Obligaţie de a face. Sentința nr. 1570/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1570/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1570/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA nr. 1570
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 02.06.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P. E. M. O.
GREFIER A. P. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamantele P. D., P. I. în contradictoriu cu pârâta pârâtele C. L. DE A. A L. 18/91 C., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect „obligatia de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică partile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul pune in discutie cererea de repunere pe rol formulata de reclamante. Ia act ca reclamantele au solicitat judecarea cauzei in lipsa, astfel incat in conditiile art. 415 C.pr.civ. dispune repunerea cauzei pe rol. Intrucat sunt incidente descutiile asupra competentei potrivit art. 131 C.pr.civ., Tribunalul din oficiu invoca exceptia necompetentei materiale ale acestei instante prin raportare la obiectul cauzei si la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h) C.pr.civ.
Tribunalul retine spre solutionare asupra exceptiei.
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 03.11._, sub nr._/94/2014, reclamantele P. D., P. I. au chemat in judecata pe pârâtele C. L. DE A. a L. nr. 18/1991 C., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la modificarea titlului de proprietate nr._/13.02.1995, întrucât din eroare a fost trecut ./6, cu vecinatatile: la N - I. N.; la E- De 306/58, la S - P. I., la V - D.e 306/54, in loc de terla 31, . vecinatatile: la N - I. N., la E - D.e 306/58, la S - Lavrig E., la V - D.e 306/54, astfel cum era corect.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat ca prin titlul de proprietate nr._/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp. pe numele P. C., insă pentru suprafața de 2.500 mp. care este cuprinsă in titlul de proprietate a fost trecut greșit numărul de . si vecinatatile, ./6, cu vecinatatile: la N - I. N.; la E- De 306/58, la S- P. I., la V - D.e 306/54, in loc de ./7, cu vecinatatile: la N - I. N., la E - D.e 306/58, la S - Lavrig E., la V - D.e 306/54, conform planului parcelar. Reclamantele au arătat ca au făcut demersurile necesare la comisia locală insă fără rezultat.
In susținerea cererii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri (filele 5-12) si au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, republicata.
Legal citată, pârâta C. L. DE A. a L. nr. 18/1991 C., a depus întâmpinare prin care a arătat ca este de acord cu admiterea acțiunii.
Legal citată, pârâta C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.
La termenul de judecata din data de 16.02.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetenta materiale a Judecătoriei B. si a reținut cauza in pronunțare pe excepție.
Analizând excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., invocată din oficiu, instanța a constatat că:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/13.02.1995 în sensul îndreptării erorii materiale strecurate cu privire la suprafața situată în ./6, cu vecinătățile: N - I. N., E - D.e 306/58, S - P. I., V - D.e 306/54, corect fiind ./7, cu vecinătățile: N - I. N., E - D.e 306/58, S - Lavrig E., V - D.e 306/54.
Cererea este întemeiată în drept pe art. 58 din Legea nr. 18/1991 care reglementează posibilitatea îndreptării erorii materiale descoperite în cuprinsul unui titlu de proprietate emis ca urmare a parcurgerii procedurii speciale în materia fondului funciar.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 18/1991, „instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în codul de procedură civilă și în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa”.
Întrucât temeiul juridic al cererii reclamantului rezidă din legile speciale în materie, dosarul a fost înregistrat cu obiectul „fond funciar”.
Codul de procedură civilă de la 1865 reglementa la art. 2 pct. 1 lit. b faptul că nu intră în competența tribunalului „cererile în materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar”. Urmare a acestei dispoziții, interpretarea generală era aceea că, cererile în materia fondului funciar, indiferent de natura lor, erau de competență judecătoriei, întrucât aceasta era instanța de drept comun care judeca, potrivit art. 1 pct.1 „în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altei instanțe”.
