât si solicitarea subsecventă – revendicarea respectivelor suprafețe.

Ca atare, soluția primei instanțe de respingere in mod global prin dispozitiv a acțiunii, este conformă dispozițiilor art.129 alin.6 C.p.c. (in toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații).

Procedând in acest mod nu a fost adusă reclamantei nicio vătămare in condițiile art.105 alin.2 C.p.c. si nu poate fi reținut motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.p.c., cu atât mai mult cu cât partea a avut posibilitatea declarării căii de atac împotriva respectivei hotărâri.

I.2. Este neîntemeiată critica recurentei si nu este incidentă sancțiunea casării hotărârii pentru nepronunțarea primei instanțe prin dispozitiv asupra cererii reconvenționale. . nu a analizat in considerente si nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra cererii reconvenționale formulate de paratii-reclamanti P. C. si P. V. (cerere depusa la termenul din 16.06.2011 si prin care solicitaseră, in cazul admiterii acțiunii principale, obligarea reclamantei la plata c/val construcțiilor edificate de pârâți, estimate la 4.000.000 euro f.166-174) dar această omisiune a primei instanțe putea fi îndreptată numai pe calea unei acțiuni de completare a dispozitivului promovată in temeiul dispozițiilor art.281 ind.2 alin.1 teza a II-a C.p.c. (daca prin hotărârea data instanța a omis să de pronunțe asupra unei cereri incidentale, se poate cere completarea hotărârii in același termen in care se poate declara apel sau după caz, recurs împotriva hotărârii), recurenta neavând posibilitatea alegerii altei căi, respectiv a promovării recursului pe acest considerent.

II. Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 raportat la dispozițiile art.105 alin.2 coroborat cu art.137 C.p.c. relativ la critica că prima instanța nu a pus in discuția contradictorie a părților excepțiile invocate in cauză.

Din actele dosarului de fond reiese că in cauză au fost invocate două excepții care au fost unite cu fondul de prima instanță prin încheierea de ședință din data de 28.04.2011 (f.118).

Astfel, prin întâmpinarea depusă la data de 01.02.2011 paratul P. V. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare pentru încălcarea principiului unanimității si pentru promovarea ei pe calea dreptului comun după . L. nr.18/1991 si pana la . L. nr.10/2001 (f.22-43). Aceleași argumente pe pretenția in revendicare a reclamantei, dar ca apărări de fond, au fost susținute si de paratul S. N. prin întâmpinarea depusă la 02.02.2011 (f.93-100), iar ulterior, pe cale de excepție, de parata P. C., prin întâmpinare (f.174-261).

Asupra excepției inadmisibilității reclamanta și-a precizat in scris punctul de vedere prin notele depuse la data de 16.03.2011 (f.115-123) ocazie cu care a depus si acțiune precizatoare(f.108-114).

Totodată, paratul P. V. a înțeles să invoce oral, in ședința de judecată de la termenul din 31.03.2011, iar ulterior si prin note scrise, depuse împreună cu parata P. C., excepția tardivității cererii precizatoare a reclamantei.

Tribunalul observă că niciuna dintre părți nu a invocat pe cale de excepție propriu-zisă, lipsa calității procesuale active a reclamantei, ci doar ca apărare de fond.

La termenul de judecată din 28.04.2011 (f.148) instanța a dispus unirea cu fondul a tuturor excepțiilor; se au in vedere excepția tardivității cererii precizatoare si excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare pe cele două aspecte invocate de pârâți. Se reține din cuprinsul încheierii de ședința de la acea dată că deși nu sunt consemnate susținerile părților pe excepții, acestea nu s-au opus măsurii instanței de a le uni cu fondul in temeiul dispozițiilor art.137 alin.2 C.p.c., achiesând la demersul acesteia de a solicita de la comisia locala înscrisurile ce au stat la baza emiterii celor doua titluri. In acest sens a fost consemnată, de altfel, poziția apărătorului reclamantei.

Tribunalul apreciază că a fost respectat principiul contradictorialității in condițiile in care părțile au avut posibilitatea de a-si expune punctul de vedere pe excepții atât scris cât si oral, in ședința din data de 28.04.2011, precum si in tot cursul judecații, inclusiv prin dezbaterile pe fond, de la termenul din 13.12.2012. In acest sens, tribunalul consideră elocvente pozițiile părților consemnate in încheierea din 28.04.2011 când nu au avut obiecții la măsura unirii cu fondul a excepțiilor, respectiv cea de la termenul din 20.09.2011 (f.271) când au solicitat in mod expres cuvântul pe probe, considerând că nu mai sunt chestiuni prealabile sau excepții de discutat, termen la care reclamanta a fost prezentă prin apărător, si nu in ultimul rând, poziția acestora de la dezbaterile asupra fondului, când au avut cuvântul pe toate chestiunile deduse judecații.

Mai mult, reclamanta nu poate invoca vreo vătămare in condițiile in care prima instanță s-a considerat învestită si a analizat acțiunea astfel cum a fost precizată, iar excepția inadmisibilității revendicării a fost considerată apărare de fond si analizată ca atare in considerente.

