Obligaţie de a face. Decizia nr. 31/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-03-2012 în dosarul nr. 31/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 31A
Ședința publică din data de 20.03.2012
Tribunalul constituit din:
Președinte: E. M. O.
Judecător: L. C. C.
Grefier: T. S.
Pe rol se află soluționarea apelurilor civile, formulate de apelantul T. G., împotriva încheierii din 05.09.2011 și a sentinței civile nr. 4087 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, și apelantul D. N., împotriva sentinței civile nr. 4087 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul D. N., prin avocat D. M. cu împuternicire avocațială la fila 16 din dosarul cauzei, lipsind apelantul T. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelantul T. G. a depus, prin serviciul registratură, o cerere de probe, după care:
Nemaifiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apelantul D. N., prin apărător, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens un contract de salubrizare și un contract de vidanjare.
Asupra cererii formulate de apelantul T. G., apărătorul apelantului D. N. solicită instanței respingerea cererii de suplimentare a raportului de expertiză, arătând că acesta a fost citat pentru expertiza administrată la fond.
Asupra probelor solicitate, instanța încuviințează, în baza art. 167 C.proc.civ., proba cu înscrisuri. Asupra probei cu expertiza, instanța reține că nu au fost indicate obiectivele și nici împrejurări noi care să justifice suplimentarea raportului, în consecință respingând-o.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apelantul D. N., prin apărător, solicită instanței admiterea apelului său, arătând că cele două obligații nu pot fi puse în executare. Asupra celei de-a doua obligații, arată că nu era vorba despre resturi menajere ci despre niște resturi vegetale. Totodată solicită instanței respingerea apelului formulat de apelantul T. G. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil, constata următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4087 din data de 12.09.2011, Judecătoria B. a admis în parte cererea formulată de reclamantul T. G., în contradictoriu cu pârâtul D. N., a obligat pe pârât la betonarea și vidanjarea periodică a haznalei care deservește imobilul proprietatea sa din ., ., județul I., precum și la ridicarea reziduurilor menajere depozitate lângă gardul ce desparte proprietatea sa de cea a reclamantului. A respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind demolarea latrinelor, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la a nu mai depozita reziduurile menajere la o distanță mai mică de 10 m de proprietatea reclamantului, precum și cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii. A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 420,15 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul pentru efectuarea expertizei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.10.2010, reclamantul T. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. N., obligarea acestuia din urmă la demolarea celor 2 latrine construite pe proprietatea acestuia ca urmare a lipsei autorizației de construire pentru acestea, sub sancțiunea de daune cominatorii în valoare de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului la betonarea și vidanjarea periodică a haznalei care deservește imobilul proprietatea sa, sub sancțiunea de daune cominatorii în valoare de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului la ridicarea reziduurilor menajere depozitate lângă gardul ce desparte proprietatea sa de cea a reclamantului, sub sancțiunea de daune cominatorii în valoare de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului la a nu mai depozita reziduurile menajere la o distanță mai mică de 10 m de proprietatea reclamantului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în ., ., județul I., proprietate care se învecinează pe latura stângă cu proprietatea pârâtului și pârâtul a construit pe proprietatea sa două latrine fără autorizație de construcție, care sunt amplasate la mai puțin de 10 m de locuința reclamantului, îndepărtarea apelor menajere se face printr-o hazna colectoare nebetonată și nu este vidanjată periodic ceea ce determină contaminarea pânzei freatice din zonă.
A mai arătat reclamantul, cu privire la deșeurile gospodărești depozitate de pârât, că acesta le depozitează lângă gardul comun, pe partea dinspre proprietatea sa, gard care este amplasat la mai puțin de 2 metri de locuința sa și aceste deșeuri au creat un focar de infecție, ferestrele de la locuința sa sunt la aproximativ doi metri de locul de depozitare al deșeurilor.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 8-11),interogatoriu,martori și expertiză tehnică de specialitate.
În drept au fost invocate disp.art.608,1073-1075 c.civ.,art.1,3 și urm. din L.50/1991.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 de lei și timbru judiciar de 1 leu.
Pârâtul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, în cauză au fost încuviințate probele cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială cu audierea martorei H. D. și proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, sens în care a fost atașat raportul de expertiză întocmit de expert C. C.(filele 41-48).
Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. 5082 din data de 01.04.2009, Primăria comunei Snagov le-a comunicat părților din cauză faptul că, în urma controlului efectuat în data de 18.03.2009 de reprezentanții acestei instituții cu ocazia vidanjării bazinelor care deservesc locuința reclamantului T. G., pârâtul este obligat să ia măsuri de betonare a haznalei proprii și de vidanjare a acesteia împreună cu apele menajere din gospodărie.
Conform declarației martorei audiate în cauză, pârâtul are edificate două latrine lângă gardul proprietatea reclamantului care produc un miros insuportabil. Această declarație s-a coroborat parțial cu aspectele constatate în cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză, conform căruia în curtea locuinței proprietatea pârâtului situată în satul Ciofliceni, comuna Snagov, . – 24, județul I., se află amplasat un WC cu fosă septică amplasat la o distanță de 4,50 m distanță de gardul celor două proprietăți, iar latrina cu hazna (groapă în pământ) la o distanță de 15,43 m de gardul comun, neexistând un sistem de colectare a apelor menajere.
În același timp, neprezentarea pârâtului la interogatoriul ce i s-a încuviințat reclamantului, deși a fost citat cu această mențiune (f. 23), a echivalat în aprecierea instanței de fond, conform prevederilor art. 225 C. pr. civ., cu un început de dovadă în folosul reclamantului, care a fost coroborat cu mijloacele de probă administrate în cauză.
În drept, potrivit art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, privind aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, îndepărtarea apelor uzate menajere provenite de la locuințele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalații de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie să fie proiectate și executate conform normelor în vigoare și amplasate la cel puțin 10 m față de cea mai apropiată locuință; instalațiile se întrețin în bună stare de funcționare; vidanjul se va descărca în cea mai apropiată stație de epurare a apelor uzate. Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză a rezultat că latrina cu hazna amplasată pe terenul proprietatea pârâtului la o distanță de 15,43 m de gardul comun, nu îndeplinește condițiile enunțate mai sus, nefiind o fosă septică vidanjabilă, motiv pentru care instanța de fond a admis capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 1073 C. civ., l-a obligat pe pârât la betonarea și vidanjarea periodică a haznalei, împreună cu apele menajere din gospodărie.
Potrivit adresei cu nr. 5394/27.11.2009, emisă de Direcția de Sănătate a județului I., s-a constatat că resturile vegetale depuse de către pârât lângă limita de proprietate a părților urmau a fi îndepărtate, ceea ce a condus instanța de fond la concluzia că la momentul controlului acestea erau depozitate lângă proprietatea reclamantului. Această împrejurare a fost coroborată cu declarația martorei audiate în cauză, care a declarat că pârâtul obișnuiește să arunce lângă gardul despărțitor reziduurile care rezultă din procesul de fermentare și distilare a băuturilor alcoolice, iar ferestrele locuinței reclamantului sunt îndreptate spre curtea pârâtului, astfel încât mirosul se simte în casă. Pentru aceste considerente expuse, în temeiul prevederilor art. 37 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, privind aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, instanța de fond a obligat pe pârât la ridicarea reziduurilor menajere depozitate lângă gardul care desparte proprietatea sa de cea a reclamantului.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind demolarea latrinelor. Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, expertul a concluzionat că latrina cu hazna (groapă în pământ) este amplasată la o distanță de 15,40 m față de gardul comun, respectând așadar distanța minimă de zece metri impusă de art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997.
În privința cererii reclamantului de obligare a pârâtului la a nu mai depozita reziduurile menajere la o distanță de zece metri de proprietatea reclamantului, instanța de fond a constatat că una dintre condițiile pentru declanșarea unui proces civil este aceea ca folosul practic urmărit de reclamant să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că acesta s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. Cererea reclamantului de obligare a pârâtului de a nu mai depozita în viitor reziduurile menajere la distanța menționată nu îndeplinește condiția expusă mai sus, reclamantul având posibilitatea ca în situația în care pârâtul nu respectă obligația impusă de art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, să intenteze o nouă acțiune în justiție împotriva acestuia.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii, instanța de fond ar fi avut posibilitatea de a o admite numai în cazul acesta ar fi avut obligația de executare a unei obligații cu caracter intuitu personae, care nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, ceea ce nu este cazul în speță, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor cominatorii.
În temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 și 276 C. pr. civ., instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 420,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul pentru efectuarea expertizei.
Împotriva acestei hotărâri, apelantul T. G. a formulat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului I. – Secția Civilă, la data de 07.12.2011.
