Obligaţie de a face. Decizia nr. 2478/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2478/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 2478/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2478/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Judecător G. N.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant P. G. și pe intimat B. G., având ca obiect obligație de a face AUTORIZAREA EXECUTĂRII OBLIGAȚIEI DE A FACE

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul personal, neasistat, lipsă fiind intimatul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, apel legal timbrat, după care:

Nemafiind alte chestiuni prealabile tribunalul acordă apelantului cuvântul la probe

Apelantul personal arată că nu are alte probe de administrat în apel, a avut pruni în curte însă i-a scos.

Tribunalul ia act că nu sunt probe noi de administrat în apel și, față de actele și lucrările dosarului, acordă părții prezente cuvântul în susținerea căii de atac.

Apelantul personal lasă soluția la aprecierea instanței. Arată însă că nu înțelege cine anume i-a dat voie intimatului să intre la el în curte și să îi scoată pomii

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.11.2014 sub nr._ reclamantul, B. G. în contradictoriu cu pârâtul, P. Gheorghea solicitat, să fie autorizat creditorul sa execute obligația de a face stabilită prin titlul executor, reprezentat de Sentința civila nr. 7554/13.12.2013 pronunțata de Judecătoria B. in dos. nr._, de acesta sau prin alte persoane, pe cheltuiala totală a debitorului, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

In fapt, reclamantul Baloi G. a solicitat Societății Civile Profesionale de executare Silita E. L. și Asociații punerea in executare a titlului sau, reprezentat de Sentința civila nr. 7554/13.12.2013 pronunțata de Judecătoria B. - Secția Civila in dos. nr._, sentința ce a fost admisa pentru executare de Judecătoria B., data prin încheiere, in Dosarul de executare nr._

Executorul judecătoresc a întocmit dosarul de executare silita nr. 411/22.08.2014 împotriva debitorului P. G..

Arată că debitorul P. G. se opune la executare, așa cum rezulta din Procesul-verbal de constatare din data de 5 noiembrie 2014 încheiat de executorul judecătoresc E. L..

Cererea a fost întemeiată pe disp.art.903 N.C.pr.civ.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxa judiciară de timbru.

In susținere s-au depus în copie înscrisuri la dosar: Procesul-verbal de constatare din data de 5 noiembrie 2014 încheiat de Executorul judecătoresc E. L.; Sentința civila nr. 7554/13.12.2013 pronunțata de Judecătoria B. - Secția Civila in Dos. nr._ ; Încheierea din data de 22.08.2014 a executorului judecătoresc.

Societatea Civilă Profesională de Executare Silita E. L. și Asociații a comunicat copii certificate de pe înscrisurile aflate la dosarul de executare silită nr. 411/2014.

Intimatul nu a depus întâmpinare, dar s-a prezent în instanță la termenul de judecată din data de 31.03.2015 și a depus note scrise la dosar.

Prin încheierea nr. 2181/7.04.2015 Judecătoria B. a admis în parte cererea creditorului și a autorizat pe acesta să îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, obligația de a face constând în scoaterea celor 11 arbori identificați în raportul de expertiză, plantați la o distanță mai mică de doi metri, așa cum a fost stabilită prin titlul executoriu sentința civilă nr 7554 din 13.12.2013 pronunțată în dosar nr_ .

Împotriva acestei încheieri a formulat apel debitorul arătând că a îndeplinit de bună voie obligația de a astupa ochiurile de geam și de a scoate arborii și că nu există un prejudiciu real și continuu ca cel invocat de reclamant prin folosirea proprietății sale.

Deși prin cererea de apel, informă și nemotivată în drept, apelantul a solicitat administrarea probei cu martori și expertiză tehnică, la termenul din 2.11.2015 acesta a arătat că nu înțelege să mai administreze probe în calea de atac.

Intimatul a depus în termen legal întâmpinare arătând că apelantul debitor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu ci doar a tăiat câteva crengi, lucru ce rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc.

Anexează încheierea din 5.06.2015 a executorului judecătoresc.

Deliberând asupra apelului formulat, prin prisma materialului probator administrat și prin raportare la dispozițiile art. 476 alin 2 C.pr.civ (apelul nefiind motivat) tribunalul reține urmatoarele:

Prin sentința civilă 7554/13.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în cauza ce a făcut obiectul dosarului_ (fila 5-7 dosar atașat), definitivă și irevocabilă, a fost obligat apelantul P. G. să închidă cele patru ferestre care se deschid spre proprietatea intimatului Baloi G. și să scoată cei 11 arbori plantați la o distanță mai mică de 2 m de limita de proprietate.

Cum apelantul-debitor P. G. nu a înțeles să execute de bună voie obligațiile stabilite în sarcina sa prin sentința civilă menționată, împotriva acestuia s-a început executarea silită, formându-se dosarul execuțional nr. 411/2014 aflat pe rolul SCPEJ E. L. și Asociații.

La data de 06.10.2014, a fost comunicată debitorului somația de executare, solicitându-se îndeplinirea „obligației de a închide cele patru ferestre care se deschid spre proprietatea creditorului și de a scoate cei 11 arbori identificați în raportul de expertiză, plantați la o distanță mai mică de doi metri.” (fila 41-43 dosar fond)

În vederea executării silite, executorul judecătoresc, s-a deplasat la adresa indicată la data de 05.11.2014, în care s-a consemnat poziția debitorului, „o să taie pomii la primăvară și că nu mai are ce să discute cu mine.(fila 45-46 dosar fond)

În drept tribunalul reține că potrivit art. 930C.proc.civ., „dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”

Din procesul verbal încheiat la 29.10.2015 (fila 32 dosar) tribunalul reține că la deplasarea la fața locului a executorului judecătoresc s-a constatat că în prima curte se află nescoși 4 arbori iar în cea de-a doua 3 arbori, dintre care unul tăiat, din ciotul rămas crescând lăstari.

D. urmare tribunalul constată că debitorul apelant nu și-a îndeplinit obligația stabilită în srcina sa prin titlul executoriu și, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt constată, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul privind pe apelant P. G., domiciliat în ., ., jud. I. și pe intimat B. G., domiciliat în București, ., ., etj. 3, apt. 16, sect. 2 ca nefundat

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. P.

Red. jud. A.C./. 11 Noiembrie 2015/4 ex

Jud. fond. I. E:M./jud. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 2478/2015. Tribunalul ILFOV