III. In considerarea argumentelor deja expuse la pct.II si având in vedere si dispozițiile art.129 alin.1 si alin.4 C.p.c. precum si ale art.6 din CEDO tribunalul apreciază critica neîntemeiată si nu o va primi in condițiile in care reclamantei i-au fost încuviințate cererile de amânare pentru a lua cunoștința de apărările si pretențiile pârâților, si-a exprimat punctul de vedere atât scris cât si oral asupra tuturor aspectelor, a avut posibilitatea si a solicitat efectiv probe in dovedirea acțiunii.

IV. Criticile recurentei expuse la pct.1, 2 si 3 sunt neîntemeiate in totalitate întrucât in cauză nu au fost invocate excepții de procedură sau de fond care să facă de prisos analiza fondului cererii si deci asupra cărora instanța să se pronunțe in temeiul art.137 alin.1 C.p.c.; prima instanță a unit cu fondul la termenul din 28.04.2011 excepțiile invocate de pârâți, aspect consemnat in încheierea de ședință de la acea dată când, după cum s-a reținut, apărătorul reclamantei nu s-a opus acestei măsuri si a fost de acord cu demersul primei instanțe de a solicita înscrisuri in vederea soluționării excepțiilor si fondului. Față de aceste aspecte, tribunalul apreciază că in mod legal si temeinic prima instanță a analizat acțiunea precizată a reclamantei, considerându-se investită in termenul legal cu această cerere, respectiv a retinut si analizat ca apărări de fond, susținerile paraților aduse in argumentarea excepției inadmisibilității revendicări. In aceste condiții, nepronunțarea primei instanțe in mod distinct pe excepții nu este de natură a aduce vreo vătămare recurentei-reclamante.

VII. Critica nemotivării hotărârii este apreciată de tribunal ca neîntemeiată raportat la dispozițiile art.261 alin.5 C.p.c. întrucât, deși succintă, motivarea primei instanțe cuprinde esențialul argumentelor de fapt si de drept ce au condus la formarea convingerii judecătorului in sensul respingerii acțiunii, aspecte ce vor fi detaliate de tribunal in cele ce urmează.

Sub aspectul normelor de drept material

Criticile de la punctele V, VI si VIII vor fi analizate global, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 având in vedere si prevederile art.304 ind.1 C.p.c., invocate de recurentă prin notele scrise depuse la termenul de judecată din 11.06.2013 tribunalul constată următoarele:

In fapt, prin Titlul de Proprietate nr.7521/25.08.1994 pârâților P. V. si P. C. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 9000 mp situată in T 43, p 230 – intravilan, pe raza satului Snagov, .). Paratul P. V. figurează înscris cu respectiva suprafață la poz.155 in anexa 2 la Hotărârea nr.214/25.04.1994 a Comisiei mun. București si SAI pentru aplicarea L. nr.18/1991 (f.83-85).

Se observă că anterior emiterii titlului, în anul 1992, prin contractele autentificate sub nr.4524/09.09.1992 (vizând o suprafața de 6.600 mp) si nr.6098/26.09.1992 (teren de 2400 mp) soții P. au cumpărat suprafața totală de 9.000 mp de la numitele B. S., Frimescu M. si R. I., care la rândul lor dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenurilor prin adeverința nr.615/24.08.1992 (pentru o suprafața totală de 2,42 ha –f.75) si procesele verbale de punere in posesie nr.3599/31.08.1992 si nr.4978/25.11.1992 (f.45, 47, 69-70, 72-73, 75).

Din adeverința emisă in anul 1992,copia registrului agricol si extrasul din anexa 3 reiese că reconstituirea dreptului pentru o suprafața totala de 2,42 ha s-a făcut vânzătoarelor in calitate de moștenitoare ale defunctului R. C. ce figura in registrul agricol cu suprafața de 1,76 ha (f.79). Din terenul trecut la rolul autorului o suprafața de 1 ha arabil figura in Blidivu, o alta de 0,66 ha - pe raza localit. Snagov cu categoria arabil, iar 0,10 ha – curti, constructii.

Potrivit adresei nr._/17.12.2010 emisă de . anului 1993 au fost reanalizate cererile de reconstituire la nivelul comunei si urmare a faptului că beneficiarele B. S., Frimescu M. si R. I. înstrăinaseră terenul de 0,90 ha, cumpărătorul P. a fost înscris cu respectiva suprafața in anexa 2A, la poz.155 iar vânzătoarele, pentru suprafața rămasă de 0,86 ha in anexa 3, la poz.116 (f.250-256). Odată cu titlul emis soților P. s-a eliberat si procesul verbal de punere in posesie pentru suprafata de 9000 mp (f.77), vecinătățile terenului fiind aceleași cu cele consemnate in procesele verbale emise beneficiarelor (f.69-70, 72-73).

In privința Titlului de Proprietate nr._/14.06.2001 se reține că prin acesta a fost reconstituit dreptul pentru o suprafață totală de 29.000 mp in Snagov, moștenitorilor defunctului C. N C., respectiv beneficiarilor R. F., R. S., C. G., Tapte V. si Talabescu E. (f.261). Pentru autorul acestora, cunoscut si sub numele de Tapte C-tin V. există dovezi de înscriere in CAP cu suprafața ulterior reconstituită (f.257-261).

