Legea 10/2001. Sentința nr. 991/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 991/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 991/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ,

SENTINTA CIVILA NR. 991

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.03.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

GREFIER: L. I.

Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanții M. E., M. I., D. R. I., D. E. C., GHRORGHIȚĂ D. G., P. R. T. în contradictoriu cu pârâții B. T. C., PRIMĂRIA ORAȘULUI V. și C. L. P. A. L. 10/2001 V. având ca obiect legea 10/2001.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.11.2011, sub nr._/94/2011, reclamanții M. E., M. I., D. R.-I., D. E.-C., G. D.-G. și P. R.-T., au chemat în judecată pe pârâtul B. T.-C., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: anularea Titlului de Proprietate, asupra imobilului și terenului în suprafață de 3000 m.p., din ., orașul V., în data de 10.09.2003 .

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin dispoziția nr.231/14.05.2002, emisă de Primăria V., județul I., a fost restituit pârâtului B. T. C., imobilul plus terenul situat în . Orașul V., Județul I. compus din teren in suprafață de 3000 m.p. și construcție cu anexele gospodărești aflate pe acesta, întrucât consideră dispoziția de restituire a acestuia către pârât ca nelegală și netemeinică, deoarece nu a depus actele necesare așa cum prevede Legea 10/2001 ducând în eroare C. pentru aplicarea L. 10/2001 din cadrul Primăriei V. și în mod fraudulos a obținut Titlul de Proprietate .

Reclamanții țin să precizeze că, dacă n-ar fi fost această punere în posesie în mod nelegal ei aveau dreptul să devină proprietarii de drept conform L. deoarece locuiesc in acest imobil de peste 60 de ani .

Reclamanții și-au precizat cadrul procesual în sensul că, au solicitata introducerea în cauză a Primăriei orașului V. și a Comisiei Locale de aplicare a L. 10/2001.

Din oficiu Judecătoria B. a ridicat excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei, excepție care a fost admisă iar cauza trimisă spre competentă soluționare la Tribunalul I., apreciindu-se că fiind vorba de o problemă legată de aplicarea L. 10/2001, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului Județean I..

Pe rolul Tribunalului I., dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Prin cererea depusă la dosar de 26.06.2012, reclamanții au chemat în judecată Primăria Orașului V. și C. pentru aplicarea legii 10/2001.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că prezența acestora în instanță este necesară pentru lămurirea sub toate aspectele a procedurii de punere în posesie a pârâtului B. T. C..

Reclamanții au solicitat ca Primăria Orașului V. să prezinte instanței originalul actului de proprietate al imobilului situat în Orașul V., ., județ I. și dosarul prevăzut de legea 10/2001 care a stat la baza punerii în posesie.

Reclamanții au arătat că în arhiva Primăriei V. nu există originalul actului de proprietate în original sau copie legalizată de la data instituirii rolului pentru impozitarea clădirilor și totuși moștenitorul autorului a fost pus în posesie prin procesul verbal din 01.09.2013.

S-a mai arătat că moștenitorul B. T. C. nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal de punere în posesie, la dosarul prevăzut de legea 10/2001 trebuind să existe procura specială pe numele avocatului D. M., în original sau copie legalizată a cărei lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie întocmit în lipsa titularului dreptului sau moștenitorului legal al acestuia.

S-a mai menționat că din documentele existente la dosarul cauzei nu rezultă în nici un fel că s-ar fi dezbătut succesiunea și în lipsa acestei dovezi Primăria V. nu putea întocmi procesul verbal de punere în posesie a unei persoane care nu apare în documentele de proprietate.

S-a mai solicitat de către reclamanți să se prezintă de către pârâtul B. T. C. o carte de identitate valabilă emisă de autoritățile Române care să facă dovada că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie acesta exista și a solicitat în mod legal reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.02.2014, pârâtul B. T. C. a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepția de necompetență absolută a Tribunalului și pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția perimării cererii de chemare în judecată pârâtul a arăta că în cauză operează dispozițiile art. 248 C. proc. Civ. întrucât cauza a rămas în nelucrare din vina reclamanților în intervalul cuprins între 23.10._14. Pârâtul a arătat că reclamanții au avut cunoștință de faptul că are un mandatar în țară și care este sediul acestuia și cu rea credință nu au învederat instanței aceste aspecte, sperând să obțină citarea sa prin publicitate și astfel pronunțarea unei hotărârii în lipsă.