În fapt, apelantul - reclamant T. G. a arătat că, instanța de fond, în mod greșit a respins capătul de cerere cu privire la demolarea latrinelor, instanța însăși invocând prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 536/1997, care stabilesc o distanță de 10 metri față de cea mai apropiată locuință. Or, așa cum a rezultat din probele administrate, una dintre latrinele apelantului - pârât se află la o distanță de 4,50 metri de proprietatea apelantului reclamant. Acesta din urmă a apreciat că nu a fost respectată distanță prevăzută de lege și că cea de-a doua latrină, chiar dacă se află la o distanță de 15,43 metri de proprietatea sa, nu respectă prevederile cu privire la igienă, reglementate de același Ordin al Ministrului Sănătății.
Apelantul-reclamant a mai arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor sale la raportul de expertiză, depuse la termenul din data de 05.09.2011, prin avocat, prin care a formulat cerere de anulare a raportului de expertiză.
Apelantul-reclamant a învederat dispozițiile art. 208 Cod de Procedură Civilă prevede: "Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.". A mai arătat că nu a fost convocat pentru efectuarea expertizei, ori reglementând obligația citării părților, textul art. 208 C.proc.civ. cuprinde dispoziții de favoare pentru acestea, astfel încât nerespectarea acestei obligații este sancționată cu nulitatea raportului de expertiză, în condițiile art. 108 C.proc.civ. Mai mult, apelantul-reclamant a arătat că data poștei pe confirmarea de primire întoarsă la expert este 24.05.2011, or dacă scrisoarea ar fi ajuns la apelantul - reclamant pe data de 24.05.2011 (cu doar 1 zi înaintea efectuării expertizei), expertul nu ar fi respectat termenul de 5 zile pentru comunicarea convocării, acest fapt dovedind că expertul a cunoscut că nu a ajuns la apelantul - reclamant comunicarea convocării, cu toate acestea efectuând expertiza. Prin aceasta, apelantul – reclamant a arătat că a fost privat de posibilitatea de a fi prezent la expertiză, de discuta și a da lămuriri expertului (art. 208 alin. 2 Cod de Procedură Civilă).
Apelantul-reclamant a mai arătat, tot referitor la raportul de expertiză, că acesta conține concluzii sumare și nu lămurește aspectele solicitate de acesta prin acțiune. Totodată, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor apelantului reclamant, nefăcând nicio mențiune în cadrul încheierii sau sentinței.
Apelantul-reclamant a mai învederat faptul că, nepronunțându-se asupra obiecțiunilor sale și rămânând în pronunțare pe fondul cauzei, instanța de fond nu i-a dat posibilitatea să își recupereze cheltuielile de judecată avansate avocatului care l-a reprezentat, dacă instanța ar fi acordat cuvântul și pe fondul cauzei atunci ar fi avut posibilitatea să depună chitanța doveditoare cu privire la achitarea onorariului către avocat.
În drept, apelantul - reclamant T. G. nu și-a motivat susținerile.
Împotriva sentinței civile nr. 4087 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, a formulat apel și apelantul – pârât D. N., întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. C.proc.civ.
În motivarea apelului, apelantul – pârât a arătat că a dobândit proprietatea imobilului anterior reclamantului și anume este băștinaș al comunei Ciofliceni, ., iar construcțiile edificate pe terenul asupra căruia a devenit proprietar conform titlului eliberat in baza L.18/1991, sunt edificate cu mult înainte de anul 1989, reclamantul cumpărând terenul din vecinătate după anul 1990 si edificând construcțiile în perioada 1993-1995, construind o casa de vacanta pe care o ocupa temporar, el domiciliind in București.
În aceste condiții, a arătat apelantul-pârât, invocarea dispozițiilor Legii 50/1992 in ceea ce privește autorizația de construire sunt irelevante atât timp cat anumite anexe ale gospodăriei sale sunt construite anterior anului 1990 si anume la nivelul anului 1980 când nu se eliberau astfel de avize.
Apelantul-pârât a mai arătat că reclamantul cunoștea poziționarea casei sale si a anexelor la momentul edificării construcției sale si cu toate acestea a executat aceasta clădire mult prea aproape de proprietatea învecinată, sub limita de 2 m impusa de legislația in vigoare la acel moment.
Apelantul-pârât a învederat faptul că din concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza rezulta ca haznaua pe care instanța l-a obligat sa o betoneze si sa o vidanjeze se afla mult peste limita celor 10 m impusa de OMS nr.536/1997, de granița ., nu creează niciun disconfort reclamantului, mai ales ca acesta nu folosește decât sezonier imobilul.
