Obligaţie de a face. Decizia nr. 1045/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1045/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1045/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILA
DECIZIE Nr. 1045/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Judecător G. N.
Judecător M. E.
Grefier G. M. G.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurent S. C., recurent S. M. E. și de recurent MEȘU C., recurent MEȘU C. împotriva sentinței civile nr. 3392/2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu ,având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Tribunalul, a amânat pronunțarea pentru astăzi data de 22.06.2015, când, în aceeași compunere
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3392/2014 din data de 07.05.2014 Judecătoria Cornetu a respins cererea principala ca neintemeiata în judecarea cauzei privind pe reclamantii S. C., S. M. E., și pe pârâtii MEȘU C., MEȘU C., si chemati în garatie C. T. si C. E.,
A respins cererea de chemare in garantie a vanzatorilor C. T. si C. E., ca ramasa fara obiect.
A respins cererea de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
În motivarea în fapt și în drept a acestei soluții prima instanța a constat și reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 14.12.2012 sub nr._ reclamantii S. C. si S. M. – E. au solicitat obligarea pârâtilor Mesu C. si Mesu C. 1) sa desfiinteze constructia realizata cu rea-credinta pe terenul proprietate . acoperisurile fixate de peretii imobilului in care locuim si astfel sa elibereze spatiile comune si sa aduca imobilul la starea initiala, 3) obligarea paratilor sa lase deschis (sa nu mai inchida/ocupe) spatiul de la parterul imobilului de aproximativ 2 mp, situat sub scara . terenului aferent constructiei (in suprafata de 256 mp) conform cotei parti ce trebuie sa revina fiecaruia dintre proprietari. S-au solicitat cheltuieli de judecata.
În fapt s-a arătat că reclamantii locuiesc la mansarda imobilului din .. 26, jud. I., in apartamentul nr. 3. Paratii, care locuiesc in apartamentul nr. 1 situat la parter, au construit, fara acordul celorlalti proprietari si fara autorizatie de constructie, un balcon de aproximativ 11 mp pe terenul proprietate . o suprafata din curtea . un acoperis de tabla. De asemenea, paratii au ocupat un spatiu comun de aproximativ 2 mp, aflat sub casa scarii, pe unde sunt trase cablajele pentru intregul imobil.
S-a mai aratat ca atitudinea paratilor este rau-voitoare, acestia avand un limbaj vulgar fata de reclamanti. Plangerea penala formulata cu privire la comportamentul acestora s-a solutionat in sensul indrumarii lor catre instanta civila.
În drept se invocă disp. art. 639, 669, 670, 1349 si 1357 Cod civil.
Au depus la dosar contractul de vanzare-cumparare nr. 3340/10.12.2010, extras din cartea funciara (foaia de avere), proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 302/10.12.2009, plan de amplasament, adresa emisa de catre Politia Orasului Popesti-Leordeni.
Pârâtii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, aratand ca acestia fac afirmatii nereale. De fapt paratii au cumparat apartamentul lor cu tot cu balconul in suprafata de 8 mp inainte ca reclamantii sa cumpere apartamentul lor. S-a mai aratat ca si reclamantii si-au construit o magazie in curtea . in apartament, fara a avea autorizatie de construire. Spatiul din scara blocului nu este inchis, iar terenul aferent constructiei nu poate fi partajat, intrucat constituie spatiu comun.
Paratii au mai aratat ca si reclamantul S. C. are un comportament inadecvat, acesta fiind cercetat . avand ca obiect ditrugere si amenintare.
Paratii au solicitat cheltuieli de judecata.
Pârâtii au depus la dosar contractul de vanzare-cumparare nr. 2952/29.10.2010, releveu apartament, incheiere de inscriere in cartea funciara, act de dezmembrare nr. 2944/29.10.2010, extras de carte funciara, adresa emisa de Politia Popesti-Leordeni.
La termenul din 22.05.2013, cu acordul paratilor, reclamantii si-au modificat cererea, renuntand la capatul 4 de cerere, avand ca obiect partajarea terenului proprietate-. se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare nr. 2952/29.10.2010, intrucat nu exista autorizatie de constructie pentru balconul trecut in contract ca avand suprafata de 8 mp, dar care de fapt masoara 11 mp. Neexistand autorizatie de constructie, acest balcon nu se putea vinde.
