Fond funciar. Hotărâre din 10-02-2015, Tribunalul ILFOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 207/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.01.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: L. G. A.

JUDECĂTOR: E. M. O.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 2565/29.05.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ I., intimații-reclamanți H. S. C., G. V., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-pârâtă reprezentată de apărător ales cu delegație la fila 91 din dosarul de fond, intimata – reclamantă H. S. C. reprezentată de apărător ales cu delegație la fila 21 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau excepții de soluționat, Tribunalul acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Recurenta-pârâtă prin apărător ales, arată că a intrat în posesia unor documente nevizate, motiv pentru care solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia, să se emită o adresă către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, pentru a comunica instanței Hotărârea nr. 1076/20.06.2006 cu toate documentele care au stat la baza acesteia prin care au fost înscriși moștenitorii în lista 30, D. C. D. autorului P. Ș., la suprafața de 25 ha. Arată că este vorba de Hotărârea prin care s-a admis contestația formulată de moștenitorul autorului P. Ș. pentru suprafața de 25 de ha care face obiectul cauzei în acest dosar. Susține că, așa cum a arătat și în motivele de recurs, suprafata de teren care se vrea reconstituită ca drept de proprietate pe numele autorilor lui M. S. a aparținut în fapt și în drept autorului P. Ș., iar acesta după condamnare a fost reabilitat. Arată că nu deține hotărârea de reabilitare și că a intrat în posesia acestei hotarâri care i-a fost emisă de moștenitoare lui P. Ș., aceasta fiindu-i comunicată într-un singur exemplar nu o poate depune la dosar, întrucât urmează să facă copii de pe aceasta și să o comunice și părților.

Intimata – reclamantă prin apărător ales, arată că nu a văzut Hotărârea despre care face vorbire recurenta-pârâtă și prin urmare nu poate să se pronunțe asupra utilității acesteia. Învederează instanței faptul că în cererea de recurs, se contestă Hotărârea sub aspectul nemotivării și sub aspectul tardivității cererii de chemare în judecată, negăsind și această critică învederată de recurentă. Susține că se încearcă o extindere a criticilor primei hotărâri recurate, cu depășirea termenului legal, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Recurenta-pârâtă prin apărător ales, arată că temeiul actiunii intimatelor-reclamante are ca temei de drept art. 480-481 cod proc. Civ, iar prin criticile aduse hotărârii pronunțate, instanța s-a pronunțat cu admiterea acțiunii, prin urmare privește fondul problemei respectiv reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 25 de ha. Susține că nu are titlul de proprietate urmând să facă demersuri către C. Județeană și către OCPI pentru ai comunica această hotărâre, titlul de proprietate si actele care au stat la baza acestei hotărâri. Arată că dacă Hotărârea 479 a respinsă de către C. județeană, instanța fondului a admis cererea de chemare în judecată și contestația, astfel ar fi vorba de două reconstituiri.

Tribunalul, deliberând asupra administrării probei cu înscrisuri solicitată de recurenta-pârâtă, în vederea emiterii unei adrese către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, pentru a comunica instanței Hotărârea nr. 1076/20.06.2006 cu toate documentele care au stat la baza acesteia, o respinge ca neutilă având în vedere obiectul cauzei.

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.

Recurenta-pârâtă prin apărător ales, arată că așa cum a arătat și în cererea de recurs a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în rejudecare să se constate că recursul este fondat, iar în cazul în care se va constata că recursul nu se încadrează pe disp. Art. 312 cod proc. Civ. solicită modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. Solicită instanței să aibă în vedere excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată atât în fond cât și în recurs, arătând că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la aproximativ 2 ani de la data hotărârii Comisiei Județene nr. 479 prin care s-a soluționat contestația. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată cu modificarea sentinței. Arată că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata – reclamantă prin apărător ales, arată că recursul privește doar motivarea instanței de fond și tardivitatea cererii de chemare în judecată, neexistând alte aspecte învederate instanței sau alte critici. În ceea ce privește excepția tardivitatii, arată că se folosesc termeni cu privire la faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la aproximativ 2 ani de la comunicare sau la mai bine de 2 ani de la pronunțarea hotărârii. Arată că motivul pentru care se folosesc aceste expresii este că această hotărâre nu a fost comunicată intimatei-reclamante H. S. C., prin urmare nu există o dată de la care începe să curgă acel termen de 30 de zile. Susține că excepția tardivității este nefondată. Arată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, dată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind și o reparație morală aduse serviciilor marelui scriitor M. S., motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurenta-pârâtă solicită instanței să aibă în vedere adresa de comunicare a actului hotărârea Comisiei Județene nr. 328/05.04.2006 depusă la dosarul de fond, iar în ceea ce privește motivele de recurs arată că a invocat și dispozițiile art. 304 ind. 1 pentru chestiunile care privesc fondul cauzei.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 03.02.2015.

