Obligaţie de a face. Decizia nr. 181/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 181/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 181/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 181R
Ședința publică din data de 13.03.2012
Tribunalul constituit din:
Președinte: G. N.
Judecător: R. I. P.
Judecător: E. M. O.
Grefier: T. S.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta - reclamantă C. M. I., împotriva încheierii de suspendare din data de 20.09.2011, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți I. T. și U. I. și intimata – pârâtă PRIMĂRIA C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, personal și intimatul U. I., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta nu a timbrat și nu a motivat recursul, după care:
Recurenta solicită instanței amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător.
La interpelarea instanței, recurenta arată că nu cunoaște conținutul cererii de recurs și nu poate achita timbrajul la acest termen.
Instanța invocă, din oficiu, și pune în discuție excepția netimbrării cererii de recurs.
Recurenta solicită instanței respingerea excepției puse în discuție.
Intimatul U. I. solicită, la rândul său, respingerea excepției.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției netimbrării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de fata, instanța constata următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2011, Judecătoria C. a dispus suspendarea judecății în baza art. 1551 C.proc.civ.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca, reclamanții nu au precizat cererea, obiectul și cadrul procesual așa cum instanța le-a pus în vedere la termenul de judecată anterior.
Recurenta nu și-a motivat recursul iar intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând inscrisurile existente la dosarul cauzei, cu privire la excepția de netimbrare a cererii de recurs invocată din oficiu, se rețin în fapt și în drept următoarele:
Prin rezoluția de primire a cererii de recurs, constatând că cererea nu este timbrată, tribunalul a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării sumei de 4 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și a sumei de 0,3 lei, cu titlu de timbru judiciar, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 1 teza a doua, art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Deși a fost citată cu mențiunea de a achita suma de 4 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbre judiciare de 0,3 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, recurenta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa.
Față de cele de mai sus, tribunalul urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).
În consecință, constatând că, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar datorate, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, tribunalul va admite excepția invocată și va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează recursul formulat de recurenta - reclamantă C. M. I. aflată în stare de arest la Penitenciarul Tîrgușor, împotriva încheierii de suspendare din data de 20.09.2011, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți I. T. aflată în stare de arest la Penitenciarul Tîrgușor și U. I. aflat în stare de arest la Penitenciarul G. și intimata – pârâtă PRIMĂRIA C. cu sediul în C., jud. I., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2012.
Președinte Judecător Judecător
G. N. R. I. P. E. M. O.
Grefier
T. S.
Concept red. gref. T.S. – 04.04.2012
Red. Jud: G.N./2ex
Jud.fond: B. C. – Jud. C.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1550/2012. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 277/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|








