Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1125/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1125/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1125/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA nr. 1125
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 07 APRILIE 2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER M. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. A. și pe pârâții R. F., P. G., P. M., intervenientii P. S., P. G., T. L., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, in temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instanțelor Judecătorești lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului I. raportat la valoarea obiectului litigiului, astfel cum a fost indicata de reclamant și retine excepția in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I., la data de 12.09.2014, sub nr._, reclamantul D. A. a solicitat in contradictoriu cu pârâții R. F., P. G., P. M. pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să tina loc de contract de vânzare cumpărare, iar, in subsidiar, înapoierea banilor conform cu contractul de promisiune bilaterala de vânzare cumpărare nr. 1629/04.09.2007, act adițional nr. 107/26.01.2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 04.09.2007, a încheiat cu pârâtii un contract de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare in vederea cumpărării unui teren in extravilanul . ca la data stabilita, respectiv 28.01.2013, promitenții vânzători nu s-au prezentat la biroul notarial pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, a respectat termenele si condițiile promisiunii de vânzare-cumpărare, precum și a actelor adiționale încheiate ulterior, achitând si contravaloarea terenului in totalitate.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, invoca dispozițiile Codului Civil.
Analizând actele și lucrările dosarului prin excepției necompetenței materiale, Tribunalul reține următoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere că normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat că trebuie să stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna părților, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența teritorială a unei instanțe judecătorești învestite cu judecarea unei cauze având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, tribunalul constată următoarele:
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței materiale a instanței, tribunalul retine că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
Prin urmare, instanța, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizata, constată că reclamantul a învestit instanța cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren în suprafață de 478 mp. situat în extravilanul comunei Brănești, ., jud. I., acțiune cu caracter personal, derivată din încheierea unui act juridic și care se circumscrie executării acestuia.
Cercetând prevederile Codului de procedură civilă, instanța constată că, în conformitate cu art. 94 alin. 1 lit. j Cod procedură civilă, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Mai reține tribunalul că, din punct de vedere al valorii obiectului cererii, reclamantul a indicat că aceasta este de 5.261 lei (fila 46).
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
Pentru aceste motive, avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta materiala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si, in temeiul dispozitiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, sa decline competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecatoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului I..
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantul D. A. și pe pârâții R. F., P. G., P. M., intervenientii P. S., P. G., T. L. in favoarea Judecatoriei Cornetu.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publica, azi 07.04.2015.
Președinte, E. M. O. | ||
Pt. Grefier, aflat în CO M. R. semnează Grefier Șef Secție Civilă I. D. |
Red. jud. E.M.O./Thn. red. M.R./2 ex./
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1126/2015. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 497/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|