Anterior emiterii acestui titlului, beneficiarii au vândut in baza adeverinței nr.5052/08.04.1992 si a procesului verbal de punere in posesie nr.1629/29.03.1993, acte eliberate in baza L. nr.18/1991, numitului P. G.-A. o suprafața de 4.000 mp in T6, p 1496 ., SAI, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5449/02.08.1995, care la rândul său a înstrăinat tot terenul către cumpărătorii G. V. si S. N., in cote parți egale, prin actul autentificat sub nr.1832/05.08.1996 (f.265-270).

In urma partajului autentificat sub nr.782/16.08.1999 întregul teren de 4000 mp a revenit in proprietatea paratului S. N. (f.263).

Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a TP nr. 7521/1994 pentru suprafața de 8.916,42 mp si a TP nr._/2001 pentru 653,77 mp invocând in drept dispozițiile art.III alin.1 lit.a pct iii din Legea nr.169/1997, ale art.8 din Legea nr.18/1991, art.968, respectiv art.480-481 VC.civ.

Partea a susținut că terenul de 9.571 mp, cuprins in cele două titluri, a aparținut autorului său A. Almajan (nascut A.), care a deținut in proprietate o suprafață de 10.000 mp situată in . Băneasa, teren dobândit prin contractul din 1939 si care a trecut in proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950.

Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare încheiat in anul 1939 reiese că autorul reclamantei cumpărase o cota de ¼ dintr-un teren de 9571 mp, iar restul de ¾ fusese achiziționat de coproprietarul Coller G.; terenul se învecina la nord si sud cu proprietarii Forec, rest proprietate fosta D. M. R Racan, actualmente M. I. Tapte, respectiv C. I Tapte, iar pe laturile de Vest si est cu lacul Snagov, respectiv drumul țarinei (f.245-2469).

Prin sentința civilă nr.494/1960 pronunțată de Tribunalul popular al Raionului Snagov – Regiunea București a fost trecută in proprietatea statului o suprafață de 9600 mp din . acesteia – A. M. părăsise țara din anul 1945, bunul fiind considerat părăsit (f.242).

Tribunalul observă pe de o parte că nu exista niciun inscris care să ateste identitatea dintre autorul A. Almajan (născut A.) si A. M., iar pe de altă parte faptul că A. Almajan trăia in anul 1997, in acest sens fiind legatul (codicil din 23.04.1997 – f.55-56) prin care a testat in favoarea reclamantei A. C. L. bunurile deținute in România.

Din coroborarea concluziilor expertului topograf (raport inițial si răspuns la obiecțiuni) cu înscrisurile comunicate de APPS (f.506-511) reiese că in măsura in care Vila 71 a fost retrocedată moștenitorilor numitei N. Forek, atunci terenul de 9.571 mp din contractul încheiat in anul 1939 s-ar putea suprapune peste o suprafață de 8934 mp din TP nr.7251/1994 si peste 637 mp menționați in TPnr._/2001 (f.293, 296, 506-521).

Se mai retine că parata C. locala Snagov a comunicat prin adresa aflata la fila 505 că pentru moștenitorii autorului C. N. C., reconstiturea s-a făcut pe vechile amplasamente.

Judecătorul fondului a reținut în esență, că nu a fost încălcată nicio dispoziție imperativă de natură să atragă nulitatea parțială a celor două titluri de proprietate, in condițiile in care motivul de nulitate trebuia să existe la data emiterii actelor, respectiv ca reclamanta nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului in baza legilor fondului funciar.

In drept

Potrivit art. III alin 1 lit.a pct iii din Legea nr.169/1997 „ Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, L. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991 și ale L. nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate”.

Astfel, in privința Titlului de Proprietate nr._/14.06.2001 emis in favoarea moștenitorilor autorului C. N. C., s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.8 din Legea nr.18/1991 cu înscrisurile înaintate de comisia locală, respectiv că autorul cunoscut si sub numele de C. Tapte a deținut teren in apropierea Vilei 71, vila N. – mențiune din registrul agricol, imobil cu care s-a învecinat conform înscrisurilor comunicate de RAPPS, iar reconstituirea s-a făcut pe vechiul amplasament – mențiune din adresa Primăriei ., tribunalul observă că reclamanta s-a îndreptat doar împotriva actualului proprietar al terenului, nechemând in judecată persoanele înscrise in titlu si in contradictoriu cu care ar fi trebuit verificate condițiile îndreptățirii la reconstituire. Cum acest aspect nu a făcut obiectul recursului, nu va fi luat in considerare. Susținerile reclamantei privind uzurparea dreptului autorului său sunt neintemeiate cat timp titlul a fost emis cu parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr.18/1991 si in favoarea persoanelor îndreptățite la reconstituire.

Relativ la emiterea Titlului de proprietate nr.7521/25.08.1994 pentru pârâții P. V. si C.tribunalul constată o situație atipică, in sensul că titlul nu a fost eliberat moștenitorilor autorului, îndreptățiți la reconstituire ci direct persoanelor care au cumpărat de la beneficiarii dreptului retrocedat, aspect față de care in mod corect prima instanță a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate prevăzute in mod expres si limitativ de art.III din Legea nr.169/1997.

