Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 252/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 252/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 252 A
Ședința publică de la 12 noiembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR L. C. C.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanții V. A., V. C. împotriva încheierii civile nr. 3135/01.08.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în cauza având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, dosarul fiind apelat pe lista de amânări fără discuții, se prezintă apelanta V. A. personal, lipsă fiind apelantul V. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta V. A. depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 15 lei și învederează instanței că nu mai poate rămâne până la apelarea dosarului la ordine întrucât este cardiacă.
Tribunalul procedează la identificarea apelantei cu C.I. . nr._ emisă de SPCLEP Voluntari/07.02.2007.
Ia act că se face dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 15 lei, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și dispune apelarea dosarului la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, dosarul fiind apelat la ordine, nu se prezintă părțile.
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva încheierii civile nr. 3135/01.08.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.07.2013, petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI "D. ȘI D." a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditorii V. A., V. C. în contradictoriu cu debitoarea Ș. N.-SORANDA.
În motivarea cererii, petentul a arătat că s-a solicitat executarea silită de către creditorii V. A., V. C. în contradictoriu cu debitoarea Ș. N.-SORANDA în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. 350/04.11.2011.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (filele) 2- 11.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă de timbru conf. art.10 alin. 1 lit a din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin încheierea nr. 3135/01.08.2013 instanța de fond respinge cererea de încuviințare a executării silite, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat de către petent încuviințarea executării silite a contractului de împrumut nr. 350/04.11.2011.
Instanța a constatat că potrivit art. 101 (fost 66) din Legea 36/1995 a Notarilor Publici și a Activității Notariale, înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certa și lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
Față de acest prevederi, instanța a constatat că nu constituie titlu executoriu contractul de împrumut nr. 350/04.11.2011, actul trebuind să fie autentificat de un notar public.
Din aceste considerente, instanța constatând că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, respinge cererea de încuviințare executare silită, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au formulat apel creditorii V. A., V. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 21.08.2013, sub nr._ .
Apelanții au solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a incheierii atacate
in sensul admiterii cererii de incuviintare a executarii silite formulate.
Apelanții consideră încheierea netemeinica si nelegala apreciind că instanta de fond, in mod eronat a apreciat si dispus ca nu reprezintă titlu executoriu contractul de imprumut motiv pentru care a dispus respingerea cererii de incuviintare a executarii silite.
Contractul de imprumut care a stat la baza solicitarii incuviintarii executarii silite reprezinta titlu executoriu pentru următoarele argumente: contractul de imprumut a fost incheiat la data de 04.11.2011, fiind aplicabile dispozitiile NCC; potrivit disp. art. 2165 raportat la disp. art. 2157 NCC, contractul de imprumut de consumatie reprezinta titlu executoriu daca este incheiat in forma autentica sau printr-un inscris sub semnatura privata cu data certa: in conditiile legii in cazul incetarii prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului; contractul de imprumut incheiat intre parti este un inscris sub semnatura privata.
Fiind atestat de avocat (acesta atestand data incheierii. identitatea partilor si continutul inscrisului) si inscris in registrul special de notare a actelor atestate de catre acesta, contractul de imprumut astfel incheiat are data certa si reprezinta titlu executoriu, creanta fiind certa, lichida si exigibila.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 665 alin 6 NCPC, art 663 NCPC, disp. art. 2165 raportat la disp. art. 2157 NCC.
Analizand apelul formulat, in limitele investirii, tribunalul retine ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 2157 alin. 1 din Codul civil, în ceea ce priveste obligatia de restituire, contractul de comodat incheiat in forma autentica sau printr-un inscris sub semnatura privata cu data certa constituie titlu executoriu, in conditiile legii, in cazul incetarii prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.
Articolul 2165 din acelasi act normativ stipuleaza ca dispozitiile art. 2.157 alin. (1) se aplica in mod corespunzator si imprumutului de consumatie.
In speta, titlul in temeiul caruia apelantii solicita incuviintarea executarii silite este reprezentat de un contract de imprumut sub semnatura privata, ce a dobandit data certa prin inscrierea in registrul de inregistrare a actelor juridice atestate de avocat, conform art. 258 alin. 1 pct. 3 din Codul civil. De asemenea, se observa ca termenul de restituire a imprumutului a expirat, acesta fiind stabilit la 1 an de la data incheierii contractului, 04.11.2011.
In raport de cele expuse, se retine ca apelantii detin un titlul executoriu si o creanta certa, lichida si exigibila, conform art. 662 din Codul de procedura civila, ca titlul contine dispozitii ce se pot aduce la indeplinire pe cale de executare silita, ca nu exista niciun alt impediment la executare, astfel incat, in temeiul art. 665, 480 din Codul de procedura civila, apelul va fi admis, schimbata in tot incheierea apelata, in sensul admiterii cererii si incuviintarii executarii silite în modalitatea urmăririi silite imobiliare asupra bunurilor imobile ale debitorului situate în circumscripția Judecătoriei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contract de împrumut încheiat la 04.11.2011.
Va fi autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții V. A., V. C., ambii cu domiciliul în comuna Afumați, ., județul I..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite cererea.
Încuviințează executarea silită în modalitatea urmăririi silite imobiliare asupra bunurilor imobile ale debitorului situate în circumscripția Judecătoriei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contract de împrumut încheiat la 04.11.2011.
Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 noiembrie 2013.
Președinte, E. M. O. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond Galațanu N./Judecătoria B.
Red. jud. L.C.C.
Thn. red. C.D. /4 ex./ 2013
.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 48/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 143/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