Singura normă de competență prevăzută în legile speciale în materia fondului funciar este cea de la art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 care stabilește că, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare. Competența instanței este stabilită prin trimitere la acest articol și în cazul plângerii împotriva refuzului comisiei locale de înmânare a titlului de proprietate sau de punere efectivă în posesie, după cum prevede art. 64 din Legea nr. 18/1991.
De la . codului de procedură civilă nou, respectiv la data de 15 februarie 2013, judecătoriei îi revin spre soluționare numai cererile expres prevăzute de lege, în vreme ce tribunalul a devenit instanță de drept comun, art. 95 statuând că tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
Întrucât în noua reglementare cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor întemeiate pe art. 53 și 64 din Legea nr. 18/1991, nu mai sunt date de legiuitor în competența expresă a unei instanțe, iar instanța de drept comun este tribunalul, concluzia este că acestea trebuie judecate în primă instanță de tribunal.
Față de aspectele de fapt și de drept învederate, instanța a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului I..
La termenul de judecată din data de 02.06.2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția de necompetenta materiala.
Analizând excepția necompetenței materiale a Tribunalului I., se rețin următoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere că normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat că trebuie să stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna părților, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența materială a unei instanțe judecătorești învestite cu judecarea unei cauze având ca obiect obligarea pârâtelor la modificarea titlului de proprietate, tribunalul constată următoarele:
Competența materială a unei instanțe judecătorești presupunând posibilitatea acordată acesteia în mod expres de prevederile legale corespunzătoare în vigoare, instanța consideră că cel mai important demers în vederea justei soluționări a excepției este determinarea exactă a acelor texte legale care acordă această posibilitate urmată de respingerea sau admiterea exceției în funcție de instanța stabilită expres de lege.
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, tribunalul retine că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizata, constată că reclamantele au solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/13.02.1995 emis de C. Județeană I., în sensul îndreptării erorii materiale strecurate cu privire la suprafața situată în ./6, cu vecinătățile: N - I. N., E - D.e 306/58, S - P. I., V - D.e 306/54, corect fiind ./7, cu vecinătățile: N - I. N., E - D.e 306/58, S - Lavrig E., V - D.e 306/54.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Astfel, prin „obligație de a face” se înțelege orice prestație pozitivă din partea pârâtului.
De asemenea, se observă că, această normă atributivă de competență pune probleme de delimitare în raport cu cererile care, deși au ca obiect obligații de a face neevaluabile în bani, sunt date de lege în competența altor instanțe. Sub acest aspect, tribunalul reține că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, se impune a fi stabilit dacă, prin raportare la obiectul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ.. Astfel, având în vedere că reclamanții solicită modificarea unui titlu de proprietate, tribunalul constată că aceștia solicită ca pârâtele să fi obligate să efectueze o prestație în favoarea reclamanților.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
P. aceste motive, avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta materiala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si, in temeiul dispozitiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, sa decline competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecatoriei B..
În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., tribunalul constată ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care va suspenda din oficiu judecata cauzei și, în condițiile art. 135 alin. 1 C. proc. civ., va înainta dosarul Curtii de Apel Bucuresti in vederea soluționării conflictului de competenta.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE L.
HOTARASTE
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului I..
Declina competenta de solutionare a cauzei formulata de reclamantele P. D., domiciliata in Bucuresti, sec. 5, ., ., ., P. I., domiciliata in . în contradictoriu cu pârâta pârâtele C. L. DE A. a L. nr. 18/91 C., cu sediul in Ciolpanim .. 132, jud. I., C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR, cu sediul in Bucuresti sec. 3, ., in favoarea Judecatoriei B..
Constata ivit conflictul negativ de competenta.
Suspenda din oficiu judecata cauzei.
Inainteaza dosarul Curtii de Apel Bucuresti in vederea solutionarii conflictului de competenta.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
Președinte Grefier
E. M. O. A. P. G.
Concept red. gref. A.G.
Red. Jud.: EMO/6 exemplare
Comunicat 4 exemplare
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1953/2015.... | Uzucapiune. Sentința nr. 1569/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|