Cum s-a reținut la expunerea situației de fapt, moștenitoarelor autorului R. D. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafața totală de 2,42 ha prin eliberarea adeverinței din anul 1992 si au fost puse in posesie efectiva pe o suprafata de 0,90 ha conform proceselor verbale din același an, emise in baza L. nr.18/1991.

In baza acestor acte, pana la eliberarea titlului de proprietate, moștenitoarele au vândut soților P. o suprafața totalizând 9000 mp din totalul de 1,76 ha cu care autorul lor figura inscris in registrul agricol. Ca atare, verificarea îndreptățirii la reconstituire nu se analiza raportat la persoana cumpărătorilor ci a vânzătorilor.

Din actele comunicate de comisia locala reiese ca autorul beneficiarelor-vânzătoare, R. D. figura înscris in registrele agricole, avea calitatea de cooperator, terenul cu care era trecut in registru, respectiv suprafața de 1,66 ha (mai puțin 0,10 ha curți construcții), avea categoria arabil, iar 0,66 ha se aflau pe raza localitatii Snagov, caz in care deveneau incidente dispozițiile art.13 alin2 din Legea nr.18/1991 (forma in vigoare la momentul 1994 când s-a emis titlul) potrivit carora reconstituirea se făcea pe sole aflate la dispoziția comisiei locale si nu neapărat pe vechile amplasamente; moștenitoarele acestuia formulaseră cerere de reconstituire la nivelul anului 1991 (cum reiese din petitia inregistrata in 1992), fiind astfel îndeplinite cerințele art.8 din Legea nr.18/1991.

Susținerile recurentei cu privire la cererile din data de 25.06.1992 ale moștenitoarelor, prin care solicitau reconstituirea in plus, pentru un teren necuprins in registrul agricol, nu vizau terenul de 9000 mp ci diferența pana la 2,42 ha pentru care se eliberase adeverinta nr.615/24.09.1992.

Adeverința nr.615/1992, coroborata cu cele doua procese verbale de punere in posesie pentru suprafata totala de 9000 mp, atesta dobândirea dreptului de proprietate si îndreptățea beneficiarele să dispună de dreptul dobândit. Se mai observă că cele doua contracte de vânzare-cumpărare ce au însumat suprafața de 9.000 mp s-au încheiat in formă autentică deci cu respectarea regimului juridic impus transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Mai mult, transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut la nivelul anului 1992 deci anterior pronunțării Decizieinr.1/1997 a ICCJ care a stabilit forța probantă a adeverințelor emise in baza L. nr.18/1991.

Totodată, soții P. au fost înscriși in anexa 2 b pentru terenul de 0,90 ha cumpărat (anexa in care se treceau inclusiv cooperatorii care nu au adus pământ in cooperativa potrivit HG nr.131/1991 in vigoare la momentul emiterii titlului analizat), iar beneficiarele au fost trecute pentru diferența nevândută de 0,86 ha in anexa 3 (cea privind moștenitorii cooperatorilor care au adus pământ în C.A.P.); propunerea comisiei locale a fost validată de comisia județeana prin hotărârea emisă in 1994 si necontestată; deci a fost parcursă procedura administrativ-jurisdicționala prevăzută de Legea nr.18/1991.

Articolul 37 din HG nr.131/1991 prevedea că: „Titlul de proprietate pentru cetățenii în viață se emite persoanelor îndreptățite (soț, soție), iar pentru moștenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului lor, în care se nominalizează toți solicitanții îndreptățiți, urmând ca pentru ieșirea din indiviziune, ulterior aceștia să procedeze potrivit dreptului comun”.

Tribunalul observă că modificările aduse in timp L. nr.18/1991 si regulamentelor de punere in aplicare nu au reglementat in mod concret situația in care, anterior emiterii titlului de proprietate, beneficiarii reconstituirii au vândut terenurile dobandite in baza adeverinței si procesului verbal de punere in posesie.

Sunt prevăzute insă dispoziții, cu caracter general in art.II din Legea nr.169/1997 conform cărora „Dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”, respectiv in art.2 alin.2 din Legea nr.1/2001 „Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare”, ori in art. III alin.2 ind.4 din Legea nr.169/1997 potrivit carora „În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren”. Din aceste prevederi reiese intenția legiuitorului de menținere ca valabile a drepturilor dobândite prin actele premergătoare emiterii titlului de proprietate, intenție care transpune in practică principiul asigurării stabilității circuitului civil si care este in concordanță si cu practica CEDO.

Astfel cum s-a reținut terenul de 9000 mp era la momentul reconstituirii dreptului arabil intravilan; pe acest teren soții P. au edificat ulterior construcții, deci Titlul de Proprietate nr.7521/1994 a intrat in circuitul civil prin emiterea certificatului de urbanism si autorizației de construire (cum reiese din expertiza de evaluarea imobiliara efectuata la fond).