Reclamantii au depus planul de amplasament, releveu parter, plasa foto.
Paratii au formulat cerere de chemare in garantie a vanzatorilor C. T. si C. E., a Primariei Orasului Popesti Leordeni si a Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara I., aratand ca balconul este inclus in contractul lor de vanzare-cumparare si ca avizele si autorizatiile necesare au fost obtinute de catre vanzatori de la Primaria Orasului Popesti Leordeni si de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara I..
Au depus la dosar autorizatia de construire nr. 313/5.06.2008, plangerea penala formulata si planse foto.
La termenul din 5.06.2013 reclamantii, cu acordul paratilor, au renuntat la capatul 4 de cerere, astfel cum a fost modificat la termenul din 22.05.2013, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare nr. 2952/29.10.2010.
La acelasi termen s-au respins ca inadmisibile cererile de chemare in garantie a Primariei Orasului Popesti Leordeni si a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara I..
La termenul din 11.09.2013 au fost incuviintate pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba testimoniala (martorii Fatu C. si G. M. fiind audiati la termenul din 30.04.2014), proba cu interogatoriile partilor (luate in sedinta din 30.04.2014) si proba cu expertiza tehnica specialitatea constructii (raportul de expertiza fiind depus la dosar – fila 155).
Cu privire la legea aplicabila, instanta constata ca sunt aplicabile prevederile Noului Cod Civil, fata de prev. art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantii sunt vecini cu paratii, ambele parti locuind in imobilul din .. 26 jud. I., reclamantii in apartamentul nr. 3 situat la mansarda, iar paratii in apartamentul nr. 1 situat la parter, dupa cum rezulta din contractele de vanzare-cumparare depuse de catre parti, coroborate cu declaratiile martorilor audiati in cauza.
Din contractul de vanzare-cumparare nr. 2952/29.10.2010, coroborat cu declaratia martorei G. M. si cu constatarile expertului desemnat in cauza, rezulta ca apartamentul paratilor are un balcon in suprafata de aprox. 8 mp.
Din declaratia martorei G. M. instanta retine ca imobilul nu a suferit nicio modificare a configuratiei din 2010, acesta fiind dotat cu balcon inca de cand s-au mutat paratii, acesta fiind construit anterior. Ambii martori i-au vazut pe parati efectuand anumite lucrari de intretinere a imobilului, respectiv reparatii la trotuarul din fata (cum a aratat martora G. M.), reparatii la acoperisul balconului (conform declaratiei martorului Fatu C.) si fixarea unei copertine sprijinite pe doi stalpi de lemn si fixata in peretele imobilului, in dreptul geamului de la bucatarie al paratilor, pentru a impiedica apele provenite din precipitatii sa se infiltreze in perete (aspect aratat de martora G. M.).
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat demolarea acestui balcon si a copertinei situate deasupra geamului paratilor, intrucat acestea sunt construite fara autorizatie si pentru ca ii afecteaza dreptul de proprietate asupra propriei locuinte, imobilul fiind astfel inestetic. Au mai aratat si ca prin acestea se restrange folosinta curtii comune.
Cu privire la lipsa autorizatiei de construire instanta constata ca potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 fapta de a construi fara a detine autorizatie de construire constituie contraventie. Prin articolele urmatoare ale aceleiasi legi (art. 27, 28 si 29) s-a stabilit competenta de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii contraventionale in favoarea organelor de control ale administrației publice locale, acestea urmand sa ia si decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire, decizie ce poate face obiectul controlului instantei de judecata. Din interpretarea acestor texte de lege se observa ca doar aceste autoritati, si nu reclamantii, au calitatea de a solicita demolarea constructiilor realizate fara autorizatie de construire, pentru acest motiv.