DISPUNE

Amâna pronunțarea pentru data de 03.02.2015

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.01.2015.

Președinte Judecător Judecător M. E. L. G. A. E. M. O.

Grefier

M. A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.02.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: L. G. A.

JUDECĂTOR: E. M. O.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 2565/29.05.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ I., intimații-reclamanți H. S. C., G. V., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 10.02.2015.

DISPUNE

Amâna pronunțarea pentru data de 10.02.2015

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2015.

Președinte Judecător Judecător M. E. L. G. A. E. M. O.

Grefier

M. A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 207 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.02.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: L. G. A.

JUDECĂTOR: E. M. O.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 2565/29.05.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ I., intimații-reclamanți H. S. C., G. V., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03.02.2015 apoi pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu cu nr. de mai sus reclamantii H. S. C. și G. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. DE F. F. C. și C. JUDEȚEANĂ I. anularea Hotararii Comisiei Judetene I. de aplicare a legii nr. 18/1991 și obligarea paratilor sa reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafetei de 26 ha teren evidentiat in Registrul agricol al Comunei Ciorogarla, anii 1950/1951, de pe autorul M. S., in natura, pe vechiul amplasamnet, in cazul in care nu a facut obiectul altor reconstituiri, iar in lipsa pe un alt amplasament la dispozitia Comisiei Locale Ciorogarla sau prin despagubire.

In fapt s-a arătat că reclamanții se bucură de acest drept în virtutrea lefilor fondului funciar.

În drept s-au invocă prevederile legii nr. 18/1991.

Cererea este scutită de taxa de timbru.

Intimații au depus întâmpinare prin care au invocat tardivitatea cererii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2565/29.05.2015 Judecătoria Cornetu a respins exceptia tardivitatii plangerii invocata de catre parata C. L. De F. F. C., a admis plangerea formulata de catre reclamant H. S. C. în contradictoriu cu pârât C. L. DE F. F. C. și C. JUDEȚEANĂ I., a anulat Hotararea Comisiei Judetene I. de aplicare a legii nr. 18/1991și a oblligat pe parati sa reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafetei de 26 ha teren evidentiat in Registrul agricol al Comunei Ciorogarla, anii 1950/1951, de pe autorul M. S., in natura, pe vechiul amplasamnet, in cazul in care nu a facut obiectul altor reconstituiri, iar in lipsa pe un alt amplasament la dispozitia Comisiei Locale Ciorogarla sau prin despagubire.

Analizând actele dosarului, Instanța a reținut următoarele:

Sub aspectul tardivității, excepția este neîntemeiată, având în vedere că potrivit Legii nr. 247/2005 termenul de solicitare a reconstituirii s-a prelungit până la data de 30 noiembrie 2005.

Pe fond, din cuprinsul registrului agricol depus la dosarul cauzei reiese că reclamanții (autorii lor) au adus în cooperativă suprafața de teren solicitată prin petitul prerzentei acțiuni. Pentru aceasta ei sunt îndreptărțiți la reconstituirea acestui drept de proprietate.

În acest sens a anulat Hotararea Comisiei Judetene I. de aplicare a legii nr. 18/1991 și a obligat pe paratii sa reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafetei de 26 ha teren evidentiat in Registrul agricol al Comunei Ciorogarla, anii 1950/1951, de pe autorul M. S., in natura, pe vechiul amplasamnet, in cazul in care nu a facut obiectul altor reconstituiri, iar in lipsa pe un alt amplasament la dispozitia Comisiei Locale Ciorogarla sau prin despagubire.