Chiar dacă titlul de proprietate nu a fost emis pe numele moștenitoarelor autorului R. D., persoane îndreptățite insă la reconstituire după cum s-a văzut, ci direct pe numele cumpărătorilor, dobânditori cu titlu oneros si de bună credință la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (1992) respectiv la data emiterii titlului (1994), constatarea nulității lui nu ar fi atras decât emiterea unui nou titlu in favoarea vânzătoarelor, nicidecum a reclamantei, care nu a formulat o cerere in baza L. nr.18/1991 in termenele legale. O astfel de măsură nu ar fi răspuns protejării unui interes general ci ar fi încălcat in final, principiul securității circuitului civil.

Deci, cazul de nulitate prevăzut de art.III alin.a lit.iii din Legea nr.169/1997 nu putea fi primit, neavând nicio finalitate practică.

Lipsa cauzei si cauza ilicită ori imorală astfel cum sunt reglementate prin art.968 din Vechiul Cod civil nu sunt incidente in speță întrucât titlul de proprietate este un act juridic cu regim special care se analizează strict prin prisma dispozițiilor legilor fondului funciar si numai pentru cauzele de nulitate prevăzute expres de acestea.

Față de aceste aspecte, in mod corect a reținut prima instanță ca nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate invocate de reclamanta.

Este legală si temeinică constatarea primei instanțe in sensul că reclamanta nu a făcut demersuri in sensul L. nr.18/1991 si ulterior in baza L. nr.169/1997, respectiv a L. nr.1/2000 sau a L. nr.247/2005 care au stabilit ultimul termen de formulare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pana la data 30.11.2005.

Tribunalul observă din actele dosarului că un astfel de demers nu a existat nici din partea autorului A. Almajan (nascut A.) care trăia la nivelul anului 1997 si nici din partea reclamantei care a înțeles să își valorifice dreptul pe calea notificării in baza L. nr.10/2001, cerere înregistrată la data de 7.11.2011 (f.51) si care face obiectul cenzurii Tribunalului București pe rolul căruia se află dosarul nr._/3/2010, din care a fost disjunsă prezenta cerere si in care nu s-a pronunțat incă o hotărâre.

Neformularea unei cereri in baza L. nr.18/1991 prezintă o importanță covârșitoare întrucât lipsa acesteia nu mai legitimează demersul reclamantei. Astfel, toate legile fondului funciar au prevăzut drept condiție esențială in analiza îndreptățirii persoanelor la reconstituire cerința ca acestea să fi formulat o cerere scrisă de retrocedare a terenurilor intravilane sau extravilane cu care s-au înscris in CAP sau care le-au fost preluate fara titlu.

In lipsa unei cereri de reconstituire a dreptului. demersul reclamantei de a solicita nulitatea titlurilor este lipsit de legitimare, conform art.III alin 2 din Legea nr.169/1997 (Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim) si nici nu atrage incidența dispozițiilor art.6 alin.2 ind.1 din Legea nr.1/2000 (În situația în care anumite suprafețe sunt revendicate de două persoane, dintre care una este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945 - 1990, și cea de a doua, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natură ambilor solicitanți. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natură terenul persoanei care deținea actele de proprietate în anul 1990, iar cei care au fost împroprietăriți cu asemenea terenuri vor fi despăgubiți în condițiile legii).

Recurenta a înțeles să invoce in susținerea acestui motiv de recurs si dispozițiile art.5 alin 1 din Titlul X din Legea nr.247/2005 conform carora „ (1) Înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor”, dar aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr.71/2011 de aplicare a noului cod civil astfel ca nu mai pot fi avute in vedere.

Concluzionând, tribunalul apreciază soluția dată de prima instanță in privința nulității titlurilor, deși succint motivata, reținând doar aspectele esențiale ce au condus la înlăturarea cauzele de nulitate invocate de reclamanta, ca fiind legală si temeinică.

IX. Este legală si soluția in privința revendicării.

Astfel cum a reținut si prima instanță, reclamanta a înțeles să valorifice dreptul de proprietate al autorului său pe calea notificării prevăzută de Legea nr.10/2001, solicitare care face in prezent obiectul dosarului nr._/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București, litigiu a cărui judecată a fost suspendată in temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.p.c (potrivit evidentei ECRIS).

In aceste condiții, prima instanță a reținut si aplicat in mod legal îndrumările ICCJ date prin Decizia nr.33/2008 in sensul că nu poate fi analizată pe fond o acțiune in revendicare de drept comun, ce implică identificarea terenurilor si compararea titlurilor autorilor cât timp partea a promovat o acțiune pentru valorificarea dreptului in temeiul legilor speciale de reparație, demers ce se află în derulare. Până la finalizarea litigiului promovat in temeiul L. nr.10/2001, partea nu poate in același timp să-si valorifice același drept si pe calea unei acțiuni întemeiată pe dispoz. art.480-481 V C.civ., pentru că s-ar eluda dispozițiile legii speciale, cum in mod corect a reținut judecătorul fondului. Mai mult, principiile revendicării invocate de reclamanta in prezentul litigiu (adică identificarea terenurilor, compararea titlurilor autorilor, verificarea in ce masura a fost uzurpat dreptul autorului sau, analiza dreptului dobandit prin contractul incheiat in anul 1939) puteau fi analizate pe fond numai in masura in care, in primul rand, instanta ar fi gasit intemeiate cauzele de nulitate a celor doua titluri de proprietate, si in al doilea rand, daca demersul reclamantei întemeiat pe Legea nr.10/2001 s-ar fi respins iar partea nu ar fi obținut nicio despăgubire, nici restituirea in natura si nici compensații materiale.

