Fond funciar. Sentința nr. 5331/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 5331/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 1090/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1090 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.07.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: A. M. C.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: L. I.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta P. S. împotriva sentinței civile nr. 5331/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. G. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. L. AL C. G., P. C. G., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI I., O. S. S., R. NAȚIONALĂ A P. R.-DIRECȚIA S. I., având ca obiect fond funciar

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns recurenta prin avocat P. M., cu imputernicire la fila 36 dosar, intimata R. N. a Padurilor R. - Directia S. I. - O. S. S. prin cs.jr. V. G. - M. cu delegatie la fila 35 dosar, lipsa fiind celelalte parti

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este termenul patru de judecata, recurs scutit de taxa timbru si timbru judiciar, dupa care:

Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acorda partilor cuvantul asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar G., Consiliului L. G. si Primarului . reclamanta prin cererea depusa la 21.05.2013, exceptia lipsei calitatii procesual pasive a P. Judetului I., invocata de acest intimat prin intampinare si exceptiei prematuritatii actiunii invocata de R. N. a Padurilor R. - Directia S. I. la termenul din 18.06.2013 și excepția inadmisibilității acțiunii.

Av. P. pentru reclamanta solicita admiterea exceptiilor, arata ca petenta a fost indusa in eroare, cererea sa depusa initial la C. Locala Balotesti fiind directionata de aceasta comisie catre C. Locala G.. Solicita admiterea recursului si modificarea hotararii atacate in sensul respingerii actiunii formulate in contradictoriu cu acesti parati ca fiind indreptata in contra unor persoane lipsite de calitate procesual pasiva.

In ce priveste exceptia prematuritatii solicita admiterea si a acestei exceptii, avand in vedere ca nu a fost investita cu procedura prealabila administrativa C. Locala Balotesti, in a carei raza se afla terenul a carui retrocedare se solicita, actiunea formulata in fata instantei se dovedeste a fi prematura. In ce priveste inadmisibilitatea actiunii arata ca aceasta exceptie nu poate fi primita, actiunea in sine este admisibila in baza art. 6 din Conventie.

Cu privire la excepția inadmisibilității arată că lipsa răspunderii nu poate genera imposibilitatea părților de a-și valorifica drepturile. Depune note scrise

Cs.jr. V. pentru RA R. solicita admiterea exceptiilor invocate. Arata ca actiunea de fond este nu numai prematura dar si inadmisibila cata vreme dispozitiile art. 33 si 34 din Legea 165/2013 amana termenul de solutionare a cererilor de retrocedare pana dupa data de 1 ianuarie 2014

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei B. sub nr._ , reclamanta P. S., a chemat în judecată pârâții C. L. G. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. L. AL C. G., PRIMĂRIA C. G., C. JUDETEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI I., O. S. S., ȘI DIRECȚIA S. I., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier in suprafața de 29,1074 ha pădure in favoarea sa si obligarea Comisiei Locale G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa propună reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier in suprafața de 29,1074 Ha pădure si sa înscrie in anexa corespunzătoare restituirii in natura terenul forestier (anexa 37); obligarea Comisiei Județene I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa valideze propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 29,1074 Ha pădure, obligarea Comisiei locale G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si O. S. S. sa întocmească, semneze si elibereze procesul verbal de punere in posesie; obligarea Comisiei Județene I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa elibereze Titlul de Proprietate pentru terenul forestier in suprafața de 29,1074 Ha ; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, autorul său B. N. a fost proprietarul suprafeței de teren forestier de 29,1074 Ha, pădure situata pe raza administrativa a C. G. si a actualului Ocol silvic S.. Suprafața de teren este cuprinsa in Extrasul din Borderoul populației si proprietăților agricole din . 1948, eliberat in copie legalizata sub nr._/13.06.2007 (anexa 1).

Autorul său B. N. a fost căsătorit cu Sulco M., astfel cum rezulta din certificatul de căsătorie . j, nr._, eliberat de Sfatul popular raion 30 Decembrie, înregistrat cu nr. 1/03.01.1966 in Registrul stării civile (anexa 2). Acesta a decedat la data de 11.01.1977 astfel cum rezulta din Certificatul de deces . 9, nr._, eliberat de C. local sector 1 București (anexa 3).