Împotriva sentinței civile nr. 2565/29.05.2012 a formulat recurs pârâtă C. L. De F. F. C., solicitând instanței sa faca aplicarea art.312 pct.3 C.pr.riv., sa constate ca recursul este fondat, sa admita recursul, si in cazul in care constata ca instanța fondului a soluționat procesul fara a intra in cercetarea fondului sau modificarea sentinței atacate nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi, sa caseze hotararea atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in cazul in care tribunalul se considera lămurit asupra situației de fapt si de drept in rejudecarea cauzei sa modifice in tot hotararea recurata in sensul

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut că sentința civila nr.2565 pronunțata in ședința publica din 29 05.2012 de către Judecătoria Cornetu in dosar nr._ 72008 este criticabilă în raport de dispozițiile art. 304 pct.7 si pct.9 C.pr.civ. raportat la art.129 pct.4 si pct.5 si 261 pct.5 C.pr.civ., solicitând instanței sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art.304 ind.l C.pr.civ. si in temeiul art.312 alin.(l)-(3) C.pr.civ. sa se constate ca recursul este fondat, sa se admita recursul, sa se caseze hotararea recurata si in rejudecarea cauzei instanța sa respingă acțiunea reclamantelor ca neantemeiata.

Recurentă-pârâtă critica hotararea recurata pentru nemotivare, nelegalitate si netemeinicie, arătând faptul că, hotararea recurata incalca dispozițiile imperative ale art.129 pct.4 si 5 si art.261 pct.5 C.pr.civ. ale art.480-481 cod civil - invocate in acțiune - si ale legilor fondului funciar pe care instanța isi motivează soluția pronunțata in hotarare, apreciind astfel, că in raport de obiectul litigiului dedus judecații, de situația in fapt si motivarea in drept a acțiunii introductive, instanța fondului a omis sa ceara pârtilor sa prezinte explicații, oral si in scris, precum si sa pună in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menționate in intampinare.Astfel, pe de o parte, instanța de fond avea obligația ca in cauza sa aplice disp.art.129 pct.4 C.pr.civ., fața de temeiul de drept art.480-481 Cod civil al acțiunii si fata de obiectul de fond funciar al acesteia anularea hotararii comisiei județene de respingere a contestației impotriva propunerii comisiei locale de respingere a cererii pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si solicitarea reclamantelor ca instanța sa le reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței de 26 ha pe vechile amplasamente. Iar pe de alta parte instanța avea obligația sa aplice disp.art.129 pct 5 C.pr.civ. pentru a evita orice greșeala privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor si aplicarea si prin aplicarea corecta a legii pentru a pronunța o hotarare temeinica si legala. Mai mult, practicaua hotararii recurate arata ca instanța de fond nu a observat ca prin cererea de chemare in judecata reclamantele solicita instanței sa admita acțiunea in raport de prevederile art480-481 Cod civil cu referire la prevederile art 1 al. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificat de Romania prin Legea 30/1994, devenita obligatorie, confiați. 11, din Constituție, ci, in mod greșit a prezumat ca “In drept se invoca prevederile legii nr. 18/1991 ”. Tot astfel, in practicaua hotararii recurate se arata ca in cauza “intimații au depus intampinare prin care au invocat tardivitatea cererii ”, situație total .gresit inteleasa și stabilita de către instanța de fond avand in vedere ca prin încheierea pronunțata in ședința publica de la 17.03.2010 instanța “Pune in vedere reclamantelor sa faca dovada formulării cererii din prezenta cauza civila in termenul prevăzut de lege, avand in vedere ca Hotararea nr. 479 a fost emisa la data de 04.04.2006. iar data sesizării instanței este 31.03.2008” si in consecința considerentele instanței Sub aspectul tardivitatii sunt greșite, nelegale si netemeinice.

A mai precizat recurenta-pâârâtă că, potrivit art.261 pct.5 C.pr.civ. hotararea va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor. Astfel, instanța fondului a omis sa arate considerentele pentru care se va anula Hotararea Comisiei Județene ilfov de aplicare a legii nr. 18/1991, in condițiile in care a omis sa motiveze măsura luata prin încheierea din 17.03.2010 avand in vedere ca Hotararea nr.479 a fost emisa la data de 04.04.2006, iar data sesizării instanței este 31.03.2008. considera ca sub aspectul tardivitatii, excepția este neîntemeiata, cu motivarea in drept ca potrivit Legii nr.247/2005 termenul de solicitare a reconstituirii s-a prelungit pana la data de 30 noiembrie 2005 si a dispus Respinge excepția tardivitatii plângerii invocata. Ori, in cauza instanța a respins excevtia tardivitatii plângerii si a anulat Hotararea Comisiei Județene I. de aplicare a legii nr. 18/1991- ceruta de reclamante după 2 ani de la comunicare- considerand ca potrivit Legii nr.247/2005 termenul de solicitare a reconstituirii s-a prelungit pana la data de 30 noiembrie 2005, fara insa a face cercetări si a considera asupra situației de fapt privind respectarea condițiilor de fond si de termen legal in care reclamantele trebuia sa formuleze cererea de reconstituire in temeiul Legii nr. 18/1991, si pe care nu au facut-o, ci au formulat o cerere noua 372/2005 in temeiul Legii nr.247/2005 fara sa faca dovada proprietății asupra celor 26 ha potrivit disp. art.480-481 C.civ. invocate ca teniei de drept al acțiunii. Așadar, motivarea hotărârii recurate este vexatorie si conduce practic la nemotivare.