In speță, după cum s-a reținut, titlurile de proprietate au fost emise cu respectarea dispozițiilor L. nr.18/1991 si deci revendicarea invocata drept consecinta a anularii partiale a titlurilor nu mai avea de ce sas fie analizata. Pe de alta parte, reclamanta a ales sa supuna cenzurii instanțelor dreptul autorului său promovând o acțiune in baza legii speciale (L nr.10/2001), astfel ca nu mai avea deschisa pana la finalizarea respectivului proces, calea unei acțiuni in revendicare de drept comun.

In cadrul unei acțiuni in revendicare de drept comun, ulterioară finalizării procesului derulat in baza L. nr.10/2001, partea se poate prevala de prevederile art.1 alin 1 din Primul Protocolul adițional la CEDO, pentru că la acest moment – nefinalizarea demersului întreprins in baza legii speciale- este prematură analiza dreptului reclamantei in sensul prevederilor convenției. Deci soluția primei instanțe de respinge ca neîntemeiată a susținerii reclamantei privind revendicarea terenurilor, ca o consecință a anularii parțiale a titlurilor de proprietate, este legală.

X. Tribunalul apreciază neîntemeiată si aceasta critică întrucât expertul topograf a identificat terenurile deținute de pârâți in baza actelor de proprietate deținute de aceștia. Se observă că identificarea terenurilor deținute de părți nu a fost reținuta in considerentele sentinței întrucât prima instanță a fost chemată să verifice nulitatea titlurilor prin prisma analizei îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991 care la momentul anilor 1992 – 1994 nu prevederea reconstituirea pe vechiul amplasament ci pe sole libere aflate la dispoziția comisiei locale in cazul terenurilor arabile solicitate in zone de câmpie. Nici pe susținerea subsidiară întemeiată pe principiile revendicării, prima instanța nu a găsit necesar să facă referire in motivare la identificarea terenurilor deoarece ca nu s-a considerat investită cu o actiune in revendicare de drept comun, soluție apreciată de tribunal, cum s-a reținut, ca fiind legala.

XI.Față de considerentele expuse la pct IX si X critica este nefondată urmând a fi respinsă.

XII.Critica recurentei cu privire la cheltuielile de judecata la care a fost obligata, este întemeiata in parte, după cum urmează:

Prin sentința astfel cum a fost îndreptata prin încheierea din data de 06.06.2013 reclamanta a fost obligata să plătească paratilor P. suma de 39.635,67 lei si paratului S. suma de 4100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Din înscrisurile aflate la filele 527-529 reiese că suma de 39.635,67 lei a fost achitata de paratii P. cu titlu de onorariu de avocat, acesta fiind de altfel cuantumul cheltuielilor de judecata la care a fost obligata reclamanta catre sotii P..

La dosarul de fond se regăsesc chitanța de plata a onorariului de avocat in cuantum de 3.500 lei si a onorariului de expert de 600 lei (1/2 din onorariul expertului topograf), cheltuieli făcute de paratul S..

Temeiul obligării părții căzută in pretenții la plata cheltuielilor de judecata îl constituie raspunderea civila delictuala, mai precis culpa procesuală, adică promovarea unui litigiu ce se dovedește in final neîntemeiat, care antrenează cheltuieli din partea adversarului in sustinerea apararilor formulate si care îl îndreptățește pe acesta să le recupereze in baza art.274 C.p.c.

In cauză, argumentele invocate de parati, susținute cu probele administrate (se are in vedere și expertiza topografica) au fost apte să conducă la înlăturarea pretențiilor reclamantei si in final la respingerea acțiunii, astfel ca reclamanta s-a aflat in culpa procesuala.

Deci sub aspect, prima instanța a făcut o legala aplicare a dispozițiilor art.274 C.p.c.

Sub aspectul aplicării dispozițiilor art.274 alin.3 C.p.c. critica recurentei este întemeiata întrucât paratii P. au formulat in cauza, pe lângă întâmpinare si o cerere reconvențională, deci prejudiciul de care se făcea vinovata reclamanta viza doar demersurile întreprinse de parati in susținerea aparărilor din întâmpinare, nu si cele relative la cererea reconventionala.

Având in vedere acest aspect, precum si cheltuielile de judecata făcute de celalalt parat, tribunalul va reduce cuantumul onorariului de avocat solicitat de paratii P. de la 39.635,67 lei la 4.400 lei la care va adăuga onorariul de expert topograf de 600 lei, iar in final, va obliga reclamanta la plata sumei de 5.000 lei catre paratii P..

In privința reducerii cheltuielilor de judecata făcute de paratul S. tribunalul apreciază neîntemeiate susținerile recurentei, raportat la complexitatea cauzei, durata litigiului si pertinenta apărările paratului ce au condus la respingerea acțiunii reclamantei.