În ceea ce privește exccepție de necompetență absolută a Tribunalului, pârâtul a arătat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora acțiunile în constatarea nulității unui act civil este dată, ca regulă generală, în competența materială a judecătoriei. Acestea aspecte fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 807/07.02.2008.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că problemele ridicate de reclamanți pe calea acțiunii de față au primit deja rezolvări irevocabile prin hotărâri anterioare.

Astfel s-a arătat că prin sentința civilă nr. 8220/09.12.2008, Judecătoria Sectorului 6 București, a respins cererea formulată de reclamantul M. I. având ca obiect anularea dispoziției 231/14.05.2002 și a procesului verbal de punere în posesie din 10.09.2003 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce o privește pe pârâta C. de Aplicare a legii nr. 10/2001 și ca neîntemeiată pe cea formulată împotriva pârâtului persoană fizică și a Primăriei Orașului V.. Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. E., soția reclamantului. Această soluție a devenit definitivă în apel, prin decizia 95/28.01.2010 a Tribunalului București Secția a III a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă rn. 869/08.06.2010 a Curții de Apel București secția a IV a Civilă.

În drept au fost invocate disp. art. 115 și următoarele C. proc. Civ.

Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2014, Tribunalul a respins excepția perimării și excepția necompetenței materiale pentru considerentele expuse în acea încheiere de ședință.

Prin încheierea de ședință din data de 11.03.2014, Tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat, a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială solicitată de reclamanți.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamanți anularea titlului de proprietate al pârâtului asupra imobilului situat în localitatea V., ., jud. I., susținându-se că dispoziția de restituire este nelegală, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar actele necesare și a indus în eroare C. pentru aplicarea L. nr. 10/2001 și a obținut în acest fel în mod fraudulos titlul de proprietate.

Tribunalul reține că la data de 14.05.2002 a fost emisă de către Primarul localității V. dispoziția nr. 231, prin care s-a dispus restituirea către pârâtul B. T. C. a terenului în suprafață de 3.000 m.p. și a construcțiilor și anexelor gospodărești situate pe acesta.

Tribunalul constată că la dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 8220/09.12.2008 pronunțată de către Judecătoria sectorului 6 București, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, prin care a fost solicitată de către reclamantul M. I. anularea dispoziției nr. 231/14.05.2002. În considerentele acestei sentințe s-a arătat cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul B. T. C. a făcut pe deplin dovada pozitivă a calității de moștenitor de pe urma defunctului B. C., nefiind necesară depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat faptul că în cauză Primăria comunei V. a procedat în mod legal la restituirea către pârâtul B. T. C. a imobilului în litigiu, întrucât înscrisurile administrate în vederea soluționării notificării au fost de natură a justifica calitatea de proprietar a numitului B. C. asupra imobilului restituit, iar pe de altă parte acest bun face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 10/2001. Considerentele acestei hotărâri judecătorești se impun în prezenta cauza cu putere de lucru judecat, fără ca tribunalul să poată statua într-un sens contrar.

Se mai reține că la dosarul cauzei au fost depuse toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de restituire a imobilului, respectiv notificarea formulată de B. T. C., actul de proprietate al autorului acestuia, actul de identitate prin care se face dovada că este descendentul persoanei menționate în cuprinsul titlului de proprietate, prin urmare toate înscrisurile care au îndreptățit C. locală V. să procedeze în mod legal la emiterea dispoziției de restituire a imobilului.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L.

HOTARASTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. E., domiciliată în V., ., J. I. M. I., domiciliat în V., ., J. I., D. R. I., domiciliat în V., ., J. I., D. E. C., domiciliat în V., ., J. I., GHRORGHIȚĂ D. G., domiciliat în V., ., J. I., P. R. T. domiciliată în V., ., J. I., în contradictoriu cu pârâții B. T. C., domiciliat în Columbia, oraș Medellin .- 59, cu domiciliul ales la C.. Av. M. D. în București, .. 17, sector 2, PRIMĂRIA ORAȘULUI V. cu sediul în V., . A, județ I. și C. L. P. A. L. 10/2001 V. cu sediul în V., . A, județ I., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul I..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014

Președinte Grefier

M. E. L. I.

Concept red. gref. L.I

Red. Jud: ME./11 exemplare

Comunicat 9 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 991/2014. Tribunalul ILFOV