Instanta retine, de asemenea, prevederile art. 603 alin. 1 C. Civ, conform carora dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati. In prezenta cauza balconul este prevazut in contractul de vanzare-cumparare al paratilor, iar in ceea ce priveste copetinele montate deasupra acestuia si a geamului de la bucatarie, instanta constata ca nu sunt aplicabile prevederile art. 630 C. Civ privind depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii, intrucat, in primul rand prin montarea acestor copertine nu se limiteaza accesul reclamantilor la curtea . doilea rand, eventualele prejudicii invocate de reclamanti, decurgand din stricarea esteticii cladirii, sunt cu mult inferioare fata de prejudiciul care li s-ar crea paratilor prin infiltrarea apei in apartamentul lor. Cu privire la acest aspect instanta mai retine si ca reclamantii beneficiaza de acoperisul cladirii pentru a impiedica infiltrarea apelor provenind din precipitatii, iar celalalt vecin, martorul Fatu C., a aratat in declaratia sa ca si el si-a montat o copertine retractabila in acest scop.
Cu privire la spatiul de la parter inchis de catre parati, instanta retine ca din declaratia martorului Fatu C., coroborat cu raspunsurile paratilor la interogatoriu, rezulta ca este vorba despre un spatiu in care se afla doar apometrele si cablajele paratilor, astfel ca acestia, date fiind raporturile de dusmanie dintre parti (concretizate prin plangeri penale reciproce, dupa cum rezulta din adresele emise de Politia Popesti Leordeni), l-au inchis, neincalcand astfel prevederile art. 630 C. Civ, intrucat prin aceasta nu au creat niciun prejudiciu reclamantilor (reclamantii insisi neinvocand un astfel de prejudiciu).
Pentru aceste motive instanta urmeaza sa respinga cererea ca neintemeiata.
Avand in vedere aceasta solutie, instanta, in baza art. 60 alin. 1 C., urmeaza sa respinga cererea de chemare in garantie a vanzatorilor C. T. si C. E. ca ramasa fara obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de catre ambele parti, instanta va avea in vedere prevederile art. 274 C., conform caruia partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Din actele dosarului rezulta ca singura cheltuiala efectuata de catre parati este taxa de timbru in cuantum de 100 lei aferenta cererii de recuzare a instantei, formulata la termenul din 26.02.2014 si respinsa la termenul din 6.03.2014. Insa, intrucat obligarea partii la plata cheltuielilor de judecata reprezinta o forma a raspunderii civile delictuale si cum nu se poate constata nicio culpa a reclamantilor cu privire la formularea cererii de recuzare de catre parati, instanta urmeaza sa respinga cererea de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe civile, au formulat recurs recurenții S. C. și S. M. E. solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că pârâtii au construit acel balcon cu rea-credintă ca o anexa alipită apartamentului nr.1 de la parterul imobilului, pe terenul proprietate comună a tuturor celor 3 (trei) colocatari ai imobilului, fara autorizatie de constructie, fara acordul apartamentelor nr.2-3 din imobil, fara intocmirea unui proiect tehnic si fara extinderea autorizatiei de construire nr, 313/2008, adica cu incalcarea dispozitiilor Legii nr.50/1991 privind disciplina in constructii;
Mai arată că prin actiunea introductiva- au solicitat partajarea terenului aferent constructiei (care ar trebui sa fie in suprafata de 256,00 mp) conform cotei-parti ce trebuie sa revina fiearuia dintre proprietari, capat de cerere la judecata careia au renuntat ulterior, iar instanta de judecata a luat act prin incheierea de sedinta din data de 22.05.2013.
Prin sentinta civila recurata, Judecatoria Cornetu a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de catre acestia, a respins cererea de chemare in garantie a vanzatorilor C. T. si C. E. ca ramasa fara obiect si a respins cererea de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
In ceea ce priveste solicitarea acestora de obligare a paratilor sa desfiinteze constructia realizata cu rea-credinta pe terenul proprietatea . fara autorizatie de construire, invederează instantei de control judiciar faptul ca instanta de fond, ignorand ansamblul probelor administrate in cauza, retine - in mod incomplet si nelegal - in considerentele hotararii recurate faptul ca: "Din contractul de vanzare-cumparare nr.2952/29. 10.2010, coroborat cu declaratia martorei G. M. si cu constatarile expertului desemnat in cauza, rezulta ca apartamentul paratilor are un balcon in suprafata de aproximativ. 8 mp."
In cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul ambelor părți iar instanța de judecată a dispus si efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea construcții.