Pentru considerentele expuse, tribunalul in opinie majoritara, va admite recursul si in baza art.312 alin.2 C.p.c. va modifica in parte sentinta recurata in sensul că va obliga reclamanta catre paratul P. V. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata cu aplicarea dispoz.art.274 al.3 C.p.c, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Referitor la cheltuielile de judecata facute in recurs (f.74-77) si solicitate de intimați, tribunalul va retine, pe de o parte, ca doar un singur motiv de recurs invocat de recurenta a fost găsit fondat, deci sunt incidente dispozitiile art.274 C.p.c. iar pe de alta parte, ca sustinerile intimatilor desi reținute de tribunal nu sunt justificate decat in limita sumei de 2.500 lei (onorariu de avocat achitat de intimatul S.).

Va fi apreciat ca excesiv onorariul de avocat de 27.159,72 lei solicitat de intimatul P. V., astfel ca va fi redus la suma de 2.500 lei, in aplicarea dispoz. art.274 alin.3 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L.

DECIDE:

In opinie majoritară

Admite recursul formulat de recurenta reclamanta A. L. C. împotriva sentinței civile nr.6153/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. V., P. C., C. JUDEȚEANĂ I. DE A. A L. nr. 18/991 și S. N..

Modifica in parte sentinta recurata in sensul că:

Obliga reclamanta catre paratul P. V. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata cu aplicarea dispoz.art.274 al.3 C.p.c.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obliga recurenta către intimatul S. N. la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecata făcute in recurs.

Obliga recurenta către intimatul P. V. la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecata făcute in recurs, cu aplicarea dispoz. art.274 al.3 C.p.c. Irevocabila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2013.

Judecător Judecător

A. D. M. E.

Pt judecator aflat in CO

Semneaza presedinte sectie civila

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-

Red. Jud: DA./2ex

Jud.fond :–C. A. - Jud.B.

Cu opinia separata a presedintelui de complet, jud. A. M. C. in sensul admiterii recursului si casarii hotararii atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanta

Contrar opiniei majoritare apreciez că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, ceea ce atrage incidența in cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 si 7 Cod proc. civilă coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod proc. civilă, in sensul admiterii recursului si casării hotărârii atacate cu trimiterea cauzei, spre o legală și completă soluționare, aceleiași instanțe de fond.

In acest sens apreciez că se impune a fi avut in vedere faptul că prin cererea modificatoare ce a stat la baza formarii prezentului dosar (fila 3-4 dosar_/3/2010 al Tribunalului București reclamanta a învestit instanța cu o acțiune complexă, având două capete de cerere, respectiv:

1. constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 7521/25.05.1994 emis numitului P. V.
2. obligarea paratului P. V. de a-i lăsa reclamantei in deplină proprietate si liniștită posesie terenul deținut de acesta, proprietatea reclamantei, situat in ., oras Snagov, jud. I., in limitele suprafeței de 9.077,50 mp

In subsidiar, raportat la principiile comparării de titluri, criteriile de preferință prevăzute de dispozițiile art. 6 alin 1 din Legea 213/1999 si dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului a solicitat reclamanta

1. constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al numitului S. Neils, in limitele suprafeței de 493,50 mp
2. obligarea aceluiași parat de a-i lăsa in deplină proprietate si liniștită posesie porțiunea in suprafață de 493,50 mp, uzurpată din terenul proprietatea sa.

Nu mai puțin, se impune a fi reținut faptul că pârâtii P. V. si P. C. au formulat cerere reconvențională in cauză (fila 166-173 dosar fond) solicitând ca, in măsura in care acțiunea reclamantei va fi admisă, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 16.626.400 lei (echivalentul a 4.000.000 EUR) reprezentand c./valoarea construcțiilor edificate de ei pe terenul in suprafața de 9000 mp situat in Snagov, ..

Prin sentința civilă nr.6153/28.12.2012 Judecătoria B. a respins acțiunea astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți (filele 583-584 dosar)

In motivarea extrem de succintă a hotărârii a reținut instanța de fond că reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire in baza L. 18/1991 ci numai o cerere in baza L. 10/2001, demers rămas fara finalitate.

S-a reținut, de asemenea, că acțiunea in revendicare este inadmisibilă, in condițiile in care reclamanta nu a uzat de prevederile legilor speciale cu caracter reparator, fapt stabilit prin Decizia 33/1998 a Înaltei Curți de Casație si Justiție

Așa stând lucrurile, apreciez că două sunt aspectele ce conduc la concluzia incidenței in cauză a dispozițiilor art. 312 pct. 5 C.pr.civ si anume:

In primul rând din analiza dispozitivului sentinței civile recurate se reține că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate de pârâții P..

Ori potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Din aceste dispoziții legale rezultă obligația instanței de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost investită, iar soluționarea cauzei cu respectarea prevederilor legale invocate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.

In al doilea rând apreciez că mențiunea cu caracter general „respinge acțiunea” utilizată in cuprinsul dispozitivului sentinței civile recurate nu poate fi apreciată ca răspunzând exigentei prevăzute de art. 129 alin 6 C.pr.civ si art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la analizarea tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamanta, câtă vreme din cuprinsul considerentelor nu rezultă că instanța de fond ar fi procedat la o analiză a acestora.

