Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 106/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 106/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.106/A
Ședința din Camera de Consiliu de la 10.03.2014
Completul compus din:
Președinte – C. D.
Judecător - L. G. A.
Grefier - A. V. F.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă C. E. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ în contradictoriu cu debitorul A. N. P. R. P. și pârâta D. L. A., având ca obiect încuviințare executare silită.
Cauza se judecă fără citarea părților în Camera de Consiliu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ la data de 08.11.2013 creditoarea C. E., a solicitat incuviintarea executarii silite a creanței in cuantum de 60.578,29 lei, constatata prin Hotararea Comisiei Municipiului București nr.4155/24.06.2011.
P. încheierea din Camera de Consiliu de la 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu s-a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 28.02.2013 a intrat in vigoare O.U.G. 10/2013 care, in art.1 alin. 1, prevede ca acordarea compensațiilor stabilite conform Legii nr.9/1998 se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Potrivit art. 2 aceste prevederi se aplică si titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, iar plata transelor se va face începând cu 1 ianuarie 2014.
Astfel, avand in vedere aceste prevederi legale, instanța, in temeiul art.665 alin.5 pct.7 din C. pr. civ., a respins cererea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel creditoarea C. E., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 28.01.2014, solicitând admiterea apelului și încuviințarea executării silite a debitoarei ANRP în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea Comisiei Județene București nr.4155/2011.
În motivare creditoarea a arătat că la data de 12.12.2013, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile OUG nr.10/2013 conform comunicatului de presă al CCR, apreciind că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art.665 alin.6 Cod de procedură civilă.
În baza art.223 alin.3 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.
Analizând apelul civil de față, Tribunalul constată următoarele:
Hotararea nr. 4155/24.06.2011 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998 contine o propunere de acordare a unor despagubiri si care, pe cale de consecinta, nu este de natura sa dea nastere unor raporturi juridice concrete neindeplinind cumulativ conditiile impuse de art. 2 alin. 1 lit c din Legea nr. 554/2004 pentru a se bucura de caracter executoriu.
Retinand ca nu exista nicio alta dispozitie legala care sa confere caracterul de titlu executoriu dispozitiei in discutie - care reprezinta o simpla propunere de acordare a unor despagubiri, Tribunalul apreciaza ca aceasta nu constituie titlu executoriu in acceptiunea dispozitiilor art. 632 C proc civ si art 638 pct 3 C proc civ si nici nu genereaza in favoarea creditorilor o creanta certa, lichida si exigibila. Totodata constata ca la dosar nu a fost depusa hotararea de validare emisa de ANRP, apelanta nefacand dovada parcurgerii procedurii obligatorii reglementata de legea speciala in vederea obtinerii titlului executoriu.
P. aceste considerente, vazand dispozitiile art. 480 cod proc civ, urmează să respinga apelul ca nefondat .
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă C. E., domiciliata in C., .. 2, ., . împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ în contradictoriu cu debitorul A. N. P. R. P., cu sediul in București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202 și pârâta D. L. A., cu domiciliul in ., ..
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.03.2014.
Președinte Judecător D. C. A. L. G.
Grefier
A. V. F.
Concept red. gref. A.V.F. – 25.03.2014
Red. Jud: C.D./2 exemplare/2014
Jud. fond: V. B. M. - Jud. Cornetu
| ← Anulare act. Decizia nr. 777/2014. Tribunalul ILFOV | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5830/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