B. M. a decedat la data de 31.12.1978, astfel cum rezulta din Certificatul de deces a D 5, nr._, eliberat de C. Popular sector 3, București (anexa 4).

In calitate de moștenitoare a autorilor săi B. N. (certificat de calitate de moștenitor 253/06.09.2005 - anexa 5) si B. M. Certificat de moștenitor nr. 109/30.08.2002 - anexa soția sa, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren forestier, in temeiul Legii nr. 247/2005, cerere înregistrată la Primăria C. Balotesti sub nr. 7922/16.09.2005 (anexa 7). întrucât aceasta a constatat ca cererea sa este de competenta Comisiei locale de fond funciar G., si-a declinat competenta de soluționare a cererii către C. L. G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, astfel cum rezulta din adresa nr. 7922/27.08.2009 emisa de Primăria C. Balotesti (anexa 8).

"Cererea a fost înregistrată la Primăria C. G. sub nr. 5491/01.09.2009 (anexa 9).

Terenul forestier a fost preluat de statul roman ca urmare a legislației de după anul 1948, prin modificarea Constituției in scopul preluării tuturor pădurilor din România.

A completat cererea sa cu toate actele necesare, inclusiv actele de stare civila privind autorii săi (anexa 10), actul său de identitate (anexa 11), declarația prevăzuta de lege in sensul că nu a mai beneficiat de restituirea vreunei suprafețe de teren forestier (anexa 12).

A încercat in numeroase rânduri sa obțină o soluție pe cale necontencioasa a cererii sale însă toate demersurile sale au fost fară rezultat. A dat dovada de multa înțelegere si răbdare (retrăgând chiar o acțiune judiciara) insa actuala conducere a comisiei locale refuza sa facă propunerea necesară reconstituirii dreptului său de proprietate asupra terenului forestier.

La peste 3 ani de la data înregistrării cererii la Primăria competenta sa o soluționeze, prin comisia locala, cererea sa nu a primit nici o soluție astfel cum recunoaște chiar aceasta (anexa 13).

Având în vedere faptul ca a făcut dovada calității sale de persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, este nelegala nesoluționarea cererii sale pana in acest moment. Orice persoana are dreptul ca o cerere sa îi fie soluționată ., acesta incluzând totalitatea procedurilor administrative si judecătorești, inclusiv punerea in executare. Cum cererea sa este depusă de mai mulți ani, rezultă ca termenul rezonabil a fost cu mult depășit si în consecință autoritatea judecătoreasca trebuie sa sancționeze conduita culpabila a pârâților care nu fac nimic pentru soluționarea cererii sale, punerea în posesie si emiterea titlului de proprietate.

Conform dispozițiilor Legii fondului funciar C. locala G. este obligată sa facă propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier. Conform art. 9 din Legea nr. 18/1991 cererea se depune la Primăria localității pe raza căreia se afla terenul solicitat, în cadrul Primăriei se constituie prin ordin al P. comisia locala de fond funciar, condusa de primar(art. 2 din Regulament) astfel încât aceasta face parte din aparatul de specialitate al primarului. Din punct de vedere financiar, comisia locala este in subordinea ordonatorului de credite, care este C. local G.. Acesta are in competenta conform legii nr. 215/2001 asigurarea funcționarii aparatului de specialitate al primarului si aprobarea bugetului local, a virărilor de credite, utilizării rezervei bugetare si a contului de încheiere a exercițiului bugetar, astfel încât acesta urmează a răspunde pentru obligațiile de plata ale cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

P. comunei G. este șeful aparatului de specialitate, incluzând compartimentul de fond funciar si este președintele comisiei locale, conform art. 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005.

O. silvic are un reprezentant in comisia locala si este cel care pune la dispoziție parcelele forestiere in vederea reconstituirii dreptului de proprietate. O. silvic nu are personalitate juridica insa are organe de conducere proprii, un scop definit de lege si buget propriu, având atribuții directe in aplicarea legii privind reconstituirea terenului forestier. Punerea in posesie se face prin întocmirea procesului verbal de punere in posesie de către C. locala si cu avizul Ocolului silvic, conform modelului prevăzut de regulamentul de aplicare a legii fondului funciar.