Cu privire la petitul acțiunii, recurenta-pârâtă a apreciat ca, instanța de fond s-a aflat ., cu privire la aprecierea probelor, cu privire la excepțiile tardivității si ale inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, care au fost invocate de către aceasta intimata-parata, cat si cu privire la temeiurile de drept pe care isi întemeiază hotararea recurata. Mai mult, în cauza dosar nr._ Judecătoria Cornetu a fost investita cu o cerere de chemare judecata avand ca obiect anularea Hotărârii nr.479/04,04,2006 si reconstituirea dreptului de proprietate privata in favoarea reclamantelor pentru suprafața de 26ha pe vechile amplasamente, intemeiata in drept pe disp.art.480-481 C.Cvi.; art. 1 al. 1 din Primul Protocol la C E.D O. si art. 11 din Constituție. Avand in vedere, dispozițiile imperative ale legilor funciare cu privire la condițiile de fond ale cererilor formulate in temeiul dispozițiilor legilor funciare, dar si cu privire la termenele in interiorul carora persoanele indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor pot sa formuleze cereri, contestații si plângeri administrative, recurenta-pârâtă a apreciat ca, plângerea impotriva Hotărârii nr.479/04.04.2006 inregistrata sub nr._ a fost formulata peste termenul legal prevăzut de lege. Astfel, prin plângerea formulata la data de 12.07.2006 in temeiul art.27 alin.8 din Anexa HG 890/2005 si art.53 alin.2 din Legea 18/1991 si inregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. reclamanta H. S. C. solicita instanței sa se anuleze Hotararea nr.479/04.04.2006 a Comisiei județene I. prin care i-a fost respinsa contestația formulata impotriva propuneriiComisiei locale de fond funciar Ciorogarla prin care aceasta propunea respingerea cererii... (...)... de reconstituire a dreptului de proprietate. Ori, asupra acestei cereri la data de 25.03.2008 instanța a constatat perimarea cauzei nr._ si ulterior, după 2 ani de la data formulării primei plângeri reclamantele au formulat o a doua plângere la 31.03.2008 impotriva aceleiași hotarari nr.479/04.04.2006 a C.J.F.F. inregistrata sub nr._ intemeiata pe art.480-481 C.Cvi.; art.l al.l din Primul Protocol la C.E.D.O. si art. 11 din Constituție.