Așa cum rezultă din Raportul de expertiză efectuat, ale cărui obiective au fost încuviințate de către instanța de judecată, în partea de sud a imobilului (pe latura cu bucataria . o cameră cu dimensiunile exterioare de 2,165m x 4,995m, acoperită cu învelitoare din tablă. Exista o crăpătură pe toată înălțimea peretelui sudic la îmbinarea cu peretele camerei alipite.
Raportul de expertiză a fost completat potrivit dispozițiilor instanței luate prin încheierea de ședință din data de 13.11.2013 și depus la instanța de judecată la termenul din 26.02.2014. Expertul desemnat de către instanța, urmare a deplasării la fața locului, a răspuns obiectivelor noi încuviințate.
Prin Completările la Raportul de expertiză se constată că, acea încăpere (balcon) precum și celelalte construcții efectuate de către părăți, la parterul imobilului, nu au fost construite odată cu imobilul
Totodata, expertul precizeaza ca acesta incapere (balcon) afecteaza peretii imobilului si structura de rezistenta a acestuia. In imobil deja apăruseră fisuri (paragraful 2) si ocupa din spatiul comun.
Au mai formulat recurs recurenții-intimați MESU C. și MESU C. V..
Au arătat că interpretand gresit actul dedus judecatii si aplicand gresit prevederile legale, instanta a respins, ca neintemeiata, cererea lor de acordare a cheltuielilor de judecata, motivand ca singura chitanta aflata la dosar este aceea care reprezinta taxa de timbru in cuantum de 100,00 lei, aferenta cererii de recuzare.
Solicită instanței sa observe ca cheltuielile lor de judecata nu reprezinta taxa de timbru aferenta cererii de recuzare, ci contravaloarea onorariului de avocat si alte cheltuieli efectuate cu ocazia desfasurarii procesului, care s-a derulat pe o perioada de 1 an si 6 luni, respectiv 9 termene de judecata, cheltuieli cu combustibilul, necesar deplasarii la Cornetu, cheltuieli postale etc., pe care le apreciem la suma de 2004 lei.
Chiar daca au solicitat plata acestor cheltuieli pe cale separata, considera ca acestea sunt legale si li se cuvin, urmare respingerii tuturor capetelor de cerere solicitate de catre reclamanti.
Analizând sentința civila recurată in raport de recursurile declarate in cauză tribunalul constată următoarele:
Recurentii-reclamanti si-au intemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ.
Sunt nefondate motivele de recurs prin care recurentii-reclamanti critică solutia instantei de fond, în legatură cu respingerea solicitării de a obliga intimatii-parati la desfiintarea balconului si a acoperisului.
Potrivit dispoz. art. 1 din Legea nr. 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Potrivit dispoz. art. 2, alin. 1 din Legea nr. 50/1991 autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
Potrivit dispoz. art. 8, alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1991 demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții de susținere a acestora, închiderea de cariere și exploatări de suprafață și subterane, precum și a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4. Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art. 11.
Potrivit dispoz. art. 26 din Legea nr. 50/1991 constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant;
b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), c), e) și g), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant.
Potrivit dispoz. art. 27, alin. 1 și 3 din Legea nr. 50/1991 (1) Președinții consiliilor județene, primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene au obligația să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale și, în funcție de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală, după caz. Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h) - l), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Din textele de lege mai sus menționate, tribunalul constata ca este necesara autorizata emisa de organele competente atat pentru executarea cat si pentru demolarea construcțiilor nelegal efectuate.
Totodata, tribunalul constata ca prin lege s-a stabilit competenta de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii contraventionale in favoarea organelor de control ale administrației publice locale, acestea urmand sa ia si decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire, decizie ce poate face obiectul controlului instantei de judecata. Asa cum s-a retinut mai sus, se observa ca doar aceste autoritati, si nu reclamantii, au calitatea de a solicita demolarea constructiilor realizate fara autorizatie de construire, pentru acest motiv.
Se apreciaza de către tribunal faptul ca, recurentii-reclamanti in baza acestor texte de lege, pot sesiza organele competente sa verifice legalitatea constructiilor executate si necesitatea autorizatiei de construire, aceste organe putand sa emita inclusiv autorizatia de demolare conform dispoz. legale.