Referitor la cea de a doua obligație impusa de instanța apelantul-pârât a evidențiat faptul ca din conținutul adresei nr. 1394/27.11.2009 emisa de Direcția de sănătate publica din cadrul Ministerului Sănătății de la fila 9 rezulta faptul ca "nu s-a identificat existenta unor riscuri pentru sănătatea publica, resturile vegetale depuse pe limita proprietății vor fi îndepărtate". Prin urmare aceste resturi erau vegetale și nu menajere, cum greșit a reținut instanța de fond, iar identificarea lor s-a făcut in toamna anului 2009 si nu la momentul judecării cauzei.
În ce privește resturile menajere rezultate din activitățile gospodărești, apelantul – pârât a arătat că acestea sunt preluate de organele de salubrizare abilitate ale Primăriei, cu care deține contract.
În drept, apelantul – pârât D. N. a invocat prevederile art.282 și urm. C.proc.civ.
Examinând apelurile formulate, în limitele învestirii, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la apelul declarat de apelantul reclamant, se observă că potrivit art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, privind aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, îndepărtarea apelor uzate menajere provenite de la locuințele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalații de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie să fie proiectate și executate conform normelor în vigoare și amplasate la cel puțin 10 m față de cea mai apropiată locuință; instalațiile se întrețin în bună stare de funcționare; vidanjul se va descărca în cea mai apropiată stație de epurare a apelor uzate.
Din probele administrate nu reiese că WC-ul cu fosă septică este situat la mai puțin de 10 m de locuința reclamantului astfel cum impun prevederile legale anterior menționate.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că respectiva construcție este amplasată la 4, 5 m față de gardul dintre cele două proprietăți, însă textul legal se referă la termenul de locuință și nu la linia de delimitare dintre două proprietăți.
Sarcina probei revenea reclamantului care nu a înțeles să demonstreze că pentru una din construcții nu s-au respectate distanțele minime legale. Trebuie menționat că nici în calea de atac nu a indicat instanței obiectivele pentru efectuarea unui raport de expertiză în vederea probării susținerilor din cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cea de-a doua latrină cu hazna, reține tribunalul că deși apelantul invocă în calea de atac că nu sunt respectate prevederile privind igiena, nu precizează în mod concret dispozițiile legale încălcate și în plus, acesta nu mai justifică un interes pentru formularea unei astfel de critici în condițiile în care prima instanță l-a obligat pe pârât să betoneze și să vidanjeze periodic respectiva hazna.
Totodată, contrar susținerilor apelantului reclamant, la termenul din 05.09.2011, judecătorul fondului a analizat cererea de anulare a raportului de expertiză, cerere formulată de această parte, pe care a respins-o.
În acest sens, tribunalul observă că în mod corect prima instanță a apreciat că apelantul reclamant a fost convocat la fața locului pentru efectuarea raportului de expertiză, cu respectarea cerințelor art. 208 din Codul de procedură civilă, având în vedere că dovada convocării prin carte poștală recomandată cu confirmare de primire este atașată actului depus de expert (filele 44, 45).
Convocarea părții s-a efectuat la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură cu respectarea cerințelor art. 93 din actul normativ anterior menționat.
Trebuie precizat și faptul că art. 208 din codul de procedură civilă nu impune un termen de încunoștințare a părților pentru a se prezenta la fața locului, astfel cum susține apelantul, din înscrisurile depuse la dosar reținând instanța că plicul poștal a fost expediat de expert la 20.05.2011, fiind primit la domiciliul procesual ales în data de 24.05.2011, anterior datei de convocare.
Lipsa unei persoane la domiciliul indicat nu poate fi imputată expertului, iar eroarea în care s-a aflat agentul poștal invocată de apelant nu a fost probată pe de o parte, iar pe de altă parte respectivul înscris este unul oficial căruia i se aplică reguli restrictive de combatere.
Astfel, reține tribunalul că apelantul reclamant a fost convocat la fața locului pentru efectuarea raportului de expertiză cu respectarea cerințelor art. 208, 93 din Codul de procedură civilă.
Nici critica privind omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra obiecțiunilor formulate de reclamant nu este întemeiată, deoarece din încheierea de dezbateri de la același termen de judecată, 05.09.2011, rezultă că judecătorul a dat cuvântul părților prezente asupra obiecțiunilor formulate de reclamant și după deliberare, le-a respins ca neîntemeiate, reținând în mod just, că expertul a răspuns obiectivelor stabilite.