Cu privire la excepția tardivității, recurenta-reclamantă a solicitat instanței să constate faptul că, instanța de fond in mod greșit a respins excepția invocata, iar cat privește motivarea instanței este netemeinica si nelegala, fata chiar de propria dispoziție data prin incheierea de ședința din 17.03.2010, iar cu privire la temeiurile de drept invocate de către reclamante in acțiune art.480-481 C.Cvi.; arii al.l din Primul Protocol la C.E.D.O. si art.ll din Constituția României si temeiul de drept pe care se intemeiaza hotarearea recurata si pe fondul cauzei, a susținut ca, in speța reclamantele nu au invocat prevederile legii 18/1991 si nici nu exista fila de registru agricol din care sa rezulte ca suprafața de teren solicitata in cauza a fost adusa in cooperativa, asa cum motivează instanța de fond. Astfele, hotararea recurata este netemeinica si nelegala.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a învederat instanței faptul că la data de 12.07.2006 pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrata cauza nr._ prin care reclamanta H. S. C., - prin împuternicitul sau U. J. C., domiciliat in Iași, ., ., ., Iași a formulat plângere împotriva Hotărârii nr.479 din 04.04.2006 si a solicitat sa i se recunoască dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra suprafeței de 26ha in temeiul art.27 alin.890/2005 si ort.53 alin.2 din Lenea 18/1991. La data de 07.11.2006 cauza nr._ a fost suspendata pentru lipsa pârtilor; la data de 25.03.2008 Judecătoria B. din oficiu a repus pe rol cauza nr._ si constata perimarea acesteia; la data de 31.03.2008 tot pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrata cauza nr._, prin care reclamantele au solicitat instanței sa se pronunțe o Hotarare judecătoreasca prin care sa anuleze Hotararea nr.479/04.04.2006, a paratei 2, si sa i se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței de 26 ha pe vechile amplasamente, asa cum rezulta din lista gospodăriilor si exploatatiilor agricole, intocmita de Primăria Comunei Ciorogarla, comunicata cu actul nr.C- 328/05.04.2006; la data de 14.04.2008 Judecătoria B. admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B. si declina competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Cornetu; la data de 29.04.2008 Judecătoria Cornetu a înregistrat cauza pe rol sub nr._ si in ședința publica din data de 29.05.2012 a pronunțat sentința civila recurata nr.2565/2012; prin cererea administrativa înregistrata sub nr.372/23.11.2005 in Registratura Primăriei Ciorogarla, dl. U. J. C., domiciliat in Iași, ., ., ., Iași in calitate de împuternicit prin procura nr. 1758/20 septembrie 2005, a solicitat, "reconstituirea titlului de proprietate asupra imobilului detinut de M. S. in ., in perioada 1945-1946, conf.Legii 247/2005.

Recurenta-pârâtă a mai învederat instanței faptul că cererea nr.372/23.11.2005 este unica cerere formulata de către unul din moștenitorii legali ai defunctului M. S., neexistand o alta cerere formulata in temeiul Legii nr. 18/1991, neexistand anexe, puneri in posesie, adeverințe de proprietate, hotarari de validare a dreptului de proprietate in favoarea vreunui alt moștenitor, registru agricol si/sau registru cadastral posesori privind dreptul autorului reclamantelor - M. S. - si nici alte dovezi din care sa rezulte ca suprafața de teren solicitata prin cererea 372/23.11.2005 a fost preluata de la dl.M,S. ia G.A.C./C.A.P. ori de către stat. Cconform Adresei M.A.I.A.N. - SERVICIUL JUDEȚEAN I. nr.C999/28.01.2010, (fila 108 - 113 din dosar) scriitorul M. S. a detinut in anul 1948 suprafața de teren de 26ha cu nr.curent: 56 si cuNr.casei: 180.

A mai arătat că nr. casei 180 corespunde cu proprietatea Dlui.P. SEICARU, care, a fost condamnat la inchisoare si i-au fost confiscate toate bunurile pana la reabilitare. Reclamanta G. V. nu a formulat cerere potrivit legilor funciare, reclamanta H. S. C. nu a formulat cerere potrivit Legii nr.18/1991, iar cat privește cererea nr.372/23.11.2005 formulata in temeiul Legii nr.247/2005, recurenta-pârâtă a susținut că cererea este formulata si semnata de către mandatar fara împuternicire speciala privind reconstituirea dretului de proprietate privata, ci este formulata in baza unei procuri generale, data ”.pentru a se ocupa de toate formalitățile de depistarea imobilelor si terenurilor deținute de către M. S. in vederea îndeplinirii formalităților de punere in posesie a subsemnatei, ca fiind unica nepoata a scriitorului ” Cererea nr.372/23.11.2005 formulata de imputemicitul U. C. a fost respinsa de către intimata-parata comisia locala de fond funciar avand in vedere ca nu s-a făcut dovada proprietarii conform prevederilor Legii nr.247/2005. Sub acest aspect, se poate observa ca in cererea de chemare in judecata, reclamantele au aratat ca marele scriitor M. S. a detinut cu titlu de proprietate mai multe suprafețe de teren ce insumau 26ha, loturi pe care, in parte se afla construcții, inclusiv conac boieresc ce constituia refugiu de odihna si creație si ca Aceasta proprietate - terenul si construcția - au trecut de fado in proprietatea statului, căci de drept, nu exista niciun act de preluare de către stat in respect fata de dreptul sacru de proprietate.., ca, cele 26ha si construcțiile aferente edificate pe acesta, nu au ieșit niciodată din proprietatea privata a autorului lor, iar statul nu a avut niciun moment drept de proprietate asupra terenului si edificiilor existente pe aceste terenuri, astfel in speța, este vorba de situația juridical, născută sub imperiul Codului civil, durabil in timp prin efecte juridice (fada natura) generate de ineficacitatea actelor de preluare si guvernate de principiul restitution in integrum. si ca in drept, reclamantele au solicitat instanței ca repunerea in drepturi sa fie analizata in raport de prevederile art.480-481 Cod civil cu referire la prevederile art.l al.l din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificat de Romaniaprin Legea 30/1994, devenita obligatorie, confart.ll, din Constituție.