Aceasta deoarece, in opinia mea, motivarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

Apreciez in acest sens că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, având in vedere că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, din cuprinsul hotărârii judecătorești recurate nu rezultă argumentele de fapt si de drept avute in vedere de judecătorul fondului in analizarea celor două cereri de anulare a unor titluri de proprietate distincte, singura mențiune făcută vizând împrejurarea că reclamanta nu a formulat o cerere de reconstituire in baza L. 18/1991, ceea ce ar conduce mai degrabă la concluzia unei aprecieri asupra lipsei interesului reclamantei in a formula o acțiune in anulare, cu toate că acțiunea de față a fost respinsă ca nefondată.

Nu mai puțin, instanța de fond nu a analizat deloc acțiunile in revendicare formulate de reclamanta, mărginindu-se să aprecieze că acestea ar fi inadmisibile in măsura in care reclamanta nu a uzat de prevederile legilor speciale cu caracter reparator, judecătorul fondului făcând trimitere la Decizia 33/1998 a ICCJ, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din Convenție, ale cărui dispoziții pertinente prevăd următoarele: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...), de către o instanță independent și imparțial (...) care va hotărî (...) asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)."

Cum Convenția nu vizează să garanteze drepturi teoretice si iluzorii ci unele concrete si efective, dreptul la un proces echitabil neputând fi apreciat ca efectiv dacă susținerile părților nu au fost analizate, cu alte cuvinte examinate de un tribunal național. Art. 6.1 implică, in sarcina instanțelor, obligația de a examina in mod efectiv motivele, argumentele si propunerile de probe ale părților, sub rezerva aprecierii pertinentei acestora in soluționarea cauzei (V. de Hurk c. Pays-Bas, hotararea din 19 aprilie 1994, série A no 288, p. 19, § 59)

In aceste condiții apreciez că tribunalul era chemat să verifice in recursul de față dacă instanța de fond a îndeplinit această cerință a unui examen efectiv si a furnizat un răspuns specific asupra mijloacelor decisive in soluționarea cauzei. (a se vedea, mutatis mutandis, Donadze c. Georgie, no_/01, § 31, 7 martie 2006 si Hiro Balani c. Espagne, hotararea din 9 décembre 1994, série A no 303-B, pp. 29 . 28).

O astfel de analiză relevă insă faptul că judecătorul fondului nu a analizat sub nicio formă argumentele prezentate de reclamantă in susținerea cererii sale de revendicare, mărginindu-se să trimită la Decizia 33/1998 a ICCJ pronunțată in interesul legii

Ori nu poate fi ignorat, in opinia mea, faptul că prin această decizie Înalta Curte de Casație si Justiție nu s-a pronunțat asupra admisibilității acțiunii in revendicare opunând persoane particulare, nefiind sesizată cu această problemă, ci numai asupra admisibilității acțiunii in revendicare formulate împotriva statului, ca proprietar al bunurilor confiscate abuziv si care fac obiect al legilor speciale cu caracter reparator.

Nu mai puțin, prin Decizia nr.33/1998 ICCJ nu statuează in mod absolut asupra inadmisibilității acțiunilor in revendicare ci doar asupra faptului că, in ce privește concursul intre legea generala si cea specială (legea 10/2001), acesta se rezolvă in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres in legea specială.

Nu mai puțin, prin aceeași Decizie 33/1998 la care instanța de fond a facut trimitere se statuează că: „In cazul in care sunt sesizate neconcordanțe intre legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, si Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei actiuni in revendicare, întemeiată pe dreptul comun, in măsura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”

Rezulta așadar că, potrivit Deciziei 33/1998, ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe, chiar investită cu o acțiune in revendicare îndreptată împotriva Statului, instanța era ținută - in măsura in care astfel de apărări ar fi fost invocate in fața sa - să analizeze dacă nu cumva există neconcordanțe intre legea specială si Convenția Europeană a Drepturilor Omului si, in cazul in care constată astfel de neconcordanțe, să le rezolve conform dispozitivului Deciziei in interesul legii menționate.

In aceste condiții apreciez că, in lipsa oricăror mențiuni in considerentele hotărârii din care să rezulte că instanța de fond ar fi analizat acțiunea in revendicare a reclamantei, dispozitivul aceleiași hotărâri nu poate fi apreciat a cuprinde si soluția asupra acestor capete de cerere

PREȘEDINTE

A. M. C.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 846/2013. Tribunalul ILFOV		Fond funciar. Decizia nr. 1120/2013. Tribunalul ILFOV →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Hotărâre din 10-06-2013, Tribunalul ILFOV Pretenţii. Decizia nr. 835/2013. Tribunalul ILFOV Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 10-06-2013, Tribunalul ILFOV Partaj judiciar. Decizia nr. 846/2013. Tribunalul ILFOV Fond funciar. Decizia nr. 1120/2013. Tribunalul ILFOV Cereri. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul ILFOV Contestaţie la executare. Decizia nr. 1131/2013. Tribunalul ILFOV Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 157/2013. Tribunalul ILFOV