Mai observă tribunalul că obiecțiunile formulate de reclamant nu sunt critici aduse constatărilor expertului din cuprinsul raportului, ci reprezintă obiective suplimentare, pe care partea nu a înțeles să le formuleze cu ocazia discutării și încuviințării probelor.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, se constată că partea a cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, solicitare menționată în cererea de chemare în judecată.
Lla ultimul termen de judecată reprezentantul convențional al reclamantului a fost prezent, a solicitat judecarea în lipsă, având astfel posibilitatea de a depune dovada cheltuielilor de judecată efectuate de partea pe care o reprezenta.
Pronunțarea asupra obiecțiunilor formulate de reclamant nu are nicio relevanță asupra posibilității părții de a-și recupera cheltuielile de judecată, ținând cont de obligația instituită de legiuitor conform art. 112 pct. 5 de a depune toate înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească atașate cererii de chemare în judecată, inclusiv cele referitoare la cheltuielile de judecată. Mai are în vedere tribunalul că respectivul act putea fi depus și în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată și administrată la solicitarea reclamantului de către prima instanță, având în vedere că legea nu prevede că depunerea dovezii cheltuielilor efectuate de părți se face înainte de închiderea dezbaterilor.
Pentru considerentele anterior arătate, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.
Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât, se reține că haznaua aflată la 15,40 m față de gardul comun este utilizată pentru îndepărtarea apelor uzate menajere, astfel că față de prevederile art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 se impune a avea caracteristicile unei fose septice vidanjabile, aspect constatat și de prima instanță.
Obligația stabilită de legiuitor prin textul legal menționat este aplicabil independent de producerea unui disconfort reclamantului sau de utilizarea ocazională a construcției de către pârât și familia sa, contrar susținerilor părții apelante.
Referitor la cea de-a doua critică, se are în vedere declarația martorei H. D., potrivit căreia pârâtul obișnuiește să fabrice băuturi alcoolice, iar lângă marginea gardului sunt aruncate deșeurile care rezultă din acest proces.
Astfel, martora nu s-a referit la snopi de coceni de porumb, astfel cum susține apelantul și nici nu a indicat anul 2009, ci a făcut vorbire de o îndeletnicire obișnuită a părții pârâte.
Mai apreciază tribunalul că respectivele deșeuri, rezultate din procesul de fermentație sunt resturi menajere și nu vegetale, având în vedere că se referă la o activitate desfășurată de pârât în mod obișnuit în gospodărie, reziduurile respective fiind de uz casnic.
Prin urmare, în mod corect a stabilit prima instanța în sarcina pârâtului obligația de a ridica resturile menajere depozitate lângă gardul despărțitor al proprietăților părților.
Față de cele expuse, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă și acest apel va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul îl va obliga pe apelantul reclamant la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata către apelantul parat. Reține tribunalul că deși apelul formulat de pârât a fost respins ca neîntemeiat, apărările formulate prin reprezentant convențional i-au profitat acestuia pentru pronunțarea soluției de respingere a apelului părții adverse, astfel încât se impune acordarea unui onorariu de 250 de lei, jumătate din cuantumul total al cheltuielilor efectuate (chitanța nr. 2668/09.11.2011 fila 26, dosar apel).
În ceea ce îl privește pe apelantul reclamant, se observă că acesta nu a solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac nici prin cererea de apel, nici printr-o cerere ulterioară verbală și consemnată în încheierea de ședință sau scrisă și depusă la dosar. Simpla atașare a chitanței reprezentând onorariul de avocat nu este suficientă pentru a permite tribunalului să aprecieze că partea dorește recuperarea cheltuielilor de judecată. A proceda altfel înseamnă a încălca principiul disponibilității în procesul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelantul - reclamant T. G. cu domiciliul ales la S. T., B. și Asociații în București, sector 5, ., ., . din 05.09.2011 și a sentinței civile nr. 4087 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, și de apelantul - pârât D. N. cu domiciliul în ., .-24, județ I., împotriva sentinței civile nr. 4087 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, ca nefondate.
Obliga apelantul reclamant la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata către apelantul parat.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2012.
Președinte Judecător E. M. O. L. C. C.
Grefier
T. S.
Concept red. gref. T.S. – 21.04.2012
Red. jud: L.C.C./4ex
Jud.fond: E. M. – Jud. B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 995/2015. Tribunalul ILFOV | Pretenţii. Decizia nr. 197/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
