Legea 10/2001. Sentința nr. 2541/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2541/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2541/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2541
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE M. E.
Grefier M. P. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții P. N. Ș. I., M. R. A. C. în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL V. P. INSTITUȚIA P. V., având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.10.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 15.05.2015, reclamanții P. N. Ș. I. și M. R. A. C., au formulat în contradictoriu cu pârâtul Orașul V. reprezentat prin Instituția P. V., contestație împotriva dispozițiilor P. orașului V. nr. 145/07.04.2015, 146/07.04.2015 și 147/07.04.2015 prin care s-a decis respingerea ca tardivă a notificărilor noastre nr. 49/11.02.2002, 50/11.02.2002 și 51/11.02.2002, transmise în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 prin intermediul biroului executorului judecătoresc B. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea celor 3 dispoziții atacate, și obligarea orașului V. reprezentat prin primar să soluționeze pe fond notificările lor .
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că prin cele 3 notificări menționate, au solicitat restituirea în natură a 3 loturi de teren (toate având destinația de locuri de casă), situate în raza teritorială a orașului V., județul I.: Teren (loc de casă) în suprafață de 3.313 m.p, parcelat sub nr. 1537,1538, 1539, 1540,1541, 1546, 1547, 1548, 1549 și 1550; Teren (loc de casă) în suprafață de 1.200 m.p, parcelat sub nr. 1341 și 1342; Teren (loc de casă) în suprafață de 15.100 m.p. Aceste loturi de teren au aparținut autorului lor, dl. P. A. care le-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. - secția notariat sub nr._/20 mai 1941: teren (loc de casă) în suprafață de 1.200 m.p, parcelat sub nr. 1341 și 1342; prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. - secția notariat sub nr._ iunie 1941: teren (loc de casă) în suprafață de 3.313 m.p. parcelat sub nr. 1537, 1538, 1539, 1540, 1541, 1546, 1547, 1548, 1549 și 1550; P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. - secția notariat sub nr._/1 octombrie 1941: teren (loc de casă) în suprafață de 15.100 m.p. Aceste 3 loturi de teren au fost preluate în mod abuziv de către stat.
Reclamanții au mai arătat că prin notificările nr. 49/11.02.2002, 50/11.02.2002 și 51/11.02.2002, transmise în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 prin intermediul biroului executorului judecătoresc B. C., au solicitat restituirea proprietății autorului P. A..
Calitatea de moștenitor si cota fiecăruia rezultă din decizia civilă nr. 1461A/28.04.2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. 984/2000, prin care s-a stabilit ca orice bunuri imobiliare din succesiunea lăsată de prof. P. A. Ș. N., decedat la București, la data de 5 mai 1977 se cuvin în cotă indiviză: 50% domnului P. N., 25% domnului M. R. și 25% domnului M. R.. La data de 26.05.2005 M. R. a decedat, unicul moștenitor al acestuia fiind M. R., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 24/02.03.2006, anexat prezentei contestații.
La data de 23.04.2015 contestatorului P. N. i-au fost comunicate cele 3 dispoziții atacate, emise de Primarul orașului V., prin care notificările lor nr. 49/11.02.2002,50/11.02.2002 și 51/11.02.2002, transmise prin intermediul executorului judecătoresc B. C. au fost respinse ca tardive.
Reclamanții au invocat dispoz. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că: " Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil "
Legea 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14.02.2001. P. urmare, termenul inițial prevăzut de art. 22 a fost cuprins între 14.02.2001 și 14.08.2001.
Termenul menționat a fost prelungit succesiv cu 3 luni, prin O.U.O. nr. 109/200 1 (de la 14.08.2001 până la 14.11.2001) și cu încă 3 luni prin O .. V.O. nr. 145/2001 (de la 14.11.2001 până la 14.02.2002).
Potrivit dispoz. art. 22 alin (3) din Legea 10/2001: "Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat, sau în a cărei circumscripție teritorială își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării”. „Notificarea înregistrată face dovada deplină în față oricărei autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut în alineatul 1 [ ... ]"
Față de aspectele menționate, notificările formulate și înregistrate de executorul judecătoresc la data de 11.02.2002 sunt în mod evident făcute în termenul legal, astfel încât soluția respingerii acestora ca tardive este în mod evident greșită.
Cererea este întemeiată în drept pe dispoz. Legii nr. 10/2001, HG nr. 250/2007.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că prin notificările înregistrate la Biroul executorului judecătoresc B. C. sub nr. 49/11.02.2002, 50/11.02.2002 și 51/11.02.2002 și înregistrate la Primăria V. sub nr. 8004/19.02.2002, 8010/19.02.2002 și 8011/19.02.2002, reclamanții au solicitat restituirea imobilelor în suprafață de 3313 mp, 1200 mp și 15.100 mp.