Validarea propunerii comisiei locale se face de către parata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a județului I., așa cum dispune art. 6lit. c) din Regulament iar eliberarea titlului de proprietate se face de către C. județeană, conform art. 6 lit. f) din regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005.

In drept: Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005, alte dispoziții legale incidente in cauza.

In dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei copie extras din Borderoul Populației ; acte de stare civilă; copie Certificat de calitate de Moștenitor nr. 253 din 6 septembrie 2005; Certificat de Moștenitor nr.109/2002; notificare; adresa nr.7922/2005/27.08.2009;

Prin sentinta civila 5331/19.11.2012 Judecatoria B. a respins actiunea reclamantei ca nefondata

A retinut instanta de fond ca potrivit art.25 din legea 1/2000, „Reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie a titularilor, in cazul terenurilor forestiere, precum si eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale si, respectiv, comisiile judetene, in conditiile si cu procedura stabilite de Legea 18/1991...”.

Totodata, potrivit art.6 alin.1 din legea 1/2000 „La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile...constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art.9 alin.5 din Legea 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art.11 alin.1 si 2 din aceeasi lege.”

Art.6 alin.1 ind.2 din legea 1/2000: „Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.”

Art.6 alin.1 ind.3 din legea 1/2000: „In situatia in care nu mai exista inscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate cand aceasta se face pe vechile amplasamente si cand martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.”

Avand in vedere dispozitiile legale mentionate, judecatorul fondului a apreciat ca reclamanta nu a facut dovada indeplinirii conditiilor impuse de actul normativ incident, pentru a se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra terenului forestier in suprafata de 29,1074 ha padure, pe raza comunei G., judetul I..

Astfel, retine instanta de fond, ca pentru a proba dreptul de proprietate, reclamanta se prevaleaza de un extras, in copie certificata, de la Arhivele Nationale, extras din borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din comuna G., ., judetul I., intocmit conform recensamantului agricol si al populatiei din ianuarie 1948. . mentionat rezulta ca autorul reclamantei figura cu pretinsa suprafata, respectiv 29 ha si 1074 mp padure.

A retinut judecatorul fondului ca reclamanta nu a facut dovada amplasamentului terenului forestier solicitat, a vecinatatilor acestuia, pentru a se putea dispune reconstituirea pe vechiul amplasament.In acest sens, reclamanta putea produce si alte inscrisuri ori putea solicita incuviintarea de catre instanta a probei testimoniale sau a oricarei alte probe pentru a se putea stabili in mod corect situatia de fapt a amplasamentului terenului. Ca de altfel, chiar prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat in dovedirea pretentiilor sale si proba cu expertiza insa, pe parcursul judecații, in momentul incuviintarii probelor, reclamanta, prin aparatori, nu a solicitat decât proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, criticand-o de nelegalitate si netemeinicie.

A aratat in esenta recurenta ca instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile art. 6 alin 1 si art. 6 alin 13 din Legea 1/2000, referitoare la verificarea actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin 5 din Legea 18/1991 precum si cu privire la pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte.

Ca o prima interpretare si a plicare gresita a legii rezulta din neobservarea normei de trimitere cuprinsa in art. 6 alin 1 din Legea 1/2000 care face referire la actele doveditoare ce urmeaza a fi anexate cererii

Ca dupa cum se poate observa dovezile c erute de legiuitor nu includ „amplasamentele” ci numai dovada dreptului de proprietate

Ca in aceste conditii interpretarea si aplicarea gresita a legii au determinat pronuntarea unei solutii gresite, bazata exclusiv pe impunerea unei conditii neprevazute de lege in dovedirea dreptului de proprietate

Arata ca nu trebuie uitat nici faptul ca reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut din anul 1991 si pana in prezent in mod curent in baza consemnarilor in registrele agricole, aceste documente necuprinzand nici un fel de indicatii privind amplasamentele terenurilor

Ca pe de alta parte in mod corect a retinut instanta de fond ca au facut dovada dreptului pretins prin BAP-ul depus la dosar