Recurenta-pârâtă a mai precizat că, prin Hotararea nr. 479/04.04.2006 C. Județeană I. a respins contestația împotriva hotărârii comisiei locale de respingere a cererii nr.372/23.11.2005. Împotriva Hotărârii nr.479/04.04.2006 a formulat plângere reclamanta Herrt S. C. prin procurator U. C., inregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.11.2006 sub nr._, asupra careia instanța a constatat perimarea la data de 25.03.2008, iar cauza dedusa actualei judecații a fsot introdusa după circa 2 ani de la data comunicării Hotărârii nr.479/04.04.2006. Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă s apreciat ca, acțiunea reclamantelor este tardiv formulata pe excepția tardivitatii cererii in anularea Hotărârii nr.479/04.04.2006, este inadmisihila în raport de prevederile ort. 480-481 Cod civil cu referire la prevederile artl all din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificat de Romania prin Legea 30/1994, devenita obligatorie, confart.ll, din Constituție, este neantemeiata pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr.372/23.11.2005 si este nefondata in cee ca privește afirmația nedovedita ca autorul reclamantelor a detinut cu titlu de provrietate mai multe suprafețe de teren ce insumau 26ha si ca aceasta proprietate - terenul si construcția - au trecut de facto in proprietatea statului, căci de drept, nu exista niciun act de preluare de către stat in respect fațade dreptul sacru de proprietate..,

În consecința, recurenta-pârâtă a solicitat in rejudecarea cauzei ca pe excepția invocata de C. L. de fond F. Ciorogarla sa admita excepția tardivitatii plângerii formulate impotriva Hotărârii nr.479/04.04.2006 si sa respingă acțiunea reclamantei ca fiind tardiv formulata, iar pe fondul cauzei sa respingă acțiunea recalamantei ca inadmisibila ori după caz ca neîntemeiată.

Intimații legal citați nu au formulat îtâmpinare.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de recurs s-a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.

Tribunalul reține că prin sentința civilă pronunțată de către prima instanță a fost admisă plângerea formulată, s-a anulat Hotărârea Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 și au fost obligați pârâții la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 26 ha în natură.

Se mai constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 31 martie 2008, obiectul acesteia fiind anularea Hotărârii nr. 479/04.04.2006 emisă de către pârâta C. județeană I..

Tribunalul mai reține că reclamanta din prezenta cauză a mai solicitat anularea Hotărârii menționate mai sus prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 12.07.2006, care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B., a cărei perimare a fost constatată prin sentința civilă nr. 1463/25.03.2008 a Judecătoriei B..

În drept, potrivit prevederilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, republicată, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare. Or, în speță acest termen a fost depășit întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, cererea de chemare în judecată care face obiectul cauzei de față a fost formulată la data de 31.03.2008, în condițiile în care Hotărârea a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 04.04.2006 și s-a mai solicitat anularea acesteia în dosarul nr._ al Judecătoriei B.. Este adevărat că în prezenta cauză temeiul juridic invocat este altul, însă obiectul și cauza cererii de chemare în judecată sunt aceleași, astfel încât tribunalul apreciază că formularea cererii de chemare în judecată trebuia realizată cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, republicată, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va fi admis recursul declarat, se va modifica în tot sentința civilă recurată, în sensul că se va admite excepția tardivității formulării cererii și se va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind tardiv formulată.

Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, se va lua act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. L. DE F. F. C. împotriva sentinței civile nr. 2565/29.05.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ I., intimații-reclamanți H. S. C., G. V..

Modifică în tot sentința civilă reucrată, în sensul că:

Admite excepția tardivității formulării cererii.

Respinge cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată.

Ia act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe care separată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.

Președinte Judecător Judecător

M. E. L. G. A. E. M. O.

Grefier

M. A. M.

Concept red. gref. M.A.M.

Red. Jud: M.E./2exemplare

Jud.fond: B. C.– Jud.Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 10-02-2015, Tribunalul ILFOV