In susținerea notificărilor a fost depusa si decizia civila nr. 1461A/28.04.2000 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr. 984/2000 - definitiva si irevocabila, prin care s-a luat act de învoiala dintre părți (P. N. S. I., M. R. A. M. si M. R. A. C.) in sensul ca orice bunuri imobiliare ale defunctului P. A. S. N. pentru care s-ar obține revendicare a sau reconstituirea proprietății funciare urmează a se cuveni in cota indiviza astfel: 50% -,P.ersu N. S. I.; 25% - M. R. A. M.; 25% - M. R. A. C.. De asemenea, la dosar a fost depusa copia certificatului de deces al defunctului P. A. S. N., precum si certificatul de moștenitor nr. 27/16.03.1998 de pe urma defunctei O. Zlatco E. L..
Comisia de aplicare a Legii 10/2001 V. a analizat cele 3 notificări si a constatat ca acestea au fost depuse la Biroul Executorului Judecătoresc B. C. la data de 11.02.2002 si la oficiul poștal B. la data de 15.02.2002, fiind înregistrate la Primăria V. la data de 19.02.2002, motiv pentru care a propus respingerea notificărilor ca tardiv formulate.
Pârâtă arată că potrivit dispoz. art. 22 din Legea 10/2001 "Persoana îndreptățita va notifica in termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a prezentei legi persoana juridica deținătoare, solicitând restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câtte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) notificarea va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum si valoarea estimata a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicata prin executorul judecătoresc de pe langa judecătoria in a cărei circumscripție teritoriala se afla imobilul solicitat sau in a cărei circumscripție isi are sediul persoana juridica deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea si o va comunica persoanei notificate in termen de 7 zile de la data înregistrării,
(4) Notificarea înregistrata face dovada deplina in fata oricăror autoritati, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin, (1), chiar daca a fost adresata altei unitati decat cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita in justiție masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Exercitarea unui drept de către titularul sau nu poate avea loc decât . prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibila.
P. dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost instituita o procedura prealabila prin care persoana îndreptățita sa se adreseze prin intermediul executorului judecătoresc unității deținătoare.
Astfel, declanșarea fazei administrative este marcata de formularea unei notificări adresata unității deținătoare, in termen de 6 luni de la . Legii nr. 10/2001, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 279/4.04.2005, conform art. 21 alin. (1) (devenit art. 22 alin. (1) după republicarea Legii 10/2001).
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 si OUG 145/2001 cu câte 3 luni, astfel încât data finala pentru depunerea notificărilor a fost 14 februarie 2002. Conform dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 (art. 22 alin. 5 după republicare), "Nerespectarea termenului de 6 luni (1 an - după prelungire) prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita in justiție masuri reparatorii in natura sau prin echivalent".
Faptul ca notificările reclamanților au fost depuse la executorul judecătoresc la data de 11.02.2002 nu echivalează cu depunerea in termenul prevăzut de Legea 10/2001 deoarece, după cum a arătat mai sus, data de 14.02.2002 reprezintă un termen de decădere, termen înlăuntrul căruia notificarea trebuie înregistrata la unitatea destinatoare si nu la biroul executorului judecătoresc, formularea notificării prin intermediul executorului judecătoresc fiind o condiție de comunicare a acesteia.
Pârâtul a mai arătat că notificările reclamanților au fost înregistrate la Primăria V. la data de 19.02.2002 (după expirarea termenului prevăzut de lege) si ca, in mod corect, prin Dispozițiile nr. 145/07.04.2015, nr. 146/07.04.2015 si nr. 147/07.04.2015 acestea au fost respinse ca tardive.
In drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 205 - 208 Cod proc. Civilă,
Legea 10 /2001 - republicată si actualizata.
În dovedirea cererii solicită proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 07.10.2015 pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, reclamanții au formulat în contradictoriu cu pârâtul orașul V., contestație împotriva dispozițiilor nr. 145, 146 și 147/07.04.2015, prin care s-a decis respingerea ca tardive a notificărilor nr. 49, 50 și 51/11.02.2002.
În ceea ce privește dispozițiile menționate, se constată că acestea au fost emise de către Instituția P. V., iar nu de către Orașul V., care este pârâtul chemat în judecată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată și persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.
Potrivit regulii generale prevăzute de art. 249 C. pr. civ., sarcina probei revine reclamanților și cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
În condițiile în care pârâtul a negat existența unui raport de orice natură care să justifice promovarea acțiunii, reclamanții nu au dovedit faptul contrar.
Excepția invocată este, așadar, întemeiată, astfel încât ea urmează a fi admisă, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. N. Ș. I., M. R. A. C., CNP –_, ambii cu domiciliul ales la CA M. D. din București, .. 3, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL V. P. INSTITUȚIA P. V. cu sediul în V., ., județ I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul I..
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Judecător M. E. M. M.
M.M. 16 Octombrie 2015
Redactat ME – 17.11.2015 – 5 ex.
. – 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-11-2015, Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2495/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|