Ca in ce priveste art. 6 alin 13 acesta nu este aplicabil in cauza, avand in vedere ca a solicitat reconstituirea dreptului sau de proprietate conform inscrisurilor doveditoare iar nu in baza unor declaratii de martori si pe vechiul amplasament

Ca de altfel neindicarea vechiului amplasament nu poate constitui un impediment in reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului preluat abuziv

Arata ca cererea depusa de ea in vederea reconstituirii dreptului de proprietate a fost depusa in baza legii 247/2005, lege ce are un caracter profund reparator

Ca prin instituirea unei conditii suplimentare, neprevazuta de lege, i se incalca dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

In drept invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, art. 3041 C.pr.civ, Legea 247/2005, Legea 1/2000, Legea 18/1991, CEDO si alte dispozitii incidente in cauza

La 23.04.2013 a formulat intampinare intimata R. N. a Padurilor R. - Directia S. I., solicitand respingerea recursului ca nefundat

Arata ca in opinia sa in mod corect instanta de fond a apreciat, in baza probelor administrate, ca reclamanta nu a facut dovada amplasamentului solicitat, de vreme ce reconstituirea dreptului de proprietate se poate face doar pe vechile amplasamente, cu respectarea structurii proprietatii, potrivit dispozitiilor art. 24 alin 1 din Legea 1/2000 si deciziile 605 si 652 din 2009 ale Curtii Constitutionale

La aceeasi data a formulat intampinare si Institutia P. Judetului I., invocand in principal exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive.

A aratat intimata ca Institutia P. nu are competenta de a reconstitui dreptul de proprietate si de a emite titluri de proprietate

Pe fond arata ca reconstituirea dreptului de proprietate pretins si emiterea titlului sunt obligatii generice

Ca potrivit art. 5 lit. c din HG 890/2005 obligatia de reconstituire apartine Comisiei Locale,, C. Judeteana emitand, potrivit art. 36 din acelasi act normativ, titlul de proprietate in baza propunerii Comisiei Locale

Ca in lipsa acestor documente C. Judeteana se afla in imposibilitate obiectiva de a emite titlul de proprietate

In ce priveste cheltuielile de judecata apreciaza ca nu poate fi obligata la plata acestora, cata vreme nu s-a dovedit culpa sa procesuala.

La 21.05.2013 recurenta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond funciar G., Consiliului L. G. si Primarului . cererea sa de reconstituire, formulata in baza art. 8 alin 3 din |Legea 18/2000 a fost adresata initial Comisiei Locale Balotesti, care insa a inaintat-o comisiei locale G.

Ca dat fiind faptul ca instanta fondului a apreciat ca esentiala identificarea amplasamentului s-a adresat unui expert topo iar in urma expertizei facute a rezultat ca terenul forestier pe care il solicita se afla pe raza comunei Balotesti

Solicita asadar admiterea exceptiei, admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii si pe fond respingerea actiunii ca fiind indreptata impotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasiva in ce priveste pe cei trei parati invocati si ca prematura fata de ceilalti parati

Deliberand asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratilor C. Locala G., C. L. G. si P. . apreciaza ca fondata si o va admite, retinand ca, potrivit dispozitiilor art. 51-59 din Legea 18/1991, competenta de solutionare a cererilor de reconstituire a drepturilui de proprietate revine Comisiilor locale in a caror raza teritoriala se afla terenul a carui retrocedare se solicita

In cauza, din analiza raportului de expertiza tehnica extrajudiciara topo anexat de recurenta la filele 44-67 dosar rezulta ca terenul asupra caruia se solicita a fi reconstituit dreptul de proprietate se afla amplasat pe raza administrativ teritoriala a . a . competenta de solutionare a cererii administrative revenea Comsiei Locale de fond funciar Balotesti, sesizata initial de recurenta (fila 11 dosar fond).

Imprejurarea ca aceasta Comisie a inteles sa redirectioneze solicitarea catre C. locala G. (fila 11bis dosar fond) nu este de natura sa modifice aceasta competenta.

Asa fiind, vazand ca nu exista vreo obligatie instituita in temeiul Legii 18/1991 insar5cina Comisiei Locale de Fond funciar G. in legatura cu reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei tribunalul apreciaza exceptia ca fondata.