Asa fiind, tribunalul constata ca solutia instantei de fond este legala si temeinica din aceste punct de vedere.
Sunt nefondate si criticile formulate de recurentii-reclamanti in legatura cu interpretarea si aplicarea dispoz. art. 630 din cod civil de catre instanta de fond, referitor la celelalte solictari.
Astfel, asa cum a retinut si instanta de fond balconul este prevazut in contractul de vanzare-cumparare al paratilor, iar in ceea ce priveste copetinele montate deasupra acestuia si a geamului de la bucatarie, instanta constata ca nu sunt aplicabile prevederile art. 630 C. Civ privind depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii, intrucat, in primul rand prin montarea acestor copertine nu se limiteaza accesul reclamantilor la curtea . doilea rand, eventualele prejudicii invocate de reclamanti, decurgand din stricarea esteticii cladirii, sunt cu mult inferioare fata de prejudiciul care li s-ar crea paratilor prin infiltrarea apei in apartamentul lor. Cu privire la acest aspect instanta mai retine si ca reclamantii beneficiaza de acoperisul cladirii pentru a impiedica infiltrarea apelor provenind din precipitatii, iar celalalt vecin, martorul Fatu C., a aratat in declaratia sa ca si el si-a montat o copertine retractabila in acest scop.
În ceea ce privește criticile aduse re recurentii-reclanati, referitor la solutia instantei de fond in legatura cu spatiul inchis de către intimatii-parati la parterul imobilului, situat sub scara blocului, tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
Astfel, asa cum s-a retinut si in concluziile raportului de expertiza precum si din declaratia martorului coroborate cu raspusurile la interogatoriul paratilor rezulta ca este vorba despre un spatiu in care se afla apometrele si cablajele partilor. Avand in vedere ca este un spatiu comun tribunalul constata ca intimatii-parati nu aveau dreptul sa limiteze accesul recurentilor-reclamanti in acest spatiu astfel că solutia instantei de fond este gresita din acest punct de vedere.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurentii parati tribunalul constata ca si acesta este intemeiat.
Astfel, instanta de fond a respins cererea paratilor la obligarea reclamantilor la pata cheltuielilor de judecata.
Cu toate aceste, recurentii-parati nu au solicitat cheltuili de judecata la instanta de fond, aratand ca urmeaza ca aceste cheltuilei sa fie solicitate pe cale separata.
F. de aceste considerente, solutia instantei de fond cu privire la aceste cheltuieli este gresita.
Pentru toate aceste considerente in fapt si in drept in temeiul dispoz. art. 312 Cod. proc. civ., tribunalul va admite recursurile, va modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca va admite in parte actiunea principala, va obliga paratii sa lase deschis spatiul de la parterul imobilului, situat sub scara blocului, va inlatura dispozitia privind respingerea cererii de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
Avand in vedere ca a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata in baza dispoz. art. 274 și art. 276 Cod proc. civ tribunalul va obliga recurentii-parati la plata catre recurentii reclamanti a sumei de 700 lei cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, redus in raport de capetele de cerere admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentii-reclamanti S. C. și S. M. E. în contradictoriu cu intimatii-parati Mesu C. și Mesu C..
Admite recursul declarat de recurentii-parati Mesu C. și Mesu C. in contradictoriu cu intimatii-reclamanti S. C. și S. M. E..
Modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca:
Admite in parte actiunea principala formulată de reclamantii S. C. și S. M. E. in contradictoriu cu paratii Mesu C. si Mesu C..
Obliga paratii sa lase deschis spatiul de la parterul imobilului, situat sub scara blocului.
Inlatura dispozitia privind respingerea cererii de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate
In temeiul art. 274 C.pr.civ obliga recurentii parati Mesu C. și Mesu C. la plata catre recurentii reclamanti S. C. și S. M. E. a sumei de 700 lei cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat redus
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR, A. M. C. G. N. M. E.
GREFIER,
G. M. G.
Red. Jud. NG
Red. Jud. fond C. D.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 02-06-2015, Tribunalul ILFOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 586/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|