De altfel se retine ca nici C. L. G. si nici P. . vreo atributie in solutionarea cereririlor formulate in materia fondului funciar, competenta de solutionare a acestor cereri revenind exclusiv comisiilor constituite in baza acestui act normativ.

In ce priveste Institutia P. Judetului I. tribunalul retine ca Legea 18/1991 prevede atributii ale prefectului exclusiv in ce priveste emiterea de Ordine de constituire a dreptului de proprietate in baza art. 23-27 din lege, prin raportare si la dispozitiile Legii 340/2004, pentru terenurile situate in intravilanul localitatilor si aferente curtii si casei de locuit.

In aceste conditii, avand in vedere ca solicitarea reclamantei vizeaza reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier, situat in extravilanul localitatii, tribunalul retine ca nicio obligatie nu poate fi retinuta in sarcina P. Judetului sub acest aspect astfel incat, neexistand identitate intre persoana chemata in judecata in calitate de parat si titularul obligatiei corelative dreptului pretins de reclamanta, Instititutia P. Judetului I. nu are calitate procesual pasiva in cauza, exceptia invocata urmand a fi admisa si fata de aceasta.

In ce priveste exceptia prematuritatii formularii actiunii tribunalul retine ca potrivit art. 12 alin 1 din Legea 18/1991 „in scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului, o comisie condusă de primar.”

De asemenea, potrivit art. 53 si 54 din Legea 18/1991 cu modificarile ulterioare: „Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 54. - (1) Dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III.

(2) Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.”

Asa fiind, vazand ca in ce priveste cererea reclamantei aceasta nu a facut obiectul procedurii administrative prevazute de Legea 18/1991, cererea formulata fiind in mod eronat inaintata, de catre C. Locala de fond funciar competenta, unei alte comisii locale, apreciaza ca actiunea formulata apare ca prematur formulata si va admite execptia formulata in acest sens.

In ce priveste inadmisibilitatea invocata de R. N. a Padurilor R. tribunalul observa ca aceasta este intemeiata pe aceleasi considerente invocate in sustinerea exceptiei prematuritatii, astfel incat o apreciaza ca nefondata si o va respinge

Asa fiind, pentru motivele mai sus aratate, tribunalul urmeaza a admite recursul formulat si, modificand in tot hotararea atacata, va admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar G., Consiliu L. G. si P. . P. Judetului I. si in consecinta va respinge actiunea fata de paratii Comisiei Locale de Fond Funciar G., Consiliu L. G. si P. . P. jud. I. pentru acest considerent

Va Admite exceptia prematuritatii formularii actiunii si, in consecinta, va respinge actiunea formulata impotriva Comisiei Judetene de Fond Funciar I. si R. N. a Padurilor R. - Directia S. I. - O. S. S. ca prematur formulata.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta P. S. cu domiciliul ales la SCA. „B., P. și Asociații” în București, sector 5, .. 16, parter . civile nr. 5331/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. G. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în G., .. 152, județ I., C. L. AL C. G., cu sediul în G., .. 152, județ I. P. C. G., cu sediul în G., .. 152, județ I. C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în București, ., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI I., cu sediul în București, ., O. S. S., cu sediul în G., județ I., R. NAȚIONALĂ A P. R.-DIRECȚIA S. I. cu sediul în București, sector 2, ..

Modifica hotararea atacata in sensul ca:

Respinge exceptia inadmisibilitatii formularii actiunii

Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar G., Consiliu L. G. si P. . P. Judetului I.

Respinge actiunea fata de paratii Comisiei Locale de Fond Funciar G., Consiliu L. G. si P. . P. jud. I.

Admite exceptia prematuritatii formularii actiunii

Respinge actiunea formulata impotriva Comisiei Judetene de Fond Funciar I. si R. N. a Padurilor R. - Directia S. I. - O. S. S. ca prematura

IREVOCABILA

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013

Președinte Judecător Judecător A. M. C. A. D. M. E.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: AMC2exemplare04.07.2013

Jud.fond :–R. V. A. - Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 5331/2013. Tribunalul ILFOV